ICCJ. Decizia nr. 257/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 257/2015
Dosar nr. 15093/62/2012
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Tribunalului Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 313/2013 din 16 octombrie 2013, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii I.Z., I.S., G.K. minoră, prin reprezentant legal I.S., I.L. minor, prin reprezentanţi legali I.Z., I.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA Sibiu şi intervenienţii K.I. şi T.F.
A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 100.000 euro în echivalent RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi suma de 60.000 euro, în echivalent RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.
A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 155 euro/lunar, în echivalent RON la data plăţii, reprezentând prestaţii periodice lunare de la data accidentului 8 iunie 2012 şi până la încetarea stării de nevoie.
A obligată pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantei I.S. suma de 20.000 euro în echivalent în RON la data plăţii efective, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi suma de 1/3 din salariul mediu pe economie lunar, reprezentând pensie de înretinere pentru copiii minori I.L. şi G.K. de la data de 8 iunie 2012 şi până la majoratul minorilor sau alte dispoziţii.
A obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamanţilor suma de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 8 iunie 2012, reclamantul I.Z. în vârstă de 30 de ani, a suferit leziuni traumatice grave într-un accident rutier, din culpa numitului T.L., asigurat R.C.A. la pârâta SC C.A. SA.
În perioada 8 iunie 2012-26 iulie 2012 I.Z., a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă B., Secţia Neurochirurgie, întrucât în urma accidentului a suferit leziuni extrem de grave, fiind în comă profundă şi că potrivit deciziei medicale din 27 noiembrie 2012 eliberată de Casa Naţională de Pensii Publice Harghita, acesta a fost încadrat la grad de invaliditate II, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate.
Concluziile raportului de expertiză medico-legală din 24 iulie 2012, precum şi completarea raportului de expertiză întocmit de dr. B.B. atestă faptul că reclamantul I.Z. prezintă sechele neurologice şi locomotorii ale unor leziuni traumatice care s-au produs posibil în cadrul accidentului rutier.
S-a reţinut că reclamantul a necesitat circa 180 de zile îngrijire medicală faţă de complicaţiile apărute în evoluţia leziunilor traumatice iniţiale, necesitând respiraţie artificială controlată pentru 8 zile, viaţa acestuia fiind pusă în primejdie.
Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de conducătorul auto T.L., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât a intervenit decesul făptuitorului.
Instanţa reţinând starea de infirmitate permanentă a reclamantului, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar şi depoziţiile martorilor, a apreciat ca fiind justificat cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale de 60.000 euro, în echivalent RON la data plăţii efective.
Ca urmare a pierderii capacităţii de muncă au fost considerate întemeiate şi pretenţiile formulate de reclamantul I.Z. privind prestaţia periodică lunară de la data accidentului 8 iunie 2012 şi până la încetarea stării de nevoie în cuantum de 150 euro/lună în echivalent RON la data plăţii, reţinându-se că acesta realiza venituri periodice din activitatea sportivă şi din activitatea SC S&Z.P. SRL.
În speţă, instanţa a apreciat că pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantul I.Z. se impune acordarea unui despăgubiri în cuantum de 60.000 euro, iar pentru reclamanta I.S., în calitate de soţie a victimei accidentului, care la data producerii accidentului era însărcinată, despăgubiri în sumă de 20.000 euro, respingând restul pretenţiilor reprezentând daune morale, până la suma de 3.000.000 euro, ca neîntemeiate.
Au fost apreciate ca întemeiate pretenţiile reclamantei I.S., având ca obiect despăgubiri constând în prestaţii periodice lunare, respectiv pensie de întreţinere pentru minorii G.K. şi I.L. în cuantum de 1/3 din salariul mediu pe economie pentru fiecare copil, conform art. 529 C. civ., începând cu data accidentului şi până la majoratul minorilor.
Temeiul de drept al acordării daunelor morale solicitate de reclamanţi l-a constituit art. 49 teza I, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1), art. 49 şi art. 74 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, art. 1391 alin. (1), art. 2223 alin. (1) şi art. 2226 alin. (1) noul C. civ.
Tribunalul Braşov, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 51/C din 19 februarie 2013 a admis cererea reclamanţilor I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin reprezentanţi legali I.Z. şi I.S., de îndreptare a erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 313/2013 din 16 octombrie 2013, a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că suma acordată reclamantului I.Z. cu titlu de despăgubire morală este de 100.000 euro în loc de 60.000 euro.
A respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata daunelor morale pentru minorii G.K. şi I.L., întrucât la data accidentului 8 iunie 2012 minora G.K. avea vârsta de 10 ani, iar minorul I.L. nu era născut, astfel că faţă de vârsta acestora nu se poate aprecia că au suferit un prejudiciu moral care să fie acoperit prin plata daunelor morale.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin decizia civilă nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, cu opinie majoritară, a admis în parte apelurile formulate de reclamantul I.Z. şi de pârâta SC C.A. SA împotriva sentinţei civile nr. 313/C din 16 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în loc de 100.000 euro.
A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata către reclamanta I.S. a sumei de 20.000 euro reprezentând daune morale, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins apelul declarat de reclamanţii I.S., G.K. şi I.L. prin reprezentanţi legali împotriva sentinţei civile nr. 313/C/2013 pronunţată de Tribunalul Braşov.
A respins apelul formulat de reclamanţi I.Z., I.S. în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorilor G.K. şi I.L. împotriva sentinţei civile nr. 51/C din 15 octombrie 2013 a Tribunalului Braşov.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
I. Cu privire la apelul reclamanţilor:
Curtea a reţinut că acesta este întemeiat doar în ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de fond reclamantului I.Z. în sumă de 100.000 euro, cuantum care nu reprezintă o despăgubire justă şi corectă în raport de traumele fizice şi psihice suferite de către acesta, astfel că a obligat pârâta SC C.A. SA să plătească reclamantului I.Z. suma de 400.000 euro daune morale, în loc de 100.000 euro.
Reclamantul I.Z. a fost victima unui accident auto ce a avut loc la 8 iunie 2012 din vina conducătorului asigurat L.T., care a decedat la scurt timp, în urma căruia a fost internat de urgenţă cu stare generală foarte gravă, stare care s-a menţinut până în data de 15 iunie 2012, după care a suferit trei operaţii chirurgicale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, întocmit la 11 iunie 2013 de dr. B.B., reclamantul a suferit un deficit locomotor accentuat, iar din deciziile nr. 2179 din 25 septembrie 2012, nr. 2905 din 19 noiembrie 2013 şi certificatul din 30 septembrie 2013 a rezultat că reclamantul are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind încadrat în gradul II de handicap.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamantul I.Z., instanţa a reţinut că în urma accidentului avut la vârsta de 30 de ani, acesta a devenit imobilizat într-un scaun cu rotile, pierzându-şi în totalitate capacitatea de muncă, că raportat la vătămările suferite, la numărul de zile de îngrijire medicală necesare pentru vindecare, la traumele fizice cu repercursiuni ireversibile, la privarea reclamantului de avantajele unei vieţi normale, de efortul suplimentar pe care acesta trebuie să îl facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă avute anterior accidentului precum şi de prejudiciul psihologic, acesta este îndreptăţit la o compensaţie bănească care să-i ofere o satisfacţie echitabilă; ţinând cont pe de o parte de suferinţele fizice şi psihice accentuate ale acestuia precum şi consecinţele viitoare ale accidentului constând în limitarea posibilităţii de a desfăşura activităţi cotidiene, dar şi, pe de altă parte, necesitatea menţinerii proporţiei între suferinţele provocate şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta plata despăgubirilor; că în aceste condiţii suma de 400.000 euro constituie o satisfacţie echitabilă.
II. Referitor la apelul declarat de pârâta SC C.A. SA Sibiu.
Instanţa a reţinut că în cauză accidentul de circulaţie menţionat, a avut ca urmare vătămarea corporală şi nu decesul victimei, motiv pentru care devin incidente dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ., potrivit căruia existenţa prejudiciului moral pentru alte categorii de persoane decât victima accidentului este prezumată doar în caz de deces.
Prin urmare, în mod nelegal instanţa de fond a acordat prejudicii morale soţiei victimei accidentului întrucât potrivit art. 3 din Legea nr. 136/1995 în asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege, iar persoanele care au vocaţie la despăgubiri sunt doar cele stabilite de legiuitor, iar conform art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asigurătorul e obligat să le plătească persoanei păgubite prin vătămare corporală sau deces.
Pentru aceleaşi considerente, curtea a reţinut că nu sunt întemeiate criticile invocate de reclamanţi prin care se solicită acordarea de daune morale către ce doi minori ai părţilor, critici ce se regăsesc în apelul împotriva sentinţei civile nr. 313/2013 şi sentinţei civile nr. 51/2013 ale Tribunalului Braşov.
