ICCJ. Decizia nr. 656/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 656/2015
Dosar nr. 46985/3/2012
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 06 decembrie 2012, reclamantul C.N. a chemat în judecată pe pârâţii Statul român, prin M.F.P., şi A.N.R.P., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa: să constate faptul că reclamantului i-a fost valorificat din Titlul de despăgubire nr. 8363 din 17 iunie 2010 (în cuantum de 10.306.035 lei), prin Decizia nr. 1406 din 09 septembrie 2010, suma de 6.286.681,35 lei, prin conversie în acţiuni la F.P., conform Deciziei nr. 1406 din 09 septembrie 2010 emisă de A.N.R.P.; să constate că reclamantul mai deţine împotriva Statului român o creanţă de 4.019.353,65 lei, în baza aceluiaşi titlu de despăgubire, şi să oblige pârâtul Statul român prin M.F.P. la plata acesteia către reclamant, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2048 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. 1406 din 09 septembrie 2010, dată de A.N.R.P., s-a emis titlul de conversie în cuantum de 10.306.035 lei, reprezentând un număr total de 10.306.035 acţiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acţiune, în favoarea reclamantului.
La baza acestei decizii a stat Decizia nr. 8363 din data de 17 iunie 2010 emisă de C.C.S.D., prin care reclamantului i s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 10.306.035 lei, reprezentând cota de ¾ din valoarea despăgubirilor pentru imobilul naţionalizat.
La emiterea Deciziei nr. 1406 din 9 septembrie 2010, s-a avut în vedere şi opţiunea formulată şi înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 19631 din 2 septembrie 2010, de către reclamantul C.N., personal. De altfel, chiar reclamantul susţine prin cererea de chemare în judecată că a optat integral pentru emiterea de titluri de conversie pentru acţiuni la F.P.
La data emiterii Deciziei nr. 1406/2010, titlurile de despăgubire puteau fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute de dispoziţiile art. 18¹ alin. (2), (3) şi (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce-l priveşte pe reclamant, tribunalul a constatat că acesta a optat ca titlul de despăgubire să fie convertit integral în acţiuni la F.P., în condiţiile art. 18¹ alin. (2) lit. a) şi art. 14¹ din legea sus-menţionată. Deşi reclamantul a susţinut că a fost „forţat” să aleagă această modalitate, susţinerea sa este infirmată prin faptul că, dacă ar fi intenţionat să solicite despăgubiri în echivalent bănesc, ar fi putut solicita cel puţin pentru suma de 500.000 de lei, conform prevederilor art. 18¹ alin. (2) lit. b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte modalitatea de conversie a titlului de despăgubiri, art. 187 alin. (1) din Lege prevede că procedura de conversie a titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de F.P. va fi suspendată de la data înregistrării la C.N.V.M. a F.P. ca societate de investiţii de tip închis şi până la data stabilită conform prevederilor alin. (2) al prezentului articol. Până la data suspendării, conversia titlurilor de despăgubire, respectiv a titlurilor de conversie în acţiuni emise de F.P. se va realiza la valoarea nominală.
Opţiunea reclamantului în sensul conversiei despăgubirilor în acţiuni la F.P. s-a manifestat la data de 2 septembrie 2010, deci în perioada în care conversia titlurilor de despăgubire se realiza la valoarea nominală a acţiunilor la F.P., potrivit dispoziţiilor enunţate. Faţă de aceasta, susţinerea reclamantului referitoare la faptul că nu s-a realizat conversia la valoarea reală a acţiunilor (de 0,61 lei/acţiune, corespunzător valorii de tranzacţionare în prima zi de listare a acţiunilor F.P. la Bursă) a fost apreciată ca neîntemeiată.
Referitor la susţinerea reclamantului în sensul că factorul subiectiv al determinării valorii acţiunilor este înlăturat de întârzierea culpabilă a statului în derularea procedurilor de admitere la tranzacţionare a acţiunilor F.P., Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că listarea la un moment anterior datei de 25 ianuarie 2011 a acestor acţiuni ar fi adus o valoare reală cel puţin egală cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune. Mai mult, Tribunalul a apreciat că manifestarea de voinţă a reclamantului în sensul primirii despăgubirilor în acţiuni, cunoscând faptul că în acel moment acţiunile la F.P. nu erau listate la Bursă, conţine implicit şi acceptarea riscului specific mecanismului speculativ al tranzacţionării acţiunilor pe piaţă bursieră. Acest risc poate fi atât în sensul obţinerii unui câştig pentru cel care tranzacţionează acţiuni, în ipoteza creşterii valorii acţiunilor de la valoarea nominală de 1 leu/acţiune la o valoare superioară, cât şi în sensul înregistrării unei pierderi, prin scăderea acestei valori, statul neputând garanta prin niciun mijloc obţinerea cel puţin a valorii nominale a acţiunilor.
