ICCJ. Decizia nr. 756/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 756/2015
Dosar nr. 24162/3/2007*
Şedinţa publică de la 9 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1454 din 15 decembrie 2009, Tribunalul Bucureşt, secţia a V-a civilă, a respins în totalitate acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă N.M., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant C.T., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi T.V. şi T.S., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
Prin decizia civilă nr. 573/A din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la apel formulată de apelanta reclamantă-pârâtă N.M.; a admis apelurile principale formulate de apelanţii pârâţi-reclamanţi T.V. şi T.S. şi de apelanta reclamantă-pârâtă N.M. împotriva sentinţei civile nr. 1454 din 15 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti; a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că sunt fondate criticile susţinute de toţi apelanţii, referitoare la nemotivarea hotărârii pronunţate în primă instanţă ori la motivarea insuficientă sau contradictorie a acesteia şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Curtea a reţinut că nu au fost arătate motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă şi s-a răspuns lacunar şi fără a se arăta în fapt şi în drept motivele pentru care instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile perfectării actului în formă autentică, astfel încât această dispoziţie a instanţei, în lipsa motivării, nu poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar. În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea caducităţii promisiunii bilaterale de partaj voluntar autentificate sub nr. 1756/2005, considerentele sunt contradictorii, întrucât în dispozitiv acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, iar din considerente, rezultă că a fost respins ca inadmisibil, nefiind îndeplinită una din condiţiile esenţiale ale art. 111 C. proc. civ.
Curtea a constatat că, deşi în cauză au fost invocate mai multe excepţii, din care unele prin întâmpinările formulate atât de pârâţii reclamanţi C.T., T.V. şi T.S., iar acestea au fost susţinute şi prin concluziile orale formulate de părţi, cu ocazia dezbaterii cauzei la 24 noiembrie 2009 şi consemnate ca atare în practicaua hotărârii, parte integrantă din hotărâre, instanţa de fond nu s-a pronunţat prin dispozitivul hotărârii asupra niciuneia dintre aceste excepţii, excepţiile nefiind analizate nici prin vreo altă încheiere interlocutorie anterioară soluţionării cauzei în fond.
Curtea a reţinut că hotărârea este lovită de nulitate şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., a principiului oralităţii şi contradictorialităţii procesului civil, întrucât, fără a se pune în discuţie şi fără a fi invocată anterior de o parte în proces, cererea reconvenţională formulată de T.V. şi T.S. a fost respinsă pe lipsa calităţii procesuale active cu o motivare insuficientă, reţinându-se doar că pârâţii reclamanţi n-ar obţine un folos practic şi fără a da posibilitatea acestor părţi să formuleze apărări.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 24162/3/2007*.
La data de 13 septembrie 2012, în şedinţă publică, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare şi precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat ca, în subsidiar, să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren extravilan de 10.000 mp situat în Ghermăneşti, Snagov şi să îi fie atribuit un lot de ½ din acesta; să fie obligat pârâtul să îi restituie suma de 2000 euro reprezentând avans din sultă.
La data de 11 octombrie 2012, în şedinţă publică, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a învederat că înţelege să îşi micşoreze la jumătate câtimea obiectului cererii iniţiale, în sensul că pretenţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. xx/2005 nu mai vizează întreg terenul de 10.000 mp, ci doar suprafaţa de 5000 mp reprezentând cota sa de proprietate de 1/2.
Prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2013, Tribunalul a disjuns cererea modificatoare şi precizatoare a reclamantei din data de 13 septembrie 2012 privind sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren, dispunând formarea unui nou dosar; a respins excepţia tardivităţii cererii precizatoare referitoare la câtimea obiectului cererii; a unit cu fondul excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1252 din 14 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia lipsei de interes, în privinţa cererii modificate şi precizate, a admis cererea modificată şi precizată a reclamantei N.M., a constatat nulitatea absolută parţială, (în privinţa unei cote de VI parte din obiectul vânzării), a contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. xx din 14 decembrie 2005 de BNPA D.O.L. şi B.L. şi a respins ca neîntemeiate, atât cererea reconvenţională a pârâtului C.T., cât şi cererea reconvenţională a pârâţilor T.S. şi T.V.
Pe fond, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx din 14 decembrie 2005 la BNPA D.O.L. şi B.L., pârâtul C.T., în calitate de vânzător, a înstrăinat pârâţilor T.V. şi T.S., pentru preţul de 140.000 euro, imobilul teren arabil extravilan în suprafaţă de 10.000 mp situat în sat G., intabulat în CF nr. zz Snagov, cu număr cadastral provizoriu nr. C1. În cuprinsul aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare, s-a menţionat că pârâtul vânzător C.T. a dobândit terenul ce face obiectul contractului, ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în baza titlului de proprietate din 5 iunie 1996 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov, imobilul teren fiind intabulat în CF nr. zz Snagov în baza încheierii nr. 77156 din 12 decembrie 2005 emise de O.C.P.I. Ilfov.
Tribunalul a reţinut că, anterior acestui contract de vânzare-cumpărare, între reclamanta N.M. şi pârâtul C.T., s-a încheiat la data de 19 iulie 2005, o promisiune bilaterală de partaj voluntar autentificată cu nr. 1756 de BNPA M.M. şi C.M., act prin care pârâtul C.T. s-a obligat să transmită, contra unei sulte de 60.000 euro (din care s-a achitat la data actului un avans de sultă de 2000 euro), în deplină proprietate şi posesie surorii sale, reclamanta N.M., cota sa indiviză de ½ din terenul arabil situat în extravilanul satului G. în suprafaţă totală de 10.000 mp.
Tribunalul a reţinut că, potrivit titlului de proprietate din 5 iunie 1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha în extravilanul satului G. în favoarea lui C.T. şi N.M., după autorul comun A.I. Numele reclamantei N.M. a fost menţionat între paranteze, iar apoi, după modificarea prin hotărârea nr. 1171 din 7 octombrie 2005, a fost tăiat. Modificările operate asupra acestui titlu de proprietate au făcut obiectul litigiului finalizat prin sentinţa civilă nr. 3407 din 31 iulie 2006 a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor de către Tribunalul Bucureşti prin decizia civilă nr. 2178 din 15 decembrie 2006. Prin sentinţa amintită, instanţa a hotărât rectificarea titlului de proprietate din 05 iunie 1995 în sensul că, la rubrica beneficiari, va fi trecut şi numele reclamantei NI.M. - fără paranteze. Aceeaşi instanţă a apreciat că voinţa reală exprimată prin cele două cereri formulate de reclamantă şi de pârât (a reclamantei în sensul radierii numelui său trecut în paranteză, iar a pârâtului în sensul radierii surorii sale din paranteză) nu a fost aceea a radierii integrale a numelui acesteia, ci aceea a ştergerii parantezelor în care era trecut numele său, care, deşi lipsite de relevanţă, erau de natură a crea o anumită nesiguranţă cu privire la calitatea de proprietar, în perspectiva intenţiei părţilor de înstrăinare a terenului.
Tribunalul a reţinut că obiectul modificat şi precizat al acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei N.M. de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentic cu nr. xx din 14 decembrie 2005, respectiv în privinţa cotei de ¼ parte din terenul obiect al contractului, pe motiv de cauză ilicită, respectiv fraudarea drepturilor sale de către pârâtul C.T. prin complicitatea chiar a pârâţilor T. Cauza ilicită se referă la împrejurarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuţie din partea vânzătorului C.T. cu rea credinţă, în fraudarea drepturilor reclamantei N.M., iar din partea pârâţilor cumpărători T.V. şi S., pe riscul lor. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către vânzător în frauda drepturilor proprietarului cu complicitatea şi, în orice caz, pe riscul cumpărătorului, constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea principiului „frauda corupe totul".
Tribunalul a reţinut că sentinţa civilă nr. 3047/2006 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă, a produs efecte retroactive, această hotărâre consfinţind calitatea de proprietar al reclamantei, alături de pârâtul C.T., asupra terenului de 1 ha din titlul de proprietate din 5 iunie 1995. Reaua credinţă a pârâtului C.T. care a acţionat în fraudarea intereselor patrimoniale ale reclamantei N.M. a fost dedusă de instanţă din întreg comportamentul acestuia anterior litigiului de faţă, cât şi prin răspunsurile pe care acesta Ie-a dat interogatoriului administrat de reclamantă.
Tribunalul a reţinut că ambii pârâţi au arătat că negocierile asupra vânzării s-au purtat iniţial şi cu reclamanta, aceasta fiind considerată coproprietară. De altfel, pârâţii T. au şi făcut referire la aceste negocieri purtate şi cu reclamanta prin chiar cuprinsul întrebărilor formulate la interogatoriul administrat reclamantei. De asemenea, în cuprinsul promisiunii bilaterale de partaj încheiată cu reclamanta, s-a menţionat calitatea de coproprietară a reclamantei asupra cotei de ½ parte din terenul în litigiu, clauză însuşită de pârâtul C.T. prin semnarea acestei promisiuni de partaj. Aşadar, pârâtul C.T. a avut cunoştinţă de calitatea de proprietar asupra terenului de 1 ha a reclamantei N.M. Pârâtul C.T. a afirmat la interogatoriul administrat în cauza de faţă că demersurile făcute la Primăria comunei Snagov au fost pentru înlăturarea reclamantei din titlul de proprietate.
Tribunalul a concluzionat că pârâtul C.T. a fost de rea credinţă şi a acţionat în fraudarea drepturilor patrimoniale ale reclamantei N.M., pentru a-şi asigura integralitatea veniturilor din vânzarea întregului teren, ca unic proprietar.
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii T.V. şi S., Tribunalul a reţinut că aceştia au cumpărat pe riscul lor întregul teren de 1 ha de la pârâtul C.T., în condiţiile în care au cunoscut, la un moment dat, calitatea de coproprietar a reclamantei asupra terenului de 1 ha.
Tribunalul a considerat că pretenţia pârâtului C.T., dedusă judecăţii pe cale reconvenţională, de constatare a caducităţii promisiunii bilaterale de partaj încheiată cu reclamanta N.M., pe motiv că între timp el a vândut terenul, astfel că nu se mai regăseşte în patrimoniul său, este una fără temei. Caducitatea ca sancţiune a actului juridic civil este întotdeauna independentă (străină) de voinţa uneia din părţile actului juridic. Or, pârâtul invocă drept cauză a pretinsei caducităţi tocmai acţiunea sa de înstrăinare a terenului obiect al promisiunii bilaterale de partaj, ceea ce nu poate fi primit.
Tribunalul a considerat că este neîntemeiată cererea reconvenţională a pârâţilor T.V. şi T.S. Prima pretenţie a acestor pârâţi dedusă judecăţii, pe cale reconvenţională, este identică cu cea a pârâtului C.T., respectiv constatarea intervenirii caducităţii promisiunii bilaterale de partaj încheiată de acest din urmă pârât cu reclamanta N.M. Or, astfel cum anterior s-a arătat, această pretinsă caducitate nu poate fi nicidecum fundamentată pe voinţa autorului actului juridic, respectiv a pârâtului C.T., caducitatea intervenind pentru cauze străine de voinţa autorului actului juridic.
Tribunalul a reţinut că nu este întemeiată pretenţia pârâţilor T. din cererea reconvenţională privind obligarea pârâtului C.T. la plata către reclamanta N.M. a cotei de ½ din preţul încasat potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. xx/2005. Astfel, prin intermediul cererii reconvenţionale pârâtul chemat în judecată poate deduce judecăţii pretenţii proprii contra reclamantului care l-a chemat în judecată, conform art. 119 C. proc. civ. În niciun caz prin intermediul acestei cereri un pârât chemat în judecată nu poate solicita obligarea unui alt pârât la o conduită faţă de reclamant.
Pârâţii T.V. şi T.S. au declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 14 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 31 ianuarie 2013 prin care s-a respins excepţia tardivităţii cererii precizatoare referitoare la câtimea obiectului cererii. Apelanţii au solicitat schimbarea încheierii de şedinţă din data de 31 ianuarie 2013, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii cererii precizatoare (în realitate de modificare) a acţiunii, având drept consecinţă respingerea cererii de modificare şi schimbarea sentinţei civile nr. 1252 din 14 iunie 2013 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 281 din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâţii T.V. şi T.S. împotriva încheierii din data de 31 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
S-au admis apelurile formulate de pârâţii T.V., T.S. şi C.T. împotriva sentinţei civile nr. 1252 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
S-a schimbat sentinţa apelată în sensul că s-a respins acţiunea precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel Curtea de apel şi-a fundamentat hotărârea pe următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul împotriva încheierii din 31 ianuarie 2013 s-a reţinut că prin acţiunea iniţială reclamanta a solicitat nulitatea contractului de vânzare în privinţa întregului teren care formează obiectului contractului iar ulterior a precizat că solicită aplicarea sancţiunii numai în privinţa unei cote de ½ din terenul ce reprezintă obiectul contractului. Această precizare a fost calificată în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. ca fiind o micşorare a câtimii obiectului cererii şi nu o modificare a acestui obiect, care constă în nulitatea aceluiaşi contract de vânzare-cumpărare vizând acelaşi obiect, terenul în cauză, însă într-o cotă mai mică.
Pe fondul cauzei Curtea de apel a reţinut că la data de 5 iunie 1995, prin titlul de proprietate din 05 iunie 1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1 ha situat în extravilanul satului G. în favoarea lui C.T. şi N.M., după autorul comun A.I. Numele reclamantei N.M. a fost menţionat între paranteze.
La data de 19 iulie 2005, reclamanta N.M. a încheiat cu pârâtul C.T. o promisiune bilaterală de partaj voluntar autentificată cu P1 de BNPA M.M. şi C.M., act prin care pârâtul C.T. s-a obligat să transmită, contra unei sulte de 60.000 euro, în deplină proprietate şi posesie surorii sale, reclamanta N.M., cota sa indiviză de ¼ din terenul arabil situat în extravilanul satului G. în suprafaţă totală de 10.000 mp.
La data de 28 iulie 2005 reclamanta N.M. a încheiat cu pârâtul C.T. o convenţie autentificată cu nr. C1 de BNPA M.M. şi C.M. intitulată act adiţional la promisiunea bilaterală de partaj voluntar menţionată mai sus, în care au arătat că „noi părţile novăm natura juridică a actului intervenit între noi autentificat sub nr. P1 din 19 iulie 2005 de notarul public conf. dr. M.M. din promisiune bilaterală de partaj voluntar, în promisiune de vânzare-cumpărare a întregului teren situat în extravilanul satului G., comuna Snagov, jud. Ilfov, în suprafaţă totală de 10.000 mp”. Prin această convenţie, pârâtul C.T. s-a obligat să îi vândă reclamantei terenul menţionat, la preţul de 60.000 euro.
În art. VI din această convenţie s-a arătat că, în ipoteza în care titlul de proprietate prezentat de părţi la încheierea promisiunii bilaterale de partaj voluntar rămâne nemodificat, adică, proprietari ai terenului figurează N.M. şi C.T., prezentul act adiţional devine caduc şi-şi produce efectele în continuare, promisiunea bilaterală de partaj voluntar.
La aceeaşi dată, respectiv 28 iulie 2005, reclamanta N.M. a dat declaraţia prin care a arătat că este „de acord cu corectarea titlului de proprietate din 5 iunie 1995 în sensul radierii numelui meu trecut în paranteză în titlul sus menţionat din eroare în momentul depunerii documentaţiei primare în vederea scrierii titlului de proprietate".
La data de 7 octombrie 2005, prin hotărârea nr. 1171, titlul de proprietate din 05 iunie 1995 a fost modificat în sensul că numele reclamantei N.M. a fost tăiat.
La data de 14 decembrie 2005, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx la Biroul Notarilor Publici Asociaţi D.O.L. şi B.L., pârâtul C.T., în calitate de vânzător, a înstrăinat pârâţilor T.V. şi T.S., pentru preţul de 140.000 euro, terenul arabil extravilan în suprafaţă de 10.000 mp situat în sat G., intabulat în CF nr. zz Snagov, având număr cadastral provizoriu C1.
În acest contract s-a menţionat că vânzătorul C.T. a dobândit terenul ce face obiectul contractului, ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în baza titlului de proprietate din 5 iunie 1996 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Municipiului Bucureşti şi Sectorul Agricol Ilfov. De asemenea, s-a menţionat faptul că terenul este intabulat în CF nr. zz Snagov.
La data de 31 iulie 2006, a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3407 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă prin respingerea recursurilor de către Tribunalul Bucureşti prin decizia civilă nr. 2178 din 15 decembrie 2006, prin care s-a rectificat titlului de proprietate din 05 iunie 1995 în sensul ca, la rubrica beneficiari, va fi trecut şi numele reclamantei - fără paranteze. Instanţa a apreciat că voinţa reală exprimată prin cele două cereri formulate de reclamantă şi de pârât nu a fost aceea a radierii integrale a numelui acesteia, ci aceea a ştergerii parantezelor în care era trecut numele său, care, deşi lipsite de relevanţă, erau de natură a crea o anumită nesiguranţă cu privire la calitatea de proprietar, în perspectiva intenţiei părţilor de înstrăinare a terenului.
În cauză, reclamanta N.M. a solicitat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, invocând ca motiv de nulitate cauza ilicită şi vânzarea bunului altuia, pârâţii cumpărători realizând operaţiunea pe riscul lor şi în complicitate cu fratele reclamantei, pârâtul C.T.
Pentru a conduce la constatarea ineficacităţii unui act juridic civil, pot fi invocate atât cauze contemporane încheierii actului cât şi cauze posterioare acestui moment. Pentru ca o situaţie să constituie cauză de nulitate a unui act juridic civil este necesar ca acea situaţie să fie concomitentă cu încheierea respectivului act. În cauză, actele juridice existente la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare relevau calitatea pârâtului C.T. de proprietar al imobilului. Astfel, la data de 14 decembrie 2005, pârâţii T.V. şi T.S. au cumpărat terenul de la C.T., proprietarul respectivului teren, astfel cum rezultă din titlul de proprietate în forma existentă la acel moment. În consecinţă, Curtea a constatat că în cauză nu se poate reţine existenţa unei cauze contemporane momentului încheierii actului care să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii.
Reclamanta a invocat calitatea sa de coproprietar asupra imobilului vândut de pârâtul C.T.
Curtea a constatat că, în cauză, anularea parţială a contractului la cererea unei persoane străine de contract nu are temei legal. În cazul vânzării bunului indiviz de către unul din coproprietari, ceilalţi coindivizari nu pot cere constatarea nulităţii sau anularea actului de înstrăinare în timpul stării de indiviziune întrucât drepturile lor indivize asupra bunului urmează să fie apărate pe calea acţiunii de partaj, problema opozabilităţii contractului faţă de reclamantă urmând a fi rezolvată în acel cadru procesual.
Numai în cazul în care vânzarea s-a realizat în cunoştinţă de cauză aceasta are o cauză ilicită şi este nulă absolut, însă pentru aplicarea sancţiunii trebuie reţinută complicitatea cumpărătorului sau încheierea operaţiunii pe riscul acestuia, împrejurări care, reprezentând cauze de nulitate, trebuie cercetate prin raportare la momentul încheierii contractului.
Valabilitatea contractului din perspectiva cauzei juridice, motiv de nulitate invocat de reclamantă, implică o apreciere a actului ca întreg şi nu se poate pune problema unei nulităţi parţiale a contractului, în limita cotei-părţi a reclamantei.
În cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, la acel moment, cumpărătorii au verificat situaţia juridică a imobilului pe care doreau să îl cumpere, constatând calitatea de unic proprietar a vânzătorului C.T.
Împrejurarea că, anterior acestui moment, pârâţii au negociat încheierea contractului şi cu reclamanta N.M., presupune că, într-adevăr, la acel moment, aceştia cunoşteau calitatea acesteia de coproprietar.
Până la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, cei doi moştenitori, reclamanta N.M. şi pârâtul C.T., au încheiat acte juridice care au avut ca efect stabilirea calităţii pârâtului C.T. de unic proprietar, calitate în care acesta a încheiat cu pârâţii T.V. şi T.S. contractul de vânzare - cumpărare.
Împrejurarea că raporturile juridice dintre cei doi moştenitori au fost stabilite ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate conduce la concluzia relei credinţe a cumpărătorilor, care au încheiat contractul cu unicul proprietar al terenului, calitate rezultată din actele prezentate de acesta la acel moment.
Echivocul manifestării de voinţă al reclamantei care a adresat o cerere comisiei cerând eliminarea numelui său, precum şi calificarea acestui act, prin hotărâre judecătorească, după momentul cumpărării, nu susţin existenţa relei credinţe a cumpărătorilor.
Nefiind dovedită în cauză reaua credinţă a cumpărătorilor, nu poate fi reţinută nici complicitatea acestora la frauda pârâtului C.T., aceasta din urmă neconstituind, singură, cauză de nulitate a contractului încheiat cu pârâţii T.V. şi T.S.
Modul în care a acţionat pârâtul C.T., cunoscând situaţia juridică reală a terenului, nu poate conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii contractului încheiat de acesta cu terţe persoane în situaţia în care nu a fost dovedită complicitatea acestora la respectivele acţiuni.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta N.M. înregistrat sub nr. unic 24162/3/2007* pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
A criticat decizia recurată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând în acelaşi timp că instanţa de apel a făcut o apreciere eronată a probelor administrate.
Recurenta-reclamantă prin cererea de recurs a evocat situaţia de fapt şi temeiurile de drept prezentate în cererea de chemare în judecată, hotărârea pronunţată de instanţa de fond, precum şi decizia pronunţată de instanţa de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat următoarele:
Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)
În acest sens a motivat că instanţa de apel fără nici o motivare reţine că „cei doi moştenitori, reclamanta N.M. şi pârâtul C.T. au încheiat acte juridice care au avut ca efect stabilirea calităţii pârâtului C.T. de unic proprietar". Instanţa de apel nu a indicat expres care este actul prin care recurenta-reclamantă a cedat proprietatea sa şi în baza căruia pârâtul C.T. a devenit unic proprietar.
Recurenta-reclamantă precizează că nu există nici un act din care să rezulte că a renunţat la dreptul de proprietate prin renunţarea la succesiune sau prin acte de donaţie, situaţie în care concluzia instanţei de apel că pârâtul C.T. este unic proprietar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este netemeinică şi nelegală.
Instanţa de apel a greşit şi atunci când a pus semnul echivalenţei între noţiunea de proprietar tabular şi cea de proprietar de drept deşi cele două noţiuni nu se suprapun şi nu sunt echivalente. Intimatul-pârât C.T. nu a fost niciodată unic proprietar chiar dacă în documentele tabulare a figurat pentru puţin timp.
În continuare recurenta-reclamantă a relevat aspecte referitoare la probatoriile administrate astfel cum au fost evidenţiate în opinia separată prezentată cu ocazia pronunţării în apel. În acest sens s-a referit la faptul că a existat un proiect de antecontract de vânzare-cumpărare care nu s-a finalizat în care părţi figurau pârâtul C.T. şi reclamanta N.M., în calitate de vânzători şi intimaţii-pârâţi T.V. şi T.S. în calitate de cumpărători. În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx din 14 decembrie 2005 se arată că vânzătorul C.T. a intabulat dreptul de proprietate la data de 12 decembrie 2015 dar nu se precizează actele prin care reclamanta a fost radiată din titlu de proprietate, extrasul de carte funciară fiind emis la 13 decembrie 2005, iar la data de 14 decembrie 2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Aceste elemente din contract dovedesc că între vânzătorul C.T. şi cumpărătorul T.V. au existat permanente întâlniri, pârâtul T.V. fiind la curent cu activitatea pârâtului C.T. şi că, în mod intenţionat, s-a omis menţiunea că pe titlu a figurat şi reclamanta, aspecte ce exclud buna credinţă şi faptul că pârâţii au cumpărat pe riscul lor, cunoscând situaţia reală a terenului.
Recurenta-reclamantă motivează că a fost fraudată în dreptul său de proprietate deoarece terenul înstrăinat nu era proprietatea exclusivă a pârâtului-intimat C.T., ci o proprietate comună indiviză pe cote părţi iar actul de înstrăinare nu poate aduce atingere drepturilor sale.
Intimaţii-pârâţi au făcut trimitere la principiul error communis facit jus însă, în astfel de cazuri instanţa de apel ar fi trebuit să dovedească existenţa acelor condiţii materiale invincibile care ar fi apte să creeze convingerea colectivă a aparenţei de drept că pârâtul C.T. ar fi unic proprietar al terenului.
În materia imobiliară nu este posibilă justificarea juridică a dobândirii dreptului de proprietate de la un proprietar aparent doar prin aplicarea bunei-credinţe.
Buna-credinţă nu poate întemeia, prin ea însăşi, în măsura în care legea nu ar prevede altfel, o dobândire de drepturi reale imobiliare, constituind temei suficient doar pentru validarea efectelor exercitării de drepturi.
În acest sens invocă art. 486 C. civ., în temeiul căruia „posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu îi sunt cunoscute" şi, în acest caz potrivit art. 485 C. civ. cel de bună-credinţă câştigă doar proprietatea fructelor.
Faptul că vânzare-cumpărarea imobilului s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător şi pe riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Vânzătorul cunoştea că recurenta-reclamantă este coproprietara terenului, situaţie în care rezultă că există o cauză ilicită a contractului ce atrage sancţiunea nulităţii conform art. 968 C. civ., iar, în ceea ce îi priveşte pe cumpărători, nici aceştia nu au fost de bună-credinţă întrucât au cunoscut calitatea de coproprietar al reclamantei dar s-a omis cu intenţie a se menţiona că, pe titlul de proprietate, a figurat şi recurenta reclamantă, deşi nu există nici un act din care să rezulte că a renunţat la proprietate.
În drept, invocă prevederile art. 485, 486, 948, 966, 978, 971 şi 1364 C. civ. din 1864.
Pârâţii T.S. şi T.V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs relativ la „aprecierea eronată a probelor" şi în ceea ce priveşte criticile relative la netemeinicia deciziei recurate şi respingerea recursului, ca neîntemeiat pentru celelalte motive.
Intimaţii au arătat că în faza procesuală a recursului nu mai pot fi formulate apărări cu privire la probe şi implicit cu privire la netemeinicia hotărârii recurate.
Cu privire la motivul de recurs, referitor la faptul că instanţa de apel nu a arătat motivele pe care îşi sprijină concluziile, intimaţii susţin că recurenta se contrazice în apărările formulate întrucât, deşi a susţinut, prin cererea de chemare în judecată, că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în CF, unic proprietar al imobilului era C.T. totuşi, atunci când instanţa de apel a ajuns la aceeaşi concluzie, a considerat că hotărârea este netemeinică şi nelegală. Intimaţii susţin că hotărârea este motivată, instanţa argumentând cu trimitere la probe fiecare concluzie exprimată în hotărâre.
Recurenta nu a indicat care lege a fost greşit aplicată deşi indică în recurs art. 485, art. 496, art. 968, art. 966, art. 1909 şi art. 1364 C. civ. din 1864.
Reclamanta prin cererea de chemare în judecată nu a invocat aceste articole, ci a invocat nulitatea contractului izvorând din vânzarea lucrului altuia. La momentul vânzării unic proprietar al imobilului vândut a fost C.T. cu care au contractat iar nulitatea se analizează la momentul încheierii contractului.
Conform dovezilor aflate la dosar intimaţii arată că nu au cumpărat bunul altuia ci bunul vânzătorului C.T. care a dovedit cu înscrisuri oficiale că este proprietarul terenului.