În ceea ce priveşte motivele de apel referitoare la nedovedirea daunelor materiale în cuantum de 60.000 euro, acordate reclamantului I.Z., s-a reţinut că acestea sunt nefondate întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 potrivit cărora eventualele cheltuieli prilejuite de accident, se pot acorda pe bază de documente justificative conform prescripţiilor medicale. Din interpretarea acestui text de lege rezultă că dovedirea daunelor materiale nu presupune doar cheltuielile deja efectuate până la data pronunţării hotărârii instanţei, ci şi cele prescrise de medici ca fiind necesare recuperării sau îmbunătăţirii calităţii vieţii în cazul unei vătămări corporale cu infirmităţi definitive.
Ori, în acest sens, din înscrisul intitulat programul individual din 29 septembrie 2012 întocmit de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap de pe lângă Consiliul Judeţean Harghita a rezultat că reclamantul I.Z., are nevoie de tratament chirurgical şi ortopedic, de asistenţă medicală la domiciliu, de kinetoterapie şi fizioterapie, de gimnastică medicală şi de mijloace de autoservire, iar toate aceste prescripţii medicale raportate la situaţia gravă a reclamantului presupune costuri a căror evaluare a fost în mod corect apreciată de către instanţa de fond.
Instanţa a respins critica referitoare la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în ce priveşte cuantumul sumei acordate, reţinând că aceasta a rămas fără obiect, întrucât prin sentinţa civilă nr. 51/C/2014 a Tribunalului Braşov, ea a fost corectată, fiind îndreptată eroarea materială, iar pârâta nu a exercitat apel împotriva acestei hotărâri.
Principiul judecării în echitate invocat de pârâtă este aplicat şi respectat prin pronunţarea prezentei decizii, instanţa procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care a stabilit întinderea daunelor morale acordate.
Instanţa a respins obligarea pârâtei la plata prejudiciului reprezentând daune morale în sumă de 20.000 euro către reclamanta I.S., în raport de art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 3 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, reţinând că întrucât accidentul de circulaţie produs în cauză a avut ca urmare vătămarea victimei şi nu decesul acesteia, astfel că în mod nelegal instanţa de fond i-a acordat această sumă.
Pentru aceleaşi considerente au fost înlăturare şi criticile reclamanţilor prin care s-a solicitat acordarea de daune morale către cei doi copii minori.
Împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale au declarat recurs reclamanţii I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin reprezentanţi legali I.Z. Şl I.S., dar şi pârâta SC C.A. SA Sibiu.
I. Reclamanţii I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin I.Z. Şl I.S., prin recursul formulat, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat decizia recurată pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la repararea integrală a prejudiciului suferit de aceştia în urma evenimentului rutier din 8 iunie 2012.
Recurenţii reclamanţi, după o prezentare a situaţiei de fapt au susţinut în esenţă următoarele:
Cuantumul daunelor morale acordat este sub nivelul solicitat, având în vedere că I.Z. în urma accidentului de circulaţie a suferit multiple traume fizice şi psihice, urmare intervenţiilor chirurgicale la care a fost supus, care l-au transformat dintr-o persoană normală, într-o persoană imobilizată într-un scaun cu rotile, capacitatea de muncă fiind pierdută în totalitate.
În aprecierea cuantumului daunelor morale, reclamantul I.Z. a cerut să fie avute în vedere şi înscrisurile depuse la dosar din care rezultă vătămările corporale suferite şi starea actuală a sănătăţii sale, precum şi faptul că daunele morale la care a fost obligată pârâta sunt inferioare celor pe care practica judecătorească Ie-a statuat ca fiind echitabile pentru situaţii similare.
II. Pârâtă SC C.A. SA Sibiu, prin recursul declarat şi motivat la data de 10 iulie 2014, a expus pe larg susţinerile sale prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării silite a sentinţei civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Braşov şi a deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 300 C. proc. civ., până la soluţionarea recursului.
La 2 octombrie 2014, pârâta SC C.A. SA Sibiu, a depus rândul al doilea al motivelor de recurs, prin care a formulat cerere de repunere în termen pentru exercitarea drepturilor procesuale prevăzute de art. 303 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pentru motivarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
I. Analizând recursul declarat de reclamanţii I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin reprezentanţi legali I.Z. şi I.S. împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Singura critică formulată în cauză, vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanţa de apel reclamantului I.Z., susţinând că acestea ar fi insuficiente.
Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a persoanei, sănătatea şi integritatea corporală, la sentimentele de afecţiune, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.
Cât priveşte evaluarea despăgubirilor necesare compensării prejudiciului moral, aceasta trebuie să aibă în vedere mai multe criterii.
Un criteriu important pentru determinarea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral suferit, astfel că, cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru victimă, cu atât prejudiciul moral va fi mai grav. Şi cum nu există o valoare mai importantă decât viaţa prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretenţiilor acordate de instanţă.
