ICCJ. Decizia nr. 785/2015. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 785/2015

Dosar nr. 2613/1/2014

Şedinţa publică din 18 martie 2015

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin Decizia civliă nr. 2023 din 25 iunie 2014, Înalta Curte a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 279 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel, Craiova.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că prin hotărârea împotriva căreia a fost exercitat recursul, a fost constatată perimată contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 3481 din 14 martie 2014 a Curţii de Apel, Craiova, care potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. este o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de a fi recurată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul M.I.

La termenul de judecată din 18 martie 2015, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepţia de netimbrare a contestaţiei în anulare, asupra căreia a rămas în pronunţare în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fără să se anexeze chitanţa care să ateste plata taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar, deşi partea a fost citată cu această menţiune conform dovezii existente la dosarul cauzei la fila 11.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice şi care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Sancţiunea neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, şi constă în aceea că cererea părţii se anulează ca netimbrată. Aceeaşi sancţiune este prevăzută şi de art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în situaţia achitării timbrului judiciar.

Din actele dosarului rezultă că petentul nu a timbrat anticipat contestaţia în anulare.

Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2015, i s-a reiterat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată în dosar, la fila 17.

Se constată astfel că, deşi legal citată şi încunoştinţat de obligaţia de a achita taxele judiciare de timbru până la termenul de judecată din 18 martie 2015, contestatorul nu a depus dovada achitării acestor taxe, ceea ce echivalează cu refuzul de a se conforma cerinţei legale impuse de textele menţionate.

Întrucât contestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxelor de timbru, conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula contestaţia în anulare, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 2023 din 25 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 785/2015. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Fond