Reclamanta trebuia să facă dovada că era proprietara terenului înstrăinat de pârâtul C.T. către intimaţii T. Numai vânzarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză, adică cunoscând că vânzătorul nu este proprietarul bunului vândut are o cauză ilicită.
Trimiterea făcută de recurentă la art. 485-486 şi art. 1364 C. civ. este străină de pricină.
La dosarul cauzei s-au depus toate actele care au stat la baza perfectării convenţiei iar înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unui imobil are ca efect opozabilitatea faţă de terţi a situaţiei juridice reale a acestuia. Consideră că au făcut tot ceea ce trebuia să facă un dobânditor diligent şi de bună credinţă. Nici o probă nu dovedeşte că au fost de rea-credinţă la încheierea contractului.
Intimatul-pârât C.T. prin întâmpinare formulată a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă.
Consideră că, în mod corect, Curtea a interpretat întregul material probator administrat.
În mod corect Curtea de apel a reţinut că „împrejurarea că raporturile juridice dintre cei doi moştenitori au fost stabilite ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate conduce la concluzia relei credinţe a cumpărătorilor care au încheiat contractul cu unicul proprietar al terenului, calitate rezultată din actele prezentate la acel moment".
De asemenea, consideră că în mod corect instanţa a reţinut că nu există nici un fel de dovadă contrarie evidentă care să răstoarne prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorilor T. la momentul încheierii contractului cu atât mai mult nu există dovezi privind complicitatea acestora.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a apărărilor formulate reţine următoarele:
Obiectul modificat şi precizat al acţiunii civile deduse judecăţii priveşte constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx din 14 decembrie 2005, numai în privinţa cotei de ½ parte din terenul, obiect al operaţiunii de vânzare-cumpărare, pe motivul cauzei ilicite, constând în fraudarea drepturilor reclamantei de către pârâtul C.T. cu complicitatea şi, în orice caz, pe riscul cumpărătorilor pârâţi T., în baza art. 948 şi urm. C. civ. din 1864.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond nu a fost contestată de părţi şi nici nu a fost modificată de instanţa de apel.
Instanţa de apel confirmă intenţia frauduloasă a pârâtului vânzător C.T. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare însă, reţine că aceasta nu poate constitui prin ea însăşi cauza de nulitate a contractului, în situaţia în care nu a fost dovedită complicitatea pârâţilor T.V. şi T.S.
În considerentele deciziei recurate instanţa de apel reţine că, la momentul încheierii contractului, cumpărătorii au verificat situaţia juridică a imobilului pe care doreau să îl cumpere şi au constatat calitatea de unic proprietar al pârâtului C.T., fiind fără relevanţă, în aprecierea bunei-credinţe a cumpărătorilor şi a diligentei pe care aceştia ar fi trebuit să o manifeste, faptul că anterior acestui moment (adică anterior încheierii contractului) pârâţii au negociat şi cu reclamanta N.M., în calitatea acesteia de coproprietar al bunului vândut.
Este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitor la faptul că instanţa de apel, în contextul în care reţine că pârâţii au cunoscut calitatea de coproprietar al reclamantei N.M., lipseşte de efecte această situaţie reţinând, fără temei, că până la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cei doi moştenitori, reclamanta N.M. şi pârâtul C.T. au încheiat acte juridice care au avut ca efect stabilirea calităţii pârâtului C.T., de unic proprietar, fără a fi indicate actele juridice care conduc la această concluzie. Instanţa de apel nu este în măsură să indice înscrisurile sau alte dovezi ce au determinat această constatare.
Înalta Curte reţine că titlul de proprietate din 5 iunie 1996 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi care reprezintă titlul vânzătorului (indicat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii cumpărători) conţine toate datele referitoare atât la numele recurentei-reclamante cuprins în paranteze cât şi la menţiunea că acest titlu s-a modificat conform hotărârii nr. 1171 din 7 octombrie 2005 emisă de Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
În contextul în care titlul de proprietate conţine menţiuni referitoare la modificarea acestuia sub aspectul proprietarului, cumpărătorii, cu diligente minime, puteau să verifice dacă hotărârea comisiei judeţene este contestată, dat fiind că vânzarea-cumpărarea s-a realizat la scurt timp după ce s-a făcut menţiunea modificării titlului prin hotărârea comisiei judeţene şi având în vedere împrejurarea că au avut întâlniri şi cu recurenta-reclamantă în acelaşi scop (cel al cumpărării terenului) şi că, practic, au cunoscut-o şi puteau să se informeze dacă modificările din titlu sunt definitive. De altfel, pârâţii cumpărători au formulat cerere de intervenţie în litigiul având ca obiect contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva hotărârii nr. 1171/2005 emisă de Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor, hotărâre în temeiul căreia pârâtul C.T. a devenit unic proprietar.
