ICCJ. Decizia nr. 599/2015. Civil. Expropriere. Recurs

Decizii civile ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 599/2015

Dosar nr. 5213/105/2010*

Şedinţa publică din 26 februarie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la data de 10 septembrie 2010, pe rolul Tribunalului Prahova, contestatorul P.V. a chemat în judecată pe intimatul Statului Român, prin CN A.D.N.R. SA, solicitând modificarea hotărârilor de stabilire a despăgubirilor din 27 aprilie 2010, și a proceselor verbale din 23 aprilie 2010, în sensul acordării despăgubirilor în valoare de 269.080 lei, echivalentul a 67.270 euro, pentru terenul expropriat în suprafață de 961 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 2475 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a admis, în parte, contestația şi, în consecinţă, a modificat în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor și procesele verbale emise de către intimat, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorului dreptul de a încasa despăgubiri pentru terenurile expropriate în suprafaţă totală de 961,15 mp situate în com. Bărcănești, sat Bărcăneşti, jud. Prahova, în valoare totală de 86.960 lei, în loc de 14.982 lei, cât oferise expropriatorul.

În esență, tribunalul a avut în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză, reținând că punctul de vedere al expertei C.M., care a stabilit că valoarea totală a terenului de 961,15 mp, expropriat, este de 86.960 lei la data exproprierii, adică de 22,32 euro/mp, respectă criteriile legale de evaluare. S-a avut în vedere și faptul că la o valoarea apropiată a ajuns și experta C.M.

Punctul de vedere al expertului M.I., susținut de către pârâtul intimat, în sensul că valoarea reală a despăgubirii este de 14.982 lei, a fost înlăturat, cu motivarea că acest expert nu face altceva decât să exprime, pur şi simplu, opinia intimatului, opinie care are un caracter pur subiectiv şi care nu concordă cu valoarea stabilită de către experţii C.M. şi C.M.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel contestatorul P.V., intimatul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 38 din 22 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile formulate.

În ceea ce priveşte apelul declarat de contestatorul P.V., Curtea a reţinut că acesta se contrazice în declaraţiile sale, în sensul că arată că terenul are ieşire la două străzi şi poate fi uşor parcelat şi valorificat pentru construcţii, avându-se în vedere amplasamentul acestui teren (terenul se află în vecinătatea casei contestatorului, în prelungirea terenului categoria curţi/construcţii), pe de o parte, iar pe de altă parte, arată că terenul este agricol şi a plantat o livadă, legume şi cereale pe teren, constituind sursa de hrană a familiei acestuia.

La stabilirea valorii terenului nu pot fi avute în vedere valorile terenurilor intravilane din zonă, întrucât vânzarea terenurilor este blocată, astfel încât nu mai există tranzacţii cu terenurile intravilane.

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul-intimat Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, care a criticat faptul că experții nu au luat în considerare preţurile reale de tranzacţionare ale terenurilor din loc. Bărcăneşti, ci doar ”preţurile de ofertare” (publicate pe internet şi ziare), Curte a reținut că nu mai există preţuri de tranzacţionare actuale, datorită blocării pieţei imobiliare, ci doar preţuri de tranzacţionare vechi, din perioada de „bum” imobiliar, iar acestea au scăzut în urma crizei economice.

A arătat Curtea că, punctul de vedere al expertului M. a avut în vedere preţurile cu care s-au tranzacţionat imobilele în unitatea administrativ teritorială a com. Bărcăneşti, inventariind peste 70 de contracte de vânzare-cumpărare din anii 2007-2008, deşi legea impune ca perioadă de referinţă preţurile actuale. Expertul a concluzionat că preţurile maxime cu care s-au vândut terenurile în localitatea Bărcăneşti au fost de 7,50 lei pentru anul 2007, 7,93 lei/mp pentru anul 2008, prăbuşindu-se după anul 2009, fără să mai arate preţurile actuale, întrucât piaţa imobiliară este blocată, aşa după cum este bine cunoscut.

Sumele care au fost oferite de către expropriator, prin hotărârile de expropriere, au fost aproape duble şi, anume, de 14,57 lei/mp, astfel că au cuprins şi eventualul prejudiciu adus expropriatului. În plus, nu există dovezi ale existenţei unor culturi agricole pe terenul supus exproprierii.

În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Curtea a constatat că nu este fondat, întrucât expertul M.I. a stabilit cuantumul despăgubirilor ţinând seama de preţul de tranzacţionare al imobilelor de acelaşi fel, situate în unitatea administrativ-teritorială, respectiv, în com. Bărcăneşti, în anii 2007-2009, menţionând că, din anul 2009, preţurile au scăzut foarte mult, piaţa imobiliară fiind, practic, blocată. Toţi experţii au menţionat acest aspect.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanţă, nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Ca atare, prima instanţă s-a încadrat în dispoziţiile legale.

În ceea ce priveşte sporul de valoare dobândit de partea din imobilul rămas neexpropriat, Curtea a apreciat că acest aspect este unul viitor şi incert, ca atare, el nu poate face obiectul calculului expertizei.

Împotriva Deciziei civile nr. 38 din 22 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, au declarat recurs intimatul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Prin Decizia civilă nr. 2042 din 9 aprilie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casate decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu privire la nerespectarea criteriilor instituite de art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitor la calcularea cuantumului despăgubirilor.

Instanța de recurs a constatat că punctul de vedere exprimat de expertul tehnic C.M., omologat de prima instanţă, a avut la bază evaluarea prin comparaţie, fiind evidenţiată valoarea de piaţă estimată, având în vedere stagnarea pieţei imobiliare, deși la dosarul cauzei nu s-au depus niciun fel de dovezi din care să rezulte că la momentul efectuării expertizei (martie-septembrie 2011) nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel cu terenul expropriat.

În această situaţie, experţii au calculat valoarea de despăgubire a imobilului în litigiu pe baza altor date şi criterii decât cele prevăzute de lege.

Aşadar, în speţă, raportul de expertiză judiciară omologat de instanţe a nesocotit dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informaţiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerinţele impuse de textul de lege menţionat.

Faţă de caracterul explicit al normei legale şi faţă de jurisprudenţa unitară a instanţei supreme, care a confirmat înţelesul acestei norme, Înalta Curte a stabilit că nu poate fi avut în vedere decât preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel din unitatea administrativ teritorială în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeaşi zonă şi făcând parte din aceeaşi categorie de folosinţă), preţ ce reiese din tranzacţii încheiate la momentul efectuării expertizei (preţ plătit şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).

Drept urmare, s-a considerat că se impun verificări la toate instituţiile care deţin date privind încheierea tranzacţiilor cu terenuri în zonă, respectiv: administraţia financiară, primăria, camera notarilor publici, O.C.P.I., precum și efectuarea unei expertize de specialitate, după obţinerea acestor relaţii, pentru evaluarea suprafeţei de teren expropriat.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere, Înalta Curte a reținut că, din punctele de vedere formulate de cei trei experţi, nu reiese modul în care au fost calculate despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului şi nici ce daune au fost produse proprietarului şi au fost avute în vedere la stabilirea valorilor propuse cu titlu de despăgubire.

S-a mai reținut că terenul expropriat și cel rămas în proprietatea contestatorului au situaţii şi regimuri juridice diferite: terenul efectiv expropriat în suprafaţă de 961 mp iese din proprietatea persoanei expropriate şi intră în proprietatea Statului Român, în timp ce diferenţa de teren din parcela în suprafaţă totală de 2.300 mp rămâne în proprietatea şi posesia reclamantului. Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului nu poate fi determinată prin folosirea aceleiaşi unităţi de măsură, aceleiaşi valori/ mp de teren pentru întreaga parcelă, când cele două terenuri au regimuri juridice diferite şi nu se poate considera că proprietarul suferă acelaşi prejudiciu pentru terenul care rămâne în continuare în proprietatea şi posesia sa, ca şi pentru cel efectiv expropriat şi care iese din proprietatea sa.

Raportat la cele mai sus reţinute, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, s-a considerat că, şi sub acest aspect, se impune refacerea raportului de expertiză de specialitate, pentru defalcarea valorilor calculate pentru imobil.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren rămasă în continuare în proprietatea contestatorului, Înalta Curte a dat îndrumare instanței de rejudecare să verifice şi să stabilească dacă contestatorul mai poate folosi în continuare terenul, independent de expropriere, conform categoriei de folosinţă a acestuia, urmând ca eventualul prejudiciu să fie calculat în legătură directă cu beneficiul actual, previzibil a fi produs şi în viitor şi care ar justifica creşterea indemnizaţiei pe criteriul imposibilităţii continuării, în condiţii de rentabilitate, a activităţii pe suprafaţa de teren rămasă şi pe raţiuni de pierdere a unor foloase economice.

