ICCJ. Decizia nr. 659/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 659/2015
Dosar nr. 1685/108/2012*
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 19 martie 2012 la Tribunalul Arad sub nr. 1685/108/2012,reclamanţii M.Z. şi M.L.A. au chemat în judecată pe pârâţii primarul Municipiului Arad, Municipiul Arad, prin primar şi pe C.C.M. solicitând restituirea către pârâta C.C.M. a terenului situat în Arad în suprafaţă de 4.288 mp din totalul de 50.735 mp înscris în C.F. Arad, teren „intravilan Birkas”; au solicitat obligarea pârâtei C.C.M. de a încheia contract autentic de vânzare - cumpărare cu ei pentru acest teren, iar în caz contrar instanţa să dispună intabularea dreptului lor de proprietate cu titlu de cumpărare în cote de câte 1/2 fiecare.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că părinţii lor (M.A., fost A., şi M.E., născută C.), ai căror moştenitori sunt, au cumpărat de la numitul G.N. (aceeaşi persoană cu G.M. şi cu G.M.) suprafaţa de 1191 stj.p. adică o parte din terenul intravilan în suprafaţă totală de 50.735 mp situat în Birkaş, cartierul Cadaş al municipiului Arad, teren pe care familia lor l-a folosit tot timpul şi îl foloseşte şi astăzi.
În concret, s-au încheiat două contracte sub semnătură privată, unul la data de 30 martie 1949, prin care au cumpărat suprafaţa de 526 stj.p. şi un altul la data de 12 decembrie 1949, prin care au mai cumpărat suprafaţa de 665 stj.p. Terenul s-a predat părinţilor lor încă de la data încheierii acelor contracte, iar preţul a fost achitat în întregime. Datorită vicisitudinilor vremurilor, nu s-a mai putut încheia contract autentic asupra terenului. În anul 1984 Statul Român s-a intabulat în cartea funciară asupra întregii suprafeţe de teren.
Pârâta C.C. a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 la primarul Municipiului Arad, prin care arată că este moştenitoarea lui G.N. şi ca atare este persoană îndreptăţită să solicite restituirea acestui teren. Notificarea formează obiectul Dosarului nr. 956/2001 al Comisiei de restituire din cadrul Primăriei municipiului Arad, dar încă nu a fost soluţionată.
Reclamanţii au solicitat instanţei, pe cale de acţiune oblică, în temeiul disp.art. 1560 din N.C.C., pentru a putea să execute promisiunile de vânzare cumpărare din anul 1949, să dispună în mod direct restituirea în natură, către succesoarea promitentului vânzător, a terenului care formează obiectul celor două promisiuni de vânzare cumpărare.
În acelaşi timp, reclamanţii au arătat că exercită şi acţiunea în prestaţie tabulară, prevăzută de art. 896 din N.C.C., prin care solicită ca pârâta C.C.M. să respecte obligaţiile asumate de antecesorul ei, adică să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare, iar în caz contrar instanţa să dispună înscrierea dreptului lor de proprietate în cote egale, cu titlu de cumpărare.
În drept au invocat disp. art. 969, 970, 1294, 1295 din vechiul C. civ., art. 896, 1270, 1272, 1279, 1282, 1350 din N.C.C., art. 1, 2, 3 alin. (1), (4) alin. (2), (25), (26) alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Arad reprezentat prin primar a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în condiţiile în care, pentru acelaşi imobil, prin aplicarea legilor fondului funciar, antecesorul pârâtei C. a fost pus în posesie cu suprafaţa de 10 ha, situaţie în care admiterea pretenţiilor reclamanţilor s-ar traduce printr-o îmbogăţire fără just temei sau o dublă reparaţie în temeiul a două legi speciale de reparaţie.
Pe cale de excepţie, pârâtul a invocat:
- lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor raportat la prevederile art 22, alin. 3 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care legitimitatea procesuală activă în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001 este legată de calitatea de persoană îndreptăţită şi de îndeplinirea procedurii speciale de sesizare a unităţii deţinătoare.
- lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor în condiţiile în care nu fac dovada existenţei identităţii între A.A. şi numitul M.A. raportat la prevederile art. 644 C. civ. (art. 557 N.C.C.)
- lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor în condiţiile în care aceştia nu pot invoca un drept, cât timp convenţiile la care se referă prin acţiunea introductivă privesc imobile neidentificate ce nu corespund cu imobilele ce fac obiectul litigiului, iar pe de altă parte au fost semnate de o persoană ce nu avea calitatea de a dispune valabil de aceste bunuri, convenţia nefiind materializată printr-un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
- prescripţia dreptului de a solicita încheierea unui contract autentic cu privire la bunurile care au făcut obiectul convenţiei provizorii.
