ICCJ. Decizia nr. 668/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 668/2015
Dosar nr. 4302/1/2014
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată la data de 8 decembrie 2014, SC I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Braşov, Municipiul Braşov prin primar, SC R. SRL, B.A., D.C., D.P., S.I., I.C.I., I.P.R., F.S., F.I., G.I., G.A., G.V.N. şi G.M.E. revizuirea Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Braşov, Secţia I civilă, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ca fiind contrară mai multor hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat că prezenta cale extraordinară de atac este admisibilă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de către legiuitor, întrucât, deşi instanţa de recurs a admis recursul şi a admis în parte acţiunea reclamantei, nu a analizat temeiurile juridice pe care şi-a întemeiat hotărârea, a încălcat principiul puterii de lucru judecat, a omis să analizeze toate motivele de recurs invocate. În atare situaţie, solicită să se constate încălcarea de către instanţa de recurs a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Arată că a urmărit, prin promovarea acţiunii în revendicare, fructificarea atributelor proprietăţii asupra obiectului material aflat în stăpânirea intimaţilor. Instanţa de recurs s-a prevalat de un Ordin al Prefectului inexistent la dosar şi nu a comparat titlul său cu cel al SC R. SRL obţinut în anul 2001.
Susţine revizuenta că, dacă instanţa de judecată ar fi analizat în mod corect hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile aflate la dosarul cauzei, ar fi ajuns la concluzia prezenţei puterii de lucru judecat. Astfel reţinerile instanţei de recurs sunt infirmate de hotărârile judecătoreşti anterioare, care au statuat sub mai multe aspecte:
- prin sentinţa civilă nr. 1629 din 08 octombrie 1997 SC R. SRL a fost obligată să vândă către SC I. SRL spatiile deţinute cu contract de închiriere 1990 și 1991 din sentinţa ţinând loc de contract de vânzare-cumpărare şi intabulare în C.F.;
- prin sentinţa civilă nr. 370/S/2000 a Tribunalului Braşov s-a constatat că SC I. SRL a achitat integral 447.557.000 lei reprezentând contravaloarea spaţiilor şi a terenului conform expertizei din 07 iunie 2000 (R.) şi s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului său de proprietate. Prin Decizia nr. 1301/2002 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a menţinut decizia pronunţată şi a respins cererea de intervenţie formulată de actualii reclamanţi;
- prin Decizia civilă nr. 64/2003 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov s-a lămurit sentinţa civilă nr. 370/S/2000 în sensul înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate exclusivă al revizuentei, inclusiv asupra curţii interioare şi a terenului gang despre care reclamanţii afirmă că ar forma obiectul dreptului de proprietate comună;
- prin încheierea de şedinţă a Camerei de Consiliu din 01 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost înlăturată eroarea materială referitoare la raportul de expertiză ce urma a sta la baza intabulării dreptului de proprietate şi care făcea parte integrantă din sentinţa civilă nr. 370/S/2000. Instanţa a avut în vedere în realitate lucrarea întocmită de ing. R.T.L., iar nu pe cea a d-lui expert J.M.;
- prin Decizia civilă nr. 758/2008 Dosar nr. 233/R/2007 s-a admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 9966/2006 depusă de reclamanţi. Decizia civilă nr. 1006/2008 și Decizia civilă nr. 1169/2008 - ambele decizii date în căi de atac extraordinare, respectiv contestaţie în anulare şi revizuire - menţin Decizia civilă nr. 758/2008;
