ICCJ. Decizia nr. 569/2015. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 569/2015
Dosar nr. 3891/3/2012
Şedinţa publică din 24 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 08 februarie 2012, reclamanta SC R.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC N.I. SRL, SC M.T.I. SRL, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele să sisteze importul şi comercializarea în cadrul magazinelor pe care le operează a tuturor produselor purtând mărcile K. şi H.; să se dispună confiscarea tuturor mărfurilor ce poartă mărcile mai sus menţionate, deţinute de pârâte şi depozitate de aceasta în spaţiile/locaţiile pe care le operează; să fie obligate pârâtele la plata sumei de 1.000.000 de euro cu titlu de daune cauzate prin contrafacerea şi comercializarea produselor contrafăcute; să fie obligate pârâtele la publicarea, pe cheltuiala lor, a hotărârii judecătoreşti într-un ziar de largă răspândire; să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2098/2013, Tribunalului Bucureşti a respins acţiunea reclamantei SC R.I. SRL, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că probele administrate în cauză ce vădesc contextul relațiilor comerciale desfășurate de părți de-a lungul timpului, modalitatea înregistrării mărcilor de către reclamantă, lipsa utilizării mărcilor înregistrate de către reclamantă, contestarea drepturilor reclamantei prin admiterea în primă instanță a acțiunilor în anularea mărcilor pentru înregistrare cu rea-credinţă, susțin teza afirmată de pârâte în sensul în care acțiunea a fost declanșată nu pentru apărarea drepturilor reclamantei conferite prin înregistrare, ci în scopul eliminării unui concurent ce cucerise anterior piața bunurilor de menaj şi bucătărie, prin folosirea semnelor disputate cu acordul Societăţilor producătoare R. şi B.
Prin decizia civilă nr. 414A din data de 24 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv, apelul formulat de apelanta-reclamantă SC R.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2098 din 03 decembrie 2013 pronunţată Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Sentinţa a fost comunicată reclamantei la data de 7 august 2014, ultima zi a termenului de declarare a căii de atac împlinindu-se pe data de 25 august 2014, iar apelul a fost declarat de reclamantă şi depus la poştă abia la 2 septembrie 2014, cu 8 zile peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Cererea de repunere în termenul de apel formulată de către apelantă prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor nu poate fi luată în discuţie, întrucât nu a învestit instanţa; în orice caz, comunicarea sentinţei în timpul vacanţei judecătoreşti nu poate conduce, cum pretinde reclamanta, la prezumţia absolută că părţile şi avocatul nu puteau prevedea comunicarea hotărârii, iar concediul de odihnă nu reprezintă o împrejurare peste voinţa părţii pentru care nu a putut declara în termen apelul.
Cu privire susţinerea depunerii apelului prin e-mail la 22 august 2014, s-a reţinut că nu este dovedită de înscrisul ataşat, ce nu conţine menţiunile necesare care să poată proba susţinerile apelantei, ba chiar, în cuprinsul documentului anexat ca dovadă de expediere pe mail se face referire la data de 22 august 2013 în loc de 22 august 2014, când se pretinde că s-a formulat apelul, iar din dosar rezultă că Tribunalul Bucureşti a primit şi înregistrat doar cererea de apel emisă prin poştă; dacă ar fi existat un apel comunicat prin email, acesta s-ar fi regăsit în dosar; în orice caz, nu există nici o explicaţie raţională pentru care reclamanta ar fi trimis cererea de apel prin email la 22 august 2014 şi apoi ar fi depus cererea prin poştă cu 2 săptămâni mai târziu, în plus presupusa comunicare a apelului prin email este contrazisă de împrejurările invocate în cererea de repunere în termen, conform căreia partea şi avocatul se aflau în concediu şi nu au fost în măsură să primească sentinţa şi să declare apel în termen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.I. SRL, solicitând admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare a hotărârii atacate.
În susţinerea recursului, recurenta reclamantă a arătat că excepţia tardivităţii apelului este neîntemeiata deoarece apelul a fost declarat în termen legal, la data de 22 august 2014, așa cum rezulta din înscrisurile anexate.
Examinând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, potrivit celor ce succed.
Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de apel, intimatele-pârâte au invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de apel motivat de faptul că sentinţa civilă nr. 2089 din 3 decembrie 2013 a fost comunicată societăţii reclamante la data de 07 august 2014, prin afişare, la sediul indicat prin cererea de chemare în judecată şi ulterior în toate adresele către instanţă, iar apelul a fost transmis Tribunalului Bucureşti la data de 02 septembrie 2014, prin poştă, conform ştampilei oficiului poştal aplicată pe plic.
La termenul din data de 22 octombrie 2015, instanţa de apel a pus în discuţie excepţia invocată, iar la cererea reprezentantului apelantei a amânat pronunţarea pentru ca acesta să aibă posibilitatea să facă dovada datei comunicării hotărârii atacate şi datei depunerii apelului la oficiul poştal, precizând că la acel moment nu poate face nicio dovadă în combaterea excepţiei invocate.
Pentru termenul de pronunţare, apelanta reclamantă, prin apărător, a depus concluzii scrise ataşând un înscris constând într-un e-mail către o adresa a Tribunalului Bucureşti din data de 22 august 2013 şi arătând, totodată că solicită repunerea în termenul de apel.
În dovedirea prezentului recurs recurenta reclamantă s-a prevalat de acelaşi înscris, însă cu menţiunea anului 2014 în loc de 2013, la care a ataşat o declaraţie de apel, susţinând, prin concluziile orale, că pentru a printa corect înscrisul a apelat la un specialist, considerând astfel că apelul său este declarat în termenul legal.
Înalta Curte constată că înscrisurile depuse, nu numai că sunt contradictorii, purtând date diferite, dar nici nu conţin menţiuni necesare care să conducă la concluzia certă că apelul ar fi fost transmis prin e-mail.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că Tribunalul Bucureşti a primit şi înregistrat doar o singură cerere de apel trimisă prin poştă, la data de 02 septembrie 2014 şi înregistrată la 03 septembrie 2014.
Este de reţinut şi faptul că prin concluziile scrise prin care recurenta reclamantă a solicitat repunerea în termen, înseşi aceasta a precizat că trimiterea prin poştă cu depăşirea termenului de 15 zile se datorează faptului că atât administratorul societăţii cât şi avocatul ales se aflau în concediu la momentul primirii comunicării şi au revenit după expirarea termenului de apel.
Înalta Curte reţine că în situaţia în care ar fi existat un apel comunicat prin e-mail, acesta s-ar fi regăsit în dosar, astfel cum, în mod corect, a statuat instanţa de apel, iar susţinerile reclamantei nu au niciun suport probator.
Mai mult, contrar susţinerilor reclamantei, nu există nicio raţiune logică pentru care aceasta ar fi trimis cererea de apel prin e-mail la 22 august 2014 şi apoi ar fi depus cererea prin poştă, cu mult peste termenul legal.
În consecinţă, în cauza apelul reclamantei a fost formulat la data de 02 septembrie 2014, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut în art. 284 C. proc. civ., termen ce a expirat la data de 25 august 2014, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.I. SRL împotriva deciziei nr. 414A din data de 24 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 572/2015. Civil → |
|---|
