ICCJ. Decizia nr. 855/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 855/2015
Dosar nr. 45394/3/2011
Şedinţa publică de la 18 martie 2015
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4924 din 13 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 45394/3/2011, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă SC F.C. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC E.I. SRL Bucureşti şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 149.715,21 lei contravaloare lucrări şi 74.614,74 lei penalităţi de întârziere către reclamantă. De asemenea, s-a respins cererea având ca obiect restituirea garanţiilor de bună execuţie şi pentru vicii ascunse ca prematur formulată. A fost admisă şi cererea reconvenţională şi reclamanta pârâtă a fost obligată către pârâta reclamantă la plata sumei de 48.425 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii reprezentând penalităţi de întârziere. S-au compensat cheltuielile de judecată în parte şi pârâta-reclamantă a fost obligată către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 2.000 lei.
În motivare, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, probele susţin că pârâta datorează reclamantei contravaloare lucrări şi penalităţile de întârziere în plată în timp ce garanţiile s-a dovedit a fi solicitate prematur. De asemenea, tribunalul a reţinut că probele susţin întârzieri în executarea lucrărilor astfel încât penalităţile pretinse în reconvenţională sunt fondate.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel, care prin Decizia civilă nr. 405 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză nu se poate proceda la restituirea garanţiilor dată fiind înţelegerea părţilor cuprinsă în art. 2.4 din scrisoarea de comandă şi împrejurarea că probele administrate nu relevă că s-a semnat procesul-verbal de recepţie finală a construcţiei de către părţi.
Chiar dacă apelanta a notificat intimata pentru efectuarea recepţiei finale a lucrărilor, cât timp nu s-a semnat acest document nu se poate proceda la restituirea garanţiilor.
Altfel, apelanta nu a învestit instanţa cu o cerere prin care să solicite obligarea intimatei la convocarea sa pentru efectuarea recepţiei finale şi evident pentru semnarea procesului-verbal de recepţie finală şi aprobarea lucrărilor de către Biroul V.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că prima instanţă a admis corect excepţia de prematuritate şi a respins ca prematur formulat acest capăt de cerere, orice alt argument al apelantei fiind lipsit de relevanţă, prevalând convenţia părţilor şi prevederile legale în materie.
Cât priveşte dobânda legală solicitată în apel pentru garanţii, s-a constatat că probele nu relevă că aceasta s-a solicitat instanţei de fond indiferent de faptul că la dosar se află depus un mod de calcul.
Examinând conţinutul încheierii de şedinţă de la 19 ianuarie 2012, nu rezultă că instanţa de fond ar fi fost învestită "oral" de apelantă cu vreun capăt de cerere vizând dobânda legală la garanţii cum susţine în precizările de la 8 mai 2014. Acest fapt nu rezultă din nicio încheiere a instanţei de fond de pe parcursul litigiului, cum nu rezultă nici că apelanta ar fi solicitat instanţei de fond să se ia act de cererea sa dacă s-ar fi admis de către instanţa de fond.
De altfel, nici din concluziile orale şi scrise depuse de reclamanta pârâtă apelantă nu rezultă că s-a solicitat această dobândă.
Astfel fiind situaţia în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cererea pentru dobânda legală la garanţii constituie o cerere nouă făcută în apel şi apare inadmisibilă.
Pe de altă parte, chiar dacă acest capăt de cerere ar fi fost făcut în faţa instanţei de fond, fiind de fapt un accesoriu, ar fi urmat soarta principalului, adică, s-ar fi respins ca prematur formulat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată aferente capătului 4 de cerere, s-a reţinut că instanţa de fond nu a motivat in extenso soluţia sa dar, probele susţin că acest motiv de apel apare nefondat.
În concret, în faţa instanţei de fond, apelanta a solicitat prin concluziile scrise suma de 19.404,72 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru 8.000 lei, timbru judiciar 120 lei, onorariu expert 1.500 lei, onorariu expert parte 8.284,72 lei şi 1.500 lei onorariu avocat.
Din probe rezultă că apelanta a făcut dovada în faţa instanţei de fond doar pentru suma de 17.764 lei. În apel, apelanta a depus şi factura cu extrasul de cont pentru suma de 4.130,22 lei reprezentând tranşa I onorariu expert parte, sumă care adăugată la suma de 17.764 lei însumează 21.894,22 lei.
În privinţa intimatei probele relevă că în faţa instanţei de fond a ocazionat cheltuieli de judecată în sumă de 20.390,22 lei. Cât priveşte faptul că pentru intimată a plătit altă persoană nu are relevanţă în raport cu apelanta, acest fapt constituind un raport juridic acceptat de intimată cu persoana plătitoare şi în raport de care se va desocoti potrivit eventualei înţelegeri dintre acestea.
Relevant pentru speţă este faptul că intimata a satisfăcut cerinţa legală de plată a taxelor şi onorariilor stabilite.
În condiţiile în care ambelor părţi li s-au admis cererile, chiar şi în parte apelantei, aplicarea prevederilor art. 274 şi art. 276 C. proc. civ. s-a făcut corect de instanţa de fond în urma compensării, nejustificându-se înlăturarea cheltuielilor de judecată ocazionate de intimată în totalitate.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, din probele administrate a rezultat că apelanta nu a respectat termenul de predare al lucrărilor stabilit la data de 30 august 2008 potrivit art. 3.2 din scrisoarea de intenţie comandă de la 6 mai 2008 întrucât finalizarea lucrărilor s-a realizat la 28 aprilie 2009 potrivit procesului-verbal de recepţie.
În cauză nu a rezultat că înţelegerea părţilor a fost prelungită în mod legal prin decalarea termenului prin act adiţional, orice argument al apelantei neavând suport legal în lipsa unei înţelegeri între părţi în acest sens.
La art. 4.2 din Scrisoarea de Intenţie Comandă din 6 mai 2008 s-a stabilit de către părţi ca apelanta să plătească intimatei o penalizare de 2.000 euro pentru fiecare zi de întârziere după 5 zile de întârziere constatate în raport cu planul de eşalonare a lucrărilor stabilit de comun acord cu contractantul, imputabile societăţii dar, nu mai mult de 15% din valoarea contractului.
Probele nu relevă că părţile au stabilit un plan de eşalonare altul decât datele inserate în scrisoarea precitată.
În concret la art. 3 s-a stabilit durata lucrărilor respectiv, termen de demarare a lucrărilor conform art. 3.1, 20 mai 2008, termen final conform art. 3.2, 30 august 2008 şi ritm de lucru minim 200/m2/zi conform art. 3.3, acesta fiind de fapt planul de eşalonare stabilit de părţi.
Modul de calcul al penalităţilor este prezentat la dosar şi intimata s-a rezumat la plafonul maxim al penalităţilor de întârziere conform art. 4.2 din contract, nu mai mult de 15% din valoarea contractului.
Într-o relaţie contractuală ambele părţi trebuie să respecte disciplina contractuală potrivit legii asigurându-se de acordul reciproc cu privire la drepturile şi obligaţiile asumate, respectiv la eventualele modificări ce ar putea surveni.
S-a apreciat că proba cu martori în dovedirea prelungirii convenţiei ar fi putut fi admisibilă dacă ar fi existat un început de dovadă scrisă în acest sens şi nu simple prezumţii cu referire la situaţiile de lucrări nr. 3, 4, 5, la propunerile de plată, atitudinea părţilor şi executarea de lucrări suplimentare.
În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC F.C. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, reclamanta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a analizat în mod formal motivele de apel, rezumându-se la a relua motivarea primei instanţe asupra petitelor 3 şi 4 din cererea principală şi cererea reconvenţională, fără o analiză de substanţă şi fără a antama fondul cauzei.
Redând conţinutul clauzei cuprinse în scrisoarea de intenţie de comandă la art. 2.4 şi 5.3 recurenta apreciază că interpretarea clauzelor contractuale a fost făcută în mod rigid şi restrictive atât de instanţa de apel, cât şi de prima instanţă.
În concret, deşi a susţinut în mod constant pe tot parcursul derulării procesului, atât în prima instanţă cât şi în apel, faptul că lucrările contractate au fost executate înainte de termenul fixat prin contract, respectiv la 26 august 2008, ci doar circuitul actelor s-a derulat peste acest termen, fapt datorat exclusiv culpei intimatei pârâte, nici judecătorul fondului şi nici instanţa de apel nu au făcut minime analize ale acestor susţineri, în contextul în care proba testimonială solicitată de reclamantă era perfect admisibilă.
Lucrările au fost executate la timp. Nu există niciun document care să ateste că F.C. SRL a avut întârzieri în execuţia lucrărilor sau reclamaţii privind calitatea acestor lucrări, toate aceste aspecte fiind constatate şi prin expertiza judiciară în construcţii încuviinţată de prima instanţă.
Un argument în plus cu privire la executarea în termen a contractului, îl reprezintă înscrisul intitulat "propunere de plată nr. 3 - 14 octombrie 2008" care certifică sub semnătura intimatei pârâte, a firmei de consultanţă D.E. SRL şi a reclamantei, faptul că, valoarea lucrărilor executate la 10 octombrie 2008 era de 339.436,20 euro, din care 322.836,00 euro, valoarea contractului şi 16.600,20 euro lucrările suplimentare.
Atâta timp cât intimata SC E. SRL avea obligaţia contractuală de a se prezenta în vederea efectuării recepţiei lucrărilor, iar culpa acesteia în neexecutarea contractului este dovedită cu prisosinţă, în sensul că aceasta nu numai că nu a organizat recepţia lucrărilor, dar nici nu a invocat vreun motiv legat de calitatea acestora, apreciază că recurenta a fost sancţionată în mod netemeinic.
În opinia recurentei, soluţionarea cererilor de restituire a garanţiei de bună execuţie şi a garanţiei pentru vicii ascunse în baza excepţiei prematurităţii este nelegală.
Este de remarcat faptul că, în conţinutul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor încheiat cu reprezentanţii Primăriei sectorului 4, ai ISU, specialiştii în structura rezistenţei, în instalaţii aferente construcţiilor, în finisaje şi reprezentantul ISCIR, s-a menţionat că "în perioada derulării lucrărilor sale, Comisia de recepţie la terminarea lucrărilor, a procedat la vizitarea construcţiei supusă recepţiei, observând, sub toate aspectele, realizarea acesteia în conformitate cu cerinţele Autorizaţiilor de Construire, ale proiectelor de execuţie şi ale legislaţiei de referinţă, cât şi la verificarea documentelor componente ale Cărţii tehnice a construcţiei, atât a cap. A - proiectare, cât şi a cap. B - documente ce atestă verificările şi recepţiile pe faze de lucrări (procese-verbale de recepţie, declaraţii de conformitate, rapoarte de încercări, etc.) întocmite pe durata derulării lucrărilor.
Apreciază că acest proces-verbal de recepţie poate constitui temei al cererilor de restituire a garanţiei de bună execuţie şi a garanţiei pentru vicii ascunse, tocmai ca urmare a faptului că, în temeiul acestuia intimata pârâtă a intabulat imobilul în Cartea funciară, iar Centrul Comercial Mall G.A. Berceni a fost dat în folosinţă încă din luna aprilie 2009.
În măsura în care, instanţa de recurs va trece peste aceste apărări, solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le-au invocat şi la împrejurarea că judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare.
În speţă, nici judecătorul fondului şi nici instanţa de apel nu au exercitat un rol activ, trecând cu uşurinţă peste argumentele pe care recurenta reclamantă le-a adus în susţinerea cererii sale, în baza cărora putea să califice în mod corect cererea de chemare în judecată, ca fiind o acţiune în daune-interese, ca urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către intimata pârâtă în raport de dispoziţiile art. 12 din Hotărârea nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora.
Astfel, chiar dacă prin petitul acţiunii reclamanta a solicitat "obligarea pârâtei la plata sumei de 169.775,58 lei cu titlu de garanţii de bună execuţie şi garanţii pentru vicii ascunse", era necesar ca instanţa să analizeze întregul conţinut al acţiunii şi să dea denumirea legală cererii intitulată greşit, dar fundamentată corect, în raport de situaţia de fapt.
Intimata-pârâtă SC E.I. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului solicitând, în principal admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Prealabil examinării recursului, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC E.I. SRL prin întâmpinare şi susţinută la termenul de astăzi este nefondată, întrucât anumite critici ale recurentei-reclamante pot fi încadrate în temeiul de drept invocat, motiv pentru care, excepţia urmează a fi respinsă.
Examinând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Pornind de la cadrul legal instituit de art. 969 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, este în obligaţia instanţei de apel să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, în acest mod a procedat şi instanţa de apel.
Potrivit art. 2.4 din scrisoarea de intenţie de comandă "Reţinerea garanţiei se va face după cum urmează: 5% din totalul situaţiei lucrărilor va fi reţinut pentru garanţiile de bună execuţie şi 5% din totalul fiecărei situaţii a lucrărilor pentru garanţiile de vicii ascunse. Garanţia de bună execuţie se va restitui în termen de 30 de zile de la data finalizării lucrărilor şi după semnarea Procesului-verbal de recepţie a lucrărilor între SC F.C. SRL şi SC E.I. SRL şi după aprobarea lucrărilor de către Biroul V. Garanţia pentru vicii ascunse va fi reţinută pentru o perioadă de 12 luni de la finalizarea lucrărilor (rambursabilă la data semnării procesului-verbal de recepţie finală a construcţiei între SC F.C. SRL şi SC E.I. SRL)".
Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de control judiciar să concluzioneze că, în speţă, procesul-verbal de recepţie finală a construcţiei nu a fost semnat de către părţi, astfel că, în raport de convenţia părţilor, capătul de cerere vizând restituirea garanţiilor de bună execuţie şi pentru vicii ascunse a fost prematur formulat.
Astfel, chiar dacă reclamanta a notificat pârâta pentru efectuarea recepţiei finale a lucrărilor, cât timp nu s-a semnat acest document nu se poate proceda la restituirea garanţiilor, orice alt argument al recurentei fiind lipsit de relevanţă, întrucât prevalează convenţia părţilor şi prevederile legale în materie.
Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie şi chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestor căi de atac, iar în cauză cele două instanţe şi-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel în virtutea principiul rolului activ ar fi trebuit să califice în mod corect cererea de chemare în judecată ca fiind o acţiune în daune-interese, constituie numai opinia sa personală în înţelegerea acestui principiu, care nu şi-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părţi, iar principiul rolului activ al judecătorului nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilităţii care presupune inclusiv obligaţia pentru parte de a-şi proba susţinerile.
Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia.
Este ştiut că rolul activ al judecătorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii, instanţa neputând iniţia cereri pe seama părţilor în litigiu, fiind obligată să judece acţiunea cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată.
În speţă, se constată că, respectând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi în apel nu a schimbat calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu a permis părţilor să facă cereri noi.
În ceea ce priveşte soluţia dată asupra cererii reconvenţionale, s-a reţinut cu justeţe că reclamanta SC F.C. SRL nu a respectat termenul de predare al lucrărilor stabilit la data de 30 august 2008 potrivit art. 3.2 din scrisoarea de intenţie comandă de la 6 mai 2008, întrucât finalizarea lucrărilor s-a realizat la 28 aprilie 2009 potrivit procesului-verbal de recepţie.
Schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obţină recurenta-reclamantă atunci când aduce în discuţie reaprecierea probelor (necesitatea încuviinţării probei cu martori, relevanţa expertizei judiciare în construcţii etc), astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Fără a reitera considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 405 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă SC E.I. SRL.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.C. SRL împotriva Deciziei civile nr. 405 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 853/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 856/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
