ICCJ. Decizia nr. 795/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 795/2015

Dosar nr. 302/115/2014

Şedinţa din camera de consiliu de la 18 martie 2015

Deliberând asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 695 din 26 mai 2014, Tribunalul Caraş-Severin a respins contestaţia reclamantului B.P.P. formulată la data de 30 ianuarie 2014, împotriva Deciziei de revizuire a pensiei nr. 126643 din 14 noiembrie 2013, în baza O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, formulată în contradictoriu cu pârâta C.P.S. a M.A.I.

Prin Decizia nr. 908 din 7 octombrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul B.P.P. împotriva sentinţei civile nr. 695 din 26 mai 2014 pronunţată de către Tribunalul Caraş-Severin, într-un conflict având ca obiect asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii, reclamantul B.P.P. a declarat recurs, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit conform art. 493 C. proc. civ., s-a apreciat că recursul nu este admisibil. S-a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să formuleze puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Recurentul-reclamant B.P.P. a confirmat primirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului şi a solicitat admiterea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru considerentele care succed.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În speţă, hotărârea atacată cu recurs este pronunţată în apel, într-un litigiu din domeniul jurisdicţiei asigurărilor sociale, astfel cum este definit prin art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Conform textului de lege menţionat, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale.

Art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, fost modificat prin art. 72 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) „ Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă” iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol „Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive."

Totodată, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.”

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie statuând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În raport de textele legale menţionate, se constată că Decizia civilă nr. 908 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în apel, într-un litigiu din domeniul jurisdicţiei asigurărilor sociale este definitivă şi nu este supusă recursului.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.P.P. împotriva Deciziei nr. 908 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B.P.P. împotriva Deciziei nr. 908 din 7 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 795/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs