ICCJ. Decizia nr. 678/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 678/2015
Dosar nr. 11538/117/2013
Şedinţa camerei de consiliu din 11 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Cluj la data de 17 decembrie 2013 sub nr. 11538/11/171/2013, reclamantul Ş.G. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 19/2000, art. 8 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu C.L.P. Turda şi C.J.P. Cluj, anularea Deciziei nr. 170237 din 07 noiembrie 2013 emisă de pârâta C.J.P. Cluj.
Prin sentinţa nr. 3551 din 28 aprilie 2014, Tribunalul Cluj a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că raportat la prevederile art. 139 lit. a) din Legea nr. 263/2010 (ce prevăd că în aplicarea prezentei legi, casele teritoriale de pensii îndeplinesc atribuţia de a asigura reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale), C.L.P. Turda nu are calitate procesuală pasivă.
A mai reţinut că potrivit art. 178 din Legea nr. 263/2010, cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării in vigoare a prezentei legi se vor soluţiona conform nonneior legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii, iar în cauză cererea privind valorificarea adeverinţei din 23 noiembrie 2011 a fost înregistrată după data intrării in vigoare a Legii nr. 263/2010, situaţie în care decizia de pensie emisă de către pârâtă este corect soluţionată în baza actului normativ arătat.
Prin Decizia nr. 10911/A din 6 noiembrie 2014 Curtea de. Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei mai sus-menţionate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că la data de 29 august 2013 reclamantul s-a adresat pârâtei C.J.P. Cluj cu o cerere de recalculare a pensiei cu luarea în considerare a adeverinţei din 23 noiembrie 2011 emisă de către SC M. SA Câmpia Turzii, începând cu data de 01 ianuarie 2012, invocând în acest sens Decizia nr. 3098 din 18 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 8675/H/7/2012 al Curţii de Apel Cluj.
În soluţionarea cererii reclamantului, a fost emisă Decizia nr. 170237 din 07 noiembrie 2013 care a fost contestată la data de 25 noiembrie 2013.
Analizând conţinutul acestei contestaţii instanţa de apel a constatat că singurul aspect criticat în privinţa deciziei priveşte actul normativ aplicabil, respectiv, reclamantul apreciază ca, întrucât dreptul său la pensia de invaliditate s-a născut sub imperiul Legii nr. 19/2000, acesta este actul normativ ce trebuie să stea la baza determinării pensiei, iar nu Legea nr. 263/2010.
Fără a aştepta un răspuns din partea Comisiei Centrale de Contestaţii, deşi cea din urma avea la dispoziţie un termen legal de 45 zile în vederea soluţionării contestaţiei (termen ce curge de la data înregistrării contestaţiei art. 150 alin. (4) din Legea nr. 263/2010), reclamantul a învestit instanţa la data de 17 decembrie 2013, solicitând anularea m totalitate a Deciziei nr. 170237 din 07 noiembrie 2013 ca fiind nelegală, argumentând că decizia a fost emisă în baza Legii nr. 263/2010, deşi actul normativ incident m privinţa acesteia era Legea nr. 19/2000.
În cursul judecăţii, respectiv la data de 11 februarie 2013 prin hotărâre, contestaţia reclamantului a fost respinsă.
Instanţa de apel a reţinut că solicitarea reclamantului de recalculare a pensiei în baza adeverinţei amintite a fost depusă la O.P. Cluj la data de 29 august 2013, moment la care era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar nu Legea nr. 19/2000, care a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011.
De asemenea, conform art. 178 din Legea nr. 263/2010 legiuitorul a stabilit expres că „doar cererile înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi se soluţionează conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii".
Prin urmare, este lipsită de relevanţă împrejurarea că decizia iniţială de stabilire a pensiei de invaliditate a fost emisă în anul 2009, respectiv în perioada în care era în vigoare Legea nr. 19/2000, câtă vreme cererea de recalculare a pensiei a fost depusă la C.J.P. ulterior abrogării actului normativ indicat, constituind o cerere distinctă de cea iniţială şi care urmează regimul juridic reglementat la momentul depunerii acesteia, în speţă, Legea nr. 263/2010.
Pentru raţionamentul anterior expus, instanţa de apel a apreciat că sunt ne fondate şi critîcile privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de reclamant, instanţa de apel a constatat că privesc aspecte ce nu au făcut obiectul cauzei, instanţa de fond nefiind sesizată în acest sens. Prin urmare, o analiză a acestora ar echivala cu admiterea schimbării cauzei cererii de chemare în judecată în apei. ce contravine prevederilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 48 dolari SUA alin. (1) pct. 8 N.C.P.C. reclamantul Ş.G., arătând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, că acţiunea a fost întemeiată exclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 19/2000, în condiţiile în care acesta a precizat că dacă instanţa va aprecia ca fiind incidenţă Legea nr. 263/2010 şi în această situaţie intimata-pârâtâ a calculat greşit pensia reclamantului.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, prin respingerea cererii sale de probatorii, instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 22 N.C.P.C. privind roiul activ m stabilirea adevărului.
Referitor la fondul cauzei, recurentul-reciamant a reiterai critici formulate în apel cu privire la următoarele aspecte:
- pârâta a reţinut că sunt 85 de zile absenţe nemotivate şi concedii fără retribuţie ce trebuie deduse, deşi din rectificarea cuprinsă la pag. 20 din Carnetul de muncă rezultă că doar sunt 68 de zile nemotivate (în loc de 85 de zile absenţe nemotivate şi concedii tară retribuţie trebuiau să deducă 26 zile nemotivate+17 zile concediu fără retribuire, adică 43 de zile).
- conform scriptului „date privind activitatea în muncă" s-a reţinut ca suma contributivă 8.185 lei, deşi conform rectificărilor din carnetul de muncă (pag. 20), aceasta era de 9196 lei;
- nu a fost inclusă pentru cei 14 ani în grupa a doua de muncă majorarea procentuală de 25 % prevăzută de către textul de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 263/2010;
- punctajul aferent unor ani a fost stabilit eronat, nefiind respectat algoritmul de calcul prevăzut de art. 96 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010;
- la stabilirea sporului aferent grupelor I şi II de muncă de 4 ani şi 9 luni, și s-a avut în vedere art. 48 alin (3) din Legea nr. 3/1977 (pârâta trebuia să-i treacă 3 ani în loc de 2 ani 10 luni şi 29 zile, respectiv, 15 ani în loc de 14 ani 10 luni şi 20 de zile, deci, să întregească în sus);
- nu a fost valorificată corect adeverinţa din 24 martie 2009 eliberată de către SC M. SA Câmpia Turzii;
- în răspunsul la contestaţia sa din data de 24 decembrie 2013 pârâta precizează că nu a calculate punctual de pensie pe Legea nr. 19/2000, aceasta fiind abrogată, ci pe Legea nr. 263/2010, sens în care atunci în mod greşit nu s-a aplicat indicele de corecţie prevăzut de acest act normativ;
- stagiul de cotizare trebuia să fie de 33 ani şi 6 luni, conform anexei 5 din Legea nr. 263/2010;
- au fost preluate date din carnetul de muncă unde sporul de condiţii grele este determinat greşit;
- pârâta trebuia să calculeze punctul de pensie la salariul brut al reclamantului, iar nu la cel tarifar înscris în carnetul de muncă aşa cum prevede şi Legea nr. 263/2010 în art. 3 lit. a) şi art. 96 alin. (2).
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10 februarie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raportul întocmit constatându-se că decizia obiect al prezentei căi de atac nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti susceptibile de a fi atacate cu recurs.
Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Prin rezoluţia din 2 martie 2015 s-a acordat termen pentru judecarea recursului la data de 11 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 634 alin. (1) pet. 4 N.C.P.C. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi ceie neatacate cu recurs,
Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În speţă, Decizia nr. 1091/A din 06 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, este dată în apel în soluţionarea unui litigiu privind drepturi de asigurări sociale, respectiv, contestaţie la decizia pensionare.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, in cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale.”
Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale anterior menţionate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj fiind una definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 N.C.P.C., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Faţă de cele arătate, criticile deduse judecăţii prin intermediul motivelor de recurs nu se mai impun a fi analizate, pentru considerentele menţionate, Înalta Curte urmând să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ş.G. împotriva Deciziei nr. 1091/A din 06 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Apel Cluj, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul, declarat de reclamantul Ş.G., domiciliat în Câmpia Turzii, judeţul Cluj împotriva Deciziei nr. 1091/A din 06 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Apel Cluj, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtele C.L.P. Turda, cu sediul în Turda, judeţul Cluj şi C.J.P. Cluj, cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publica azi, 28 Ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 668/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 685/2015. Civil → |
|---|
