ICCJ. Decizia nr. 804/2015. Civil. Pretenţii. Obligatia de a face, rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 804/2015
Dosar nr. 4358/3/2012
Şedinţa publică de la 12 martie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4663 din 5 iunie 2013, Tribunalul Bucureşti a anulat cererea reconvenţională, aşa cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională, aşa cum a fost precizată, disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. şi a fost obligată pârâta-reclamantă SC C. SRL la plata către reclamantul-pârât R.F.G. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele: Prin Încheierea din 8 februarie 2012, în Dosarul nr. 60358/3/2010 a fost dispusă disjungerea cererii reconvenţionale şi a fost format Dosarul nr. 4358/3/2010 ce are ca obiect cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC C. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. şi cu Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Prin această cerere reclamanta SC C. SRL a solicitat: - obligarea pârâtului R.F.G. la plata sumei de 50.723,87 RON, compusă din: 29.649,88 RON reprezentând restul de plată actualizat cu dobânda BNR a lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.537,16 RON emisă potrivit Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 şi Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 şi 21.073,99 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de reclamant şi executate conform situaţiei de lucrări;
- declararea rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată de pârât, reţinând culpa exclusivă a acestuia;
- obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv locuinţă tip C31, edificată de reclamantă pe lotul 34, zona A2, Cartier Henri Coandă, Sector 1 Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul a decis anularea cererii formulată faţă de Agenţia Naţională de Locuinţe.
Cu privire la cererea formulată faţă de pârâtul R.F.G. s-a constatat că prin Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 SC S.D.T. SA s-a obligat faţă de Agenţia Naţională pentru Locuinţe să realizeze lucrări de construire locuinţe la cheie, în amplasamentul Henri Coandă, Bucureşti, Băneasa - Zona A2.
Între Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi R.F.G. a fost încheiat Contractul de mandat nr. HC0861 din 30 iulie 2004 prin care prima a fost împuternicită de secundul să-l reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor unei locuinţe la cheie tip C31 pe lotul 34.
Între SC S.D.T. SA şi pârâtul R.F.G. a fost încheiat Contractul de construire autentificat sub nr. 7880 din 30 mai 2006 prin care prima s-a obligat să construiască secundului locuinţa la cheie tip C31, pe lotul 34, situată în sectorul 1 Bucureşti, în termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, respectiv până la 22 ianuarie 2009, conform graficului de execuţie agreat. Între SC S.D.T. SA şi reclamanta SC C. SRL a fost încheiat Contractul de cesiune nr. 4882 din 25 aprilie 2007 a Contractului de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004.
Pretenţia reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 30.521,27 RON reprezentând restul de plată, actualizat cu dobânda BNR, a contravalorii lucrărilor executate conform facturii fiscale nr. 279 din 14 octombrie 2010 în valoare de 27.531,16 RON, valoarea actualizată prin raportare la dobânda BNR, a decis că este nefondată deoarece factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010 a fost anulată de reclamantă deoarece pârâtul R.F.G. a contestat anumite lucrări pe baza cărora fusese emisă factura.
Factura emisă ulterior a fost refuzată la plată deoarece la 30 octombrie 2010 a expirat perioada de tragere.
Nu poate fi reţinută culpa pârâtului pentru că nu a fost întocmită în mod corect factura fiscală nr. 279 din 14 octombrie 2010, iar la emiterea celei de a doua facturi expirase perioada de tragere, iar reclamanta nu a dovedit executarea propriilor obligaţii. Ca atare, pârâtul nu datorează nici dobândă legală.
Nu este întemeiat nici capătul de cerere privind declararea rezilierii Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 având în vedere că reclamanta a renunţat la cererea privind plata lucrărilor suplimentare şi că potrivit raportului de expertiză contabilă rezultă că singura factură neplătită este nr. 285 din 22 noiembrie 2010 însă aceasta nu face obiectul judecăţii.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la preluarea lucrărilor finalizate, respectiv a locuinţei tip C31 s-a stabilit că acesta nu este întemeiat deoarece, potrivit raportului de expertiză, nu au fost executate mai multe lucrări: instalaţie termotehnică, montare obiecte sanitare etc. Stadiul fizic al lucrărilor de construcţii şi instalaţii executate este de 94,22%, iar potrivit art. 88 din Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 contractul nu va fi considerat îndeplinit până când procesul-verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie, constituită potrivit legii, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului, atât pentru locuinţă cât şi pentru părţile comune, iar din probele administrate rezultă că nu au fost finalizate lucrările de construcţii şi instalaţii pe care s-a obligat să le execute reclamanta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C. SRL, criticând soluţia ca nelegală şi arătându-se că greşit a fost respinsă pretenţia reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 27.537,16 RON actualizată la suma de 30.521 RON prin raportarea la dobânda BNR şi, de asemenea, greşit nu au fost admise capetele doi şi trei ale cererii de chemare în judecată.
Prin Decizia civilă nr. 367 din 23 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de A.G. & D. SRL (fostă SC C. SRL) şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro şi la plata sumei de 2.233,32 RON reprezentând dobânda pe perioada 29 noiembrie 2010 - 15 februarie 2013 cu titlu de daune interese; a respins capetele de cerere privind rezilierea Contractului nr. 7880 din 30 mai 2006 şi a obligării pârâtului la preluarea lucrării, respectiv locuinţa edificată pe lotul 34, zona A 2, cartier Henri Coandă, sector 1 Bucureşti; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.626 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă reprezentând taxă de timbru; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.277,8 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Factura fiscală nu este decât un document fiscal menit să permită efectuarea verificărilor contabile de organele financiar fiscale. Plata unei datorii nu este condiţionată de existenţa facturii. Existenţa datoriei certe, lichide şi exigibile este condiţia necesară şi suficientă pentru a pretinde executarea plăţii.
În speţă, a fost emisă factura nr. 279 din 14 octombrie 2010 pentru plata lucrărilor menţionate în acest document. Factura a fost anulată pentru că ANL nu a aprobat plata pentru două dintre lucrări, astfel că reclamanta a emis factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010. Această factură a fost aprobată de ANL. Banca finanţatoare a refuzat plata pe motiv că pârâtul nu mai are contract cu banca, deşi are disponibil în cont.
Pârâtul refuză plata pe motiv că reclamanta ar fi întârziat executarea lucrărilor şi că acestea ar fi neconforme.
Executarea cu întârziere a unui serviciu nu poate fi echivalată cu neexecutarea datoriei, iar eventuala sancţiune pentru întârzierea executării poate antrena, în condiţiile răspunderii pentru întârziere, plata daunelor interese.
În speţă instanţa nu este învestită cu o astfel de verificare, astfel că simpla invocare a întârzierii executării nu poate fi primită ca temei al exonerării plăţii lucrărilor.
Daunele-interese pentru întârziere nu exonerează pe beneficiarul lucrărilor de plata acestora, iar litigiul privind aceste daune, ce face obiectul Dosarului nr. 60358/3/2010, nu stinge obligaţia pârâtului de plată a lucrărilor executate indiferent de soluţie.
Pârâtul s-a apărat invocând neconformitatea lucrărilor care au fost plătite deja, punând în discuţie în acest mod executarea întregului contract deşi obiectul litigiului este doar plata lucrărilor menţionate iniţial în factura nr. 279/2010 şi după anularea ei de emitent, în factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010.
Potrivit disp art. 1482 C. civ., lucrările verificate şi plătite se prezumă a fi executate.
ANL, parte în contractul de antrepriză, era singura persoană care putea să confirme existenţa fizică şi calitativă a executării lucrărilor şi să dea dispoziţie băncii finanţatoare să execute plata.
