ICCJ. Decizia nr. 653/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 653/2015
Dosar nr. 77654/301/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de fată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 27 noiembrie 2014 sub nr. 77654/301/2014, creditoarea B.C.R. SA a solicitat a se dispune învestirea cu formulă executorie a înscrisurilor depuse la dosar, în copie conformă cu originalul, reprezentate de contractul de credit din 10 august 2007 şi contractul de ipotecă autentificat din 15 august 2007.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 6401 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ..
Prin sentinţa civilă nr. J/8/S/96 din 10 decembrie 2014 din 10 decembrie 20J4, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Pentru a se dezînvesd, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a reţinut în esenţă că, în speţă, creditor este SC B.C.R. SA, instituţie bancară care deţine agenţii, filiale şi sucursale pe tot teritoriul României, iar titlul invocat este un contract de credit bancar, încheiat prin sucursala din Constanţa.
Aşadar, s-a apreciat că, deşi cererea este adresată Judecătoriei sectorului 3, ca instanţa de la sediul central al instituţiei, întrucât sediul creditorului este cel de la locul emiterii titlului şi contractul de credit este încheiat la Constanţa, cu un debitor ce are domiciliul pe raza municipiului Constanţa, competenţa revine Judecătoriei Constanţa.
Judecătoria Constanţa, prin încheierea nr. 3894 din 5 februarie 2015, ia rându-i, a admis excepţia de necompetenţa teritorială şi, pe cale de consecinţă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de învestire eu formulă executorie a contractelor indicate In petitul acţiunii, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie pentru a pronunţa regulatorul de competenţă.
Pentru a se desesiza, Judecătoria Constanţa a constatat că sunt incidente prevederile art. 6401 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 338/2014, în sensul că „cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului (.)". în speţă, credîtoarea B.C.R. SA având sediul pe raza sectorului 3 Bucureşti, acesta fiind sediul principal.
Totodată, Judecătoria Constanţa a reţinut că este lipsită de relevanţă, împrejurarea că actele a căror învestire se solicită au fost încheiate la sediul uneia dintre sucursalele creditoarei.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baxa art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii pentru considerentele ce succed:
Obiectul sesizării instanţei îl constituie învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din 10 august 2007 şi a contractului de ipotecă autentificat din 15 august 2007.
Potrivit art. 6401 alin. (2) din Noul C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 138/2014 „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se afla domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, rară citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales."
Reglementarea mai sus redată cuprinde, în prima teză, o competenţă teritorială alternativă, în sensul că sunt competente, deopotrivă, a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie, judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, precum şi judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului. Teza fmală a textului procedural evocat vizează o altă situaţie - ce nu se regăseşte în speţă - aceea în care, sediul creditorului se afla în străinătate.
În cazul concret dedus instanţei supreme pentru a stabili, pe cale de regulator, instanţa eompetentă a soluţiona cererea este de observat că, prin legea de procedură civilă s-a prevăzut, în cuprinsul art. 6401 alin. (2) din cod că, atât judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, cât şi judecătoria de la sediul sau domiciliul debitorului au competenţa teritoriala de a învesti cu formulă executorie titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.
În această situaţie, operează dispoziţiile art.116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., textul procedural evocat instituind posibilitatea de opţiunea a reclamantului în alegerea instanţei, deoarece, în îoate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe, deopotrivă, competente.
Această normă de procedură nu a suferit nici-o modificare în raport cu dispoziţiile art. 12 C. proc. civ. de la 1865, iar textul prevăzut de art. 116 din Legea nr. 134/2010 trebuie interpretat în sensul că, odată alegerea făcută de către reclamant, instanţa competentă nu se poate dezîvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului, însă, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.
Aşa fiind, cum corect a reţinut Judecătoria Constanţa, potrivit art. 6401 alin. (2) teza printă din Legea nr.134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 „Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului.
În speţă, raportat la textul de procedură menţionat, credîfoarea a avut alegerea între două instanţe deopotrivă competente, respectiv Judecătoria sectorului 3 Bucureşti - ca Instanţă de domiciliu a creditoarei - şi Judecătoria Constanţa - ca instanţă de la sediul debitorului L.M., cererea de învestire cu formulă executorie a contractelor fiind introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Înalta Curte constată că dreptul de opţiune al creditoarei a fost exprimat între două instanţe deopotrivă competente teritorial în a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie, aceasta fiind introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, aşa încât, această din urmă instanţă, în mod nelegal, s-a dezinvestit în favoarea Judecătoriei Constanţa,
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va trimite dosarul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, în favoarea căreia va stabili competenţa de soluţionarea a cererii, ca urmare a opţiunii creditoarei, care a învestit legal Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în temeiul art. 6401 alin. (2) şi art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, cu o cerere de învestire cu formulă executorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei formulată de creditoarea B.C.R. SA cu sediul social în sector 3 Bucureşti, cod unic de înregistrare, înregistrată la registrul comerţului şi la Registrul Bancar în contradictoriu cu intimatul L.M. dom. în Constanta, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Definitiva.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 647/2015. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 655/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
