ICCJ. Decizia nr. 837/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 837/2015
Dosar nr. 4607/1285/2011
Şedinţa publică de la 17 martie 2015
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 222 din 20 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti, invocată de acesta.
S-a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între reclamanta SC S.C. SRL, în calitate de beneficiară, şi pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, în calitate de prestatoare, denumită în contract autoritate contractantă, a fost încheiat Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, având ca obiect acordarea de către pârâtă în beneficiul reclamantei a finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat "înfiinţare fermă pui pentru carne, comuna Floreşti (hala 9 şi 10), comuna Gilău, Hala 14, judeţul Cluj", reclamanta angajându-se să desfăşoare proiectul pe propria răspundere. Contractul a fost încheiat prin înscris însuşit de ambele părţi prin semnături necontestate şi ştampilă, având valoare probatorie în baza art. 46 C. com. raportat la art. 1176 alin. (1) C. civ. şi la art. 177 alin. (1) C. proc. civ.
Prin art. 2 din contract s-a prevăzut că executarea contractului va începe de la data semnării acestuia de către ambele părţi, iar durata de execuţie a investiţiei este de 4 luni. Potrivit art. 3 din contract, reclamanta s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 395.424 RON, reprezentând 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, de 790.849 RON.
Durata de execuţie a proiectului a fost modificată prin Actul adiţional nr. 1 la Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, prin care s-a stabilit termenul limită de 31 martie 2007. Prin Actul adiţional nr. 2 din 21 mai 2007 încheiat între aceleaşi părţi, a fost modificat art. 2 alin. (2) din Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, în sensul că s-a stabilit durata de execuţie a proiectului până la data de 31 iulie 2007.
Reclamanta a învederat prin cererea formulată că primele două transe ale finanţării prevăzute în Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, i-au fost achitate de către pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD, la dosar fiind depuse în acest sens, în copie, cererea de plată din 19 noiembrie 2006, a primei tranşe în cuantum de 159.179,25 RON, cererea de plată din 16 februarie 2007 a celei de-a doua tranşe în cuantum de 150.148,89 RON, şi Notificarea cu privire la confirmarea plăţii nr. 1587 din 18 aprilie 2007 prin care pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD a comunicat reclamantei că s-a efectuat plata în sumă de 149.340,49 RON în data de 17 aprilie 2007.
Prin Procesul-verbal de control din 9 noiembrie 2007 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, s-a constatat că reclamanta a solicitat renunţarea la utilajele şi echipamentele ce făceau obiectul finanţării pentru hala nr. 9, motivul fiind faptul că Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor nu poate elibera autorizaţie de funcţionare pentru Hala 9 Floreşti. În cuprinsul aceluiaşi proces-verbal se arată că între părţi a fost încheiat Actul adiţional nr. 3 din 8 octombrie 2007 la Contractul de finanţare nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, prin care s-a diminuat valoarea totală eligibilă a proiectului de la 790.849 RON la 491.619 RON, iar valoarea totală eligibilă nerambursabilă s-a diminuat de la 395.424 RON, la 245.809 RON. Totodată, se arată că modificările survenite sunt la capitolul A3 "utilaje şi echipamente tehnologice cu montaj", datorită faptului că reclamanta a solicitat renunţarea la activitatea de la hala 9 şi la echipamentele achiziţionate pentru hală şi trecerea acestora pe neeligibil. Se mai menţionează că datorită faptului că reclamanta a solicitat la tranşa a doua de plată utilaje tehnologice în valoare de 215.377,78 RON, din care s-a acceptat ca eligibilă suma de 214.588 RON, la data de 18 aprilie 2007 a fost efectuată plata în valoare de 107.294,04 lei.
Din acelaşi proces-verbal rezultă că reclamanta figura în evidentele pârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD la data încheierii acestuia, 9 noiembrie 2007, cu o datorie în valoare de 107.294,04 RON, această sumă fiind defalcată conform art. 6 alin. (11) lit. b) şi alin. (15) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, după cum urmează: suma de 26.823,51 RON reprezentând 25%, către bugetul public naţional, iar suma de 80.470,53 RON, reprezentând 75%, către bugetul Uniunii europene.
În cuprinsul Procesului-verbal de control din 9 noiembrie 2007 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD se arată în mod expres că acesta, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, împreună cu scrisoarea de notificare cu privire la existenţa debitului constituie titlu de creanţă, şi că împotriva măsurilor dispuse prin acesta se poate formula contestaţie, ce trebuie depusă, sub sancţiunea decăderii, în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la cabinetul directorului general al pârâtei.
Totodată, s-a menţionat că în temeiul art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, procesul-verbal de control constituie titlu executoriu.
La dosar a fost depusă şi copia Adresei nr. 5120 din 19 iunie 2007 emisă de Autoritatea naţională sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor - Direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Cluj către reclamantă, din care rezultă că cererea reclamantei din 6 iunie 2007 privind înregistrarea sanitară veterinară a exploataţiei "Fermă de creştere pui de carne" din localitatea Floreşti - Platforma Avicolă - Ferma nr. 16, hala nr. 9, nu a fost aprobată, unitatea neputând fi înregistrată faţă de Raportul de evaluare nr. 155 din 18 iunie 2007.
Prin raportul de evaluare nr. 155 din 18 iunie 2007 întocmit de Direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Cluj s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizaţie sanitară veterinară conform prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
La 27 octombrie 2008, în Dosarul executare nr. 16983640 din 7 mai 2008, Administraţia finanţelor publice a municipiului Cluj-Napoca a emis reclamantei titlul executoriu pentru plata sumei totale de 115.985 RON, compusă din suma de 107.294 RON, stabilită în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere nr. 10649 din 7 mai 2008, privind obligaţia scadentă la 13 decembrie 2007, şi din suma de 8.691 RON, stabilită în sarcina acesteia în baza aceleiaşi decizii de impunere privind obligaţia scadentă la 3 martie 2008. în consecinţă, reclamantei i s-a emis somaţie pentru achitarea sumei de 115.985 RON, iar apoi împotriva acesteia a fost luată de către Administraţia finanţelor publice a municipiului Cluj-Napoca măsura de executare silită a popririi, în baza art. 149 din O.G. nr. 92/2003 pentru achitarea datoriei de 115.985 RON.
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD şi Consiliul Local al Comunei Floreşti a fost întemeiată de către aceasta pe răspunderea contractuală respectiv art. 969 C. civ., iar în motivare a fost invocată forţa majoră raportat la prevederile anexei la contractul de finanţare şi culpa pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti de a nu fi adus la cunoştinţa reclamantei impedimentul constând în planul de urbanism privind edificarea cartierului de blocuri, deşi avea cunoştinţă atât de acest plan, cât şi de proiectul SAPARD. În baza principiului disponibilităţii, cauza cererii de chemare în judecată trebuie să fie respectată de instanţă, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Tribunalul a constatat că pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti nu este parte în Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006 încheiat între reclamanta SC S.C. SRL, în calitate de beneficiară, şi pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, în calitate de prestatoare. Prin urmare, în ce îl priveşte pe pârât este incident principiul relativităţii efectelor contractului, prevăzut de dispoziţiile art. 973 C. proc. civ., conform cărora "convenţiile n-au efect decât între părţile contractante". în consecinţă nu poate fi antrenată nici răspunderea contractuală a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti în baza Contractului-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006 încheiat între reclamantă şi pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, după cum nu pot fi opuse acestuia prevederi ale acestui contract privind condiţiile în care rezilierea contractului se poate face fără restituirea finanţării rambursabile.
Pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti nefiind parte în Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, acesta nu are forţă obligatorie în ce îl priveşte conform dispoziţiilor art. 969 C. civ. Nu s-a putut reţine că pârâtul ar fi avut vreo obligaţie contractuală faţă de reclamantă, derivând din Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, astfel că acestuia nu îi poate fi opusă forţa obligatorie a contractului ce priveşte părţile contractante, pentru a justifica obligarea acestuia la plata sumelor pentru care se realizează executarea silită a reclamantei. În consecinţă, nu poate fi opus acestuia modul de îndeplinire a obligaţiilor ce reveneau reclamantei în baza contractului încheiat între aceasta şi pârâta de rândul 1. Tot astfel, nefiind emitent al titlului executoriu emis la 27 octombrie 2008, în Dosarul executare nr. 16983640 din 7 mai 2008, pârâtul nu are calitate procesual pasivă în ce priveşte cererea de stingere a obligaţiei reclamantei decurgând din acesta.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti, invocată de acesta, şi în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În ce o priveşte pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, tribunalul a constatat că aceasta are calitatea de parte în Contractul-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006 încheiat cu reclamanta, şi împotriva acesteia pot fi invocate dispoziţiile art. 969 C. civ. raportat la art. 11 alin. (1) din prevederile generale conţinute în anexa 1 la acest contract, potrivit cărora "în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, autoritatea contractantă poate decide să rezilieze contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile". Însă raportat la conţinutul expres al acestei prevederi contractuale, ce are forţă obligatorie pentru părţile contractante, tribunalul a constatat că aceasta reglementează un drept al pârâtei privind rezilierea contractului, pentru forţă majoră sau alte cazuri excepţionale şi temeinic motivate, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile, iar nu un drept al reclamantei în acest sens.
Mai mult, în cauza de faţă nu poate fi reţinută îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale, întrucât după cum s-a arătat mai sus, şi după cum a învederat chiar reclamanta în motivarea cererii de chemare în judecată, aceasta nu a fost în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale întrucât nu i-a fost aprobată înregistrarea sanitară veterinară a exploataţiei "Fermă de creştere pui de carne" din localitatea Floreşti - Platforma Avicolă - Ferma nr. 16, hala nr. 9.
Faţă de această situaţie, tribunalul a reţinut că reclamanta avea la dispoziţie calea specială de acces la justiţie privind promovarea contestaţiei împotriva titlului de creanţă constând în Procesul-verbal de control din 9 noiembrie 2007 încheiat de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, fiind înştiinţată despre această posibilitate prin menţiune în chiar cuprinsul procesului-verbal ce constituie titlul de creanţă. Astfel, potrivit legislaţiei fiscale, respectiv art. 172 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia "persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii", iar "contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege". Pe această cale, reclamanta trebuia să opună pârâtei împrejurarea pe care o invocă, în sensul că nu s-ar fi datorat culpei proprii imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor ce îi reveneau în baza contractului.
În acest sens, tribunalul a reţinut că pronunţarea unei hotărâri conform cererii reclamantei ce face obiectul dosarului de faţă, ducând la invalidarea unui titlu executoriu potrivit art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 coroborat cu art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, necontestat în condiţiile strict reglementate de legislaţia fiscală, cu respectarea termenului prevăzut de art. 173 din O.G. nr. 92/2003, ar reprezenta o eludare a dispoziţiilor imperative ale legii.
Stingerea obligaţiei reclamantei de achitare a sumelor prevăzute în titlul executoriu pentru care se realizează executarea silită de către Administraţia finanţelor publice a municipiului Cluj-Napoca împotriva acesteia, putea fi dispusă doar în cadrul contestaţiei la executare, iar nu în cauza de faţă, în care s-a invocat temeiul contractual, iar organul fiscal nu este parte.
Tot astfel, în condiţiile în care împotriva reclamantei se realizează executarea silită potrivit legislaţiei fiscale în baza unui titlu executoriu prevăzut de 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, nu poate fi găsit vreun temei în contractul încheiat între aceasta şi pârâtă pentru obligarea pârâtei la plata sumelor pentru care se realizează executarea silită împotriva reclamantei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, constatând că aceasta este neîntemeiată.
Împotriva soluţiei arătate a declarat apel reclamanta SC S.C. SRL.
Prin Decizia civilă nr. 124 din 10 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 4607/1285/2011 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta SC S.C. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 222 din 20 ianuarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC S.C. SRL, arătând faptul că a depus taxa de timbru şi timbrul judiciar la dosar.
Prin Decizia nr. 2583 din 27 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că taxa de timbru a fost depusă la dosar în 10 octombrie 2012, ora 12:50 astfel încât i s-a produs recurentei o vătămare prin împiedicarea dreptului la un proces echitabil.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 4607/1285/2011*.
Prin Decizia civilă nr. 178 din 6 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011* a Curţii de Apel Cluj, s-a respins apelul declarat de SC S.C. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 222 din 20 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj pe care a menţinut-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Starea de fapt, dedusă judecăţii şi necontestată de părţi, vizează încheierea, la 31 mai 2006, între reclamanta SC S.C. SRL, în calitate de beneficiară, şi pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, în calitate de autoritate contractantă, a Contractului-cadru nr. C3.11122261300113 din 31 mai 2006, având ca obiect acordarea, în beneficiul reclamantei, a finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat "înfiinţare fermă pui pentru carne, comuna Floreşti (hala 9 şi 10), comuna Gilău, Hala 14, judeţul Cluj. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la suma de 790.849 RON, din care finanţarea nerambursabilă a fost stabilită la suma maximă de 395.424 RON.
Ca urmare a solicitării SC S.C. SRL de a fi modificată valoarea totală eligibilă a proiectului prin renunţarea la utilajele şi echipamentele ce făceau obiectul finanţării pentru hala 9 - dat fiind refuzul Direcţiei Sanitar Veterinare de a elibera autorizaţia de funcţionare - a fost încheiat Actul adiţional nr. 3 din 8 octombrie 2007 stabilindu-se valoarea totală eligibilă nerambursabilă la 245.809 RON.
Prin Procesul-verbal de control încheiat la 9 noiembrie 2007, autoritatea contractantă a concluzionat în sensul că SC S.C. SRL, încălcând prevederile art. 3 din contractul de finanţare, datorează suma de 107.294,04 RON din care 25% către bugetul public naţional şi 75% către bugetul Uniunii europene.
Prin prezenta cauză, invocând dispoziţiile art. 969 C. civ., reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Floreşti şi Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, constatarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale, stingerea obligaţiilor reţinute în sarcina sa, obligarea pârâtelor la plata sumei de 115.985 RON şi a penalităţilor aferente.
Reclamanta a invocat în acelaşi timp forţa majoră, ca motiv de neîndeplinire a tuturor obligaţiilor contractuale, dat fiind refuzul autorităţii sanitar veterinare de eliberare a autorizaţiei de funcţionare cu privire la hala nr. 9.
Trebuie arătat faptul că reclamanta a solicitat, prin petitul nr. 1, constatarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale iar în motivarea acţiunii invocă forţa majoră, împrejurare care ar atrage înlăturarea răspunderii sale pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Această lipsă de consecvenţă în maniera de susţinere a acţiunii a fost de natură să genereze dificultăţi, inclusiv sub aspectul calificării corecte a obiectului şi cauzei cererii de chemare în judecată. Instanţa de fond, îndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de art. 129 CPC, a lămurit cauza sub toate aspectele, aşa cum acestea au fost susţinute de către reclamantă, reţinând printre altele că temeiul de drept al acţiunii este art. 969 C. civ. iar pârâtului Consiliul local Floreşti nu îi este opozabil contractul de finanţare, fapt care conduce la concluzia că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
La termenul de judecată din 6 noiembrie 2013, Curtea a pus în discuţia apelantei temeiul de drept al pretenţiilor formulate împotriva Consiliului Local iar aceasta, prin mandatar, a arătat că: „nu poate preciza, la acest moment, un temei concret".
Rolul activ al instanţei nu presupune „ găsirea" motivelor de drept ale unei cereri în lipsa unei motivări în fapt care să fie neechivoce şi care să conducă în mod necesar la o anumită calificare în drept.
Astfel, raportat la caracterul obligatoriu al contractului între părţile contractante - art. 969 C. civ. - şi la faptul că intimatul Consiliul Local este un terţ faţă de acesta, în mod corect a admis instanţa de fond excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.
De altfel, nici pe tărâm delictual pretenţiile nu ar fi fost întemeiate în condiţiile în care reclamanta-apelantă nu a atacat planul urbanistic general al localităţii Floreşti care a condus la schimbarea destinaţiei zonei adiacente halei nr. 9 în „zonă de locuit" şi care a justificat refuzul eliberării de către DSV, a autorizaţiei de funcţionare a fermei de pui. Consiliul Local nu avea, pe de-o parte, nici o obligaţie de a o susţine pe reclamanta apelantă în obţinerea finanţării iar pe de altă parte nu este emitentul autorizaţiilor de construcţie pentru locuinţele edificate în respectiva zonă.
În privinţa pârâtei intimate Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - program SAPARD, Curtea a reţinut că actul administrativ - procesul-verbal de control încheiat la 9 noiembrie 2007 - a fost luat la cunoştinţă de către reclamanta apelantă care însă invocă faptul că nu l-a semnat, nefiind de acord cu concluziile lui şi că nu i-a fost comunicat în timp util.
Faţă de aceste susţineri, Curtea a reţinut că lipsa semnăturii reclamantei apelante pe actul administrativ - Procesul-verbal de control încheiat la 9 noiembrie 2007 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - nu este generatoare de efecte juridice, neputând conduce la invalidarea lui. Chiar dacă s-ar accepta ideea acreditată de către reclamantă în sensul că actul i-a fost comunicat doar la un moment ulterior, termenul de contestare curge, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, de la comunicare astfel încât ar fi existat posibilitatea ca partea considerată vătămată să ceară în instanţă anularea lui în condiţiile art. 172 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 92/2003.
Astfel, reclamanta avea la dispoziţie calea specială a contestaţiei administrative, reglementată de art. 205 - 218 din O.G. 92/2003 urmată de accesul la justiţie, fiind înştiinţată despre aceste posibilităţi prin menţiune în chiar cuprinsul procesului-verbal ce constituie titlul de creanţă. Neexercitarea în termen a căilor de atac reglementate de legislaţia în vigoare conduce la decăderea debitorului din dreptul de a ataca, pe cale principală sau incidentală, valabilitatea titlului de creanţă ce i-a fost comunicat şi de a cere restituirea debitului.
Reclamanta apelantă încearcă, pe calea unei acţiuni în pretenţii, să invalideze un act administrativ fiscal care nu a fost contestat în condiţiile legii şi totodată să anuleze titluri executorii emise de către AFP Cluj-Napoca, titluri necontestate în termenul de 15 zile prevăzut de O.G. nr. 92/2003.
Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul declarat de SC S.C. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 222 din 20 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011 al Tribunalului Specializat Cluj pe care a menţinut-o în întregime.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor şi admiterea cererii de chemare în judecată, şi, în subsidiar, admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin Decizia civilă nr. 2371 din 24 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011* a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 178/2013 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:
Prealabil examinării criticilor s-a impus precizarea că, deşi recurenta a invocat în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora nu a relevat incidenţa acestui motiv de recurs, în absenţa unor argumente concrete cu privire la actul juridic al cărui înţeles lămurit ar fi fost greşit interpretat.
În realitate, motivul de recurs vizează soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti şi respectiv înlăturarea criticilor formulate în apel cu privire la respingerea acţiunii faţă de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD - Bucureşti, situaţie în care au fost analizate doar criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din această perspectivă, Înalta Curte, a constatat că este fondată critica privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti.
Sub acest aspect, tribunalul a arătat că raportat la dispoziţiile art. 969 C. civ. pe care reclamanta şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată, rezultă în mod evident că, în condiţiile în care acest pârât nu este parte în contractul care a generat litigiul nu poate fi antrenată răspunderea sa contractuală având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ.
Instanţa de apel prin decizia recurată, reţinând ca fiind corectă admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a argumentat că reclamanta prin modul de formulare şi susţinere a acţiunii nu a făcut posibilă calificarea corectă a obiectului şi cererii de chemare în judecată.
Deşi, parţial corectă această susţinere în sensul că reclamanta SC S.C. SRL a invocat în drept doar dispoziţiile art. 969 C. civ., Înalta Curte, a observat că dezvoltarea motivelor pentru care a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti precum şi susţinerile din apel, relevau incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ.
Prin decizia recurată s-a reţinut că este corectă admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, însă, totodată s-a arătat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile răspunderii delictuale a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti deoarece reclamanta nu a atacat planul urbanistic general al localităţii Floreşti, care a condus la schimbarea destinaţiei zonei adiacente halei 9, în zonă de locuit, iar pe de altă parte că pârâtul nu este nici emitentul autorizaţiilor de construcţie pentru locuinţele edificate în zona respectivă.
Aceste argumente vizează fondul cauzei, şi, în egală măsură, sunt contradictorii pentru că, pe de o parte, s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect admisă, iar, pe de altă parte, s-a arătat că nici pe tărâm delictual pretenţiile reclamantei faţă de pârâtul Consiliul Local al Comunei Floreşti nu sunt întemeiate, ceea ce sugerează o examinare pe fond şi nu pe excepţie, a pretenţiilor faţă de acest pârât. Celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale nu au fost însă examinate, fiind echivocă respingerea criticii formulate de reclamantă în această privinţă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs şi, respectiv, înlăturarea criticii din apel referitoare la respingerea acţiunii faţă de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD - Bucureşti, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat întrucât reclamanta avea la dispoziţie calea specială a contestaţiei administrative reglementată de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003.
Având în vedere că împotriva reclamantei a fost demarată procedura executării silite potrivit legislaţiei fiscale în baza titlului executoriu prevăzut de art. 137 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, solicitarea reclamantei prin care tinde într-o procedură de drept comun la invalidarea titlului nu este posibilă.
