ICCJ. Decizia nr. 878/2015. Civil



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 878/2015

Dosar nr. 865/223/2012

Şedinţa publică din 25 martie 2015

Asupra recursului constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 66 din 25 februarie 2014, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinţei civile nr. 3929 din 17 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani în Dosarul nr. 865/223/2012.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, asupra căruia s-a pronunţat Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 1244 din 30 septembrie 2014, în sensul că s-a declarat nulă, ca nesemnată, cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 66 din 25 februarie 2014, reclamantul C.I. a declarat din nou recurs, înregistrat la Curtea de Apel Piteşti la 15 decembrie 2014, instanţă care a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind unicitatea căii de atac.

Or, în cauză, se constată că reclamantul a uzitat de calea extraordinară de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 66/2014 a Tribunalului Vâlcea, demersul judiciar exercitat fiind soluţionat de Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, prin Decizia nr. 1244 din 30 septembrie 2014.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul reclamantului se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte cererea formulată de intimata - pârâtă SC E.E.Z.C. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată, se reţine că aceasta nu poate fi primită.

Se constată astfel că solicitarea intimatei - pârâte s-a realizat prin intermediul întâmpinării formulate la 25 martie 2015, depusă deci cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., în chiar ziua şedinţei de judecată, termen la care SC E.E.Z.C. SRL nu a fost reprezentată.

Se observă totodată că prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, arătând că Hotărârea curţii de apel nr. 1244/2014 se bucură de autoritate de lucru.

Mai mult, factura fiscală din 20 februarie 2015, depusă de apărătorul intimatei - pârâte în justificarea cheltuielilor de judecată solicitate, nu face dovada plăţii respectivei sume de către SC E.E.Z.C. SRL, constituindu-se, în fapt, într-un înscris care statuează naşterea unui drept de creanţă şi nu a plăţii.

Or, din interpretarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. reiese că partea care a câştigat procesul poate beneficia de acordarea cheltuielilor de judecată pe care a dovedit că le-a făcut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinţei nr. 66 din 25 februarie 2014 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Respinge cererea formulată de intimata - pârâtă SC E.E.Z.C. SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 878/2015. Civil