- prin Decizia civilă nr. 22/A/2009 a fost admis apelul declarat de SC I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1118/2004 care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii formulată de SC I. SRL privind intabularea dreptului de proprietate, cu motivarea că societatea este intabulată în C.F. în baza Deciziei civile nr. 758/2008 iar curtea, terenul aferent magaziei gang nu sunt părţi de uz comun ci sunt proprietatea exclusivă a SC I. SRL, şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, respectiv intabularea în cf a cotei de 11% pentru SC I. SRL. Decizia nr. 22/A/2009 a rămas irevocabilă prin nerecurare pentru toţi proprietarii din imobilul din Braşov, SC R. SRL a recurat Decizia civilă nr. 22/A/2009, pronunţându-se Decizia civilă nr. 1569/2009 prin care se admite în parte recursul declarat de SC R. SRL, admiţând cererea reconvenţională prin care SC I. SRL este obligată să demoleze magazia construcţie provizorie;
- prin Decizia civilă nr. 303/R/2002 Curtea de Apel Braşov a constatat că reclamanţii nu au dobândit prin cumpărare în condiţiile Legii nr. 112/1995 şi respectiv conform H.G. nr. 389/1996 şi H.G. nr. 906/1996, spaţiile de la subsolul imobilului (pivniţe), curte, nefiind incluse în părţile de uz comun;
- prin Decizia civilă nr. 15695 din 25 noiembrie 1999 s-a stabilit că în contractul de vânzare cumpărare aparţinând SC R. SRL aceasta nu a cumpărat teren şi curte, are acces separat la parter si subsol la capătul clădirii din Piaţa Sfatului şi nu are acces prin curtea şi subsolul proprietatea SC I. SRL.
În atare situaţie, neanalizând în mod corespunzător dispoziţiile instanţelor de judecată anterioare, instanţa de recurs şi-a dat concursul ca, în continuare, societatea revizuentă să nu poată folosi spaţiul deţinut sub pretextul că SC I. SRL nu are titlu de proprietate pentru curte, teren, subsol.
Raportat la aceste aspecte, susţine că admiterea de către instanţa de recurs doar în parte a acţiunii formulate de către societatea reclamantă a condus la o soluţie necorespunzătoare, încălcându-se principiul puterii de lucru judecat.
Învederează că a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov şi care formează obiectul Dosarului nr. 6461/62/2014 şi în baza dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., considerând că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), respectiv, nu a analizat principiul prezumţiei de lucru judecat raportat la toate hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei, ci selectiv, numai referitor la câteva.
Un alt aspect de nelegalitate a hotărârii pronunţate a fost considerat de către revizuentă acela al decesului unei părţi. Astfel, în ceea ce priveşte pe pârâţii G.I. şi G.A. care figurau ca proprietari ai imobilului din Braşov, la momentul la care s-a eliberat extrasul C.F. din luna martie 2010, eliberat de către O.C.P.I. Braşov, revizuenta a constatat, obţinând actele de la O.C.P.I. Braşov la data de 30 ianuarie 2015, că „pârâtul” G.I. a decedat la data de 28 noiembrie 2009, iar succesiunea după acesta a fost dezbătută prin certificatul de moştenitor din 12 martie 2010 eliberat de către B.N.P., G.I.
Deşi cartea funciară desfăşurată se afla la dosarul cauzei, nicio instanţă de judecată nu a verificat, iar părţile pârâte nu au adus la cunoştinţa instanţei de judecată faptul că avocatul lor reprezintă persoane decedate şi persoane care nu au acceptat succesiunea.
Certificatul de moştenitor a fost înscris în C.F. numai la data de 12 aprilie 2010, iar G.A. a rămas proprietara doar pe cota acesteia de proprietate, iar G.A.I. - nepot de fiu, a cules întreaga moştenire după defunctul G.I., bunicul, soţia supravieţuitoare şi fiul fiind declaraţi renunţători ai moştenirii.
Raportat la aceste date şi înscrisuri înţelege să invoce excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a defunctului G.I. şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului acestuia care şi-a arogat drepturi în numele unei persoane decedate.
Intimaţii B.A., D.C., SC R. SRL, Statul Român prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. Braşov, Municipiul Braşov prin primar, au formulat întâmpinări, solicitând respingerea cererii.
Analizând cererea dedusă judecăţii Înalta Curte reţine următoarele:
Se constată că între părţi au existat mai multe litigii, menţionate în decizia supusă revizuirii, derivând din disputa privind întinderea şi exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Astfel, potrivit sentinţei civile nr. 11629 din data de 08 octombrie 1997 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 4484 din 1997, pârâta SC R. SRL a fost obligată să încheie cu reclamanta contact de vânzare cumpărare privind imobilele situate în Braşov, înscris în C.F. Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 370/S din 15 iulie 2000, pronunţată de Judecătoria Braşov s-a constatat refuzul pârâtei SC R. SRL de a încheia cu reclamanta contract de vânzare cumpărare privind imobilul în litigiu, s-a constatat preţul imobilului, hotărârea urmând să ţină loc de contract de vânzare cumpărare având ca obiect spaţiul identificat, pe baza căreia să se realizeze intabularea dreptului dobândit în C.F. Braşov.
Conform încheierii pronunţate de Tribunalul Braşov la data de 01 februarie 2005, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 370/S din data de 13 iulie 2000 şi s-a constatat că preţul de vânzare al spaţiului este de 447.557.000 lei, stabilit potrivit expertizei întocmite de expert ing. R.T.L. şi care face parte integrantă din sentinţa îndreptată.
Prin Decizia civilă nr. 64/Ap din data de 26 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost admisă contestaţia la titlu formulată de contestatoarea SC I. SRL în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Braşov şi în consecinţă s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 370/S din 13 iulie 2000 a Tribunalului Braşov, în sensul că această sentinţă ţine loc de contract de vânzare cumpărare asupra spaţiilor deţinute de contestatoare în baza contractelor de închiriere din 11 iulie 1990 şi din 29 octombrie 1991, identificate în expertiza întocmită de expert ing. J.M. care face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 370/S/2000. S-a dispus de asemenea intabularea în C.F. Braşov a dreptului de proprietate al contestatoarei asupra spaţiilor din Braşov, astfel cum au fost identificate în expertiza mai sus menţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 9966 din data de 28 noiembrie 2006 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC Rial SRL şi SC R. SRL prin care s-a solicitat între altele, să se constate că reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial situat în Braşov. înscris în C.F. Braşov, compus din hol intrare, salon nr. 1, bucătărie, depozit, spălător de vase tranşat carne, magazie, magazie zarzavat, birou, debara, beci, boxă, pivniţă, boxă, scări de acces subsol, hol, teren aferent magazie gang de 14,88 mp, curte interioară de 19,81 mp şi cota de 11% din P.U.C. şi să se dispună rectificarea C.F. Braşov, în sensul ca procentele de 40,8 % respectiv 11% se aplică la terenul de 526,91 mp (cu scăderea prin urmare a suprafeţei de 14,88 mp+19,81 mp din părţile de uz comun).
Prin Decizia civilă nr. 758 din data de 03 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 7301/62/2007 a fost admis (în urma admiterii contestaţiei în anulare şi rejudecării recursului) recursul formulat de recurenta SC I. SRL. S-a constatat astfel că recurenta are calitate de proprietar asupra terenului aferent magaziei gang, în suprafaţă de 14,88 mp şi curte interioară de 19,81 mp; s-a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafeţelor de teren mai sus menţionate; a fost totodată dispusă rectificarea C.F. Braşov, în sensul că procentele de 40,8% respectiv 11 % se aplică la terenul în suprafaţă de 529,91 mp.
Urmare a admiterii unei noi contestaţii în anulare prin Decizia civilă, nr. 729/R din data de 07 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Braşov s-a procedat la rejudecarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 9966 din data de 28 noiembrie 2006 a Judecătoriei Braşov, calea de atac fiind respinsă, consecinţă fiind menţinerea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC I. SRL.