- inadmisibilitatea cererii de restituire în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001, atâta timp cât terenul ce face obiectul litigiului nu se circumscrie prevederilor acestei legi.
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Arad şi primarului Municipiului Arad în ceea ce priveşte cererea de restituire şi de rectificare a înscrierii şi intabulare a reclamanţilor cu privire la imobilul înscris în C.F. Arad, având în vedere că, potrivit adresei O.J.C., Geodezie şi Cartografie Arad şi, 4,50 ha sunt în administrarea Penitenciarului Arad, instituţie publică.
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în prestaţie tabulară.
Pârâta C.C. a depus la rândul său întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca netemeinică, nefondată şi nelegală.
În motivare aceasta a arătat faptul că este moştenitor testamentar al lui G.N. şi a depus prin executor judecătoresc, conform Legii nr. 10/2001, notificare prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 50.735 mp teren intravilan în Birkas, notificare care nu a fost până în prezent rezolvată de către Primăria Mun. Arad. Susţine că reclamanţii, prin fraudă, doresc să intre în proprietatea unei suprafeţe de teren ce a aparţinut testatorului său G.N. fost G.N.
Susţine că reclamanţii au prezentat instanţei o traducere din limba maghiară legalizată în anul 1955, astfel că nu actul, adică Convenţia provizorie, ci doar traducerea a fost legalizată din limba maghiară. În traducere se menţionează faptul că încheierea convenţiei provizorii s-a făcut de către K.A. în calitate de administrator al domnului G.M., în calitate de vânzător, la data de 30 martie 1949. Ori, testatorul pârâtei G.N. nu s-a numit niciodată G.M. şi nu a fost niciodată cetăţean maghiar pentru a fi încheiat o convenţie în limba maghiară, care să fie tradusă ulterior în limba română.
De asemenea, pârâta arată că aceeaşi suprafaţă de teren a făcut şi obiectul Dosarului nr. 896/108/2009 al Tribunalului Arad în care acţiunea a fost respinsă irevocabil până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 20 iunie 2012, reclamanţii au solicitat şi dezmembrarea suprafeţei de teren în suprafaţa de 4.288 mp din totalul suprafeţei de 50.735 mp înscris în C.F. Arad.
Pârâta C.C., prin cea de a doua întâmpinare depusă la data de 21 iunie 2012, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a vânzătorului întrucât reclamanţii nu au făcut dovada că semnatarul convenţiilor ar fi avut mandat special din partea proprietarului pământului defunctul G.N., de înstrăinare a averii.
De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive întrucât nu a existat niciun raport juridic care să fie dedus judecăţii între antecesorii reclamanţilor şi titularul dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de aceştia, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ţinând cont de faptul că acţiunile în justiţie prin care se apără sau se valorifică drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv.
Pe fond pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii oblice.
Prin sentinţa civilă nr. 1793 din 6 septembrie 2012 Tribunalul Arad a respins cererea reclamanţilor pentru obligarea pârâţilor primarul municipiului Arad şi Municipiul Arad la emiterea unei dispoziţii conform Legii nr. 10/2001, privind terenul înscris în C.F. Arad.
A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi împotriva pârâtei C.C.M., având ca obiect prestaţie tabulară, la Judecătoria Arad, instanţă competentă potrivit art. 2 C. proc. civ. modificat prin art. 219 pct. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, analizând probatoriul administrat, că terenul în cauză a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, de la G.N.; a făcut obiectul cererilor de restituire formulate de fostul proprietar, G.N., în timpul vieţii sale, în temeiul Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, ce au primit rezolvare prin eliberarea Titlului de proprietate din 20 septembrie 1996, fără să fi fost uzitate căile de atac prevăzute de cele două legi. Pârâta C.C.M., în calitate de legatar universal după G.N. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, nerezolvată de Primăria Arad, ca unitate notificată, datorită lipsei dovezilor privind construcţia care, potrivit susţinerilor pârâtei, ar fi existat pe teren şi a fost demolată, şi implicit în considerarea inexistenţei situaţiei reglementate de această lege. S-a mai reţinut că o parte a terenului, în întindere de 3,84 ha-3.840 mp se află în administrarea Penitenciarului Arad.
Reclamanţii, care susţin exercitarea posesiei din anul 1949 de către părinţi în calitate de cumpărători şi mai apoi de către ei, inclusiv în prezent, nu au formulat vreo cerere de restituire a terenului în baza legilor speciale ce au fost în vigoare şi care au reglementat situaţia dobânditorilor ulteriori.
Asupra aceluiaşi teren şi în baza aceloraşi convenţii de vânzare-cumpărare a ridicat pretenţii şi numita B.L., în cadrul acţiunii în uzucapiune depusă la Trbunalul Arad la data de 05 martie 2009, respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr. 461 din 5 noiembrie 2009, aceasta invocând la rândul ei exercitarea unei posesii neîntrerupte vreme de peste 70 de ani.
În acest context, prima instanţă a considerat că raţionamentul reclamanţilor pentru argumentarea acţiunii oblice, cu finalitatea pronunţării unei hotărâri care să conţină dispoziţii concomitente asupra unor situaţii juridice ce sunt supuse rezolvării în proceduri diferite, nu poate fi primit întrucât regimul juridic al terenului nu este încă stabilit de autoritatea ce are competenţă exclusivă în acest sens. S-a reţinut că nu se poate stabili dacă rezolvarea cererii de restituire formulată de pârâta C.C.M. intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ceea ce justifică, în acest moment, reţinerea incidenţei Legilor nr. 18/1990 şi 1/2000, cum de altfel a considerat şi fostul proprietar când a revendicat terenul înscris în C.F. Arad şi, implicit, reţinerea rezolvării acestora prin emiterea titlului de proprietate.
Prin Decizia nr. 2532 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile declarate de reclamanţi şi pârâtul primarul Mun. Arad, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare reţinând că tribunalul nu a disjuns cele două acţiuni, astfel că urmează a se judeca împreună şi că instanţa nu a soluţionat excepţiile invocate de pârât.
La 16 ianuarie 2014, în al doilea ciclu procesual al cauzei, a formulat în cauză cerere de intervenţie principală Ministerul Justiţiei, A.N.P., Penitenciarul Arad, prin care a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că terenul în litigiu este proprietate publică a Statului Român, cu drept de administrare în favoarea sa, fiind astfel inalienabil.
Prin Încheierea din 13 martie 2014, Tribunalul Arad a respins cererea de intervenţie, reţinând că, aşa cum rezultă din expertiza administrată în cauză, terenul revendicat nu se suprapune peste cel al intervenientului.
Prin sentinţa civilă nr. 918 din 03 aprilie 2014, în rejudecare, Tribunalul Arad a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active, pasive, inadmisibilităţii, prescripţiei extinctive şi tardivităţii invocate de pârâţi.
A admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Arad, Primăria Municipiului Arad şi C.C.M. şi a dispus dezmembrarea terenului în suprafaţă totală de 8290 mp., înscris în C.F. Arad, conform schiţei anexă nr. 16 a raportului de expertiză întocmit de expertul C.A. şi avizat de O.C.P.I. Arad, în sensul creării a două loturi şi anume lotul nr. 1 în suprafaţă de 4.632 mp. şi lotul II în suprafaţă de 4.288 mp, acesta din urmă fiind înscris iniţial în C.F. ca teren, „intravilan în B.”, ulterior devenită prin conversie C.F. Arad.
A obligat pârâţii Municipiul Arad şi Primăria Municipiului Arad să restituie pârâtei C.C.M. lotul II în suprafaţă de 4.288 mp.
A obligat pârâta C.C.M. să încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare - cumpărare asupra acestui teren, în caz de refuz sentinţa urmând a ţine loc de act autentic de vânzare - cumpărare,
A dispus O.C.P.I. Arad să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului, în cote de câte ½ pentru fiecare,
A obligat în solidar pârâţii Municipiul Arad şi C.C.M. să plătească reclamanţilor suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, analizând cu prioritate excepţiile invocate, conform art. 137 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., că excepţia tardivităţii modificării acţiunii din 20 iunie 2012 (dezmembrarea terenului de 4.288 mp din suprafaţa totală) nu poate fi primită întrucât precizarea menţionată s-a depus la dosar înaintea termenului din data de 21 iunie 2012, ce reprezintă prima zi de înfăţişare, când toate părţile erau legal citate şi în măsură să pună concluzii.
Legat de aplicarea în timp a legii civile, s-a reţinut că acţiunea introductivă precizată a reclamanţilor este o acţiune oblică şi în prestaţie tabulară, având la bază două antecontracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 1949. Potrivit prevederilor art. 76 şi 116 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. s-a concluzionat că vechiul cod se aplică şi în ceea ce priveşte acţiunea oblică.
