ICCJ. Decizia nr. 893/2015. Civil. Uzucapiune. Accesiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI'JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 893/2015
Dosar nr. 39576/3/2008*
Şedinţa publică din 26 martie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 11 martie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" a chemat în judecată pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti, Prin primar, Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general şi M.E.C.T., solicitând să se constate că reclamanta a dobândit, prin prescripţie achizitivă de 30 ani, imobilul aparţinând bisericii, reprezentat de construcţii, respectiv corpul A, cu o suprafaţa de 195 mp, cu un nivel - lăcaşul de cult, corpul B, cu un nivel, în suprafaţa de 84 mp - casa cântăreţilor, corpul C, cu două niveluri, în suprafaţă de 495 mp - fosta Şcoală primară de fete nr. 18 şi corpul D, cu un nivel, în suprafaţa de 372 mp - casa parohială în care este inclusă şi fosta locuinţă a directoarei şcolii, dobândite prin accesiune imobiliară.
În drept, reclamanta şi a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 şi următoarele C. civ.
La data de 18 aprilie 2008, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a indicat valoarea terenului la suma de 300.000 lei şi valoarea construcţiilor la suma de 190.000 lei.
La data de 30 mai 2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului local al sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 10712 din 16 septembrie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Prin cererea completatoare formulată la data de 5 decembrie 2008, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" a chemat în judecată în calitate de pârât şi Statul român, prin M.E.F., considerând eă, atâta vreme cât nimeni nu a revendicat imobilele ce fac obiectul litigiului, Statul, ca autoritate centrală, prin M.E.F. şi ca moştenitor legal pentru bunurile fără stăpân, are vocaţie de a sta în judecată în calitate de pârât, invocând în drept articolul unic alin. (2) din Legea nr. 455/2006, art. 646 C. civ. şi art. 85 din Legea nr. 85/1995.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2009, reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" a arătat că renunţă la judecata în contradictoriu cu pârâţii Primăria sectorului 1 Bucureşti, Consiliul local sector 1 Bucureşti şi Consiliul general al municipiului Bucureşti, în calitate de pârâţi urmând a fi citaţi municipiul Bucureşti prin primarul general, M.E.C.T. şi Statul român, prin M.F.P.
Prin sentinţa nr. 1628 din 30 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.C.T.; a respins acţiunea împotriva acestuia, ca fiind formulată împotriva unei persoane Iară calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român, prin M.F.P.; a respins, ea neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" în contradictoriu cu pârâţii Statul român, prin M.F.P. şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general.
În motivare, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T., tribunalul a reţinut că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii asupra unui bun imobil prin posedarea acestuia în tot timpul prevăzut de lege, iar calitatea procesuală pasivă, în cadrul acestei acţiuni, aparţine adevăratului proprietar al imobilului.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că una dintre condiţiile uzucapiunii este aceea a împlinirii termenului necesar pentru a putea uzucapa şi anume, posesia lucrului timp de 30 de ani, A apreciat această condiţie ca fiind îndeplinită, arătând că reclamanta a posedat imobilul din Bucureşti, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar.
Astfel, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de înscriere în cartea funciară din 3 iulie 1940, reclamanta Parohia „Precupeţii Noi" era înscrisă ea proprietara terenului în suprafaţă de 557 mp, situat în sector 1, Bucureşti, precum şi al construcţiilor aflate pe acesta.
Tribunalul a reţinut că din anul 1951 reclamanta a pierdut posesia utilă asupra lucrului, în condiţiile în care prin decizia menţionată maî sus, imobilul a trecut în folosinţa Sfatului popular al capitalei. Prin urmare, posesia acesteia de la această dată nu a mai fost exercitată sub nume de proprietar.
Tribunalul a apreciat că reclamanta a redobândit posesia asupra bunului în litigiu cel mai devreme în anul 1992, aşa cum apare în adresa menţionată mai sus, când reapare ca titular de rol fiscal cu privire la imobil, în nume propriu.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi".