Această modalitate de despăgubire a fost considerată conformă jurisprudenţei C.E.D.O., pe considerentul că modalitatea concretă de despăgubire se înscrie în marja de apreciere a fiecărui stat, cu condiţia existenţei unei legislaţii coerente, pentru a se evita insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru persoanele îndreptăţite la despăgubiri (cauza Păduraru împotriva României). De altfel, în cauza Maria Atanasiu împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2010), Curtea a statuat că legislaţia internă îndeplineşte exigenţele Convenţiei, dar F.P. nu era la acel moment funcţional. Reclamantul critică însă în cauza de faţă faptul că legislaţia în vigoare la momentul conversiei despăgubirilor în acţiuni nu era compatibilă cu C.E.D.O. Mai mult, între timp, F.P. a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti la data de 25 ianuarie 2011, iar Legea nr. 165/2013 a reglementat noi proceduri de despăgubire a persoanelor îndreptăţite.
Nimic dintre aceste elemente nu a condus la concluzia că dreptul de proprietate al reclamantului, astfel cum era reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi cum a fost pus în valoare prin măsurile administrative, a fost îngrădit într-un mod incompatibil cu exigenţele C.E.D.O.
Prin urmare, în cauza de faţă, nu s-a reţinut existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, care să dea naştere obligaţiei de reparare din partea statului. Nu s-a putut reţine că reclamantul şi-a valorificat parţial titlul de despăgubiri, doar pentru suma de 6.286.681,35 lei, şi că pârâţii trebuie să-i acorde o diferenţă de 4.019.353,65 lei.
În consecinţă, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C.N., arătând că a învestit instanţa de fond cu trei capete de cerere, iar în soluţionarea acestora, prima instanţă nu şi-a respectat obligaţia legală de a motiva hotărârea pe care a pronunţat-o.
Pe fondul cauzei, a susţinut că o primă analiză ce trebuie făcută vizează pretinsa posibilitate de opţiune acordată persoanelor îndreptăţite cu privire la modalitatea de valorificare a titlului de despăgubire acordat prin deciziile pronunţate în baza dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
Un al doilea aspect, vizează greşita înţelegere de către instanţa de fond a susţinerilor apelantului din cererea introductivă de instanţă, motiv pentru care tribunalul a omis să ia în considerare că subiectul de drept care a decis valoarea nominală a acţiunilor la F.P., care a stabilit prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005 că până la listarea Fondului la bursă conversia se face la valoarea nominală şi care a întârziat listarea la bursă a F.P. a fost Statul Român, circumstanţe care au condus la prejudicierea sa prin întârzierea listării F.P. la bursă.
Prin ignorarea acestor susţineri şi analiza unor elemente străine de cadrul procesual, instanţa nu putea pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.
Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 527/A din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în considerentele căreia s-a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, astfel încât atât aceasta, cât şi calea de atac sunt scutite de obligaţia de plată a taxei de timbru, deoarece despăgubirile vizează şi sunt, în opinia reclamantului, rezultatul modului defectuos de aplicare a procedurii speciale de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a imobilelor de către stat.
Practic, reclamantul consideră că Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 10/2001, împreună cu o sumă de acte normative subsecvente acestora au fost aplicate defectuos de către Statul Român, cauzându-i-se în acest fel un prejudiciu.
S-a observat că, deşi reclamantul şi-a structurat acţiunea pe trei capete de cerere, prin acestea se tinde la obţinerea unui singur drept, anume diferenţa pe care reclamantul susţine că, în mod nelegal nu ar fi obţinut-o, dintre valoarea Titlului de despăgubire nr. 8363/2010 şi valoarea obţinută, ca urmare a conversiei în acţiuni la F.P. a celui dintâi. Această valoare, potrivit petitului acţiunii, este de 4.019.353,65 lei.
