ICCJ. Decizia nr. 750/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA a ll-a CIVILĂ

Decizia nr. 750/2015

Dosar nr. 430/283/2014

Şedinţa de la 5 martie 2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa, contestatorii D.C.I. şi D.S.L., în contradictoriu cu intimaţii D.M., D.E. şi BEJ G.V. au solicitat instanţei anularea executării silite începută în Dosarul nr. 13/2014, respectiv a încheierilor din datele de 24 februarie 2014 şi 17 martie 2014 ale BEJ G.V., anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 28 februarie 2014 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 7 aprilie 2014 pronunţate în Dosarul nr. 296/283/2014 al Judecătoriei Pucioasa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 662, 665, 702, 711 şi urm. C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2014, s-a admis excepţia de litispendenţă între cauza înregistrată sub nr. 430/283/2014 şi cauza înregistrată cu nr. 506/283/2014 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, cauza fiind trimisă primei instanţe sesizate.

Prin sentinţa civilă nr. 1052 din 27 octombrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 430/283/2014, Judecătoria Pucioasa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat în favoarea Judecătoriei Braşov soluţionarea cauzei.

În motivarea sentinţei, s-a arătat că în urma publicării în M. Of., la data de 16 iulie 2014, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., declarate ca neconstituţionale, au fost suspendate de drept şi ca urmare există un vid de reglementare în privinţa competenţei în materia executării silite, vid care trebuie complinit prin aplicarea corespunzătoare a normei generale în materia competenţei teritoriale, respectiv domiciliul debitorilor care se află în mun. Braşov.

Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr. 139 din 9 ianuarie 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Pucioasa; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă; a dispus suspendarea cauzei şi a trimis dosarul, în vederea soluţionării regulatorului de competenţă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele: Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

Ca urmare, declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate avea efecte decât pentru viitor, iar cererile de executare silită a căror încuviinţare s-a efectuat în baza acestui articol de lege, anterior declarării neconstituţionalităţii sale, rămân supuse reglementărilor legale în vigoare la momentul formulării lor.

În cauză, cererea de executare silită formulată de creditorii D.E. şi D.M. împotriva debitorilor D.S.L. şi D.C.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 236 din 14 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1801/283/2007 al Judecătoriei Pucioasa a fost înregistrată la data de 21 februarie 2014 sub nr. 13 la BEJ G.V. fiind emisă încheierea de deschidere a dosarului din data de 24 februarie 2014 .

Cererea de executare are drept obiect obligarea debitorilor să lase în deplină proprietate şi posesie creditorilor bunurile imobile atribuite şi prevăzute în lotul 3 şi lotul 2 şi a variantei I din raportul de expertiză tehnică efectuat de exp. C.D. şi obligarea acestora la plata către creditorul D.M. a sumei de 769 euro - sultă terenuri şi a sumei de 776 euro - creanţe lucrări realizate de lotul 2 către lotul 1.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2014 pronunţată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul nr. 296/283/2014, a fost încuviinţată executarea silită astfel cum a fost solicitată, admiterea cererii de încuviinţare a executării silite atrăgând calitatea de instanţă de executare a Judecătoriei Pucioasa pentru toate cererile privind executarea, inclusiv pentru contestaţiile la executare formulate conform dispoziţiilor art. 650 C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competenţă în condiţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în cadrul căreia s-a ivit acest incident procedural, în favoarea Judecătoriei Pucioasa, potrivit celor ce succed.

Obiectul cauzei de faţă este reprezentat de contestaţia la executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa, la data de 23 iulie 2014 formulată de creditorii D.E. şi D.M. împotriva debitorilor D.S.L. şi D.C.I., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 236 din 14 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1801/283/2007 al Judecătoriei Pucioasa.

În speţă, s-a solicitat anularea executării silite începută în Dosarul nr. 13/2014, respectiv a încheierilor din datele de 24 februarie 2014 şi 17 martie 2014 ale BEJ G.V., anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 28 februarie 2014 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 07 aprilie 2014 pronunţate în Dosarul nr. 296/283/2014 al Judecătoriei Pucioasa.

Prin încheierea din data de 28 februarie 2014, pronunţată de Judecătoria Pucioasa în Dosarul nr. 296/283/2014, a fost încuviinţată executarea silită astfel cum a fost solicitată.

La data sesizării Judecătoriei Pucioasa (27 martie 2014) erau în vigoare dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Ulterior, între momentul sesizării Judecătoriei Piteşti şi al doilea termen de judecată (27 octombrie 2014), Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 prin care a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Aşadar, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu mai produc efecte de la data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014, mai exact de la 16 iulie 2014 (ulterior sesizării Judecătoriei Pucioasa).

Mai mult, Judecătoria Pucioasa este instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite din şedinţa din camera de consiliu din 28 februarie 2014 dată în Dosarul nr. 296/283/2014.

Astfel cum s-a reţinut mai sus, instanţa de executare este cea care soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite cât şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, inclusiv contestaţiile la executare.

În prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 nu are niciun efect asupra executării silite din dosarul de executare nr. 13/2014 al BEJ G.V., întrucât produce efecte numai pentru viitor, nu şi cu privire la executările silite în curs de desfăşurare.

Mai mult, potrivit art. 24 şi art. 25 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început.

În raport de aceste considerente, Judecătoria Pucioasa a dobândit calitatea de instanţă de executare pentru toate cererile privind executarea, inclusiv pentru contestaţia la executare formulată conform dispoziţiilor art. 650 C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul admiterii cererii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va stabili Judecătoriei Pucioasa competenţa de soluţionare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei Pucioasa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 750/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond