ICCJ. Decizia nr. 892/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 892/2015
Dosar nr. 2450/105/2010*
Şedinţa publică din 26 martie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 mai 2010 pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanţii M.I. şi M.S.M. au chemat în judecată Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 lei, cu titlu de despăgubire pentru suprafaţa expropriată de 485 mp teren, şi a sumei de 150.000 lei, cu titlul de daune materiale pentru construcţia existentă pe teren, care a fost grav avariată din cauza lucrărilor efectuate, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10 decembrie 2010, reclamanţii au depus o cerere precizatoare prin care au arătat că renunţă la judecata primului capăt de cerere vizând obligarea pârâtului la plata sumei de 450.000 lei ca despăgubire pentru suprafaţa expropriată de 485 mp, fiind de acord cu despăgubirea propusă de pârât, iar în privința celui de-al doilea capăt de cerere, și-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 300.602 lei.
La data de 17 martie 2011, reclamanţii au depus o nouă precizare a acţiunii, prin care au arătat că înţeleg să conteste Hotărârea nr. 1011 din 28 august 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivând că despăgubirea în cuantum de 145.306 lei stabilită prin această hotărâre nu reprezintă o completă despăgubire în sensul art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 33/1994 și au solicitat ca, la stabilirea despăgubirilor, instanța să aibă în vedere şi valoarea prejudiciilor ce le-au fost cauzate ca urmare a exproprierii parţiale, prejudiciu ce este parte componentă şi indivizibilă a despăgubirilor ce trebuie acordate.
Prin sentinţa civilă nr. 1574 din 01 martie 2012, Tribunalul Prahova a admis contestaţia precizată, a modificat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 25 august 2009 emisă de intimat, în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul de a încasa o despăgubire în cuantum total de 499.936 lei, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, situat în com. Bărcăneşti, în suprafaţă de 485 mp şi valoarea prejudiciului creat proprietarilor prin neexproprierea diferenţei de teren de 447 mp şi deteriorarea majoră a locuinţei aflată pe acesta. A obligat intimatul la 1.500 lei cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 1011 din 28 august 2009, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în valoare de 145.306 lei în favoarea contestatorilor M.I. şi M.S.M. pentru exproprierea suprafeţei de 485 mp teren situat în com. Bărcăneşti.
Instanţa a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului expropriat, corespunzător criteriilor privind amplasamentul, preţul de tranzacţionare pe piaţa imobiliară practicată în zonă, coeficienţii pozitivi şi negativi aplicabili, precum şi faţă de prejudiciul cauzat prin dezmembrarea terenului de 952 mp (rămânând în proprietatea contestatorilor doar suprafaţa de 447 mp împreună cu locuinţa, ce nu poate fi exploatată întrucât nu există ieşire la calea publică, iar locuinţa prezintă degradări majore din cauza lucrărilor executate la autostradă) cuantumul just al despăgubirii cuvenite contestatorilor este de 499.936 lei.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel intimatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar prin Decizia civilă nr. 10 din 18 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile şi a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii contestaţiei precizate.
Instanţa de apel a constatat că singurul expert care, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a respectat criteriile reglementate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este expertul M.I. (desemnat de expropriator).
Astfel, expertul a stabilit valoarea unitară de despăgubire a terenului (preţul maxim cu care s-au vândut, în mod obişnuit, terenurile intravilane în unitatea administrativ-teritorială Comuna Bărcăneşti) la 16,51 lei/mp, iar valoarea totală de despăgubire a terenului, la 299,60 lei/mp. Diferenţa dintre cele două valori (16,15 lei/mp, respectiv 299,60 lei/mp) reprezintă daunele aduse proprietarilor, prin exproprierea suprafeţei de 485 mp din suprafața de 932 mp (avându-se în vedere toate aspectele legate de restul de teren rămas neexpropriat) precum şi prin deteriorarea construcţiei.
Instanţa nu a omologat cuantumul despăgubirilor stabilit de experţii T.C. şi C.C. întrucât, pe de o parte, au avut în vedere preţurile de ofertare ale terenurilor menţionate în publicaţiile imobiliare de pe internet, iar pe de altă parte, au inclus în cuantum valoarea de piaţă şi a terenului de 447 mp, precum şi a construcţiei existente pe acesta, ce nu au făcut obiectul exproprierii, ajungându-se astfel la o îmbogăţire fără justă cauză a contestatorilor.
Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, iar prin Decizia nr. 4546 din 16 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de contestatorii M.S.M. şi M.I., a casat Decizia nr. 10 din 18 februarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Înalta Curte a reţinut că recursul este fondat deoarece singurul criteriu pentru stabilirea despăgubirii, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este valoarea reală a imobilului, ţinându-se seama de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel la data efectuării raportului de expertiză.
Or, în speţă, punctul de vedere al expertului M.I. însuşit de instanţa de apel, nu a ţinut cont de acest criteriu, întrucât s-a raportat la preţurile de vânzare de la nivelul anilor 2007-2008, fără a aplica niciun indice de corecţie, deşi raportul s-a efectuat la data de 02 iunie 2011.
De asemenea, soluţia propusă de instanţa de apel vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea acordată se compune din valoarea reală a bunului şi din prejudiciul cauzat proprietarului. În cauză, reclamanţilor nu le-a fost expropriat tot terenul, ci doar 845 mp, rămânându-le în proprietate o deferentă de 447 mp pe care se află amplasată o construcţie care a fost serios avariată de lucrările executate la autostradă și care nu poate fi exploatată întrucât terenul nu mai are ieşire la calea publică.
Nu se poate susţine că, urmare a exproprierii, recurenţilor nu li s-ar fi creat un prejudiciu şi că, prin acoperirea acestuia, s-ar realiza o îmbogăţire fără just temei, deoarece, recurenţii sunt prejudiciaţi, în condiţiile în care, după exproprierea suprafeţei de teren din litigiu, restul de teren rămas în proprietatea lor, pe care se află construcţia, nu mai are cale de acces, iar construcţia nu mai poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost edificată.
Înalta Curte a dispus ca, în rejudecare, să se refacă raportul de expertiză avându-se în vedere toate aspectele semnalate în considerentele deciziei pronunțate în recurs, respectiv stabilirea preţului real al terenului expropriat la data efectuării raportului de expertiză, prin aplicarea indicelui de corecţie la valoarea de piaţă şi a prejudiciului cauzat recurenţilor de imposibilitatea folosirii normale a imobilelor rămase în proprietatea lor; la stabilirea cuantumului prejudiciului să se aibă în vedere şi constatările din raportul sinteză potrivit cărora terenul rămas în proprietatea recurenţilor, în urma exproprierii, nu mai are acces la calea publică.
Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 1478 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi de intimatul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 1574/0103/2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a stabilit în favoarea contestatorilor dreptul la o despăgubire în cuantum total de 436.514 lei, ce va fi achitată în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În cauză, s-au depus punctele de vedere ale experţilor C.M. şi C.C., care valoric sunt identice, cu menţiunea că cel de-al doilea expert a calculat şi valoarea actualizată a prejudiciului.
Valorile de tranzacţionare de pe piaţa liberă a terenurilor (valori de piaţă) nu sunt valori de despăgubire.
Expertul este obligat să ţină seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, dar trebuie să ia în considerare şi aspectele care diferenţiază o vânzare dorită de proprietar şi o expropriere, astfel încât evaluatorul trebuie să opineze pentru o valoare unitară de despăgubire justă şi acoperitoare.
Curtea de apel a considerat că nu se poate avea în vedere expertiza M.I. deoarece valoarea stabilită de acest expert nu se coroborează nici măcar cu valoarea stabilită de comisia de expropriere din cadrul Primăriei Bărcăneşti și nu are în vedere valoarea prejudiciului creat pentru restul de teren rămas neexpropriat sau pentru construcţia afectată de lucrările de construire. De asemenea, expertul M.I. s-a raportat la preţurile de vânzare de la nivelul anilor 2007-2008, fără a aplica nici un indice de corecţie.
Prin dezlipirea şi exproprierea lotului 1 de teren, lotul 2, rămas neexpropriat, este un imobil izolat, fără cale de acces şi fără cale de ieşire spre drumul de circulaţie; în aceste condiţii de expropriere forţată, din cauza efectuării de lucrări de infrastructură şi suprastructură la viitoarea autostradă, în mod corect, în raportul de expertiză omologat de către instanţă, s-a avut în vedere şi faptul că s-au produs degradări la structura construcţiei, constând din tasări neuniforme ale fundaţiei, crăpături la zidărie, fisuri la planşee.
Curtea de apel a considerat că nu poate fi avută în vedere critica formulată de apelant în sensul că experţii C.C. şi C.M. nu au avut în vedere tranzacţiile efectuate la nivelul com. Bărcăneşti, pentru că nu există contracte de vânzare cumpărare în zonă din cauza crizei sectorului imobiliar, dar şi a specificului zonei, doar patru imobile fiind în zona pasarelei peste DN 1 a autostrăzii A2.
Împotriva Deciziei civile nr. 1478 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.
Prin motivele de recurs, pârâtul formulează următoarele critici de nelegalitate pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 25 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Experţi aveau obligaţia să analizeze prețurile care rezultă din contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor din Comuna Bărcănești, la data efectuării raportului.
Este bine cunoscut că publicaţiile imobiliare prezintă doar prețurile de ofertare care sunt net superioare prețurilor de tranzacţionare, prețuri care se regăsesc în contractele de vânzare cumpărare şi pe care expertul era obligat să le analizeze în conformitate cu obiectivele impuse de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Stabilirea „valorii de despăgubire” pentru terenul în suprafaţă de 447 mp rămas neexpropriat și pentru construcție nu se regăsește în obiectivele dispuse de instanţa de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză şi nici în dispoziţiile Deciziei de casare nr. 4546 din 16 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte.
Experții aveau obligaţia de a calcula prejudiciu adus prin exproprierea parţială a suprafeței de teren şi nu despăgubiri. În plus, Statul Român a expropriat numai suprafaţa de teren de 485 mp, nu şi clădirea aflată pe teren.
Preţurile de tranzacţionare trebuiau luate în considerare la data la care imobilul a intrat în proprietatea statului, şi anume data la care a fost consemnată suma stabilită ca despăgubire.
Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.
Întemeindu-şi hotărârea pronunţată pe raportul de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, curtea de apel a încălcat aceste dispoziții legale.
Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză, experţii menţionează că au avut în vedere „cererea și oferta de proprietăți asemănătoare, conform informațiilor din cotidiene de specialitate și internet”. Prin urmare, experții nu au avut în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci ofertele de preţuri. Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, atât experţii cât şi instanţa au obligaţia ca, la stabilirea despăgubirilor acordate, să ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială.
În respectarea acestor prevederi legale şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea datoria de a ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părţi pentru a obţine înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială s-au efectuat tranzacţii imobiliare cu privire la terenuri de acelaşi fel şi preţul la care s-au tranzacţionat astfel de bunuri.
De altfel, prin Decizia nr. 4546 din 16 octombrie 2013, pronunțată în finalizarea primului ciclu procesual, Înalta Curte a reţinut că „singurul criteriu pentru stabilirea despăgubirii, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este valoarea reală a imobilului, ţinându-se seama de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel”. Or, în aplicarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., instanța de rejudecare avea obligația de a respecta dezlegările instanței de recurs asupra problemelor de drept incidente în cauză.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află bunul în litigiu, în raport și de Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of., Partea I nr. 152 din 03 martie 2015.
În ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate - „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului” - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calculul cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).
Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentului în sensul că Statul Român a expropriat numai suprafaţa de teren de 485 mp, nu şi clădirea aflată pe teren, astfel încât, în cauză nu s-ar pune problema unui prejudiciu, ci numai a unei despăgubiri egale cu valoarea terenului expropriat.
De altfel, prin decizia de casare, Înalta Curte a dezlegat și acest aspect, stabilind că „n u se poate susţine că, urmare a exproprierii, recurenţilor nu li s-ar fi creat un prejudiciu şi că prin acoperirea acestuia s-ar realiza o îmbogăţire fără just temei, deoarece, recurenţii sunt prejudiciaţi, în condiţiile în care, după exproprierea suprafeţei de teren din litigiu, restul de teren rămas în proprietatea lor, pe care se află construcţia, nu mai are cale de acces, iar construcţia nu mai poate fi folosită potrivit scopului pentru care a fost edificată”.
De aceea, cu ocazia rejudecării, pentru o soluționare unitară a cauzei sub aspectul despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților, în raport de probele ce se vor administra, instanța de apel urmează a stabili și întinderea prejudiciului produs reclamanților.
În aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., cuantumul cheltuielilor de judecată urmează a fi stabilit de instanța care se va pronunța asupra fondului litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei civile nr. 1478 din 11 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 882/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 893/2015. Civil. Uzucapiune. Accesiune. Recurs → |
|---|