În opinia reclamantului, această creanţa este rezultatul netranzacţionării în timp util la bursă a acţiunilor F.P.. Susţinerea reclamantului nu a fost însă primită de instanţa de apel, deoarece sintagma „tranzacţionare în timp util” are semnificaţia dată de către reclamant, doar dacă se face raportare la trecut şi se are în vedere istoricul valorii acţiunilor, care nu putea fi cunoscut la momentul tranzacţionării pentru a se putea susţine o întârziere culpabilă, în detrimentul titularilor de acţiuni, care să justifice o eventuală răspundere a statului. Valoarea acţiunilor putea să crească după listare, indiferent care era acel moment, fără ca în această situaţie, persoanele care au optat pentru conversia titlurilor de despăgubire în acţiuni, să fie puse în situaţia să restituie plusul de valoare obţinut.
Nici critica apelantului prin care s-a susţinut că hotărârea judecătorească, prin care se răspunde într-o singură pagină unor critici care se întind pe 17 pagini, este nemotivată, nu a fost reţinută de instanţa de apel, arătându-se că nici dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. şi nici alte dispoziţii ale aceluiaşi Cod nu prevăd criterii cantitative pentru aprecierea motivării sau nemotivării unor hotărâri judecătoreşti. În plus, este posibil ca, prin folosirea unui argument peremptoriu, să se motiveze într-o frază o soluţie prin care se infirmă susţineri ale uneia sau alteia dintre părţi care se pot întinde pe zeci de pagini.
Susţinerea apelantului conform căreia, posibilitatea de opţiune acordată persoanelor îndreptăţite, cu privire la modalitatea de valorificare a titlului de despăgubire acordat prin deciziile pronunţate în baza dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 este una teoretică, în condiţiile în care nu existau fonduri, nu a fost considerată întemeiată, deoarece are la bază ipoteza nedovedită conform căreia, absolut toate persoanele ştiau că în realitate nu existau fonduri pentru acoperirea titlurilor de plată pentru sume de până la 500.000 lei.
A fost considerată suficientă constatarea că legea îi dădea posibilitate reclamantului să opteze între acordarea de titluri de plată şi obţinerea de acţiuni la F.P., respectiv că, de bună voie şi nesilit de nimeni, reclamantul a optat într-un anumit fel în funcţie de informaţiile pe care le-a avut la dispoziţie şi pe care le-a considerat mai credibile. Aserţiunea reclamantului conform căreia ar fi fost forţat să aleagă o anumită modalitate, nu are valoare juridică şi este în contradicţie cu dispoziţiile legale, astfel că nu a putut fi considerată un motiv justificat pentru admiterea apelului.
Susţinerea apelantului conform căreia valoarea la care s-a făcut conversia, şi anume valoarea nominală de un leu la acţiune, nu s-ar fi reflectat în patrimoniul persoanei îndreptăţite, din moment ce ulterior valoarea acţiunii ar fi fost stabilită prin actul de voinţă al acţionarului unic al F.P., Statul Român, a fost considerată parţial greşită din moment ce valoarea acţiunilor pe piaţa de investiţii poate fluctua mai mult sau mai puţin şi nu poate fi stabilită de către acţionar. Prin cererea de schimbare a opţiunii din numerar în acţiuni, persoanele aleg să se supună mecanismului bursei care este unul speculativ şi în care evoluţiile valorii titlurilor de conversie se pot modifica, fie în sensul creşterii, fie în sensul scăderii.
Curtea nu a primit nici criticile apelantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, deoarece creanţa recunoscută împotriva statului a fost realizată integral la data eliberării în favoarea reclamantului a acţiunilor la F.P.. Această creanţă a fost urmată de conversia în acţiuni iar conversia s-a făcut la o anumită valoare pe acţiune (1 leu).
Ulterior conversiei prin care Statul a plătit creanţa la valoarea integrală, intervine mecanismul cotării la bursă, care nu are semnificaţia unui raport juridic între reclamant şi Statul Român în sensul Legii nr. 10/2001. Sub acest aspect, nu se poate susţine că valoarea acţiunilor pe piaţa de investiţii ar trebui să fie garantată de către stat.
Faptul că F.P. nu a fost funcţional la un moment dat este adevărat, dar la fel de adevărat este că nemulţumirile invocate de către reclamant vizează un moment la care F.P. a devenit funcţional, fiind listat la bursă.
Esenţial este faptul că optând pentru conversia în acţiuni la F.P., reclamantul şi-a asumat inclusiv riscul de a fi expus, fluctuaţiei negative a valorii acţiunilor, acest lucru fiind unanim acceptat de către toţi participanţii la pieţele de capital.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul-reclamant, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii din apel şi a hotărârii de primă instanţă prin admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului declarat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (7) şi (9) C. proc. civ., au fost invocate următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate:
- hotărârea instanţei de apel are la bază motive străine de natura pricinii, acest lucru fiind o consecinţă directă a ignorării cadrului procesual al cauzei, în încercarea de a stabili inexistenţa unei culpe a Statului Român, debitor al recurentului prin efectul legii, în urma emiterii titlului de despăgubire.
Tot cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a criticat acele considerente prin care instanţa de apel admite că F.P. nu a fost funcţional la un moment dat, însă consideră nefondat apelul pentru că „nemulţumirea invocată de către reclamant vizează un moment la care F.P. a devenit funcţional, fiind listat la bursă".
Şi aceste considerente au fost criticate ca fiind străine de natura pricinii şi chiar contradictorii, arătându-se că riscul fluctuaţiilor valorii acţiunilor pe piaţa de capital nu are relevanţă atâta timp cât, la momentul conversiei, acţiunile nu aveau o valoare stabilită de cerere şi ofertă, ci de către acţionarul societăţii ale cărei acţiuni au fost oferite spre conversie.
- hotărârea instanţei de apel expune argumente bazate pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
Recurentul a criticat instanţa de apel, care a susţinut că el ar fi,,optat", în deplina cunoştinţă de cauză, în sensul valorificării titlului de despăgubire prin conversia în acţiuni la F.P. şi că, astfel, ar fi acceptat faptul că pot exista fluctuaţii ale valorii acestor acţiuni.
Recurentul a susţinut din nou că la momentul exercitării pretinsei opţiuni de valorificare a titlului său de despăgubire, 09 septembrie 2010, nu mai exista nici măcar teoretic posibilitatea de opţiune a valorificării acestuia prin emiterea titlurilor de plată (realizabilă oricum numai până la concurenţa sumei de 500.000 lei anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010), având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. 62/2010 prin care legiuitorul român a suspendat emiterea titlurilor de plata pe o perioada de 2 ani începând cu data de 01 iulie 2010, perioadă ce a fost prelungită ulterior până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.
In atare condiţii, susţinerea exercitării de către recurent a unei opţiuni pentru valorificarea titlului de despăgubire prin conversia în acţiuni la F.P., prin posibilitatea de a alege între emiterea de titluri de plată şi conversia în acţiuni, are la baza o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, respectiv cele ale Legii nr. 247/2005 şi O.U.G. nr. 62/2010.
Plecând de la această situaţie premisă, instanţa de apel a expus un raţionament din care rezultă că prin manifestarea acestei opţiuni, recurentul ar fi acceptat existenţa unor fluctuaţii ale valorii acţiunilor la F.P., astfel încât nu se poate susţine ca suntem în prezenta unei valorificări parţiale a titlului de despăgubire emis în favoarea sa de C.C.S.D.
Recurentul a reamintit că la baza pretenţiilor sale a stat culpa Statului român în punerea în aplicare a Legii nr. 247/2005 şi a actelor conexe, ce a avut drept consecinţă întârzierea listării F.P., până la momentul listării, conversia în acţiuni făcându-se la valoarea lor nominală, respectiv 1 leu pe acţiune.
Nu s-a contestat valoarea fluctuantă a acţiunilor unei companii listate la bursă, ci tocmai faptul că procedurile de listare la bursă a F.P., ce trebuiau iniţiate în termen de 30 zile de la data înfiinţării F.P. (art. 124 din Legii nr. 247/2005) au fost întârziate, astfel că, deşi decizia înfiinţării F.P. a fost luată prin H.G. nr. 1481/2005 (intrat în vigoare la data de 05 decembrie 2005) şi actul constitutiv a fost aprobat prin H.G. nr. 1581/2007, listarea a avut loc în luna ianuarie a anului 2011.
Mai mult de atât, pentru a consfinţi nepunerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, prin O.U.G. nr. 81/2007 s-a stabilit tot de către Statul Roman că până la momentul listării la bursă, conversia se va efectua la valoarea nominala a acţiunilor, valoare nominală stabilita tot de către Statul Român în calitate de acţionar unic al F.P., la valoarea de 1 leu.
Instanţa de apel a negat legătura de determinare dintre suma solicitată prin acţiune şi faptul nelistării la bursă a F.P. conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, expunând o motivare străină de natura pricinii, ce are la baza caracterul fluctuant al acţiunilor tranzacţionate la bursă.
Această motivare ar fi fost pe deplin întemeiată dacă la momentul conversiei acţiunile F.P. ar fi fost listate la bursă, însă caracterul fluctuant al acţiunilor este nerelevant în economia speţei, în condiţiile în care recurentul a fost obligat să accepte conversia la o valoare stabilită arbitrar de chiar debitorul său, Statul Român, care, în calitate de legiuitor, dar şi de acţionar unic al F.P., a aplicat cu întârziere dispoziţiile Legii nr. 247/2005, afectând în mod direct dreptul de creanţă al recurentului, născut în urma emiterii titlului de despăgubire.
Din perspectiva reglementărilor europene, recurentul afirmă că litigiul de faţă presupunea observarea existenţei unei încălcări a dreptului său de proprietate prin modul de aplicare a dispoziţiilor legilor speciale reparatorii, având în vedere că dreptul de creanţă dobândit împotriva Statului Român, prin efectul legii (art. 3 din Legea nr. 247/2005), reprezintă,,un bun", în înţelesul legislaţiei şi jurisprudenţei europene, bun ce este ocrotit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele adiţionale.
Ambele instanţe de fond s-au ferit să dea eficienţă acestor dispoziţii legale şi să sancţioneze Statul român, ajungându-se în situaţia în care recurentul, care a acceptat şi respectat întocmai mecanismul de despăgubire stabilit de debitorul Statul român, să suporte consecinţele nerespectării acestuia chiar de către debitor, obligând recurentul să accepte valorificarea dreptului său de creanţă prin conversia în acţiuni supraevaluate în mod arbitrar de chiar acţionarul unic al F.P., acelaşi Stat român.
La data de 2 martie 2015, intimata-pârâtă A.N.R.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat, în considerarea următoarelor argumente.
Criticile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu pot fi reţinute.
Cazul de modificare a hotărârii pronunţate în apel - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” - nu este incident cauzei de faţă întrucât, contrar susţinerilor recurentului, decizia atacată nu se sprijină pe motive străine de natura pricinii şi nici nu ignoră cadrul procesual al cauzei, ci dimpotrivă, plecând chiar de la acesta, înlătură argumentat toate susţinerile recurentului-reclamant care a invocat o culpă a statului decurgând din modalitatea de reglementare şi de implementare a sistemului de despăgubire a persoanelor deposedate abuziv de proprietăţile imobiliare în perioada regimului politic anterior (şi cărora nu li s-a putut asigura o reparaţie prin restituirea în natură) şi, de asemenea, producerea unui prejudiciu decurgând din valoarea pe care au dobândit-o acţiunile pe care le deţine la F.P. în urma listării acestuia la Bursa de Valori, comparativ cu valoarea aceloraşi acţiuni la data emiterii titlului de conversie (respectiv, Decizia nr. 1406 din 9 septembrie 2010, emisă pentru un număr de 10.306.035 lei, la valoarea de 1 leu/acţiune).
Nu este nici contradictoriu şi nici străin de natura pricinii argumentul instanţei de apel care, în evaluarea pretenţiilor reclamantului, a evidenţiat riscul inerent fluctuaţiilor valorii acţiunilor pe piaţa de capital, această caracteristică regăsită ori realizată şi în cazul acţiunilor F.P., ulterior listării sale la bursă, fiind şi cea care a favorizat formularea pretenţiilor reclamatului.
Nici criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce corespunde cazului de modificare pentru ipoteza în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, nu sunt fondate.