Prin sentinţa civilă nr. 1118 din data de 06 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 16009 din 2002 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâţii SC R. SRL, Municipiul Braşov prin primar, SC R. SRL, D.A., D.M., B.I., D.A., G.V., F.I., S.I. A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali. S-a dispus astfel intabularea în C. Braşov a dreptului de proprietate al reclamatei asupra cotei de 11 % din P.U.C., din care face parte terenul construit şi neconstruit.
Reclamanta pârâtă reconvenţională a fost obligată să demoleze magazia construcţie provizorie situată în gangul de acces parte de uz comun iar în caz de refuz, a fost autorizată pârâta să execute demolarea pe cheltuiala sa.
S-a permis de asemenea reclamantei reconvenţionale accesul la citirea contorului şi la încăperea cu capacul de încălzire.
Prin Decizia civilă nr. 1569/R din data de 17 decembrie 2009 a fost admis în parte recursul declarat de pârâta SC R. SRL fiind obligată pârâta reconvenţională SC I. SRL să procedeze la demolarea magaziei - construcţie provizorie situată în gangul de acces.
Conform raportului de expertiză întocmit de expert V.V.C. terenul în suprafaţă de 14,88 mp+19,81 mp a fost identificat ca făcând parte din părţile de uz comune ale imobilului, părţi de uz comun care cuprind şi terenul construit şi neconstruit.
În prezenta cauză, soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Braşov ce constituie obiectul cererii de revizuire, s-a solicitat, de către reclamantă, să fie obligaţi pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 19,81 mp +15,23 mp situat în Braşov, jud. Braşov. Reclamanta susţine că a dobândit calitatea de proprietar extratabular (dispoziţiile sentinţei civile menţionate nefiind înscrise în C.F.) asupra imobilului în mod irevocabil, cu titlu de drept provenit din vânzare cumpărare, prin sentinţa civilă nr. 370/S/2000 din data de 15 iulie 2000.
În fond, prin sentinţa civilă nr. 15886 din 11 decembrie 2013 Judecătoria Braşov a respins acţiunea apreciind că nu se poate reţine titlul reclamanţilor reprezentat de sentinţa civilă nr. 370/S din 15 iulie 2000, neînscrisă în C.F., ca fiind mai caracterizat prin raportare la Ordinul Prefectului nr. 256 din data de 10 mai 2000. Aceasta pentru că pârâţii şi-au înscris dreptul de proprietate în Cartea funciară iar dreptul lor astfel înscris, s-a consolidat. În acest sens dispun şi prevederile art. 32 din Decretul Lege nr. 115 din 1938 „Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei”.
Prin urmare, comparând titlurile de care părţile se prevalează, instanţa a constatat că titlul pârâţilor este mai caracterizat dată fiind calitatea acestora de proprietari tabulari asupra imobilului.
Cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor să desfiinţeze sistemul de închidere al porţii imobilului din Braşov, pentru „asigurarea accesului reclamantei şi clienţilor” acesteia în imobil a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată, instanţa apreciind că nu poate interveni în într-o convenţie a părţilor în condiţiile în care reclamanta a nu a furnizat dovada că accesul său în imobil ar obstrucţionat în vreun fel.
Au fost respinse şi cererile reclamantei privind solicitarea de a permite accesul în spaţiile comune ale imobilului clienţilor societăţii, în lipsa unui acord unanim al tuturor proprietarilor şi privind accesul în podul imobilului.
Prin Decizia nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă, a fost admis recursul formulat de recurenta SC I. SRL şi în consecinţă a fost modificată în parte sentinţa recurată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să permită accesul neîngrădit al reprezentanţilor părţii reclamante la podul clădirii, spaţiu ce face parte din părţile de uz comun ale imobilului, asupra cărora reclamanta deţine o cotă de proprietate de 11%, în executarea acestei obligaţii părţile pârâte urmând a permite reprezentanţilor reclamantei accesul la scările şi la căile de acces comune care conduc la intrarea în pod, punându-le la dispoziţie cheile necesare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că titlurile ce s-au solicitat a fi comparate în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară provin de la acelaşi autor, Statul Român, astfel că acest conflict se soluţionează în favoarea titlului care a fost înscris în evidenţele de publicitate imobiliară, respectiv în favoarea titlului părţilor intimate.