Conform contractelor intitulate ,,convenţie provizorie”, vânzătorul G.M., prin administratorul K.A., vinde la data de 30 martie 1949 şi 12 decembrie 1949 către promitenţii - cumpărători A.A. şi soţia C.E. suprafeţele de teren de 526 stj.p, respectiv 665 stj.p, acestea fiind identificate lângă ferma L., în ambele promisiuni menţionându-se vecinătăţile acolo descrise, făcându-se de asemenea menţiunea că preţul de 60.000 lei, respectiv de 30.000 lei s-a achitat.
Analizând calitatea procesuală activă a reclamanţilor s-a reţinut că art. 974 din vechiul C. civ. conferă creditorilor dreptul de a exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care sunt exclusiv personale.
Chiar dacă în anul 1984, în baza Decretului nr. 223/1974, preluarea terenului s-a făcut de la autorul pârâtei C., prin exercitarea acţiunii oblice reclamanţii se substituie practic persoanei îndreptăţite, acţiunea nefiind din categoria celor stric personale, cum ar fi acţiunile legate de filiaţie, stare civilă sau cele nepatrimoniale.
În antecontracte promitenţii - cumpărători sunt A.A. şi soţia născută C.E., din probele administrate constatându-se că M.A. a purtat numele de A. după tatăl său, întrucât acesta din urmă nu a fost căsătorit cu mama sa.
În promisiunea încheiată la data de 30 martie 1949 promitentul - vânzător apare cu numele de G.M./N., iar în antecontractul din 12 decembrie 1949 cu cel de G.M./N. Deşi în anul 1947 numitul G.N. şi-a schimbat numele în G.N., conform extrasului din M. Of., totuşi chiar acesta continuă să folosească şi ulterior în anul 1948 vechiul său nume.
Din coroborarea raportului de expertiză topografică, cu menţiunile vecinătăţilor consemnate în cele două antecontracte, cu declaraţiile martorilor şi actele de preluare a proprietăţii autorului pârâtei C. şi din cererea de restituire formulată de promitentul - vânzător şi continuată de pârâta moştenitoare, instanţa de fond a constatat că obiectul celor două convenţii provizorii se poate determina şi deci răspunde exigenţelor prevederilor art. 948 C. civ., chiar dacă tehnic nu s-au indicat numerele topografice. De asemenea a constatat că promitentul - vânzător a deţinut în patrimoniul său aceste terenuri. Faptul că pârâta C. este moştenitoarea acestuia rezultă din certificatul de moştenitor din 2000.
Lipsa mandatului mandatarului K.A., pentru a se vinde terenurile litigioase, nu a fost reţinută, în considerarea faptului că însuşi fostul proprietar a înţeles să revendice doar parcela care nu face obiectul antecontractelor iar loturile litigioase au fost folosite de către reclamanţi şi părinţii acestora fără ca această folosinţă să fie tulburată în vreun fel.
S-a apreciat că folosinţa parcelelor este şi o veritabilă cauză de întrerupere a prescripţiei extinctive, astfel încât dreptul material la acţiune vizând dreptul de creanţă care rezultă din antecontracte nu a început să curgă.
S-a mai reţinut că pârâta - moştenitoare C., în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat o notificare pentru tot terenul înscris în C.F. Arad, din care fac parte şi parcelele promise spre vânzare.
Terenul este în intravilanul Municipiului Arad, nefiind exceptat conform art. 8 de la aplicarea Legii nr. 10/2001.
Din actele de preluare făcute de organele statului în anul 1984 rezultă neechivoc că terenurile s-au preluat de la persoana fizică G. (G.) N. şi nu de la Firma Individuală pe care acesta a deţinut-o. Totodată, în anul 1948 chiar promitentul - vânzător a cerut să i se radieze firma, iar pârâta - moştenitoare C. a formulat notificarea tot în numele defunctului şi nu a firmei.
Promitentului-vânzător i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha conform titlului de proprietate din anul 1996, în condiţiile în care acesta a arătat prin cererea din anul 1998 că a deţinut 26 de ha şi 726 mp. Pe de altă parte din nota de completare a O.C.P.I. Arad reiese că parcelele din proces nu au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, deci nu s-ar pune problema unei duble reparaţii aşa cum a susţinut Municipiul Arad.
Pârâtul Municipiul Arad nu a soluţionat notificarea pârâtei C.C.M., arătând prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 27 martie 2014 că este desesizată în urma emiterii titlului de proprietate din anul 1996. Soluţia la o notificare formulată conform Legea nr. 10/2001 constă în emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acesteia, „desesizarea” nefiind prevăzută de legiuitor.
Având în vedere tocmai nesoluţionarea notificării timp de 13 ani şi lipsa de diligenţă a pârâtei C., în sensul că nu a acţionat în judecată municipalitatea în temeiul Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a reţinut că este pe deplin justificată exercitarea acţiunii pe cale oblică de către reclamanţi.