Astfel, ambele instanţe de fond au reţinut corect existenţa opţiunii reclamantului de valorificare a titlului său de despăgubire - reprezentat de Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010 a C.C.S.D. - atât pentru obţinerea exclusiv de acţiuni la F.P., cât şi pentru primirea de titluri de plată în limita valorii de 500.000 lei, iar pentru diferenţa până la concurenţa despăgubirii totale, pentru primirea de acţiuni la acelaşi fond.
Împrejurarea că prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 legiuitorul a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2010 (perioadă prelungită ulterior până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013) nu înseamnă că reclamantul a fost lipsit efectiv, la data de 2 septembrie 2010, când şi-a manifestat el voinţa asupra modalităţii de valorificare a titlului său de despăgubire, de posibilitatea de a face o opţiune în sensul dispoziţiilor art. 181 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 247/2005, adică prin valorificarea combinată a titlului de despăgubire (în bani şi acţiuni). Suspendarea emiterii titlurilor de plată pentru o perioadă determinată nu echivala cu abrogarea dispoziţiilor legale care recunoşteau posibilitatea valorificării, fie şi plafonate, a titlurilor de despăgubire prin acordarea de despăgubiri în numerar.
De altfel, evocând dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi normele sale de aplicare, chiar reclamantul vorbeşte în motivaţia cererii sale de chemare în judecată despre cele două opţiuni care îi erau deschise, potrivit legii, în vederea valorificării titlului de despăgubire, respectiv prin obţinerea de titluri de plată până la valoarea de 500.000 de lei şi, pentru diferenţă, prin obţinerea de titluri de conversie, ori obţinerea de titluri de conversie integral, tot acesta precizând că a valorificat cea de-a doua „opţiune” dată fiind procedura ineficientă a acordării titlurilor de plată şi de încasare efectivă a sumelor de bani, lipsa unor termene clare de soluţionare a cererilor având acest obiect ori aspectul că plăţile se făceau în funcţie de disponibilităţile băneşti ale A.N.R.P.
Această critică este însă şi lipsită de relevanţă în condiţiile în care, prin cererea sa de chemare în judecată, reclamantul nu s-a plâns de lipsa acestei opţiuni la momentul exprimării voinţei sale asupra valorificării titlului de despăgubire şi nu a identificat ca fiind cauza prejudiciului a cărui reparare a solicitat-o lipsa unei atare opţiuni.
În plus, pretenţiile sale au fost formulate plecându-se de la premisa afirmată şi necontestată, a exprimării la 2 septembrie 2009 a voinţei sale de valorificare a titlului de despăgubire prin acordarea integrală de acţiuni la F.P.
Aşa cum însuşi recurentul-reclamant afirmă prin celelalte critici ale recursului său, la originea pretenţiilor sale de a fi despăgubit - cu diferenţa între suma înscrisă în titlul de despăgubire (Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010) pentru care s-a obţinut titlul de conversie şi suma care reprezintă valoarea acţiunilor dobândite, corespunzător primei zile de listare la Bursa de Valori a F.P. - a stat pretinsa culpă a Statului român în punerea în aplicare a Legii nr. 247/2005 şi a actelor normative conexe acesteia, ce a avut drept consecinţă întârzierea listării F.P. la bursă.
Astfel, recurentul susţine că deşi procedurile de listare la bursă a F.P. ar fi trebuit iniţiate în termen de 30 de zile de la data înfiinţării fondului, listarea acestuia la Bursa de Valori a avut loc abia în luna ianuarie a anului 2011, deşi decizia înfiinţării F.P. a fost luată prin H.G. nr. 1481/2005, iar actul său constitutiv a fost aprobat prin H.G. nr. 1581/2007.
Fără a nega existenţa unei întârzieri a listării la bursă a F.P., instanţa de recurs apreciază, ca şi instanţele de fond ce au soluţionat prezenta cauză, că nu se poate stabili o legătură de determinare (aşadar, de cauzalitate) între această întârziere şi pretinsul prejudiciu invocat de recurent, afirmaţiile acestuia plecând de la premisa falsă, eronată şi nesusţinută de nici un argument, în sensul că o listare „în termen” sau la timp a F.P. ar fi garantat obţinerea unui preţ al acţiunilor în cea dintâi zi a tranzacţionării acestora pe bursă (sau începând cu această dată) de cel puţin 1 leu/ acţiune, adică a unei valori cel puţin egale cu cea la care s-a realizat conversia.