S-a mai reţinut că, în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiată pe compararea titlurilor de proprietate, nu pot fi aduse critici ce vizează legalitatea unuia dintre aceste titluri, întrucât, prin definiţie, o astfel de acţiune are la bază titluri valabile, ce au fost apte să producă transferul dreptului de proprietate, iar numai într-o astfel de situaţie se poate reţine existenţa unui concurs între titluri.
A fost respinsă ca nefondată şi critica pe care reclamanta a adus-o sentinţei recurate sub aspectul modului de soluţionare a capătului doi de cerere, ce are ca obiect rectificarea evidenţelor de carte funciară, întrucât acesta este subsidiar cererii în revendicare imobiliară.
În legătură cu pretenţia ce constituie obiectul petitului trei al cererii introductivă de instanţă, tribunalul a constatat că aceasta este, la rândul ei, nefondată, reţinând că sistemul de interfon a fost montat ca urmare a cererii pe care 8 titulari ai dreptului de proprietate asupra spaţiilor locative comerciale existente în acest imobil au adresat-o executantului acestei lucrări, nefiind de natură să nesocotească drepturile părţii recurente.
A fost considerată fondată critica privind accesul la podul imobilului care face parte din părţile de uz comun ale acestui imobil asupra cărora recurenta deţine un drept de coproprietate în cotă ideală de 11%. Calitatea de coproprietar îi conferă acesteia dreptul de a folosi în comun cu ceilalţi coproprietari acest spaţiu, astfel că accesul său la podul imobilului menţionat nu poate fi obstrucţionat. Aşa fiind, instanţa de recurs a constatat că acţiunea părţilor intimate de a încuia uşa de acces la partea de uz comun în litigiu este contrară principiilor de drept ce guvernează regimul juridic al coproprietăţii, fiind sancţionată prin admiterea pretenţiei ce constituie obiectul petitului patru al cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri.
Cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate solicita „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Textul de lege invocat deschide calea revizuirii în situaţia în care este nesocotită autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, prin pronunţarea altei hotărâri, într-una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane cu aceeaşi calitate, care statuează în sens contrar primei judecăţi, impunând sancţiunea civilă a anulării ultimei hotărâri.
În speţă, deşi revizuenta a indicat mai multe hotărâri pronunţate în perioada 1997-2009 a căror autoritate de lucru judecat ar fi fost încălcată prin statuările Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014, nu a indicat elementele de contrarietate şi nici nu a dezvoltat argumente în susţinerea celor afirmate.
Nefiind în măsură să indice în ce constă nesocotirea autorităţii de lucru judecat pentru fiecare hotărâre invocată în cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta a apreciat generic că, prin respingerea acţiunii sale în revendicare, nu îi este respectat dreptul de proprietate recunoscut prin hotărârile anterioare. În dezbaterile din faţa instanţei a menţionat Decizia nr. 1301/2002 a Curţii Supreme de Justiţie ca fiind hotărârea la care se raportează în principal şi faţă de care există autoritate de lucru judecat.
Prin respectiva hotărâre instanţa de recurs păstrează sentinţa civilă 370/2000 care ţine loc de act de vânzare cumpărare pentru imobilul în litigiu şi prin care se dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.
Înalta Curte constată că această hotărâre, ca şi celelalte menţionate în petitul cererii, nu reprezintă un reper în analiza contrarietăţii de hotărâri, motiv pentru care cererea de revizuire este nefondată.
Cum s-a arătat anterior, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri presupune ca hotărârile să fi fost pronunţate în aceeaşi cauză, cu identitate de părţi, obiect şi temei juridic şi, mai mult, cu ignorarea existenţei primei hotărâri.