Din raportul de expertiză reiese că terenul folosit de către reclamanţi nu se suprapune cu cel administrat de intervenientul principal Ministerul Justiţiei, A.N.P.P. Arad.
Parcela revendicată de reclamanţi face parte din terenul în suprafaţă de 8.920 mp, această parcelă fiind provizoriu înscrisă după predarea raportului de expertiză în cartea funciară cu acelaşi nr. de către pârâtul Municipiului Arad ca teren extravilan, ceea ce subliniază în plus refuzul categoric al acesteia de a soluţiona notificarea.
Împotriva sentinţei civile nr. 918/03 aprilie 2014 a Tribunalului Arad au declarat apel pârâţii Municipiul Arad, prin primar, şi primarul Municipiului Arad, şi pârâta C.C.M.
Prin Decizia nr. 135 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâţii Municipiul Arad, prin primar, şi primarul Municipiului Arad, schimbată în totalitate hotărârea atacată, în sensul că acţiunea civilă formulată de reclamanţi a fost respinsă.
În baza art. 33 alin. (1) şi art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta C.C.M.
În baza art. 274 alin. (1) şi art. 277 C. proc. civ., au fost obligaţi reclamanţii, în solidar, la plata în favoarea pârâţilor Municipiul Arad, prin primar, şi primarul Municipiului Arad a sumei de 2.679,35 lei, reprezentând cheltuielile de judecată în apel
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamanţilor M.Z. şi M.L.A. are două capete de cerere. În primul rând, pe calea acţiunii oblice, în contradictoriu cu pârâţii primarul Municipiul Arad, Municipiul Arad, prin primar şi C.C.M. au solicitat obligarea primilor doi pârâţi de a soluţiona notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. pentru terenul înscris în C.F. Arad, şi de a-i restitui acesteia suprafaţa de 4.288 mp din totalul suprafeţei de 50.735 mp.
În al doilea rând, reclamanţii au cerut obligarea pârâtei C.C.M. de a încheia cu ei contract autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul de 4.288 mp, în considerarea celor două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorii lor în anul 1949.
Prin raportare la obiectul cauzei,instanţa de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Invocând cele două promisiuni de vânzare-cumpărare încheiate între antecesorul lor şi antecesorul pârâtei C.C.M. şi un drept de creanţă (în obligaţia de a face) împotriva acestei pârâte, reclamanţii s-au substituit astfel pârâtei în acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în considerarea notificării acesteia din 2001, care nu a fost soluţionată de primarul Municipiului Arad până în prezent.
S-a respins ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.C.M., pârâta fiind titulara notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi moştenitoarea lui G.N.
S-a apreciat că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii oblice a reclamanţilor în raport cu capătul de cerere pentru soluţionarea notificării pârâtei C.C.M.
În acest sens instanţa de apel a constatat că antecesorul pârâtei C.C.M., G.N. (G.N.) a formulat în baza Legii nr. 18/1991, la 07 martie 1991, cerere de restituire a terenurilor înscrise în patru cărţi funciare, printre care şi C.F. Arad, în care este evidenţiat terenul în litigiu.
În urma soluţionării acestei cereri, lui G.N. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha de teren, fiind emis titlul de proprietate din 20 septembrie 1996.
Ulterior, după modificarea Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997, G.N. a formulat o nouă cerere în anul 1998, prin care a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţa de teren înscrisă în cele 4 cărţi funciare, deci şi în C.F. Arad.
Această cerere a antecesorului pârâtei C.C.M. a fost respinsă fără ca G.N. să formuleze contestaţie.
Cererea pârâtei C.C.M. pentru măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 şi implicit acţiunea oblică a reclamanţilor M.Z. şi M.L.A. sunt inadmisibile, întrucât pentru terenul înscris în C.F. Arad s-au solicitat şi s-au acordat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, intrând în obiectul de reglementare al acestei legi.
Instanţa de apel a apreciat că acelaşi teren nu poate intra şi în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, neputându-se solicita şi acorda măsuri reparatorii în baza ambelor legi speciale de reparaţie.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că parcelele ce fac obiectul convenţiilor provizorii dintre antecesorii pârâţilor nu au fost solicitate în baza Legii nr. 18/1991.
Prima instanţă se referă la parcelele, care nu sunt indicate în cererea lui G.N.. S-a apreciat ca fiind evident faptul că s-a avut în vedere terenul înscris în C.F. Arad, iar la data cererii formulate în baza Legii nr. 18/1991 în această carte funciară erau evidenţiate doar parcelele, rezultate în urma unei dezmembrări din 1946 (poziţia 6 din foaia de proprietate a C.F. Arad), când parcelele au fost vândute altor persoane şi transcrise în altă carte funciară.
