ICCJ. Decizia nr. 766/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 766/2015
Dosar nr. 4043/109/2013
Şedinţa publică din 17 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2014, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pârâtul P.S.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 635 din data de 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a anulat, ca netimbrat, apelul, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea căii de atac şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a anulat apelul ca netimbrat atâta vreme cât pârâtul nu trebuia să timbreze în raport de împrejurarea că în faţa instanţei de fond reclamantul Spitalul judeţean de urgenţă Piteşti a fost scutit de la plata taxei de timbru, chestiune pe care a invocat-o în apel - încălcându-se astfel dispoziţiile art. 6 alin. (1) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 C. proc. civ. privind egalitatea părţilor în exerciţiul drepturilor procesuale.
Cu referire la fondul litigiului, recurentul a arătat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 1000 alin. (3) şi art. 998-999 C. civ.
Intimatul reclamant Spitalul judeţean de urgenţă Piteşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.
Înalta Curte a apreciat că recursul este admisibil, aşa cum s-a arătat în raportul întocmit în cauză.
Examinând hotărârea atacată în limita criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, precum şi decizia pronunţată în interesul Legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că hotărârea instanţei de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Ceea ce reclamă pârâtul P.S. prin recursul său, vizează soluţia de anulare, ca netimbrat a apelului, acesta fiind nemulţumit de modalitatea de stabilire a taxei de timbru în sarcina sa.
În şedinţa publică din 10 aprilie 2014, instanţa de apel a pus în vedere apelantului-pârât să achite o taxă de timbru în sumă de 7.595,47 lei, în raport de valoarea obiectului dedus judecăţii, dată la care pârâtul a formulat cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru.
Prin încheierea de şedinţă de la data de 30 aprilie 2014 s-a admis, în parte, cererea, în sensul că s-a dispus reducerea taxei de timbru la ½ din suma de 7.595,47 lei, respectiv la suma de 3.797,7 lei.
Împotriva acestei încheieri petentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2014, iar la termenul din 26 iunie 2014, când pârâtul a precizat că nu poate achita taxa de timbru stabilită pentru această fază procesuală, instanţa de apel a aplicat sancţiunea anulării, ca netimbrat a apelului.
Problema de drept dedusă judecăţii vizând chestiunea timbrajului, respectiv căile procedurale de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru, a fost dezlegată prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, în Dosarul nr. 4/2014 al Înaltei Curţi de Casație și Justiție, secţii unite, publicată în M. Of., Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ.
Prin această decizie s-a decis că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.”
Reglementarea cuprinsă în art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este similară cu cea prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi cu cea prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cum este cazul în speţă, situaţie în care, mutatis mutandis, dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia pronunţată în interesul legii este valabilă şi pentru soluţionarea pricinilor vizând această problemă de drept ce a fost dedusă judecăţii.
Prin această decizie s-a statuat că prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, conferă părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de timbrare o procedură clară, precisă şi previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.
Reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru”, nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.
Argumentul contrar, bazat pe calificarea cererii de reexaminare ca fiind o cale de atac de retractare, care ar permite doar corectarea unor greşeli materiale cu caracter procedural sau înlăturarea unor erori în stabilirea situaţiei de fapt, nu poate fi primit, deoarece criteriul de distincţie între căile de atac de reformare şi căile de atac de retractare rezidă în instanţa competentă a se pronunţa asupra căii de atac, nefiind de esenţa acestei clasificări criteriul motivelor care se circumscriu fiecărei categorii.
Împrejurarea că, în cazul căii de atac reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul nu a făcut menţiunea că se poate face „numai” cerere de reexaminare, aşa cum s-a procedat în situaţiile reglementate de art. 1085 C. proc. civ. art. 191 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă] şi art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările şi completările ulterioare, nu poate duce la concluzia că partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru ar avea posibilitatea să exercite, cu privire la modul de stabilire a acestei taxe, atât calea de atac a reexaminării, cât şi căile de atac de reformare, apelul şi recursul.
Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează „modul de stabilire a taxei judiciare de timbru” în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2 ) C. proc. civ. că împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.
O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.
Limitarea posibilităţii părţii în sarcina căreia s-a stabilit taxa judiciară de timbru de a contesta caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv prin intermediul cererii de reexaminare nu încalcă dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Această cale de atac permite părţii în sarcina căreia s-a impus obligaţia de timbrare să supună contestaţia sa unei instanţe imparţiale şi independente, care nu trebuie să funcţioneze neapărat la nivelul unei jurisdicţii superioare celei care a stabilit taxa de timbru contestată, având în vedere că art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie.
Este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.
De altfel, problema pretinsei contrarietăţi a prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu principiul accesului liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, a fost deja examinată de Curtea Constituţională, care a statuat în mod consecvent, prin numeroase decizii, că aceste prevederi legale nu sunt afectate de viciul neconstituţionalităţii.
Prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot constitui suport logic şi juridic pentru diminuarea sau înlăturarea în căile de atac a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru stabilite de instanţele de fond şi de apel. Textul legal menţionat are în vedere situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, „taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal”, nicidecum situaţia în care partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată pretinde că nu datorează taxa de timbru sau că suma stabilită este prea mare.
Singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/ stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.
Ca atare, prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare (a căror finalitate constă în obligarea părţii la plata taxei de timbru aferente etapei procesuale anterioare, neachitate) nu pot reprezenta o bază legală prin prisma căreia instanţa de control judiciar, în apel sau în recurs, să poată examina criticile părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critici care au ca scop diminuarea sau înlăturarea acestei obligaţii.
În concluzie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul căilor de atac de reformare, apelul sau recursul.
Interpretarea dată de instanţa supremă prin decizia în interesul legii dispoziţiilor legale analizate, este valabilă mutatis mutandis şi în cazul prevederilor art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, care prevede că împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, alin. (3) dispunând în sensul că cererea de reexaminare se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, instanţa pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.
Cum recurentul pârât a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru,- taxă stabilită prin admiterea, în parte, a cererii de ajutor public - faţă şi de considerentele anterior arătate, criticile referitoare la modul de stabilire a taxei de timbru şi, respectiv a respingerii apelului, ca netimbrat, nu pot fi supuse controlului judiciar prin intermediul recursului.
Celelalte critici referitoare la fondul litigiului nu pot face obiectul cenzurii în calea de atac a recursului, faţă de soluţia dată în apel şi dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. - motivul neîncadrându-se astfel în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P.S.L. domiciliat în Piteşti, str. 9 Mai, judeţul Argeş, împotriva Deciziei nr. 635 din data de 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu reclamantul Spitalul judeţean de urgenţă Piteşti, cu sediul în Piteşti, str. Aleea Spitalului, judeţul Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 765/2015. Civil. Partide politice. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1813/2015. Civil → |
|---|