În rejudecarea apelului, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize, solicitând experților numiți să facă verificări la instituțiile care dețin date cu privire la tranzacționarea terenurilor.

Prin Decizia civilă nr. 1120 din 17 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul P.V., a admis apelurile declarate de intimatul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA şi de Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Tribunalul Prahova, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Apelul declarat de contestatorul P.V. este nefondat, întrucât valoarea despăgubirilor stabilite în primă instanță de expertul desemnat de contestator, inginer M.C., este mult prea mare faţă de suprafaţa terenului de 961,15 mp şi faţă de valoarea stabilită prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de intimată.

Curtea a apreciat că şi valoarea stabilită de comisia de experţi ce a întocmit raportul de expertiză în instanţa de apel, după casare de către Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, este de asemenea, disproporţionată faţă de aceleași hotărâri mai sus menţionate.

Prin Hotărârile din 27 aprilie 2010 şi din 23 aprilie 2010 ale C.N.A.D.N.R. s-a stabilit că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat de 815,15 mp, 14 mp şi respectiv 132 mp este de 12.705 lei, la care se adaugă sumele de 219 lei şi 2.058 lei, conform raportului de evaluare.

Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994: „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.”

Prin decizia de casare s-a stabilit că se impun verificări la instituţiile care deţin date privind încheierea tranzacţiilor cu terenuri în zona respectivă: administraţia financiară, primăria, camera notarilor publici, O.C.P.I.

Prin aceeaşi decizia s-a dispus ca instanţa, pe baza probelor administrate, să constate dacă contestatorului i se produce un prejudiciu pentru care se pot acorda despăgubiri cu privire la lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren rămasă în continuare în proprietate lui, urmând să verifice şi să stabilească dacă contestatorul mai poate folosi în continuare terenul independent de expropriere, conform categoriei de folosinţă a acestuia.

În acest sens, expertul C.C., expert numit de către apelant, în raportul de expertiză - răspuns obiecţiuni (fila 142 dosar apel) a precizat că în prezent se înregistrează o scădere a pieţei imobiliare în zonă, iar în perioada 2012 - 2014 în zonă nu s-au efectuat tranzacţii cu imobile asemănătoare, astfel încât la calcularea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză, experţii nu au putut ţine seama de preţuri înscrise în contracte autentice de vânzare-cumpărare cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ teritorială, folosind însă preţuri de ofertă ajustate cu coeficienţi de depreciere.

Astfel expertul a ajuns la concluzia că terenul rămas în proprietatea contestatorului este poluat prin noxe dezvoltate de traficul intens rutier, efectele negative sunt în primul rând emisiile circulaţiei rutiere, materialele poluante, prinse de fire de praf şi particulele de praf cu ulei care poluează de-a lungul autostrăzii.

Expertul a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 10.942 euro, iar valoarea terenului inutilizabil este de 12 050 euro.

Expertul N.M., în raportul de expertiză - răspuns la obiecţiuni (fila 170 dosar apel), având în vedere obiectivele expertizei trasate de instanţă pe linia deciziei de casare, a răspuns că, din adresa C.N.P. din 4 aprilie 2014 reiese că aceştia nu deţin o situaţie centralizată a actelor de vânzare-cumpărare a terenurilor, dar i s-a transmis un extras din studiul valorii-etalon minim informativ, teren şi construcţii pe judeţul Prahova, valabil pe 2014.

Acelaşi expert a menţionat că O.C.P.I., prin adresa din 17 aprilie 2014, i-a comunicat o copie a contractului de vânzare cumpărare din 2013 a unui teren situat în com. Bărcăneşti, al cărui preţ de vânzare-cumpărare este de 10.000 lei pentru un teren în suprafaţă de 2600 mp.

De asemenea D.G.R.F.P. prin adresa din 08 aprilie 2014 i-a transmis că nu deţine informaţiile solicitate privind preţurile de tranzacţie încheiate pentru terenuri extravilane Bărcăneşti, iar Primăria com. Bărcăneşti nu a răspuns solicitării.

