ICCJ. Decizia nr. 795/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 795/2015
Dosar nr. 5350/280/2014
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 11 martie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 27 februarie 2014 sub nr. 5350/280/2014 reclamanta SC F. B&B SRL a chemat în judecată pe pârâta SC N. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.488,31 RON reprezentând contravaloare comanda ce nu a fost onorată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi au avut loc relaţii comerciale privind vânzarea-cumpărarea de feronerie, pentru care s-a emis factura seria NRV nr. 09841 din 12 septembrie 2013 neachitată. S-a încercat soluţionarea litigiului în baza art. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea, dar fără rezultat.
Prin Sentinţa civilă nr. 8945 din 26 septembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Piteşti, secţia civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC F. B&B SRL, cu sediul în municipiul Piteşti, str. N.B., şi pe pârâta SC N. SRL, cu sediul în municipiul Braşov, str. T., judeţul Braşov, în favoarea Judecătoriei Braşov, în considerentele căreia s-a reţinut că sunt incidente art. 5 raportat la art. 107 C. proc. civ.
Competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la locul de domiciliu al pârâtului, care în cauză îşi are sediul în Municipiul Braşov.
Pricina a fost înregistrată pe rolul acestei judecătorii cu termen de judecată la data de 4 decembrie 2014, când a hotărât următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 13435 din 4 decembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii reclamantei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
Prin aceeaşi hotărâre s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dispunându-se trimiterea cauzei la instanţa supremă pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
S-a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 1027 coroborat cu art. 130 din Noul C. proc. civ., manifestarea de voinţă a reclamantei care a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Piteşti a atras competenţa teritorială a acestei instanţe, astfel încât instanţa nu mai poate pune în discuţie problema competenţei teritoriale. Prin alegerea făcută de reclamantă a Judecătoriei Piteşti, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă posibil competentă, a pierdut această prerogativă.
Această concluzie rezultă din faptul că, fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârâtă, în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, instanţa de judecată neputând să îşi decline competenţa din oficiu.
Faţă de această situaţie, având în vedere că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria Piteşti, iar pârâta nu a invocat excepţia relativă a necompetenţei teritoriale, Judecătoria Piteşti a devenit în mod exclusiv competentă a judeca litigiul, motiv pentru care sesizarea Judecătoriei Braşov în urma declinării de competenţă din oficiu este nelegală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18 februarie 2015, fiind fixat termen pentru soluţionare la 11 martie 2015.
Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 134 - 135 din Noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Piteşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente: Instanţa reţine că reclamanta are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din Noul C. proc. civ.
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 din Noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.
În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Braşov, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.488,31 RON reprezentând contravaloare comandă ce nu a fost onorată, în procedura cererilor cu valoare redusă [conform formularului de cerere prevăzut de art. 1028 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ.] în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţile din litigiu.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei se face în considerarea faptului că reclamanta a înţeles să uzeze de procedura specială de soluţionare a cererilor de valoare redusă, aşa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă.
Procedura de soluţionare a cererilor de valoare redusă este o facultate pentru părţi, ea neavând caracter obligatoriu, însă în cauză reclamanta a înţeles să utilizeze acest demers judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 1027 alin. (1) şi alin. (2) din Noul C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea în primă instanţă este judecătoria, iar competenţa teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din Noul C. proc. civ., care prevede că:
„Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
În cauză, dat obiectul cauzei dedus judecăţii, competenţa teritorială se determină potrivit dispoziţiilor art. 113 pct. 3 din Noul C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 pct. 3 din Noul C. proc. civ. - care instituie o competenţă teritorială alternativă - prevede la alin. (1) că: „în afară de instanţele prevăzute de art. 107 - 112, mai sunt competente: Instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract."
După cum se poate observa, reclamanta a înţeles să demareze procesul la Judecătoria Piteşti, ca instanţă competentă teritorial privind executarea obligaţiilor ce izvorăsc din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 63210 din 12 septembrie 2013 - depus în dosarul Judecătoriei Piteşti, respectiv în contul reclamantei deschis la A.B. - Sucursala Piteşti.
Astfel încât Judecătoria Piteşti a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită, în conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ.
Referitor la art. 116 din Noul C. proc. civ. se instituie regula privind alegerea instanţei, făcut de reclamant între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Astfel, alegerea făcută de reclamant este irevocabilă, astfel că, odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, reclamantul nu va putea obţine o declinare ulterioară de competenţă în favoarea unei alte instanţe, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
Instanţa nu ar putea dispune din oficiu declinarea, pentru că ar nesocoti opţiunea fermă a reclamantului în acest sens, expresie a principiului disponibilităţii procesului civil. Instanţa nu poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale întrucât este reglementată de norme dispozitive.
Cum ambele instanţe erau competente să soluţioneze pricina, iar reclamanta a înţeles să promoveze acţiunea la Judecătoria Piteşti este lipsit de relevanţă, în cauză, faptul că părţile au înserat în cap. VIII - intitulat "competenţa în caz de litigii" - ca instanţa Judecătoria Braşov, aleasă de părţi prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 63210 din 12 septembrie 2013 - în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. astfel, că soluţiile instanţelor anterioare sunt greşite şi cu ignorarea dispoziţiilor legale în materie, menţionate mai sus.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Piteşti, căreia i se va trimite dosarul, pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în Judecătoriei Piteşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 257/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1774/2015. Civil → |
|---|
