ICCJ. Decizia nr. 85/2015. Civil. Acţiune în constatare. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 85/2015
Dosar nr. 44621/3/2012
Şedinţa publică de la 16 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20.11.2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta SC C.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.M.G. SA, solicitând să se constate rezilierea contractului de închiriere din 22 noiembrie 2011, din culpa pârâtei, pentru încălcarea clauzelor prevăzute de art. 17 lit. b), d) şi e) din contract şi obligarea pârâtei la plata daunelor interese, la care se adaugă contravaloarea investiţiei realizate în imobil.
La 18 ianuarie 2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, dar şi cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nelegalitatea invocării de către reclamantă a excepţiei de neexecutare a contractului, prin notificarea din 09 noiembrie 2012, transmisă prin B.E.J.A. – D.G., L.G. şi M.P., să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 23.616,74 lei, reprezentând contravaloare chirie, utilităţi şi penalităţi de întârziere şi evacuarea acesteia din imobilul situat în Bucureşti, şos. Grozăveşti nr. 84, sector 6.
Prin sentinţa civilă nr. 7260 din 17 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată şi a admis cererea reconvențională; a constatat nelegalitatea invocării de către reclamantă a excepţiei de neexecutare a contractului prin notificarea din 09 noiembrie 2012, transmisă prin B.E.J.A. - D.G., L.G. şi M.P. şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, SC C.T. SRL a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 420 din 13 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
La 04 august 2014, SC C.T. SRL a declarat recurs împotriva deciziei sus-menţionate, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi respingerii ca neîntemeiată a cererii reconvenţionale.
În motivare, a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat temeinic toate probele administrate şi, practic, i-a respins apelul întemeindu-se pe considerentele reţinute de prima instanţă.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La 09 ianuarie 2015, intimata a depus întâmpinare, comunicată, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului.
Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., luând în examinare excepţia tardivităţii, care prevalează excepţiei nulităţii recursului, întemeiate pe prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit art. 301 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Decizia atacată i-a fost comunicată recurentei la data de 16 iulie 2014.
Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C.proc.civ., termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, înalta Curte constată că termenul de declarare a recursului, calculat potrivit art. 101 alin. (1) C.proc.civ., s-a împlinit la data de 01 august 2014.
Recurenta a declarat calea de atac la data de 04 august 2014, după împlinirea termenului.
În considerarea argumentelor expuse, văzând şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, Înalta Curte, reţinând declararea peste termen a recursului, va admite excepţia tardivităţii declarării recursului.
Ca o consecinţă a admiterii excepţiei, recursul urmează să fie respins, ca tardiv.
Stabilind astfel culpa procesuală a recurentei în promovarea căii de atac, Înalta Curte o va obliga, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 şi la art. 274 C.proc.civ, să plătească intimatei-pârâte suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (filele 31-32 ale dosarului de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia tardivităţii declarării recursului şi în consecinţă:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-reclamantă SC C.T. SRL, prin lichidator Cabinet de insolvenţă G.C., împotriva Deciziei civile nr. 420 din 13 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC T.M.G. SA suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2015. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 864/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