Pe de altă parte, în convenţiile sub semnătură privată pe care se sprijină acţiunea reclamanţilor, terenurile nu sunt identificate prin număr de carte funciară şi număr topografic.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că în cartea funciară terenul apare ca fiind intravilan, din moment ce antecesorului pârâtei C.C.M. i s-au acordat măsuri reparatorii pentru acest teren în baza Legii nr. 18/1991.
Pe de altă parte, din referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă că în realitate terenul înscris în C.F. Arad este situat în extravilanul municipiului Arad.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că antecesorului pârâtei nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren în baza Legii nr. 18/1991. G.N. avea dreptul de a contesta în condiţiile prevăzute de aceeaşi lege măsurile reparatorii stabilite în favoarea sa, dar nu a înţeles să uzeze de căile legale în acest sens.
Întrucât cererea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de pârâta C.C.M. de acordare de măsuri reparatorii pentru restul terenului de 4.288 mp din C.F. Arad, despre care reclamanţii susţin că a făcut obiectul convenţiilor provizorii din 1949, a fost considerată inadmisibilă fiind deci aplicabil art. 8 alin. (1) din această Lege, acţiunea acestora în prestaţie tabulară este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei C.C.M., s-a reţinut că pârâta nu s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei de timbru de 2.679,35 lei. Sancţiunea neachitării taxelor judiciare de timbru este anularea acţiunii sau a cererii, conform art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 312 alin. (3) C. proc. civ. 1865 pentru următoarele motive:
Decizia nr. 135/2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara conţine motive contradictorii şi este dată cu încălcarea esenţială a legii.
Astfel, excepţia inadmisibilităţii pe motiv că ar fi o dublă reparaţie a fost respinsă în mod legal şi temeinic de prima instanţă, deoarece faptul că antecesorul pârâtei C. a primit suprafaţa de 10 ha teren arabil în baza cererii formulată în anul 1991 în aplicarea Legii nr. 18/1991 nu face inadmisibilă acţiunea de faţă.
Din cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 şi declaraţia petentului G.N., fost G. rezultă că acesta a avut în proprietate suprafaţa totală de 28 iugăre şi 2.335 stj.p. ceea ce înseamnă 169.546 mp deci aproape 17 ha teren, din care a primit 10 ha. În cererea de reconstituire depusă în anul 1998 arată şi depune acte că a avut de fapt 26 ha şi 725 mp teren. Reclamanţii solicită doar 4288 mp pentru care nu s-a emis titlu de proprietate, deci nu au format şi nu formează obiectul Legii nr. 18/1991.
Deşi G.N. a pretins o suprafaţă mai mare, i s-au dat 10 ha. De aici rezultă că nu i s-a restituit terenul intravilan şi nici tot terenul extravilan.
În notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 solicită 10,734 ha în val. de 600.000 DM, adică diferenţa neprimită, aceea din intravilan şi cea din extravilan pe care o solicitase potrivit Legii nr. 169/1997.
Instanţa de apel susţine în mod greşit că petentul ar fi primit 10 ha teren extravilan în schimbul terenului din C.F. deşi acest lucru nu rezultă de nicăieri din dosar. La dosarul cauzei a fost ataşat tot dosarul de restituire constituit în baza Legii nr. 18/1991, din care rezultă doar că i s-au restituit 10 ha, fiind evident că de fapt cele 10 ha au fost primite în schimbul terenului extravilan pe care l-a avut, pentru că obiectul Legii nr. 18/1991 au fost terenurile din extravilan.
Din menţiunile cuprinse în C.F., din raportul de expertiză de la dosar, din actele de preluare a terenului de către Consiliul judeţean din anul 1984, rezultă că terenul este intravilan şi poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001. Dacă terenul era în extravilan, era obligatoriu să îi fie restituit petentului în baza Legii nr. 18/1991, câtă vreme era liber şi neatribuit altor persoane.
Susţin reclamanţii că terenul pretins este liber, îl folosesc, nu a fost revendicat de nimeni, iar din adresa din 2012 a Comisiei de fond Funciar către serviciul Juridic rezultă că nu au fost eliberate titluri de proprietate pentru el.
Motivarea contradictorie a instanţei de apel rezultă şi din faptul că acesta susţine că petentul a solicitat terenul, ignorând că ultimele două nr. topografice provin din primul top, deoarece primul a fost dezmembrat în patru, din care cele două au rămas în această coală, deci petentul se referă la numerele din această coală, cele rămase şi provenite din primul.