De altfel, prin acest motiv de recurs recurenta a invocat faptul că procesul-verbal de control nu i-a fost legal comunicat, iar contestaţia la executare a fost respinsă ca tardivă, împrejurări care nu pot fi examinate în acest cadru procesual deoarece se referă strict la executarea silită specifică titlului executoriu emis în temeiul actului normativ anterior menţionat.
În egală măsură argumentul invocat de reclamantă în sensul că pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD - Bucureşti avea posibilitatea contractuală de a rezilia contractul, fără a pretinde restituirea sumelor, deoarece lipsa autorizaţiei de funcţionare a fost determinată de schimbarea situaţiei faptice produsă independent de voinţa sa, nu a putut fi reţinut, deoarece, aşa cum corect s-a motivat prin hotărârile anterioare, doar pârâta avea această opţiune, astfel că reclamanta nu poate impune o atare soluţie.
Pentru considerentele anterior menţionate, în privinţa criticilor deciziei referitoare la respingerea acţiunii faţă de pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD - Bucureşti, Înalta Curte, a constatat că nu se verifică existenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin urmare, au fost găsite întemeiate doar criticile recurentei în legătură cu modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, motiv pentru care s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul că, în mod greşit a fost admisă excepţia anterior menţionată, astfel că soluţia ce s-a impus a fost aceea de admitere a recursului, casarea în parte a deciziei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei în aceste limite.
În rejudecare, s-a dispus examinarea criticilor din apel referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., precum şi toate cererile şi apărările părţilor, administrându-se probele necesare şi utile cauzei.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 4607/1285/2011**.
Prin Decizia nr. 539 din 30 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul,ca nefondat, pentru cele ce urmează:
Instanţa a pus în discuţie limitele casării ţinând seama de conţinutul motivelor evocate de ICCJ, secţia a II-a civilă în Decizia de casare nr. 2371 din 24 iunie 2014.
Astfel, Curtea a reţinut că, practic, Decizia nr. 178 din 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj a fost parţial casată, mai precis doar cu privire la soluţia dată apelului promovat de reclamanta SC S.C. SRL împotriva Sentinţei nr. 222 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, strict referitoare la soluţia dată acţiunii intentate de reclamantă împotriva pârâtului Consiliului local al comunei Floreşti, judeţul Cluj.
Practic, prin decizia de casare instanţa de recurs a dispus să fie rejudecat apelul de instanţa de apel, pornindu-se de la împrejurarea că acţiunea intentată de reclamantă are natura juridică a unei cereri de atragere a răspunderii civile delictuale şi că pârâtul Consiliului local al comunei Floreşti are calitate procesuală în cauza de faţă.
Conformându-se deciziei de casare, raportat la dezlegările în drept, cu referire la calitatea procesuală a pârâtului şi la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cod aplicabil în cauză prin prisma art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, Curtea a procedat la rejudecarea apelului în aceste limite.
Cu referire la cererea de repunere pe rol formulată de apelantă şi redeschiderea dezbaterilor formulată de aceasta pe calea concluziilor scrise depuse la dosar la data de 28 octombrie 2014, Curtea a reţinut că în conformitate cu art. 151 C. proc. civ., pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Măsura repunerii pe rol o poate dispune organul de jurisdicţie, după închiderea dezbaterilor şi înainte de pronunţarea hotărârii, atunci când constată, cu prilejul deliberării că este necesară efectuarea unor dovezi suplimentare ori punerea în discuţia părţilor a unor probleme noi, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor privind rezolvarea justă a cauzei, context în care, instanţa fixează un termen de judecata şi dispune citarea părţilor.
Solicitarea apelantei are în vedere în primul rând că instanţa de apel a trecut la judecarea cauzei fără să administreze nicio probă impusă de instanţa de recurs.
În acest context, Curtea a reţinut că, atunci când s-a pus în discuţia contradictorie a părţilor prezente limitele şi efectele casării, nici din oficiu şi nici la cererea părţii prezente nu s-a pus în discuţie necesitatea administrării unui anume probatoriu care să fi derivat din decizia de casare.
Şi este aşa, deoarece în cuprinsul deciziei de casare se menţionează doar problemele de drept rezolvate de instanţa de recurs, circumscrise temeiului juridic al cererii de chemare în judecată şi privind calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul local al comunei Floreşti.
Din economia deciziei de casare nu reiese că instanţa de recurs ar fi dezlegat aspecte cu privire la necesitatea administrării unor probe anume stabilite pentru ca această dezlegare să fie obligatorie pentru instanţa de apel, ci considerentele cuprind menţiunea ca instanţa de apel să rejudece apelul prin prisma criticilor evocate în apel referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti, în conformitate cu prevederile art. 998 - 999 C. civ. de la 1864, precum şi toate cererile şi apărările părţilor administrându-se probele necesare şi utile cauzei.
În acest context, Curtea a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile în probaţiune formulate de apelantă şi, pentru motivele evidenţiate în cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării, Ie-a respins.
Astfel fiind, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se repune pe rol apelul declarat de apelanta reclamantă.
Sub aspectul justificării cererii de repunere pe rol vizând faptul că instanţa nu şi-a îndeplinit exigenţa impusă de legea procesuală privind rolul activ, această analiză nu îşi are locul în examinarea cererii de repunere pe rol.
Curtea a remarcat şi faptul că apelanta a avut asistenţă juridică calificată, aşa încât a cere redeschiderea dezbaterilor numai pe considerentul că instanţa nu a manifestat un rol activ, în viziunea subiectivă a părţii, se îndepărtează nu numai de esenţa instituţiei rolului activ al judecătorului într-un proces civil dar şi de condiţiile necesare pentru repunerea pe rol a cauzei aşa cum sunt configurate de lege şi dezvoltate pertinent în practica judiciară.
În fine, redeschiderea dezbaterilor doar pentru a rediscuta propunerea de a administra cele două probe propuse de apelantă (expertiza topografică) şi administrarea unor înscrisuri materializate în anumite hotărâri emise de pârât, teza probatorie fiind aceea a demonstrării încălcării normelor legale în vigoare în ceea ce priveşte distanţa minimă dintre zona industrială şi zona de locuinţe precum şi schimbarea destinaţiei zonei, ar fi necesitat reanalizarea soluţiei de respingere ca nefiind necesare şi utile cauzei, fără să se aducă în discuţie alt element nou decât acuzaţia că instanţa încalcă apelantei dreptul la apărare.
Şi din această perspectivă, Curtea a apreciat că nu se impune în cauză repunerea pe rol a pricinii, sens în care în temeiul art. 151 C. proc. civ. de la 1865 a respins această cerere.
Cu referire la motivele de apel, circumstanţiate şi limitate la rejudecarea cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
Deşi iniţial demersul judiciar al apelantei reclamante a pornit de la o solidaritate pasivă a ambilor pârâţi de natură contractuală, demersul a fost calificat ca fiind unul de natură delictuală, în conexiune cu pretinsa faptă ilicită şi prejudiciabilă de natură contractuală imputată copârâtei Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Program SAPARD.
Din economia motivelor de recurs pe care apelanta Ie-a dezvoltat şi pe care instanţa de recurs Ie-a avut în vedere la calificarea acţiunii împotriva pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti, rezultă că cererea de chemare în judecată tinde la atragerea răspunderii civile delictuale a acestuia din urmă pentru prejudiciul cauzat prin aprobarea studiilor de specialitate pentru schimbarea încadrării şi destinaţiei zonale, ţinând cont că autoritatea în cauză cunoştea că era în desfăşurare un proiect SAPARD. În acest sens, se afirmă şi se impută pârâtului că a aprobat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planuri Urbanistice Detaliate (PUD) prin care s-a schimbat destinaţia zonei stabilite prin Planul Urbanistic General, respectiv construcţia de locuinţe într-o zonă destinată creşterii puilor. În continuare apelanta a susţinut că aceste acte stau la baza emiterii autorizaţiilor de construire a locuinţelor aprobate de Comuna Floreşti prin primar.
Curtea a reţinut că eventualul prejudiciu derivat din acte administrative pretins emise ilegal de o autoritate publică, nu se poate stabili şi respectiv nu se poate admite o acţiune în răspundere patrimonială (civil delictuală) decât în temeiul şi cu aplicarea normelor speciale ale procedurii contenciosului administrativ.
În acest context, instanţa a notat că potrivit dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul: Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.
De asemenea, conform art. 48 alin. (2) din aceeaşi lege, Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbană care reglementează retragerile faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei, procentul de ocupare a terenului, accesuri auto şi pietonale, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul spaţiilor publice.
Apoi, autorizaţia de construire este conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii:
Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.
Din cele ce precedă, Curtea a reţinut că primele două acte se elaborează şi se emit sub forma unor hotărâri adoptate de consiliul local ca acte administrative cu caracter normativ iar ultimul sub forma unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis, de regulă, de către primarul localităţii respective.
Aşa fiind, stabilirea că prin aceste acte administrative s-a produs un prejudiciu unui terţ se poate face doar pornind de la stabilirea că aceste acte sunt nelegale şi abia apoi se poate analiza dacă fapta ilicită de emitere nelegală a actelor administrative antrenează şi răspunderea civilă delictuală a autorităţii respective.
Cercetarea legalităţii actelor administrative nu se poate face decât în cazul unui litigiu de contencios administrativ iar problema analizei răspunderii civile delictuale se pune tot în cazul unui astfel de litigiu ca şi cerere accesorie contenciosului de legalitate conform art. 18 alin. (3) sau pe calea unei acţiuni directe după ce în prealabil s-a stabilit cu caracter definitiv nelegalitatea într-un alt litigiu conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, Curtea a reţinut că cercetarea legalităţii unui act administrativ cu caracter individual s-ar putea face şi pe cale incidentală dacă instanţa ar fi învestită cu o atare cerere conform procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă se poate reţine că fapta ilicită şi culpabilă a unei autorităţi publice care emite acte administrative nelegale prejudiciabile s-ar putea fundamenta pe prevederile dreptului comun respectiv pe art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864 aplicabile tempus regit actum acţiunea în răspundere nu va putea fi examinată decât dacă şi sub condiţia examinării legalităţii acestor acte.
Şi este aşa, deoarece, în speţă nu se impută autorităţii că reclamanta a fost prejudiciată prin fapt juridic ilicit ci dimpotrivă prin emiterea ori adoptarea de acte juridice ilicite.
Astfel fiind, în lipsa utilizării unui atare mecanism procesual, Curtea ca instanţă civilă nu poate să stabilească răspunderea civilă delictuală a unei autorităţi publice pentru prejudiciul ce l-ar fi putut crea terţilor prin emiterea ori adoptarea de acte administrative pretins ilegale.
Pe aceste considerente s-a impus şi adoptarea soluţiei de respingere a cererilor în probaţiune, căci expertiza topografică ar fi putut conform tezei probatorii doar releva dacă afirmaţia reclamantei conform căreia s-a încălcat distanţa minimă dintre cele două obiective ceea ce în speţă nu era relevant. Mai mult, la fel de ineficientă era administrarea probaţiunii cu înscrisuri de vreme ce pe parcursul ciclurilor procesuale de până acum, în ambianţa principiului disponibilităţii, partea nu a înţeles să atace aceste acte prin vreunul din mecanismele procesuale evidenţiate anterior.
Dintr-un alt unghi de vedere, prin demersul judiciar promovat, raportat la scopul şi finalitatea urmărită, reclamanta apelantă urmăreşte să invalideze acte administrative care nu au fost contestate în condiţiile legii ceea ce este evident inadmisibil.
Faţă de cele ce preced, Curtea a păstrat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti din sentinţa apelată, cu înlocuirea considerentelor acesteia cu considerentele expuse.
Împotriva Deciziei nr. 539 din 30 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL Cluj-Napoca solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a hotărârii atacate iar în rejudecarea pe fond a cauzei să fie admisă cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că cererea de chemare în judecată se bazează pe răspunderea civilă delictuală a organului deliberativ al localităţii Floreşti pentru faptul că în adoptarea unor hotărâri nu a ţinut cont de anumite prevederi legale imperative, care obligau acest organ să aprobe modificarea PUG-ului doar în anumite condiţii şi cu respectarea unor norme legale imperative.
Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat hotărârea Curţii de Apel Cluj şi a dispus judecarea pe fond a cauzei cu administrare de probe în acest sens, instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste dispoziţii ale înaltei Curţi şi a pronunţat o hotărâre total nelegală.
Se arată că la primul termen de judecată a apelului recurenta a solicitat completarea probaţiunii cu acte ce urma să le depună pârâtul, Consiliul local al Localităţii Floreşti, respectiv hotărârile de aprobare modificare PUG prin PUZ şi PUD asupra zonei în care se află construcţia nefinalizată a fermei de pui şi o expertiză topografică pentru măsurarea distanţei dintre ferma şi cea mai apropiată construcţie de locuinţe aflată în zonă, dar aceste probe au fost refuzate de completul de judecată, pe motiv că nu sunt utile cauzei.
Recurenta susţine că a solicitat revenirea asupra deciziei de respingere a probaţiunii chiar şi cu ocazia depunerii concluziilor scrise şi a solicitat repunerea pe rol a cauzei pentru administrarea probaţiunii în conformitate cu dispoziţiile deciziei de casare, dar acest fapt nu s-a întâmplat.
Apreciază recurenta că în cauză sunt incidente elementele răspunderii civile delictuale şi sunt întrunite condiţiile declanşării acestei răspunderi în sarcina pârâtei.
Prejudiciul suferit este reprezentat de suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată sumă pe care a fost nevoită să o achite către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) în plus faţă de valoarea sumelor acordate de această instituţie ca şi ajutor nerambursabil recurentei pentru realizarea investiţiei conform programului depus la această instituţie. Susţine recurenta că din actele de la dosar rezultă că era beneficiara unei creditări nerambursabile pentru realizarea unei „Ferme de pui pentru carne" în localitatea Floreşti. Locul unde se realiza investiţia era destinat, conform PUG din anul 1999 şi PUG din anul 2005 al localităţii Floreşti, pentru activităţi industriale şi agroindustriale, iar pe această secţiune a localităţii nu se putea modifica destinaţia zonei în conformitate cu prevederile Art. 3 din Legea nr. 204/2008 şi a prevederilor art. 13 din Ordinul nr. 536/1997 fiind evident că anterior apariţiei Legii nr. 204/2008 se aplicau dispoziţiile Legii nr. 3/1978 şi H.G. nr. 224/1997.
Arată recurenta că prejudiciul suferit este mult mai mare pentru că a fost nevoită să oprească o investiţie care ar fi adus beneficii importante atât societăţii cât şi localităţii Floreşti, dar acest fapt nu a putut fi realizat datorită pârâtului, Consiliul Local Floreşti, care fără să ţină cont de anumite norme legale imperative, a aprobat pe zona limitrofă investiţiei programate şi realizate în proporţie de 90%, modificarea PUG-ului prin PUZ-uri şi PUD-uri şi a schimbat destinaţia zonei. Suma pretinsă este doar suma achitată în plus către APDRP faţă de suma ce a fost acordată de această entitate ca şi creditare nerambursabilă şi ulterior recuperată de la recurenta cu penalităţi, deoarece nu a mai întrunit condiţiile de eligibilitate, fiind refuzată eliberarea din partea Autorităţii Sanitar Veterinare a avizului final necesar luării în folosinţă a investiţiei. Recurenta arată că fapta ilicită este acţiunea pârâtului de a aproba modificarea destinaţiei zonei deşi acest aspect era strict interzis de norme legale imperative mai sus enunţate.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita şi prejudiciu este evident, având în vedere că datorită actelor aprobate de către pârâtul Consiliul Local al Localităţii Floreşti s-a schimbat destinaţia zonei, iar recurenta nu a mai avut posibilitatea de a finaliza investiţia programată, datorită faptului că Autoritatea Sanitar Veterinară nu a mai eliberat avizul necesar luării în folosinţă a investiţiei şi desfăşurării activităţii din punct de vedere al protecţiei mediului, având în vedere că zona a fost schimbată din zonă cu destinaţia agroindustrială, în zonă de locuinţe. Este evident că în speţă există culpa pârâtului, având în vedere că deşi cunoştea că zona are o destinaţie ce nu poate fi schimbată în conformitate cu normele legale imperative în vigoare, a aprobat schimbarea destinaţiei zonei. Nu poate fi reţinută concluzia care s-ar putea trage din această situaţie că această culpă ar fi inexistentă sau înlăturată pe motiv că nu au fost atacate actele administrative emise de pârât în instanţă.
