ICCJ. Decizia nr. 596/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 596/2015
Dosar nr. 786/44/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 25 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 august 2014, sub nr. 786/44/2014, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcţia Protecţia Asiguraţilor, solicitând instanţei să constate că pârâta se face vinovată de încălcarea art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2012 şi art. 1 pct. 1, pct. 5 din Legea nr. 113/2013, prin refuzul de a-i apăra interesul legitim în încheierea unei poliţe de asigurare RCA pentru autoturismul pe care îl foloseşte în baza unui contract de comodat, interes care îi este lezat de emiterea Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat un contract de comodat pentru folosinţa autoturismului şi, deşi a solicitat asigurătorului C. Brăila încheierea poliţei RCA, aceasta a refuzat, motivând refuzul în baza Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, prin care se interzice încheierea poliţei RCA cu utilizatorul autoturismului, poliţa trebuind încheiată cu proprietarul autoturismului. Reclamanta a mai solicitat şi plata sumei de 4000000 RON, cu titlul de reparaţie patrimonială, ca urmare a sentimentului de nedreptate şi de imposibilitatea de a exercita dreptul de folosinţă al autoturismului pe drumurile publice, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 22/2012.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 93/2013, art. 25, art. 3, art. 49 din Legea nr. 136/1995.
Prin Sentinţa civilă nr. 230 din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.
Pentru a decide astfel, instanţa Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că cererea reclamantei se bazează atât pe Legea nr. 554/2004 cât şi pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995 dar, având în vedere conţinutul acţiunii, prin care se invocă răspunderea civilă delictuală, cererea este de competenţa instanţei de drept comun, concluzie care se impune în raport de prevederile art. 691 şi art. 692 din Legea nr. 136/1995.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 11 decembrie 2014.
Prin Sentinţa nr. 576 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., l-a trimis, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, instanţa Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, având în vedere şi precizările reclamantei, înregistrate la dosarul cauzei la data de 19 ianuarie 2015, a reţinut că obiectul principal al acţiunii reclamantei derivă din refuzul nejustificat de a se proceda la încheierea poliţei de asigurare, refuz motivat de ordinul emis de pârâtă, situaţie care atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, capătul de cerere principal trebuind să fie soluţionat prioritar cererii de angajare a răspunderii civile delictuale.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cauza a fost înregistrată la data de 16 februarie 2015, fiind fixat termen pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă la 25 februarie 2015.
Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele care succed.
În speţă, demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost motivat prin cererea de chemare în judecată şi precizat (Dosarul nr. 786/22/2014 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti), a fost determinat de refuzul pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcţia Protecţia Asiguraţilor de a-i asigura protejarea unui drept subiectiv civil constând în posibilitatea de a încheia poliţa de asigurare RCA pentru autoturismul pe care îl deţine în comodat, drept subiectiv care, în opinia reclamantei, i-a fost încălcat prin emiterea Ordinului nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ordin în baza căruia încheierea poliţei de asigurare RCA poate fi făcută numai de proprietarul autoturismului.
Prin ordinul menţionat au fost modificate prevederi din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor.
Astfel, dacă prin art. 15 alin. (1) din aceste norme puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor se prevedea că "Se consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (...)", aceste prevederi au fost modificate prin art. I pct. 2 din Ordinul nr. 22/2012 în sensul că "Se consideră că un vehicul este asigurat, dacă proprietarul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule".
Prin O.U.G. nr. 93/2012 a fost reglementată înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Această ordonanţă a fost aprobată prin Legea nr. 113/2013, la art. 1 alin. (2) fiind prevăzut că "Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită A.S.F., se înfiinţează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)".
Potrivit art. 5 lit. b) din ordonanţă, în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, A.S.F. are ea obiective promovarea stabilităţii activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor asiguraţilor.
Art. 7 alin. (1) din ordonanţă prevede că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti competente dacă se consideră vătămată de aplicarea necorespunzătoare sau de neaplicarea de către A.S.F, a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă" iar conform art. 213 "Deciziile şi orice alte acte administrative emise de A.S.F se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."
Reclamanta a invocat ca temei de drept al acţiunii art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare potrivit căruia "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
În raport de textele legale redate, se impune concluzia că, pretenţia dedusă judecăţii de către reclamantă, în contradictoriu cu o autoritate administrativă (Autoritatea de Supraveghere Financiară) care, conform susţinerilor sale, a refuzat, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor sale, să efectueze operaţiunea administrativă de cenzurare a unui act prin care i-a fost încălcat un interes legitim (Ordinul nr. 22/2012 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), cu consecinţa creării unui prejudiciu, se circumscrie cadrului procesual configurat de Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară aparţine Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de criteriul valoric stabilit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicitând suma de 4.000.000 RON pentru pagubele pe care pretinde că le-a suferit, reprezentând prejudiciu şi daune morale, ca urmare a aplicării Ordinului nr. 22/2012 (Dosarul nr. 786/44/2014 al Curţii de Apel Galaţi).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta B.M. şi pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară - Direcţia Protecţia Asiguraţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 572/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 600/2015. Civil → |
|---|