Instanţa de recurs reţine că, indiferent de data la care ar fi intervenit listarea la bursă a F.P., valoarea acţiunilor deţinute la acest organism de plasament colectiv avea a fi determinată pe baza mecanismului specific bursei care este unul speculativ, neputând fi garantată de către legiuitor la nivelul valorii de conversie a titlului de despăgubire (de 1 lei/ acţiune).
Prin urmare, nu este străină de natura pricinii nici acea parte a motivării deciziei de apel care a făcut trimitere la mecanismul cotării la bursă a acţiunilor, ca mod de determinare a valorii acestora ulterior listării F.P., şi care a reţinut că valoarea acţiunilor, odată ce se tranzacţionează pe piaţa de investiţii, nu mai poate fi controlată de stat şi, cu atât mai puţin garantată de acesta la un anume nivel.
Faţă de critica recurentului în sensul nerelevanţei caracterului fluctuant al acţiunilor în economia speţei - de vreme ce el a fost obligat să accepte conversia titlului de despăgubire la o valoare stabilită arbitrar de către debitorul său, Statul român, care, ca legiuitor dar şi unic acţionar al F.P., a aplicat cu întârziere dispoziţiile Legii nr. 247/2005, afectându-i în mod direct dreptul de creanţă - Înalta Curte reţine că potrivit art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire (17 iunie 2010) „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de F.P.
Prin urmare, se reţine că recurentul-reclamant nu a fost obligat să-şi valorifice titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010 prin acceptarea valorii de conversie arbitrară impusă de debitorul său, după cum pretinde, ci el avea deopotrivă posibilitatea legală de valorificare a titlului de despăgubire şi ulterior listării la bursă a F.P., de vreme ce în acest sens, legiuitorul a prevăzut un termen de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor.
Pe de o parte, întrucât recurentul nu a identificat existenţa unei norme legale care să instituie în sarcina Statului român obligativitatea garantării valorii acţiunilor la F.P. de (cel puţin) 1 leu la momentul primei listări la bursă, iar pe de altă parte, întrucât nu există nici un argument de a considera că o listare la bursă a fondului anterioară datei de 25 ianuarie 2011 ar fi asigurat obţinerea unui preţ mediu de tranzacţionare a acţiunilor de cel puţin 1 leu/acţiune (aşadar, egal cu preţul de conversie), Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele de fond au înlăturat teza unei valorificări parţiale a titlului de despăgubire constând în Decizia nr. 8363 din 17 iunie 2010, susţinută de către recurent, şi au negat existenţa vreunei legături de determinare dintre suma solicitată prin acţiune şi faptul prejudiciabil imputat, respectiv faptul nelistării la bursă a F.P. conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
De altfel, cât timp recurentul se află încă în posesia acţiunilor la F.P., obţinute în urma convertirii titlului său de despăgubire emis de C.C.S.D. - o situaţie contrară nefiind evidenţiată în datele de fapt ale cauzei - despre existenţa unui prejudiciu în patrimoniul acestuia nici nu s-ar putea vorbi, existând pentru parte posibilitatea valorificării viitoare a acţiunilor la un preţ superior fie valorii de tranzacţionare din prima zi a listării la bursă a fondului (de 0,61 lei/acţiune), fie chiar valorii de convertire a titlului de despăgubire (de 1 leu/acţiune).
Până la momentul valorificării/tranzacţionării efective a acţiunilor deţinute de recurent, problema reparării unui eventual prejudiciu produs acestuia constituie doar o dezbatere pur teoretică, în timp ce prejudiciul reclamat este doar unul ipotetic, inapt să justifice necesitatea unei reparări efective.
Pentru aceleaşi argumente reţinute în cele de mai sus, Înalta Curte nu poate reţine nici critica de încălcare a dreptului recurentului la „un bun”, în sensul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi a jurisprudenţei C.E.
Aşa cum s-a reţinut de către instanţa de apel, creanţa recunoscută recurentului împotriva statului a fost realizată integral la data eliberării în favoarea părţii a acţiunilor la F.P., etapa ulterioară a mecanismului de cotare a acţiunilor la bursă ieşind de sub puterea reglementatoare a legii şi neavând semnificaţia unui raport juridic între reclamant şi Statul român.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Deciziei nr. 527/A/R din 11 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 655/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 658/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