Prin sentinţa civilă nr. 3407 din 31 iulie 2006 pronunţată de Judecătoria Buftea, irevocabilă prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 2178 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, s-a rectificat titlul de proprietate din 05 iunie 1995 în sensul că la rubrica „beneficiari", să fie trecut şi numele recurentei-reclamante, N.M., fără paranteze.
Prin această hotărâre s-a reţinut cu putere de lucru judecat că voinţa reală a reclamantei şi a pârâtului ce se degajă din cererile adresate de către aceştia Comisiei Judeţene Ilfov „nu a fost aceea a radierii integrale a numelui reclamantei ci aceea a ştergerii parantezelor în care era trecut numele său".
Intimaţii-pârâţi nu se pot prevala de faptul că la data cumpărării, pârâtul C.T. era unicul proprietar al terenului potrivit înregistrărilor efectuate în CF deoarece înscrierea dreptului de proprietate în temeiul titlului modificat prin hotărârea comisiei judeţene are drept efect opozabilitatea înscrisului faţă de terţi, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data efectuării înscrierii, nefiind aplicabil principiului efectului constitutiv de drepturi al intabulării în CF instituit de noul C. civ. prin art. 885.
În cauză, atât din menţiunile existente pe titlul transmiţătorului cât şi din modul în care au evoluat raporturile dintre cei doi coproprietari, cât şi dintre aceştia şi cumpărători rezultă că intimaţii-pârâţi cumpărători nu au fost de bună credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare deoarece au cunoscut situaţia juridică reală a bunului sau cel puţin au fost în măsură să cunoască posibilitatea existenţei unei neconcordanţe între cele menţionate în cuprinsul cărţii funciare şi situaţia juridică reală a terenului.
Din această perspectivă, sentinţa nr. 3407/2006 a Judecătoriei Buftea se bucură de prezumţia legală şi irefragabilă de dreptate şi adevăr conferită de puterea lucrului judecat, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ. din 1864 în vigoare la data declanşării litigiului. Aceasta înseamnă că aspectele referitoare la voinţa reală a reclamantei şi a pârâtului C.T. la data formulării cererii pentru modificarea titlului a fost aceea ca reclamanta să fie menţinută pe titlu, orice altă interpretare nemaiputând fi dată intenţiei părţilor şi voinţei acestora deoarece hotărârea irevocabilă se bucură de efectul său obligatoriu, expresie a puterii de lucru judecat.
În acest context este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor la greşita aplicare a legii faţă de situaţia de fapt pe deplin stabilită de instanţa de fond. Circumstanţele cauzei relevă atât intenţia frauduloasă a vânzătorului pârât C.T. cât şi faptul că pârâţii T. au cumpărat pe riscul lor, cunoscând calitatea de coproprietar al reclamantei asupra terenului, anterior modificării titlului şi faptul că, modificările intervenite în cuprinsul titlului transmiţătorului nu au dobândit caracter definitiv, dat fiind intervalul scurt de timp care a trecut de la efectuarea acestora şi până la încheierea contractului.
Existau astfel dubii cu privire la consolidarea calităţii de unic proprietar în persoana pârâtului C.T. şi la caracterul definitiv al acestei calităţi iar acest aspect putea fi verificat cu diligente minime pentru a se înlătura orice echivoc. Nu pot fi primite apărările pârâţilor referitoare la faptul că au fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare deoarece buna-credinţă presupune absenţa oricărui dubiu, ceea ce nu se confirmă în cauză.
Contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat de către pârâtul-vânzător C.T. cu intenţia de a frauda dreptul de proprietate al recurentei-reclamante şi pe riscul cumpărătorilor pârâţi care au cunoscut situaţia juridică reală a bunului, situaţie care reprezintă un caz tipic de nulitate absolută pentru cauza ilicită conform art. 948 pct. 4 şi 966 C. civ. din 1864.
Situaţia de fapt şi temeiul de drept relative la cauza ilicită au fost prezentate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată astfel că nu se poate reţine că a avut loc o schimbare a cauzei acţiunii faza procesuală a recursului.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la aprecierea eronată a probelor de către instanţa de apel Înalta Curte reţine că acest motiv excede controlului de legalitate specific recursului astfel că nu poate fi analizat.
Faţă de considerentele ce preced în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. va admite recursul cu consecinţa modificării deciziei pronunţată de instanţa de apel în sensul respingerii apelurilor declarate de părţi, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă N.M. împotriva deciziei nr. 281/A din 23 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge apelurile formulate de pârâţii T.V., T.S. şi C.T. împotriva sentinţei nr. 1252 din 14 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 9 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 752/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 757/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
