ICCJ. Decizia nr. 624/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decidă nr. 624/2015
Dosar nr. 31327/4/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 27 februarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată ia 10 octombrie 2014 pe roiul Judecătoriei Craiova, sub nr. J/7110/215/2014, B.E.J., N.G.A., cu sediul profesional în Bucureşti, clădirea Gemenii Center, sector 5, a solicitat încuviinţarea executării silite, prin poprire, a debitorului G.G., domiciliat în Bucureşti, sector 4.
În motivare, a arătat că, prin cererea înregistrată la B.E.J., N.G.A. la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 862/2012, creditoarea SC E.O.S.K.S.I. R. SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 2, a solicitat executarea silită a contractului de credit din 24 martie 2006, emis de B.C.R. S.A., din care a rezultat obligaţia debitorului G.G. de achita suma de 5.131,71 iei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3731 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu nr. 335 din 13 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 37110/215/2014, a fost admisă excepţia necompetenţet teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soiuţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti,
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, prin încheierea emisă ia data de 16 septembrie 2014, B.E.J., N.G.A. a dispus înregistrarea cererii de executare silită în Registrul genera! de dosare şi deschiderea Dosarului de executare nr. 147/E/2014, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit din 24 martie 2006.
Instanţa a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care prevăd că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel. Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Instanţa a avut în vedere Decizia nr. 348/2014 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M. Of. la data de 16 iulie 2014, prin care s-a constatat neconstituţionaiitatea dispoziţiilor art. 650 alin. l C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, decizie care produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Judecătoria Craiova a apreciat că, într-o astfel de situaţie, este evident faptul că prevederile art. 650 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, privind instanţa competentă, nu mai pot fi aplicate, motiv pentru devin incidente dispoziţiile de drept comun.
În considerarea faptului că încuviinţarea executării silite este o procedură necontencioasă, Judecătoria Craiova a reţinut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 529 raportate la art. 528 alin. (2) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nefiind incident alin. (10 al acestui text de lege (care face vorbire despre cereri soluţionate sau în curs de soluţionare) şi nici alin. (3) (care porneşte de la premisa imposibilităţii de stabilire a competenţei după regulile de drept comun, cu caracter subsidiar).
Cu alte cuvinte, din moment ce în cererea cu care instanţa a fost învestită sunt indicate domiciliul, reşedinţa sau sediul debitorului, prin aplicarea regulilor care guvernează procedura conteneioasă, urmează a fi stabilită şi competenţa instanţei.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 528 alin. (2) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor privind competenţa sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase,
Înlăturând dispoziţiile speciale, Judecătoria Craiova a reţinut că sunt incidente normele de drept comun ce reglementează competenţa teritorială, respectiv art. 107 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, care determină competenţa instanţei în funcţie de domiciliul sau sediul debitorului.
Deşi norma de competenţă teritorială, reglementată de art. 129 alin. (3) C. proc. civ., este de ordine privată, iar excepţia necompetenţei poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare, sau dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, Judecătoria Craiova a apreciat că, în cauză, în lipsa unei părţi potrivnice pe care o presupune formularea unei cereri necontencioase, legiuitorul a stabilit, prin derogare de la dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că instanţa trebuie să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă, chiar şi atunci când aceasta este de ordine privată, putând cere părţii lămuririle necesare.
La rândul său, prin sentinţa nr. 9262 din 23 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 31327/4/2014, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru rezolvarea acestuia.
În motivare, instanţa a reţinut că executarea silită a cărei încuviinţare se solicită, ce face obiectul Dosarului de executare nr. 862/2012 al B.E.J., N.G.A., a fost începută înainte de intrarea în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, la 15 februarie 2013.
În raport de prevederile art. 24 din actul normativ mai sus menţionat, confonn cărora „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", judecătoria sectorului 4 Bucureşti a reţinut că,
În cauză, sunt incidente normele C. proc. civ. de la 1865.
Potrivit art. 373* C. proc. civ. soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, iar conform art. 373 alin. (2) din acelaşi act normativ, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Având în vedere că petentul a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului G.G. la cererea creditoarei SC E.O.S.K.S.I.R. SRL, în Dosarul de executare nr. 862/2012, prin poprire, şi că sediul terţului poprit SC L.T. SRL este în Craiova, jud. Dolj, executarea silită urmează a se efectua la sediul acestuia, aflat în raza de competenţă a Judecătoriei Craiova.
Întrucât normele prevăzute de art. 3731 coroborate cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1856 instituie o competenţă teritorială absolută pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea instanţei de executare, raportându-sc şi la dispoziţiile art. 334, art. 158 şi art. 159 pct. 3 din actul normativ menţionat, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Craiova.
De asemenea, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă.
Examinând conflictul de competenţă, Înalta Curte va reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă revine Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". De asemenea, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, „procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
Scopul acestor norme generale de drept tranzitoriu, reluate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., special edictată pentru conflictele de legi rezultate după intrarea în vigoare a acestui act normativ, este cel de a stabili legea aplicabilă executării silite, în funcţie de data declanşării acesteia.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, în cazul executării silite este aplicabilă legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se desprinde din cuprinsul prevederiior art. 622 alin. (2) din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.
În cauză, cererea privind executarea silită a debitorului G.G., formulată de creditoarea SC E.O.S.K.S.I.R. SRL, cu sediul social în Bucureşti, sector 2, a fost înregistrata Ia Biroul executorului judecătoresc N.G.A. la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 862/2002,
Chiar dacă sesizarea Judecătoriei Craiova, prin cererea formulată de B.E.J, N.G.A. s-a realizat la 06 octombrie 2014, cererea privind executarea silită a debitorului G.G., formulată de creditoarea a fost înregistrată la organul de executare la 18 decembrie 2012, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865. Prin urmare, executarea silită este guvernată de normele acestui act normativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea, instanţa de executare fiind instanţa în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel
Prin urmare, locul unde urmează a se face executarea silită este criteriul stabilit de lege pentru determinarea instanţei de executare, căreia îi revine competenţa teritorială de a soluţiona cererile de încuviinţare a executării silite. Acest criteriu are în vedere locul unde se realizează, efectiv, executarea, care nu se confundă cu cel unde îşi are sediul organul de executare.
În procedura executării silite, locul executării este cel unde se află bunurile supuse urmăririi.
În cauză, creditoarea a menţionat că debitorul G.G. este angajat la SC L.T. SRL, cu sediul în Craiova, jud. Dolj,
Având în vedere că executarea silită urmează să se facă prin poprire, asupra veniturilor debitorului de la locul de muncă mai sus menţionat, şi cum sediul angajatorului acestuia, terţ poprit, este situat în raza teritorială a Judecătoriei Craiova, acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2015. Civil. Fond funciar. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 629/2015. Civil → |
|---|