În cazul dedus prezentei judecăţi se constată, în primul rând, că obiectul juridic al cauzei subsecvente, reprezentat de o acţiune în revendicare, este diferit de cel al cauzelor anterioare - obligaţii de a face sau acţiuni în constatare. Prin urmare, niciuna dintre hotărârile menţionate nu poate constitui un argument în invocarea contrarietăţii, cerută de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în prezenta cauză, în condiţiile în care au fost pronunţate în dosare având ca obiect pricini diferite.
Înalta Curte constată că aceste hotărâri prin care s-au recunoscut anumite drepturi reclamantei în legătură cu imobilul în litigiu (de proprietate, de folosinţă, parte din aceste hotărâri reprezentând mijloacele procesuale prin care reclamanta şi-a constituit titlul de proprietate) nu sunt contrare celei în care s-a respins acţiunea în revendicare promovată de aceasta.
Mai mult, în cauza pendinte, se constată că instanţa nu a ignorat litigiile anterioare, dimpotrivă, a ţinut cont de titlul obţinut de reclamantă, pe care l-a considerat valabil, însă l-a comparat cu cel al intimaţilor, fiind de esenţa acţiunii în revendicare compararea acestor titluri în vederea stabilirii celui prevalent.
Hotărârea a cărei revizuire se solicită nu contrazice efectul translativ al dreptului de proprietate din patrimoniul statului în cel al reclamantei pentru spaţiile în litigiu, constatat prin celelalte hotărâri şi nici nu încalcă autoritatea de lucru judecat a celor statuate în litigiile anterioare în favoarea reclamantei, dat fiind că nu a existat un alt litigiu în care să se fi dezlegat problema preferabilităţii unui titlu de proprietate în defavoarea altuia, ambele provenind de la acelaşi autor.
Or, revizuirea nu se poate cere decât pentru contrarietate de hotărâri pronunţate în aceeaşi pricină, cu neobservarea existenţei unei autorităţi de lucru judecat.
Înalta Curte apreciază că argumentele invocate în susţinerea cererii îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmăreşte reformarea hotărârii judecătoreşti, revizuenta exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia conţinută de decizia irevocabilă atacată, iar un asemenea demers ar duce, contrar a ceea ce instituţia revizuirii presupune şi îngăduie, la o rejudecare a cauzei sub aspectul criteriilor de preferabilitate ale unui titlu de proprietate în cadrul unei acţiuni în revendicare. Prin urmare, nu pot face obiect al revizuirii criticile referitoare la lipsa de temei juridic a hotărârii pronunţată în recurs sau omisiunea de a analiza un motiv recurs şi nici nu poate fi analizată o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, menţionată în cererea de revizuire dar nemotivată în fapt, cu privire la un eventual drept procesual încălcat.
Un alt aspect solicitat a fi analizat în cadrul cererii de revizuire este împrejurarea decesului unei părţi, numitul G.I., raportat la care revizuenta a invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru apărătorul acestuia. S-a învederat în cauză că aspectele menţionate constituie şi obiectul unei contestaţii în anulare aflată în curs de judecată pe rolul altei instanţe.
Înalta Curte apreciază că, şi în acest caz, revizuenta supune judecăţii împrejurări ce nu se încadrează în motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., cale extraordinară de atac în care cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit la momentul pronunţării hotărârii irevocabile, nu poate fi modificat.
Faţă de aceste considerente, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.
În baza art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe revizuentă la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul Municipiul Braşov prin primar şi la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.C., reprezentând onorariu avocaţial, în cuantum diminuat, calculat proporţional cu volumul activităţii depuse şi complexitatea cauzei în actuala fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC I. SRL împotriva Deciziei nr. 884/R din 4 noiembrie 2014 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă.
Obligă pe revizuentă la 400 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul Municipiul Braşov prin primar şi la 400 lei cheltuieli de judecată către intimatul D.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 659/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 678/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
