ICCJ. Decizia nr. 661/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 661/2015
Dosar nr. 854/3/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 1538 din 21 octombrie 2014, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire - întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. - formulată de R.M. împotriva Deciziei nr. 345/R din 6 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 7176/299/2008 în contradictoriu cu intimatul N.F.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: - existenţa unor hotărâri definitive contradictorii; - hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină; ca atare, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat; - hotărârile să fie date în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Condiţia esenţială cerută pentru revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în reglementarea Codului de procedură în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată pe baza căreia s-a format cel de-al doilea dosar (17 februarie 2006), aplicabil conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, este aceea ca hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de părţi, obiect, cauză.
Din această perspectivă, curtea a constatat că, deşi soluţiile instanţelor sunt diferite, în sensul că în prima cauză a fost respinsă cererea de evacuare a revizuentei din imobil, în timp ce prin decizia care formează obiectul prezentei cereri de revizuire a fost admisă acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil formulată împotriva sa, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În acest sens s-a constatat că există, într-adevăr, identitate sub aspectul părţilor, atât cererea principală din Dosarul nr. 9667/2004, cât şi cererea reconvenţională din Dosarul nr. 5099/299/2006 fiind formulate de pârâţii - reclamanţi N.F. şi N.I. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă R.M. S-a reţinut că nu prezintă importanţă faptul că în cursul soluţionării ultimului litigiu a decedat N.I., puterea de lucru judecat vizându-i şi pe succesorii universali sau cu titlu universal, deoarece, chiar dacă nu ar fi participat personal la judecată, aceştia continuă, reprezintă persoana autorilor lor.
Obiectele celor două dosare au fost însă diferite, prin cererea principală cu care a fost învestită instanţa în Dosarul nr. 9667/2004 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti solicitându-se evacuarea revizuentei din imobilul situat în Bucureşti, sector 1, pentru lipsă de titlu, iar prin cererea reconvenţională din Dosarul nr. 5099/299/2006, lăsarea imobilului imobilul situat în Bucureşti, sector 1 în deplină proprietate şi liniştită posesie.
Chiar admiţând că această condiţie a autorităţii de lucru judecat se referă la obiectul prestaţiei, care, în speţă, este imobilul situat în Bucureşti, sector 1, nu este îndeplinită cea de-a treia cerinţă.
Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează în situaţia de fapt calificată juridic.
În primul dosar, intimatul din prezentul dosar a formulat o acţiune în evacuare. În cadrul unei acţiuni în evacuare, reclamantul invocă faptul că pârâtul, deşi nu poate opune un drept stabilit prin titlu, foloseşte un spaţiu, ceea ce constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate, drept consfinţit de art. 44 din Constituţie şi art. 480 C. civ., prejudiciul constând în lipsa de folosinţă a imobilului. Într-o asemenea ipoteză, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, faţă de principiul reparării în natură a prejudiciului şi în vederea înlăturării acestuia pentru viitor, se poate dispune evacuarea pârâtului din imobil.
În cel de-al doilea dosar, intimatul a formulat o acţiune în revendicare. Acţiunea în revendicare este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate în absenţa unei definiţii legale, acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar.
Prin urmare, fizionomiile celor două tipuri de acţiuni, astfel cum au fost ele concepute de către practica judiciară, nu se confundă.
Distinct de acestea, curtea a mai constatat că hotărârile invocate au fost pronunţate în dosare diferite, în al doilea proces nu s-a invocat excepţia puterii de lucru judecat şi s-a solicitat anularea celei de-a doua hotărâri.
Faţă de aceste considerente, reţinând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865 pentru formularea unei cereri de revizuire, curtea a respins cererea ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, nemotivat, R.M., arătând că motivele acestuia vor fi depuse după comunicarea hotărârii.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, se observă că recurenta nu a susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, precizând că va depune motivele după comunicarea deciziei, fapt care nu s-a întâmplat până în prezent.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta R.M. împotriva Deciziei nr. 1538 din 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2015. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 663/2015. Civil → |
|---|
