ICCJ. Decizia nr. 794/2015. Civil. Conflict de muncă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 794/2015
Dosar nr. 6491/105/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 martie 2015
Deliberând asupra recursului civil de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6491/105/2013, reclamantul I.M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând instanţei obligarea pârâtei la acordarea grupei superioară de muncă, I-a sau a II-a pentru perioada lucrată în cadrul societăţii pârâte, respectiv 10 iunie 1977-01 aprilie 2001 şi obligarea pârâtei la eliberarea adeverinţei cuprinzând grupa de muncă.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 1025 din 10 aprilie 2014, a admis acţiunea formulată și a constatat că reclamantul beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, pentru perioada 10 iunie 1997 - 1 aprilie 2001, potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea organizarea muncii salarizare, întocmit de expert A.C.
Totodată, a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverinţă în acest sens și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 895 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 1025 din 10 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Pârâta SC R.A.R. SA Prahova, societate aflată în procedura generală a insolvenţei, prin lichidator V.I. Sprl, reprezentat de avocat E.R.C., a exercitat calea de atac intitulată „Apel” împotriva Deciziei nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă. (Pârâta a precizat eronat în calea de atac exercitată că decizia menţionată a fost pronunţată de Tribunalul Prahova).
Calea de atac intitulată „Apel” a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 6491/105/2013 ca „Recurs”, având în vedere că Înalta Curte nu are competenţa de soluţionare a căii de atac a apelului, ci numai a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel, potrivit art. 21 din Legea nr. 304/2004 şi art. 97 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Dosarul a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare C.F.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În cauză, părţile nu au formulat puncte de vedere.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru considerentele care succed.
În speţă, obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă, astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 231 C. muncii.
Potrivit art. 274 C. muncii, „ Hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.” De asemenea, conform art. 275 C. muncii, dispoziţiile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se completează cu prevederile C. proc. civ.
Totodată, art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, din cap. VI „Conflictele individuale de muncă” prevede că h otărârile instanţei de fond pronunţate în soluţionarea conflictelor individuale de muncă sunt supuse numai apelului.
Conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, raportat la art. 483 alin. (2)din Legea nr. 134/2010:
,,În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Din interpretarea literală şi sistematică a prevederilor legale evocate, rezultă că deciziile curţilor de apel pronunţate în materia jurisdicţiei muncii nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea căii de atac a recursului.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Astfel fiind, în raport de textele legale menţionate, se constată că Decizia civilă nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, definitivă, (pronunţată în soluţionarea apelului în litigiul având ca obiect conflict de muncă), nu mai poate fi atacată cu un nou apel sau cu recurs.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC R.A.R. SA Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de SC R.A.R. SA Ploieşti împotriva Deciziei nr. 895 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 786/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 795/2015. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
