ICCJ. Decizia nr. 560/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 560/2015
Dosar nr. 14138/300/2014
Şedinţa din camera de consiliu de ia 20 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti sub nr, 1595/232/2014, disjunsă din Dosarul nr. 4135/232/2013, reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâţii C.S., C.D. şi A.l., a solicitat instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că pârâţii sunt moştenitorii defunctei C. (fostă A.) G., decedată la data de 15 septembrie 2013 şi, în consecinţă, că suprafaţa de 10.000 mp teren arabil extravilan, situată pe raza com. Petreşti, sat Greci, jud. Dâmboviţa, identificată în titlul de proprietate din 2005, face parte din masa succesorală rămasă de pe urma derunctei, teren ce constituie obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 04 decembrie 2013 şi pentru care, prin cererea principală, a solicitat să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Cererea nu a fost motivată în fapt şi în drept.
Prin sentinţa civilă nr. 711/Bis din 07 mai 2014, pronunţată de Judecătoria Găeşti în Dosarul nr. 1595/232/2013 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Instanţa a reţinut că, potrivit certificatului de deces depus de reclamant la dosar, C.G. a decedat la data de 15 septembrie 2013, aceasta având ultimul domiciliu în Bucureşti, sector 2; or, potrivit art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în materie de moştenire, competenţa aparţine instanţei de ia cel din urmă domiciliu al defunctului, fiind o competenţă exclusivă, de ordine publică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în data de 02 iulie 2014, sub nr. 14138/300/2014.
Prin sentinţa civila nr. 12299 din 12 noiembrie 2014, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti; în baza art 133 pct. 2 C. proc. civ. a constatat intervenit conflictul negativ de competenţa şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, iniţial, reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâţii C.S., C.D. şi A.l. a solicitat Judecătoriei Găeşti pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, acţiune ce a format obiectul Dosarului nr. 4135/232/2013.
La data de 07 mai 2014, prin încheierea de şedinţă din data de 07 mai 2014, Judecătoria Găeşti a luat act de depunerea unei cereri completatoare prin care s-a solicitat de către reclamant să se stabilească faptul că, imobilul ce reprezintă obiectul litigiului, face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.G.; în consecinţă, a dispus disjungerea cererii completatoare prin care s-a solicitat constatarea calităţii de moştenitori şi a apartenenţei terenului la masa succesorală a defunctei C.G.; s-a dispus formarea unui nou dosar pentru cererea disjunsă, cu termen la data de 07 mai 2014.
Ca atare, s-a constatat că prin cererea iniţială formulată de reclamant s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină ioc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul in litigiu şi constatarea valabilităţii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi.
Pe de altă parte, cererea ce formează obiectul prezentei cauze a fost disjunsa din Dosarul iniţial cu nr. 4135/232/2013 are ca obiect stabilirea calităţii de moştenitor şi stabilirea apartenenţei unui bun la masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2, Bucureşti.
Instanţa a constatat că antecontractul invocat de reclamam a fost încheiat între pârâţii C.S., C.S., A.I. în calitate de promitenţi-vânzători şi reclamantul M.A., în calitate de promitent-cumpărător, cu privire la suprafaţa de 10.000 mp teren arabil extravilan, situată pe raza comunei Petreşti, sat. Greci, jud. Dâmboviţa, identificată în titlul de proprietate din 2005.
Judecătoria sector 2 a mai reţinut din susţinerile apărătorului reclamantei că în cauza de faţă există două moşteniri ce trebuie dezbătute, atât a defunctei C.G., cât şi a defunctului A.I., cel din urmă, decedat în localitatea Găeşti; ca atare, faţă de ultima succesiune, s-a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Găeşti; potrivit acestui text, cererile formulate potrivit art. 118 alin. (1) care privesc mai multe moşteniri deschise succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncţi, aspect omis de instanţa iniţial învestită care trebuia să facă verificări în acest sens.
Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 131 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. încheierea are caracter interlocutoriu. în mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.