ANL a confirmat executarea şi a dispus plata lucrărilor ultimei facturi din octombrie 2010 în valoare de 5.409,30 euro însă banca a refuzat decontarea pe considerentul că beneficiarul are disponibil bănesc în cont însă la 30 octombrie 2010 a expirat perioada de tragere şi că nu şi-a înnoit acordul de a se efectua trageri din contul său.
În acelaşi sens sunt concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit cărora după anularea facturii 279 din 14 octombrie 2010, în valoare de 6.437,08 euro, a fost emisă factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 în valoare de 5.048,23 euro, prin eliminarea valorii lucrărilor neconfirmate de ANL (uşi interioare şi instalaţii electrice).
Pârâtul s-a apărat invocând neconformitatea în general a lucrărilor executate şi în acest sens a solicitat expertiză tehnică, pe care prima instanţă a aprobat-o. Obiectivele acestei expertize nu au nicio legătură cu lucrările ce constituie obiectul litigiului. Aceste obiective se referă la stadiul lucrărilor, ce urmează a fi efectuate până la finalizare, posibilitatea montării utilităţilor, gradul de uzură, lucrările efectuate cu alte firme, plăţile efectuate. Niciun obiectiv, nicio apărare şi nicio probă însă în legătură cu conformitatea executării lucrărilor ce constituie obiectul litigiului.
Potrivit dreptului obiectiv ca şi a contractului de antrepriză generală se poate refuza plata unor lucrări dacă acestea nu sunt conforme. Aşa s-a întâmplat cu uşile interioare şi cu instalaţia electrică pentru care antreprenorul nu a primit dispoziţie de plată de la ANL, ţinând cont inclusiv de sesizarea făcută de pârât. În rest însă, nu există nicio probă că aceste lucrări sunt neconforme sau că această neconformitate este esenţială pentru ca pârâtul să fie îndreptăţit la refuzul plăţii lor. Nici interogatoriul propus de pârât nu face nicio referite la lucrările arătate.
Pârâtul nu a formulat apel şi pe cale de consecinţă nici nu putea să solicite probe în sensul arătat. Acesta a depus un raport extrajudiciar, din care rezultă că există unele neconformităţi relative la infiltraţii în partea inferioară a unor pereţi ca şi alte neconformităţi. Acest raport însă nu poate fi luat în considerare căci nu a fost aprobat de instanţă şi nici nu poate face probe în lipsa declanşării unui apel, cu atât mai mult cu cât apelanta reclamantă nu a solicitat probe în apel.
Potrivit contractului de antrepriză generală ca şi a contractului de construcţie antreprenorul este ţinut să refacă eventuale neconformităţi. Pârâtul şi ANL nu preiau imobilul şi lucrările cu ocazia recepţiei decât dacă sunt efectuate toate remedierile necesare.
În concluzie, nu există nicio probă privind neconformitatea esenţială a lucrărilor ce au făcut obiectul facturii nr. 297/2010 înlocuită apoi cu factura nr. 285 din 22 noiembrie 2010 astfel că pârâtul este obligat să plătească aceste lucrări.
Faţă de concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale de ANL este de 5.048,23 euro, echivalentul a 21.693,24 RON la data emiterii facturii; iar dobânda calculată pe perioada 29 noiembrie 2010 - 8 februarie 2010 este de 1.308,95 RON iar pe perioada 9 februarie 2010 - 15 februarie 2013 este de 924,37 RON, totalul dobânzii fiind de 2.233,32 RON.
Curtea a reţinut că nu este fondată critica privind respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat rezilierea Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, singurul invocat în apel precum şi capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la preluarea imobilului.
În Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL, iar aceasta nu este parte în acest litigiu, astfel că nu se poate dispune nicio soluţie în lipsa ei. Apelanta nu a mai formulat apel şi cu privire la acest contract.
Neînţelegerile dintre părţi privind plata unei facturi de aproximativ 5.000 euro, din totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă şi esenţială contractului care să justifice rezilierea contractului.
Prin edificarea imobilului în litigiu, în proporţie de peste 90% s-au creat multe consecinţe juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepţiei lucrărilor şi a recepţiei finale. Antreprenorul este legat juridic cu privire la executarea eventualelor lucrări de refacere ca şi de răspunderea pentru viciile lucrărilor iar prin încetarea contractului în această fază s-ar crea şi mai multe conflicte.
În concluzie, nu există un motiv serios de reziliere a Contractului nr. 7880/2006.
S-a constatat că recepţia lucrării se face în temeiul contractului de antrepriză generală la dispoziţia ANL, care organizează comisia de recepţie, pârâtul fiind doar invitat la această recepţie. În consecinţă nu poate fi obligat pârâtul să preia imobilul înainte de a se efectua procedura de recepţie a lucrărilor.
Potrivit Contractului de construire nr. 7880/2006 pârâului i se predă imobilul, însă această operaţie se efectuează după recepţia lucrărilor.
Nu există niciun temei pentru a-l obliga pe pârât să preia imobilul înainte de recepţia lucrărilor efectuat de ANL prin comisia de recepţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul R.F.G., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel a acordat ce nu s-a cerut, pornind de la factura ce formează obiect al cererii reconvenţionale, că factura anulată nr. 279 din 14 octombrie 2010 de însăşi semnatara reconvenţionalei, însă valorizată de instanţa de apel în sensul substituirii obiectului acţiunii, admiţând obligarea pârâtului la plata unei sume dintr-o altă factură nemenţionată în cerere, anume factura nr. 285.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanţa a luat în calcul ipoteze şi corespondenţe dându-le valoare, după caz, de adevăr şi de act adiţional.
Instanţa a interpretat greşit unele acte din dosar, deşi erau doar corespondenţă, păreri ale părţilor şi nu probe în înţelesul producător de efecte juridice; a considerat o factură anulată ca având valoare şi a ultraactivat conţinutul ei, substituind-o cu altă factură, necerută a fi achitată prin cererea reconvenţională şi a cărei existenţă nu a fost recunoscută de semnătura cererii.
Hotărârea nu are temeiuri legale pentru a obliga pârâtul să plătească o factură care nu este obiect al acţiunii şi nici pentru dobânda la acea sumă.
Pârâtul a refuzat plata acestei facturi pe considerentul că lucrările executate la imobil nu corespund calitativ şi nu sunt conforme contractului.
Curtea reţine incomplet obiectul mandatului încredinţat, lipsindu-l tocmai de obligaţiile asumate de mandatar. Astfel, pârâtul R.F.G. a mandatat ANL să-l reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi Antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului şi autorizaţiei de construire.
Obligaţia de a asigura finanţarea construcţiei şi a pune la dispoziţie mandatarului sumele necesare decontărilor către constructor a fost îndeplinită într-un interval de timp mai mare cu 21 luni decât cel la care era obligat pârâtul.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei cuprinsă în factura 279 din 14 octombrie 2011 actualizată cu dobânda BNR despre care, la data formulării cererii reconvenţionale avea cunoştinţă că nu a fost acceptată la plată de ANL, pe care a anulat-o şi pentru care nu a fost emis şi transmis ordin de plată către banca finanţatoare.
Curtea a supus judecăţii altceva decât s-a cerut, sens în care, are în vedere numai concluziile raportului de expertiză contabilă.
Instanţa a obligat pârâtul la plata sumei de 21.693,24 RON (TVA inclus) echivalentul a 5.048,23 euro, fără a preciza ce reprezintă aceasta. De asemenea, nu există în considerentele deciziei nicio referire la temeiul în baza căruia trebuie să plătească dobânda.
Curtea nu a luat în calcul existenţa contractului de credit bancar ipotecar şi modul de plată către constructor.
Pentru gestionarea sumelor dobândite prin credit ipotecar şi plata către constructor este mandatat ANL.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Agenţia Naţională pentru Locuinţe a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 6 C proc. civ., instanţa neacordând ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, obiectul litigiului îl constituie cererea reconvenţională disjunsă din Dosarul nr. 60358/3/2010, cerere formulată de pârâta-reclamantă A.G. & D. SRL în contradictoriu cu reclamantul-pârât R.F.G. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Societatea A.G. & D. SRL a menţionat în mod expres că nu formulează pretenţii împotriva ANL.
Cererea are ca temei Contractul de construire nr. 7880 din 30 mai 2006 şi este îndreptată împotriva recurentului R.F.G.
Hotărârea răspunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel că parte în Contractul de antrepriză generală nr. 7516 din 20 iulie 2004 este doar ANL şi aceasta nefiind parte în litigiu nu se poate dispune nicio soluţie în lipsa acesteia cu privire la preluarea lucrării finalizate de către beneficiar, respectiv locuinţa tip C31, edificată de A.G. & D. SRL pe lotul 34 zona A2, Cartier Henri Coandă, sector 1 Bucureşti.
Potrivit Contractului de construire nr. 7880 din 30 mai 2006, A.G. & D. SRL s-a obligat să construiască pentru beneficiar locuinţa tip C31 pe lotul nr. 34 din amplasamentul Henri Coandă conform proiectului standard, iar pârâtul recurent avea obligaţia corelativă de a achita preţul locuinţei.
Beneficiarul a fost notificat de către banca finanţatoare pentru a încheia un act adiţional la contractul de credit în scopul prelungirii perioadei de tragere, însă pârâtul-recurent nu a dat curs acestei solicitări.
Obligarea acestuia la plata valorii lucrărilor confirmate potrivit procedurii contractuale are ca temei răspunderea contractuală şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Aprecierile asupra probelor administrate reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate şi nu de nelegalitate, astfel că acestea nu constituie obiect de analiză în prezentul recurs, întrucât acestea nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Potrivit disp art. 969 C. civ. care consacră principiul pacta sunt servanda, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În conformitate cu principiul relativităţii efectelor contractului, consacrat de art. 973 C. civ., drepturile şi obligaţiile care rezultă dintr-un contract nu profită şi nici nu dăunează altor persoane.
Curtea de Apel a reţinut în mod corect faptul că neînţelegerile dintre A.G. & D. SRL şi pârâtul recurent R.F.G. privind plata facturilor de aproximativ 5.000 euro, din totalul de aproximativ 65.000 euro nu este o încălcare gravă şi esenţială a contractului care să justifice rezilierea contractului.
Între recurent şi constructor s-a încheiat Contractul de construire nr. 7780 din 30 mai 2006, contract în care, astfel cum s-a menţionat anterior, ANL nu este parte.
Curtea de Apel a interpretat în conformitate cu dispoziţiile legale contractele încheiate în derularea programului de construcţii de locuinţe prin intermediul ANL. Astfel, există o relaţie contractuală între ANL şi constructor în baza contractului de cesiune a contractului de antrepriză generală şi o relaţie contractuală între recurent şi constructor în temeiul contractului de construire.
Raporturile juridice pe care le are recurentul pârât cu ANL sunt întemeiate pe contractul de mandat. Acest contract de mandat presupune urmărirea executării şi finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate stabilite prin contractul de construire.
S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel că prin edificarea imobilului în litigiu în proporţie de peste 90% s-au creat multe consecinţe juridice care vor fi consolidate cu ocazia recepţiei lucrărilor şi a recepţiei finale.
Recepţia lucrării urmează a se efectua în temeiul contractului de antrepriză generală la dispoziţia ANL, care organizează comisia de recepţie.
Potrivit Contractului de construire nr. 7880/2006 pârâtului recurent i se predă imobilul însă după recepţia lucrărilor.
Aşa fiind nu poate fi obligat pârâtul să preia imobilul înainte de recepţia lucrărilor efectuată de ANL.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârât R.F.G. împotriva Deciziei civile nr. 367 din 23 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 817/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 913/2015. Civil → |
|---|
