ICCJ. Decizia nr. 879/2015. Civil. Fond funciar. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 879/2015
Dosar nr. 828/42/2014
Şedinţa publică din 25 martie 2015
Asupra recursului constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin Decizia nr. 97 din 29 ianuarie 2015, a respins, ca nefondată, cererea formulată de T.V. de revizuire pentru contrarietate de hotărâri între Deciziile civile nr. 245 din 20 mai 2014 (Dosar nr. 1814/315/2013) şi nr. 4 din 3 ianuarie 2012 (Dosar nr. 5450/315/2010) pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că temeiul de drept al cererii de revizuire sunt dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri între Decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 1814/315/2013 şi Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. 5450/315/2010, revizuentul susţinând că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat şi solicitând soluţionarea cererii de către instanţa mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.
S-a constatat astfel, că prin sentinţa nr. 2462 din 1 iulie 2011, Judecătoria Târgovişte a admis, în parte, cererea de chemare în judecată a reclamantului, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 2.500 mp teren arabil pe raza com. Voineşti, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului T.V. asupra terenului de 2.045 mp pe raza comunei Voineşti, şi a terenului de 9.000 mp vegetaţie forestieră pe raza comunei Voineşti.
Totodată, a obligat comisia locală la punerea în posesie asupra terenului de 2.045 mp pe amplasamentul arătat, teren aflat în administrarea S.C.P.P. Voineşti, a obligat comisia locală să facă reclamantului o ofertă a unui alt amplasament disponibil pentru terenurile necesare retrocedării suprafeţei de 9.000 mp vegetaţie forestieră.
De asemenea, a obligat comisia locală la întocmirea documentaţiei necesare eliberării titlului de proprietate, iar comisia judeţeană la emiterea titlului de proprietate asupra terenurilor evidenţiate mai sus.
Curtea a reţinut că prin prima hotărâre invocată, respectiv Decizia civilă nr. 4 din 3 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, recursul Direcţiei Silvice Dâmboviţa împotriva sentinţei civile menţionate, nr. 2462/2011, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele - pârâte Comisia locală Voineşti de aplicare a Legii fondului funciar, S.C.D.P. Voineşti şi Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi cu intimata - intervenientă în interesul recurentei - pârâte S.C.D.P. Voineşti, A.Ş.A.S. „G.I.Ş”.
A admis recursul Comisiei locale Voineşti de aplicare a Legii fondului funciar şi S.C.D.P. Voineşti împotriva sentinţei civile nr. 2462 pronunţată la data de 1 iulie 2011 de către Judecătoria Târgovişte în Dosarul nr. 5450/315/2010, în contradictoriu cu intimatul - reclamant T.V., cu intimatele - pârâte Direcţia Silvică Dâmboviţa şi Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi cu intimata - intervenientă în interesul recurentei pârâte S.C.D.P. Voineşti, A.Ş.A.S. „G.I.Ş.”
A admis cererea de intervenţie formulată de Academia de Ştiinţe Agricole „G.I.Ş.” în interesul recurentei - pârâte S.C.D.P. Voineşti.
A modificat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că pentru suprafaţa de 2045 mp teren, reconstituirea nu se va face în perimetrul S.C.D.P. Voineşti, ci, eventual, pe terenurile aflate în evidenţa ADS ori prin despăgubiri.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin a doua hotărâre invocată, respectiv decizia civilă nr. 245 din 20 mai 2014, Tribunalul Dâmboviţa a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva sentinţei civile nr. 4252 pronunţată la data de 13 noiembrie 2013 de către Judecătoria Târgovişte, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi primarul com. Voineşti, Comisia locală Voineşti pentru aplicarea Legii fondului funciar, Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Direcţia Silvică Dâmboviţa, menţinând hotărârea recurată.
S-a constatat astfel, că prin sentinţa nr. 4252 din 13 noiembrie 2013, Judecătoria Târgovişte a respins, ca inadmisibile, cererile reclamantului referitoare la terenurile de 2.500 mp teren agricol şi 5.000 mp teren vegetaţie forestieră.
De asemenea, a respins, pe fond, toate celelalte cereri de obligare a primarului la plata penalităţilor pentru neîndeplinirea obligaţiei de punere în posesie cu privire la terenul de 9.000 mp vegetaţie forestieră, de obligare a Comisiei locale de punere în posesie pe suprafaţa de teren de 2.045 mp, de obligare a Comisiei locale de punere în posesia terenului de 9.000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M., de obligare a Direcţiei Silvice Dâmboviţa să pună la dispoziţia Comisiei locale terenul de 9.000 mp în punctul identificat în raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul P.M.
În calitate de instanţă competentă să soluţioneze cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., curtea a reţinut că este chemată să verifice dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat.
Or, curtea a observat că între cele două pricini nu există identitate de obiect, de cauză, dar nici identitate de părţi.
Astfel, în ceea ce priveşte obiectul cauzei, în primul litigiu au fost menţinute dispoziţiile referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de 2.045 mp şi 9.000 mp, dar nu pe un anumit amplasament, iar în cel de-al doilea litigiu, au fost respinse, fie ca inadmisibile, fie pe fond, toate cererile reclamantului, motiv pentru care s-a constatat nu există în speţă dispoziţii potrivnice, situaţie în care nu există niciun motiv pentru a se solicita anularea celei de-a doua hotărâri.
Faţă de cele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., curtea a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs T.V., arătând că posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac este prevăzută de art. 328 alin. (2) C. proc. civ.
A arătat că nu au fost respectate de către curtea de apel dispoziţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea depunerii întâmpinării coroborate cu cele ale art. 116 alin. (1) din cod, menţionând că instanţa a refuzat să dea curs solicitării sale, formulată în şedinţă publică, de a i se comunica un exemplar al întâmpinării. Totodată a precizat că instanţa nu a ţinut seama de actele din dosar precum şi de înscrisurile depuse emise de către Prefectura Dâmboviţa către C.L.F.F. Voineşti, nesocotind şi prevederile art. 129 C. proc. civ.
În continuare, recurentul a înţeles a se prevala de considerentele Deciziei nr. 4/2012 a Tribunalului Dâmboviţa, irevocabilă, din care a citat, menţionând că aceasta este opozabilă tuturor părţilor din dosar. A prezentat, de asemenea, demersurile întreprinse după pronunţarea Deciziei nr. 4/2012, finalizate prin Decizia nr. 245/2014, procesul fiind judecat în lipsa sa, prin nerespectarea unor norme de drept, care în opinia sa, conduc la desfiinţarea respectivei hotărâri.
A solicitat obligarea Comisiei judeţene de fond funciar Dâmboviţa la emiterea titlului de proprietate, precum şi la daune cominatorii (interese).
A mai arătat că au fost nesocotite şi prevederile Legii nr. 165/2013, art. 1 alin. (1) şi normele de aplicare a acesteia.
Recursul este nul.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speţă, se observă că recurentul nu a susţinut în vreun fel nelegalitatea soluţiei atacate, de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, limitându-se a susţine că instanţa nu a ţinut seama de actele din dosar, precum şi de înscrisurile depuse şi nu a dat dovadă de rolul activ cerut de art. 129 C. proc. civ.
Însă în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului privind nesocotirea de către instanţa care a pronunţat decizia atacată a unor prevederi legale, se observă că acestea nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, prin care s-a avut de dezlegat dacă prin cea de-a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context, Curtea de Apel Ploieşti, procedând la verificarea hotărârilor indicate de revizuent ca fiind pretins potrivnice, a constatat că nu este îndeplinită tripla identitate cerută de articolul menţionat.
Prin urmare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul Curţii de Apel Ploieşti.
Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul T.V. împotriva Deciziei nr. 97 din 29 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 878/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 881/2015. Civil → |
|---|