Expertul N.M. a depus în acest sens la dosar adresele sus menţionate în raportul de expertiză (filele 186, 190, 191), studiul privind estimarea valorilor etalon minime de piaţă a C.N.P. Ploieşti (filele 187-189), contractul de vânzare cumpărare autentificat din 2013 de către B.N.N. (filele 192 - 193).

Expertul M.S., desemnat din partea apelantei-intimate şi-a exprimat punctul de vedere, iniţial stabilind o valoare de 76.525 lei care cuprinde valoarea terenului expropriat şi prejudiciul pentru restul de teren rămas fără acces, (fila 86), ulterior, ca urmare a încuviinţării obiecţiunilor în şedinţa din data de 12 martie 2014, şi-a exprimat punctul de vedere, fiind consemnat la filele 135 - 137 dosar apel, stabilind că valoarea terenului la data efectuării expertizei este de 5.022 euro, iar prejudiciul calculat pe o perioadă de 3 ani este de 9639 lei, întrucât din studierea şi analiza schimbărilor produse pe piaţa imobiliară din 2008 şi până în prezent preţurile terenurilor au scăzut anual cu 10%, iar în prezent piaţa imobiliară s-a blocat, nu se mai fac tranzacţii din lipsă de credite financiare.

Întrucât, cei trei experţi nu au stabilit în lucrările efectuate preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele, astfel cum se prevede în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci au stabilit valori de despăgubiri estimate, Curtea apreciază că valoarea corectă a despăgubirilor este cea stabilită prin hotărârile din 27 aprilie 2010, din 23 aprilie 2010 şi din 23 aprilie 2010 a C.N.A.D.N.R.

Se impune astfel, respingerea apelului ca nefondat şi pentru faptul că, aşa cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelantul-contestator trebuia să facă dovada prejudiciului, însă acesta nu a făcut vreo dovadă în acest sens pentru restul terenului rămas neexpropriat.

Menţiunile experţilor C.C. şi M.S., în sensul că terenul este poluat prin noxe datorită traficului intens, materialelor poluate care poluează dea lungul autostrăzii, precum şi faptul că terenul este greu accesibil, fiind în zona limitrofă a autostrăzii (menţiunile expertului M.S. fila 136 dosar) nu pot fi avute în vedere la stabilirea unui eventual prejudiciu produs contestatorului, întrucât acest prejudiciu nu poate fi cuantificat, iar susţinerile experţilor nu se coroborează cu alte probe din dosar.

Faţă de toate aceste considerente Curtea în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea de apel a respins apelul, ca nefondat.

Cu privire la apelul declarat de intimatul Statul Român - prin CN A.D.N.R. SA, Curtea a reţinut că acesta este fondat, deoarece în mod greşit s-a dispus omologarea raportului de expertiză C.M.

Curtea a mai reținut că, la dosarul de apel s-a depus un anunţ din partea Cabinetului de Avocat „A.Ţ.”, în care se menționează existența unei oferte a expropriatorului Statul Român - prin C.N.A.D.N.R., pentru teren extravilan de 16 euro/mp şi teren intravilan de 36 euro/mp, însă acest anunţ nu poartă ştampila, nici a Primăriei com. Bărcăneşti şi nici a expropriatorului, astfel că, nu poate fi luată în considerare la stabilirea unei valori reale a despăgubirilor.

Este fondată susţinerea apelantei că cererea contestatorului de a se omologa punctul de vedere atât al expertului C.M. la instanţa de fond, dar şi punctul de vedere al experţilor ce au efectuat expertiza în apel, după casare, urmăreşte un interes material şi să speculeze o eventuală creştere a preţurilor terenurilor în zonă.

Curtea a mai reținut că apelantul contestator nu a făcut dovada că terenul ce a rămas neexpropriat ar fi fost cultivat de acesta şi dacă prin expropriere i s-a produs vreun prejudiciu.

În ceea ce priveşte apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Curtea a reţinut ca fiind fondată critica în sensul că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, deoarece, nesocotind dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, tribunalul a stabilit dreptul contestatorului la despăgubiri în valoare de 86.960 lei, conform opiniei expertului C.M.

Aşa cum s-a statuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare, în mod greşit s-a dispus omologarea raportului de expertiză C.M. şi obligarea Statului Român la plata despăgubirilor stabilite de către acesta, întrucât nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Este adevărat că la instanţa de fond numai expertul M.I. a stabilit cuantumul despăgubirilor ţinând seama de criteriile prevăzute de dispoziţiile legale enunţate, inclusiv de preţul de tranzacţionare a imobilelor de acelaşi fel situate în unitatea administrativ-teritorială, respectiv, în com. Bărcăneşti.

În mod greşit prima instanţă a omologat raportul de expertiză întocmit de experţii C.M. şi C.M., astfel cum, de altfel, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, aceştia nu au stabilit modul în care au fost calculate despăgubirile pentru prejudiciul cauzat contestatorului, mai ales că, nici experţii desemnaţi în instanţa de apel după casare, nu au stabilit valoarea reală, astfel cum este definită în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, având în vedere şi considerentele menţionate în precedent.

Având în vedere neconcordanţa dintre valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor din 23 aprilie 2010, emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi valoarea despăgubirilor stabile de experţii desemnaţi de instanţa de apel după casare, Curtea reţinut, aşa cum s-a arătat în precedent, că valoarea despăgubirilor stabilite de către experţi sunt exagerat de mari faţă de valoarea reală a terenului expropriat şi a prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelurile declarate de intimatul Statul Român - prin CN A.D.N.R. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și a schimbat în tot sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei nr. 1120 din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs contestatorul P.V., invocând motive de recurs ce se pot încadra în prevederile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.

- Instanţa nu a fost legal constituită, pronunțându-se în apel, deşi calea legală de atac împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Prahova era recursul, dat fiind că obiectul cererii avea o valoare mai mică de 100.000 lei;

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, deoarece a respins acțiunea, deși prin raportul de expertiză comun, efectuat în rejudecare, cei trei experţi desemnaţi au ajuns la concluzia unanimă că terenul expropriat este un teren valoros şi l-au evaluat la 97.974 lei şi, respectiv, 99.810 lei.

- Instanța de apel a ignorat dispoziţiile deciziei de casare, deoarece nu a fost determinat prejudiciul suferit de contestator prin expropriere;

- Valoarea despăgubirii trebuia să fie stabilită în cuantumul precizat de expertul C.C., a cărui opinie întruneşte cerinţele impuse de art. 25-26 Legea 33/1994, iar în subsidiar trebuiau omologate punctele de vedere - similare - ale celorlalți doi experţi;

- Despăgubirea acordată de expropriator (3,6 euro/mp) este derizorie, deoarece la stabilirea acestei valori nu s-a avut în vedere preţul de circulaţie a terenului în zonă (18 euro conform contractului de vânzare cumpărare, anexat la pag. 35 dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție, 36 euro conform ofertei C.N.A.D.N.R., anexată la p. 100-101 dosar), amplasamentul acestui teren (terenul se afla în imediata vecinătate a Municipiului Ploieşti, are deschidere la D.N. şi D.J.), pagubele produse prin expropriere;

- Prin exproprierea unei a părţi din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea contestatorului, fără a avea posibilitatea de a-l mai valorifica ulterior, întrucât nu mai există cale de acces la drumul public, iar efectuarea de construcţii este interzisă de-a lungul autostrăzii;

- La dosar s-au depus probe din care a rezultat că valoarea pe piața liberă a terenului este mult mai mare (contractul din 27 mai 2011 prin care, pentru un teren inferior categoriei de folosinţa a celui expropriat, vânzătorul a obţinut în plin declin al pieţei imobiliare 18 euro/mp; hotărâri judecătorești privind exproprierea unor terenuri din aceeași localitate, dar aflate la distanță mare de D.N.1, hotărâri pronunţate în Dosarele nr. 485/105/2010, nr. 23/105/2008, nr. 22/105/2008 şi nr. 2640/105/2009, prin care instanţele au acordat despăgubiri de 22-23 euro/mp).

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică din recurs, în cadrul căreia se susține că instanţa nu a fost legal constituită, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., însă nu este fondată.

Nelegala alcătuire a completului de judecată decurge, în opinia recurentului, din calificarea greşită a căii de atac, respectiv, se susţine în motivarea recursului că instanţa a considerat greşit că este învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului şi s-a constituit în complet format din doi judecători, deşi, raportat la valoarea obiectului pricinii, care era situată sub limita de 100.000 lei prevăzută de art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., sentinţa era supusă căii de atac a recursului, iar completul trebuia să fie format din trei judecători.