Câtă vreme petentului nu i-a fost restituită întreaga suprafaţă de teren solicitată, el a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 evident pentru terenul intravilan din care face parte şi cel în litigiu şi el trebuie şi poate fi restituit.
S-ar putea vorbi de o dublă reparaţie doar dacă s-ar fi restituit întreaga suprafaţă de teren şi ar fi fost cerut din nou o parte din el.
Critică recurenţii faptul că instanţa de apel invocă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi nu art. 8 în forma care era în vigoare la data depunerii notificării de către petent, adică în anul 2001. Susţin că nu au aplicare în speţă dispoziţiile textului de acum, deoarece se aplică legea de la data notificării, aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin mai multe decizii.
Cum la data preluării, terenul era intravilan, trebuie să i se restituie tot teren intravilan, adică acelaşi teren, câtă vreme este liber şi poate fi restituit.
Recurenţii contestă, ca fiind emis cu depăşirea atribuţiilor, referatul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din care reiese, fără acoperire în acte, că terenul este extravilan. Susţin că doar serviciul de cadastru al municipiului are posibilitatea de a stabili, cu documente, dacă un teren este sau nu în intravilan.
Apreciază că nu are relevanţă faptul că petentul nu a contestat hotărârea de respingere a cererii formulată în baza Legii nr. 169/1997 pentru diferenţa de teren. Acest lucru nu afectează dreptul lui de a primi terenul în baza Legii nr. 10/2001, drept care vine de la lege. În prezent procedura Legii nr. 18/1991 fiind încheiată, are dreptul să i se restituie terenurile din intravilan nerestituite, care nu au format obiectul Legii nr. 18/1991.
Consideră că nu are relevanţă că petentul a solicitat şi acest teren, are importanţă ceea ce i s-a restituit. Chiar dacă a fost solicitat în baza legii fondului funciar, dar nu i s-a restituit, poate şi trebuie să fie restituit în aplicarea Legii nr. 1/2001 deoarece această ultimă lege are un caracter de complinire, iar dreptul de proprietate este un drept garantat de Constituţie şi de art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.
Mai arată recurenţii că identificarea imobilelor este făcută prin raportul de expertiză tehnică, stabilindu-se fără niciun dubiu amplasarea lui şi faptul că este situat în intravilan, că terenul a fost predat cumpărătorilor de către vânzător şi este folosit de către familia reclamanţilor. Cele două convenţii îndeplinesc toate condiţiile necesare valabilităţii actului juridic impuse de art. 948 c.civil Obiectul lor este clar determinat, identificat, predat cumpărătorilor, preţul achitat. Prin depoziţiile martorilor audiaţi s-a dovedit amplasamentul terenului, reclamanţii nu au fost evinşi, terenul nu a fost cooperativizat iar din actele depuse de pârâta C. la dosar rezultă că vânzătorul a fost tot timpul în ţară şi a fost înalt funcţionar al statului român, a decedat tot în ţară în anul 1999, dar nu a revendicat niciodată terenul, nu a contestat cele două promisiuni, ceea ce înseamnă că le-a recunoscut.
Intimaţii Municipiul Arad prin primar, primarul municipiului Arad au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reţine următoarele:
În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că hotărârea conţine motive contradictorii în sensul că, deşi acţiunea oblică a fost respinsă ca inadmisibilă pentru că fostul proprietar a fost despăgubit în temeiul Legii nr. 18/1991, în realitate acestuia nu i s-a restituit tot terenul deţinut, astfel că nu se poate considera că se acordă o dublă reparaţie.
Un al doilea aspect contradictoriu sesizat de recurenţi a fost acela că instanţa de apel ar fi fost în eroare cu privire la numerele topografice din cartea funciară a imobilului ce ar fi făcut obiectul cererii de restituire formulată de fostul proprietar.
Acest motiv de recurs nu poate fi reţinut în cauză, câtă vreme, în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a expus argumentele ce i-au format convingerea, precum şi pe acelea pentru care a respins cererile reclamanţilor. Decizia nu cuprinde considerente contradictorii în ceea ce priveşte configurarea soluţiei pronunţate, astfel că motivarea susţine dispozitivul deciziei, cu care este în deplină concordanţă.
Prin cele două împrejurări subsumate de recurenţi dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceştia îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, cu consecinţe privind stabilirea regimului juridic al terenului în litigiu şi a legii speciale căreia i se supune.