Susţinerea instanţei de apel că răspunderea civilă delictuală în prezenta cauză putea fi antrenată doar în cazul unui litigiu bazat pe prevederile Legi nr. 554/2004 este nelegală şi încalcă principiul disponibilităţii părţilor şi principiul liberului acces la justiţie. Recurenta nu a putut ţine cont de toate modificările intervenite la PUG-ul localităţii Floreşti pentru contestarea în instanţă a HCL-urilor emise de pârât, dar în schimb, poate pretinde despăgubiri dacă aceste hotărâri nu au respectat anumite prevederi legale imperative. Nu tot timpul o modificare de PUG prin aprobarea unei HCL de aprobare PUZ şi PUD este şi o nelegalitate care poate duce la anularea actului administrativ, dar dacă prin acel act administrativ cineva a suferit un prejudiciu, cel vinovat este obligat să-l repare.
Chiar dacă instanţa de apel a considerat inutile cauzei probele solicitate de recurentă, putea şi avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor şi alte probe însă probele solicitate erau pertinente şi utile cauzei pentru că prin acele probe putea fi dovedită cu claritate fapta ilicită a pârâtului, Consiliul Local Floreşti.
Singurele probe care puteau fi administrate în cauză pentru a se dovedi nerespectarea normelor legale în vigoare în ceea ce priveşte distanţa minimă dintre zona industrială şi zona de locuinţe şi schimbarea destinaţiei zonei, erau cele două probe solicitate respectiv expertiza topografică şi cea de depunere la dosar de către pârât a hotărârilor de modificare a destinaţiei zonei, ori respingerea acestor cereri în probaţiune este egală cu lipsirea de dreptul la apărarea garantat de Constituţia României şi de CEDO.
Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere stadiul procesual în care se află pricina, instanţa va avea în vedere Decizia civilă nr. 2371 din 24 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 4607/1285/2011* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost admis recursul declarat de reclamanta SC S.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 178/2013 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată decizia şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecarea cauzei s-a dispus doar în ceea ce priveşte criticile recurentei în legătură cu modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, respectiv că, în mod greşit a fost admisă excepţia anterior menţionată. În rejudecare, s-a dispus examinarea criticilor din apel referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Consiliul Local al Comunei Floreşti în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., şi administrarea probelor necesare şi utile cauzei.
Recurenta a invocat din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. faptul că instanţa de apel nu a respectat decizia de casare şi nu a admis probe pe aspectele care au format obiectul casării.
Examinând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte, reţine că, în rejudecare, instanţa a ţinut seama întocmai de limitele casării.
Astfel, cu referire la temeiul de drept al acţiunii astfel cum a fost reţinut prin decizia de casare, respectiv răspundere delictuală întemeiată pe dreptul comun, instanţa de apel a reţinut că recurenta nu a folosit cadrul procesual adecvat pretenţiilor sale, respectiv procedura de contestare a actelor administrative reglementată prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care, având natura unei legi speciale în raport cu prevederile art. 998 - 999 C. civ., se aplică ori de câte ori răspunderea patrimonială vizează acte administrative, cum sunt şi cele în cauză.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că, stabilirea unui prejudiciu faţă de un terţ, ca urmare a emiterii actelor administrative la care se face referire în cauză, se poate face doar după verificarea legalităţii acestor acte, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004, care are caracter special şi prioritar în raport cu dreptul comun. Problema analizei răspunderii civile delictuale care derivă din emiterea actelor a căror legalitate este contestată se poate pune şi în cadrul unui astfel de litigiu, dar este accesorie contenciosului administrativ de legalitate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece este necesar ca, în prealabil, să se fi stabilit cu caracter definitiv nelegalitatea actelor administrative, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa reţine că cercetarea legalităţii unui act administrativ cu caracter individual se putea face şi pe cale incidentală dacă partea interesată ar fi învestit instanţa cu o atare cerere conform procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cerere care însă nu a fost formulată în cauză.
În lipsa accesării de către parte a mecanismului procedural expres prevăzut de lege, instanţă civilă nu poate să stabilească răspunderea civilă delictuală a unei autorităţi publice pentru prejudiciul ce l-ar fi putut crea terţilor prin emiterea ori adoptarea de acte administrative pretins ilegale.
Actele administrative nefiind anulate se bucură de prezumţia de legalitate.
Reţinând aceste considerente, în mod corect instanţa de apel a respins cererile în probaţiune ca nefiind utile cauzei atâta timp cât partea nu a înţeles să folosească procedura prevăzută de lege.
Prin urmare, atâta timp cât actele administrative care stau la baza solicitării de despăgubire formulată prin prezenta acţiune nu au fost declarate ca fiind nelegale prin procedura prevăzută de lege, cererea de acordare de despăgubiri întemeiată pe un pretins caracter nelegal al acestora este neîntemeiată.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 539 din 30 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 864/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 835/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