Această critică nu este fondată, deoarece prin acţiunea introductivă reclamantul a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect plata despăgubirilor pentru terenul expropriat, iar conform propriei evaluări, despăgubirile solicitate reprezentau, în opinia reclamantului, suma de 269.080 lei, echivalentul a 67.270 euro.

Împrejurarea că, ulterior administrării probei cu expertiza, reclamantul a fost de acord cu opinia unuia dintre cei trei experţi, care a cuantificat valoarea despăgubirii la o sumă mai mică decât cea prevăzută de art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., nu este de natură să înlăture calea de atac a apelului, deoarece relevantă în stabilirea căii de atac, în sensul textului legal menţionat, este valoarea obiectului pricinii, astfel cum a fost determinată prin cererea de chemare în judecată, nemodificată în sensul diminuării pretenţiilor, nu valoarea care a rezultat în urma administrării probatoriului şi care a generat soluţia de admitere în parte a acţiunii de către prima instanţă.

Pe de altă parte, se constată că Decizia civilă nr. 1120 din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, criticată prin prezentul recurs, a fost pronunţată în al doilea ciclu procesual, după ce decizia din apel anterioară a aceleiaşi instanţe a fost casată cu trimitere spre rejudecare. Atâta vreme cât, în recursul anterior, motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu a fost pus în discuţie de niciuna dintre părţi şi nici de instanţă din oficiu, iar soluţia Înaltei Curţi, ca instanţă de recurs, a fost aceea de trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ca instanţă de apel, problema calificării căii de atac şi a compunerii completului de judecată nu mai poate fi analizată, intrând sub puterea lucrului judecat.

Critica referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, critică încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Casarea cu trimitere spre rejudecare, dispusă de Înalta Curte prin Decizia nr. 2042 din 9 aprilie 2013, a fost determinată, pe de o parte, de împrejurarea că sentinţa primei instanţe, menţinută prin decizia din apel din primul ciclu procesual, a omologat punctul de vedere al expertei C.M., bazat pe o valoare de piaţă estimativă, fără a exista la dosar dovezi din care să rezulte că la momentul efectuării expertizei nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel cu terenul expropriat, iar, pe de altă parte, de faptul că, din punctele de vedere ale celor trei experţi nu a rezultat modul în care s-au calculat despăgubirile pentru prejudiciul cauzat proprietarului şi nici ce daune au fost avute în vedere la stabilirea acestei componente a prejudiciului.

Instanţa de recurs a subliniat, în motivarea deciziei de casare, că, se impune efectuarea unei noi expertize, iar în ceea ce priveşte stabilirea valorii despăgubirii pentru terenul expropriat, sunt relevante toate înscrisurile care furnizează informaţii concludente privind preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare, precum şi orice alte relaţii care sunt compatibile normei legale incidente.

De asemenea, instanţa de rejudecare a fost îndrumată, în privinţa despăgubirilor solicitate de contestator pentru lipsa de folosinţă a terenului rămas în continuare în proprietatea acestuia, „să verifice şi să stabilească dacă contestatorul mai poate folosi în continuare terenul, independent de expropriere, conform categoriei de folosinţă”.

În rejudecare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize, de către o comisie formată din trei experţi, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare, instanţa punând în vedere experţilor să solicite relaţii de la instituţiile care deţin date privind încheierea tranzacţiilor cu terenuri în zonă.

Cu privire la raportul de expertiză depus la dosar s-au formulat obiecţiuni de către intimatul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. şi reprezentantul Parchetului, iar experţii au depus, fiecare, un răspuns la obiecţiuni propriu.

Expertul M.S. a concluzionat, în răspunsul la obiecţiuni, că valoarea terenului la data expertizei era de 22.395 lei (echivalentul a 5.022 euro), iar la data exproprierii de 36.089 lei (echivalentul a 9.728 euro). Expertul a menţionat că a efectuat evaluarea pe baza preţurilor din contractele de vânzare-cumpărare comunicate de Primăria com. Bărcăneşti prin adresa din 29 octombrie 2012, preţuri la care s-au făcut corecţii în funcţie de diferenţele de poziţie, datele de contractare, categoria de folosinţă a terenurilor şi individualizarea acestora.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit prin expropriere, acelaşi expert a reţinut că acesta constă în producţia agricolă nerealizată, datorită faptului că suprafaţa de teren de 1.338, 85 mp, rămasă neexpropriată, este greu accesibilă şi se situează în zona limitrofă autostrăzii, cu noxele caracteristice. Expertul a calculat acest prejudiciu în două variante: pe o perioadă de trei ani - 9.639 lei şi pe o perioadă de 6 ani - 19.278 lei.

Expertul C.C. a concluzionat, în răspunsul la obiecţiuni, că valoarea justă a despăgubirii se compune din valoarea terenului expropriat, de 48.598 lei şi valoarea terenului neexpropriat, devenit inutilizabil, de 53.520 lei. Pentru a ajunge la aceste valori, expertul a avut în vedere răspunsurile transmise de instituţiile de la care s-au solicitat relaţii, potrivit celor dispuse de instanţă, precum şi faptul că piaţa imobiliară este inactivă, neputând fi identificate contracte de vânzare-cumpărare care să aibă o dată apropiată datei expertizei, situaţie în care s-au avut în vedere preţuri din oferte de vânzare, ajustate cu coeficienţi de depreciere. S-a constatat de către expert, urmare a identificării la faţa locului, că terenul rămas neexpropriat nu are cale de acces, din cauza construirii autostrăzii şi a sensului giratoriu din vecinătate, iar terenul este poluat de noxele dezvoltate de traficul rutier intens.

Experta N.M. a efectuat trei variante de calcul (varianta I - conform S.I.E.: 25.940 lei la data exproprierii, respectiv, 76.525 lei la data efectuării expertizei; varianta a II-a - conform hotărârilor de stabilire a despăgubirilor emise de comisia de expropriere pentru terenuri din aceeaşi localitate: 36.099 lei la data exproprierii, respectiv, 97.974 lei la data efectuării expertizei; varianta a III-a - conform adreselor emise de C.N.A.D.N.R. în 2009 cu oferte de preţ: 124.503 lei la data exproprierii, respectiv, 297.933 lei la data efectuării expertizei). Experta a propus instanţei varianta a doua, ca fiind mai concludentă, deoarece reflectă preţul practicat la expropriere pentru teren similar adiacent proprietăţii contestatorului. A menţionat că a avut la dispoziţie un singur contract de vânzare-cumpărare, comunicat de O.C.P.I., însă nu se poate stabili valoarea despăgubirii pe baza preţului menţionat în acest contract, deoarece este singular şi reprezintă un preţ de tranzacţionare determinat pe piaţa liberă de orice constrângeri, ceea ce nu este cazul în ipoteza exproprierii.

Instanţa de apel a înlăturat toate cele trei puncte de vedere exprimate de experţi, cu motivarea că aceştia nu au stabilit preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele, aşa cum prevede art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci au stabilit valori de despăgubiri estimate. În acest context, curtea de apel a apreciat că este corectă valoarea despăgubirilor stabilită prin hotărârile emise de intimată, contestate în prezenta cauză de contestator, situaţie în care instanţa a apreciat că se impune soluţia respingerii acţiunii.

Concluzia curţii de apel, astfel argumentată, este greşită. În primul rând, aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, pe motiv că instanţele anterioare concluzionaseră, în lipsa vreunor probe, că, la momentul efectuării expertizei nu existau contrate de vânzare-cumpărare pentru imobile de acelaşi fel cu cel expropriat. De aceea, s-a stabilit în sarcina instanţei de rejudecare să efectueze verificări în acest sens şi să dispună o nouă expertiză, care să aibă în vedere rezultatele acestor verificări.

Ca atare, ceea ce s-a imputat instanţei a fost faptul că nu a verificat existenţa unor tranzacţii concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci a validat un raport de expertiză care avusese în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agenţiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare.

Însă, dacă în urma verificărilor efectuate, se constată că nu există contracte de vânzare cumpărare, sau acestea sunt sporadice, astfel încât nu sunt în măsură să releve preţul obişnuit de tranzacţionare al imobilelor de acelaşi fel cu cel expropriat, acţiunea reclamantului nu poate fi respinsă pur şi simplu, menţinând despăgubirea oferită de expropriator, în condiţiile în care nici aceasta din urmă nu este rezultatul unei evaluări pe bază de contracte de vânzare-cumpărare.

Aşa cum Înalta Curte a menţionat expres în considerentele deciziei de casare, sunt relevante orice alte relaţii care sunt compatibile normelor legale incidente, relaţii din care să rezulte informaţii concludente privind preţul de vânzare al unor astfel de imobile, în acest caz, atât experţii, cât şi instanţa de judecată, trebuind să valorifice toarte probele administrate în vederea determinării valorii despăgubirii.

În lipsa unor contracte de vânzare-cumpărare, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de acelaşi fel, hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise de comisiile de expropriere sau de instanţele de judecată pentru terenuri de acelaşi fel din aceeaşi localitate sau învecinate, metoda comparaţiei în raport de diferitele preţuri de tranzacţionare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietăţii, etc.

În speţă, cei trei experţi au făcut mai multe propuneri de evaluare, în raport de diverse criterii, folosind, de exemplu, drept variabile de comparaţie, ofertele de pe piaţa imobiliară, la care s-au efectuat corecţii în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii în condiţiile unei pieţe imobiliare inactive, sau a fost propusă varianta de evaluare bazată pe valorile despăgubirilor propuse chiar de către intimat pentru terenuri din aceeaşi localitate (unul dintre aceste terenuri învecinându-se cu terenul în litigiu). Instanţa de apel nu a analizat niciuna dintre aceste propuneri, din considerentele deciziei recurate nerezultând care sunt considerentele pentru care instanţa a refuzat să valideze una dintre variantele propuse de experţi.

În acest context al analizei, se reţine că lipsa tranzacţiilor pe piaţa imobiliară nu poate determina respingerea acţiunii reclamantului şi nici amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice.

Dacă s-ar limita posibilitatea experţilor de a evalua imobilul numai în raport de tranzacţiile deja efectuate la data întocmirii raportului, în contextul riscului ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere şi s-ar lipsi de conţinut însuşi scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experţi, propuşi de instanţă şi de părţile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de către instanţa de apel nu se bazează pe o analiză completă a probatoriului administrat, opiniile celor trei experţi fiind înlăturate în totalitate, fără ca instanţa să motiveze şi să argumenteze de ce niciuna dintre propunerile făcute nu pot constitui temei pentru stabilirea justă a despăgubirilor, ceea ce echivalează cu nelămurirea pe deplin a situaţiei de fapt.

Simpla constatare în sensul că valorile stabilite de experţi în rejudecare sunt mult mai mari decât valoarea acordată de expropriator nu poate reprezenta un argument juridic în respingerea acţiunii contestatorului, deoarece scopul pentru care legiuitorul a prevăzut necesitatea expertizei efectuate de către o comisie formată din trei experţi este tocmai acela de a se cenzura într-o modalitate obiectivă oferta de despăgubire a expropriatorului şi de a se asigura o despăgubire justă şi echitabilă a persoanei expropriate.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că, prin invalidarea în totalitate a raportului de expertiză, astfel cum a fost completat în urma obiecţiunilor, fără a se dispune, în acest caz, un nou raport de expertiză care să respecte criteriile legale, instanţa s-a aflat în situaţia de a se pronunţa asupra despăgubirilor fără a avea un raport de expertiză valid, element obligatoriu prevăzut de art. 25-27 din Legea nr. 33/1994.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit prin expropriere, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat dispoziţiile deciziei de casare, în sensul că a încuviinţat părţilor administrarea de probe în acest sens, însă a respins pretenţiile formulate cu acest titlu de contestator, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că terenul rămas neexpropriat ar fi fost cultivat şi că, prin expropriere, s-ar fi provocat vreun prejudiciu. Recurentul formulează în cererea de recurs simple afirmaţii, în sensul că exproprierea a determinat scăderea valorii terenului rămas în proprietatea sa, fără însă ca aceste afirmaţii să poată fi calificate ca motive de nelegalitate încadrabile în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 9, art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., se impune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele considerentelor anterior expuse, în vederea stabilirii pe deplin a situaţiei de fapt şi determinării corecte a prejudiciului corespunzător valorii terenului expropriat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de contestatorul P.V. împotriva Deciziei nr. 1120 din data de 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 586/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire...  ICCJ. Decizia nr. 659/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 599/2015. Civil. Expropriere. Recurs