Criteriul echităţii exprimă cerinţa ca daunele acordate să reprezinte o justă şi integrală desdăunare a victimei.
Distinct de cele reţinute, în termenii Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale criteriul echităţii se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la familie şi dreptul la viaţă fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, în fapt dreptul la viaţă fiind cel mai important dintre ele.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, este de observat totuşi că instanţa s-a raport la limita despăgubirilor prevăzute de legiuitor şi menţionată în poliţa de asigurare, precum şi la împrejurarea că în urma evenimentului rutier reclamantul a suferit traume fizice şi psihice, situaţie în raport de care acesta în calitate de victimă urmează a fi despăgubit, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, condiţiile producerii accidentului.
Cât priveşte justa şi echitabila dezdăunare care trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar în calea devolutivă a apelului, analizând probele administrate, a reţinut în mod corect ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale cât priveşte temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale în raport de prevederile art. 998 C. civ., respectiv fapta ilicită, prejudiciu suferit ca urmare a săvârşirii unei astfel de fapte, vinovăţia şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, ca dovedite, cu referire la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 şi Legea nr. 136/1995, ceea ce-l îndreptăţeşte pe reclamant să solicite daune morale pentru prejudiciul produs urmare a accidentului de circulaţie care a avut loc.
În cauză, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, evidenţiind, aşa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului şi încadrarea acestora într-un barem de gravitate. Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral.
Se constată de altfel că, în privinţa criteriilor de stabilire a despăgubirilor morale, instanţa supremă a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii obiective, rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real suferit, Curtea Supremă de Justiţie, completul de 9 judecători, decizia nr. 89 din 9 iunie 2003.
Cum instanţa de apel a aplicat în mod just aceste criterii, stabilind ca despăgubirile acordate reclamantului să fie cuantificate la suma de 400.000 euro pentru reclamant, cuantumul acestora fiind rezonabil şi echitabil de natură să ofere o anumită satisfacţie compensatorie, criticile recurentului se apreciază ca nefondate.
Pentru toate considerentele anterior reţinute, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că decizia. instanţei de apel este legală, va respinge ca nefondat, recursul reclamanţilor I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin reprezentanţi legali I.Z. şi I.S.
II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, constată nulitatea acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-pct. 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă îşi circumscrie argumentaţia motivelor de modificare depuse în termen legal la data de 10 iulie 2014, pe admiterea cererii de suspendare a executării silite a sentinţei civile nr. 313/C/2013 a Tribunalului Braşov şi a deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul dispoziţiilor art. 300 C. proc. civ.
Prima chestiune de drept care se impune a fi examinată în raport de recursul pârâtei vizează modalitatea în care recurenta a înţeles să respecte regulile procedurale impuse pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac.
Din acest punct de vedere trebuie observat că recurenta nu a invocat nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ. şi nici nu a argumentat în nici un fel cererea sa de recurs. Având în vedere că dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, presupune încadrarea într-unui din motivele limitativ prevăzute de art. 304, Înalta Curte apreciază că lipseşte o minimă argumentare a criticilor pentru care solicită admiterea recursului declarat în cauză.
În consecinţă, cum recurenta pârâtă nu arată motivele în raport de care apreciază ca fiind nelegală decizia pronunţată de instanţa de apel, întrucât motivele existente prin care a susţinut suspendarea executării nu se încadrează în nici unul din punctele art. 304 C. proc. civ., se constată că în cauză nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
Or, dispoziţiile art. 304 alin. (1) şi art. 3021 alin. (1) C. proc. civ. nu numai că stabilesc condiţiile promovării recursului, ci sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor.
Cât priveşte completările la motivele de recurs depuse la data de 2 octombrie 2014, este de reţinut că potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel, iar recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, conform art. 301 alin. (1) din acelaşi cod.
Faţă de aceste dispoziţii legale şi avându-se în vedere că cererea de repunere în termen formulată a fost respinsă, în raport de data comunicării deciziei din apel 9 septembrie 2014, criticile invocate de recurenta pârâtă în completările la motivele de recurs menţionate, nu vor fi examinate, acestea fiind depuse cu depăşirea termenului legal de 15 zile.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta pârâtă SC C.A. SA Sibiu nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de ecurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii I.Z., I.S., G.K. şi I.L., ambii prin I.Z. şi I.S. împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA Sibiu împotriva deciziei civile nr. 438/Ap din 8 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2015. Civil. Obligatia de a face. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 795/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