În ceea ce priveşte determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă (ceea ce nu este cazul în speţa de faţă), regulile generale sunt instituite de art. 98 si 99 C. proc. civ., potrivit cu care în cazul când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, Instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa. în cazul în care mai multe capete principale de cerere, întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unica cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Cu toate acestea, în cazul cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, art. 123 C. proc. civ. prevede: „Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat. Când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile."
În consecinţă, în aplicarea art. 123 C. proc. civ., Judecătoria sector 2 a procedat la declinarea competenţei soluţionării cererii completatoare în favoarea Judecătoriei Găeşti, ca instanţă învestită cu soluţionarea cererii principale.
Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale, se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi cod (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul),
Articolul 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori teritorială.
Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, sunt imperative şi se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.
În speţa, cererea cornpîetatoare prin care reclamantul a solicitat stabilirea calităţii de moştenitor şi stabilirea apartenenţei unui bun la masa succesorala rămasă de pe urma defunctei C.G., decedată, cu ultimul domiciliu în sectorul 2 Bucureşti, a fost disjumâ de cererea principală, prin încheierea de şedinţă din 07 mai 2014, formându-se un nou dosar, iar competenţa soluţionării acesteia a fost declinată în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a se dispune în acest sens, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ce consacră competenţa teritorială exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului, pentru soluţionarea cererilor în materie de succesiune privitoare la moştenire şi sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; Înalta Curte constată ca, în cauză, reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere prin care să solicite şi dezbaterea succesiunii pârâtului A.I.
Cererea cornpîetatoare formulată de reclamant reprezintă, potrivit art. 30 alin. (5) C. proc. civ., o cerere adiţională.
Caracterul său de cerere adiţională atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta urmează a fi judecată de către instanţa competentă pentru soluţionarea cererii principale, chiar dacă cererea compietatoare ar fi fost de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, în ipoteza în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală (caz în care ar fi fost incidente dispoziţiile art. 118 pct. 2 C. proc. civ. prin care se stableşte o competenţă teritorială exclusivă).
Prorogarea legală de competenţă produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală şi cererea compietatoare se soluţionează concomitent ori se procedează la disjungerea cererii compietatoare şi formarea unui nou dosar, în aplicarea art. 99 alin. (1) teza finală din cod, precum s-a procedat în speţă. Art. 123 alin. (1) nu distinge între diferitele situaţii de soluţionare a cererii adiţionale în raport cu cererea principală şi nici nu este prevăzută în mod expres o normă derogatorie de la această regulă pentru ipoteza disjungerii cererii adiţionale (în fapt, un alt capăt principal de cerere ce s-a adăugat celor deja formulate prin cererea iniţială promovată de reclamant), astfel încât, în acest ultim caz, art. 123 alin. (1) este pe deplin aplicabil.
Din această perspectivă, verificarea competenţei instanţei sesizate de către reclamant în aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale, în privinţa cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod cu privire la prorogarea legală de competenţă.
Astfel, din moment ce Judecătoria Găeşti a constatat la primul termen de judecată fixat după încheierea etapei regularizării, că este competentă a soluţiona cererea principală, a dobândit şi competenţa pentru soluţionarea cererii adiţionale, înregistrată separat după disjungere, iară a mai fi posibilă, în noul dosar format, verificarea distinctă a competenţei de soluţionare a acestei cereri adiţionale, întrucât, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum deja s-a arătat, verificarea competenţei are loc în raport cu cererea prin care partea învesteşte instanţa la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar nu şi în situaţia de autosesizare după disjungere şi înregistrarea separată a unei cereri adiţionale sau incidentale.
Prin urmare, în cauză, judecarea cererii adiţionale este de competenţa instanţei căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de soluţionare a cererii principale, respectiv Judecătoriei Găeşti, având în vedere că operează prorogarea legală de competenţă, indiferent dacă, ayându-se în vedere obiectul cererii adiţionale, competenţa tertorială exclusivă, potrivit art. 118 pct. 2 C. proc. civ., ar fi revenit unei alte instanţe (cea de la ultimul domiciliu al defunctului - Judecătoria sectorului 2 Bucureşti), în cazul în care ar fi fost formulată prin cererea introductivă de instanţă, ca cerere principală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionate a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 559/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 561/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