Însă stabilirea corectă a regimului juridic al terenului reprezintă o problemă de aplicare a legii care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cadrul acestui motiv de recurs s-a criticat faptul că, în mod greşit, instanţa de apel ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, deşi trebuia să aibă în vedere forma legii de la data notificării.
Nu va fi reţinută o astfel de interpretare întrucât, potrivit principiului tempus regit actum, cauzei îi este aplicată norma juridică în forma în vigoare la data învestirii instanţei cu soluţionarea cererii.
Cum acţiunea de faţă a fost introdusă la 19 martie 2012, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 care exclud din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Legea nr. 1/2000, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Concluzia instanţei de apel în sensul că terenul în litigiu a fost supus regimului de reglementare al Legii nr. 18/1991, fostul proprietar uzând de calea acestei legi, este corectă.
Astfel, s-a constatat că terenul în litigiu a fost preluat prin Decizia nr. 644/1984 emisă de C.J.P. Arad în baza Decretului nr. 223/1974 ca teren agricol.
În anul 1991 G.N. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri indicând, între altele, şi C.F. Această solicitare a fost soluţionată prin emiterea, în anul 1996, a titlului de proprietate pentru 10 ha teren.
În anul 1998, fostul proprietar formulează cerere în baza Legii nr. 169/1997, solicitând şi diferenţa de teren din C.F., specificând în cerere că trebuie să i se restituie o diferenţă de circa 6 ha.
La acel moment, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a solicitat acestuia să depună mai multe categorii de înscrisuri pentru suprafeţele solicitate, obligaţie căreia nu i s-a conformat în totalitate. În aceste condiţii, prin adresa din 19 aprilie 2002 emisă pe numele fostului proprietar, i se aduce la cunoştinţă că dosarul a fost respins.
Cu privire la natura juridică a terenului, raportul de expertiză avizat de O.C.P.I. la 3 februarie 2014 arată că terenul este situat în extravilanul municipiului Arad.
De asemenea, referatul Comisiei de evaluare internă pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 arată că terenul preluat prin Decizia nr. 644/1984 era teren extravilan atât la data de 1 ianuarie 1990 cât şi în prezent.
Recurenţii au considerat că respectivul referat a fost întocmit cu depăşirea atribuţiilor comisiei însă comisia nu a stabilit regimul juridic al terenului, ci a prezentat situaţia acestuia astfel cum rezultă din evidenţele la care are acces, teren extravilan, categoria de folosinţă agricol.
Recurenţii au mai folosit ca argument faptul că fostul proprietar nici nu a înţeles să solicite în baza Legii nr. 18/1991 terenul înstrăinat, respectând tranzacţia cu autorii lor, dar aceasta înseamnă că, dacă fostul proprietar nu a inclus terenul agricol în categoria celor pentru care a intenţionat să ceară restituirea, nici succesoarea lui şi nici reclamanţii nu pot dispune de el prin exercitarea acţiunii oblice.
În consecinţă, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, terenul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/001.
Chiar dacă nu se poate afirma că fostul proprietar a primit, prin eliberarea titlului de proprietate, echivalentul acestui teren la momentul primei cereri, atunci a făcut obiectul celei de-a doua cereri din anul 1998, însă G.N. nu a finalizat procedura administrativă neîndeplinindu-şi obligaţia de a depune înscrisurile solicitate.
Faptul că pe acest teren nu s-au eliberat titluri de proprietate nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al judecăţii cererilor de restituire.
De asemenea nu se poate valida nici punctul de vedere al recurenţilor referitor la faptul că Legea nr. 10/2001 constituie dreptul comun în materia reparaţiilor, fiecare dintre legile speciale de reparaţie având un domeniu distinct de aplicare. Prin urmare împrejurarea că patrimoniul fostului proprietar nu a fost reîntregit cu toată suprafaţa de teren deţinută anterior de acesta şi care ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991 nu deschide pentru succesor posibilitatea de a recurge la o altă lege specială de reparaţie întrucât situaţiile rămase nerezolvate, fie din cauza lipsei de diligenţă a fostului proprietar, fie din neîndeplinirea condiţiilor sau a limitărilor impuse de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, nu atrag aplicabilitatea unei alte legi de reparaţie care reglementează situaţia a terenurilor intravilane, cu un alt regim juridic.
Faţă de respingerea ca inadmisibilă a cererii de restituire în natură a terenului către succesoarea fostului proprietar, analiza valabilităţii tranzacţiei acestuia cu reclamanţii şi complinirea condiţiilor de formă în vederea transferului de proprietate, în acţiunea în prestaţie tabulară, devine lipsită de obiect.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.Z. şi M.L.A. împotriva Deciziei nr. 135 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 599/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 668/2015. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