Prin Decizia nr. 331/A din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" împotriva sentinţei primei instanţe.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 4162 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
În motivare, instanţa de casare a reţinut că instanţa de ape! a soluţionat cauza iară să procedeze la stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt şi nu a analizat în considerentele deciziei pronunţate motivele de apel formulate de reclamantă, ci a preluat m mod succint motivarea primei instanţe.
S-au constatat neconcordanţe între conţinutul adresei din 25 februarie 2008 (invocată de reclamantă) şi conţinutul adreselor emise ulterior de Primăria Municipiului Bucureşti (avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei) cu privire la acelaşi imobil, situat în București, în ceea ce priveşte bunul care a făcut obiectul Deciziei nr. 189 din 6 februarie 1951: numai corpul de clădire în care îşi desfăşura activitatea Şcoala elementară de fete sau întreg imobilul aflat la adresa menţionată.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus să se verifice susţinerile şi apărările reclamantei din acţiunea introductivă privind istoricul imobilului de-a lungul timpului şi momentele edificării corpurilor de clădire pe terenul donat bisericii, în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, printre care se află şi istoricul bisericii „Precupeţii Noi", cu anexe (filele 3-8 din dosarul Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi filele 169-175 din dosarul Tribunalului Bucureşti),
Astfel, având în vedere întregul ansamblu probator administrat în cauză (înscrisuri, expertize judiciare, declaraţii de martori) instanţa urmează să stabilească întinderea şi situaţia terenurilor aferente corpurilor de clădire componente ale imobilului în discuţie, precum şi situaţia posesiei asupra Şcolii elementare de fete, precum şi asupra celorlalte construcţii situate la adresa din București.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia civilă nr. 363 din 18 septembrie 2014, prin care a admis apelul formulat de reclamantă Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi" împotriva sentinţei civile nr. 1628 din 30 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Statul Român, prin M.F.P.
A constatat că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului-teren în suprafaţă de 3.264,65 mp, situat în Bucureşti, sectorul 1, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C.F. A constatat că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra corpurilor de clădire edificate pe terenul sus¬menţionat, identificate ca fiind construcţiile CI, C2, C3, CA şi C5 prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert P.S., A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivare, curtea a constatat, ca şi instanţa de fond, că reclamanta a posedat imobilul din Bucureşti, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar.
Noile depoziţii de martori luate în faţa instanţei de apel au fost apreciate ca fiind în concordanţă cu cele date de martorii M.V. şi P.M. în faza procesuală anterioară (filele 150-351 dosar fond), care au declarat, de asemenea, despre posesia netulburată exercitată de biserică asupra imobilului, în întregime.
S-a reţinut prezumţia legală relativă de continuitate, în sensul art. 1850 C. civ.
În privinţa exercitării posesiei sub nume de proprietar, s-a reţinut că art. 1854 C. civ. instituie o prezumţie simplă, potrivit cu care posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul, căreia se impune a i se da eficienţă în prezenta cauză, urmând a fi coroborată cu declaraţiile martorilor.
În lipsa unui act de preluare nu se poate aprecia că reclamanta ar fi pierdut posesia asupra vreunei alte părţi din imobil, cu atât mai mult cu cât la acel moment regimul politic comunist înţelesese să recunoască expres drepturile B.O.R. asupra unor bunuri aflate în patrimoniul său.
Din probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat îndeplinite ambele condiţii necesare pentru a uzucapa, respectiv, posesia utilă, cu calităţile sale inerente, reţinând că apelanta-reclamantă a întrunit în persoana sa atât elementul material, corpus, prin exercitarea de fapte de stăpânire materială asupra terenului, cât şi elementul psihologic, animus, stăpânirea bunului fiind exercitată pentru sine, sub nume de proprietar şi nefiind echivocă, şi o stăpânire în fapt a terenului în litigiu pe o durată de peste 30 ani, fără întreruperi.
În ceea ce priveşte întinderea acestui teren stăpânit de apelanta-reclamantă, curtea a avut în vedere identificarea realizată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C.F., acesta stabilind şi suprafaţa de 3.264,65 mp, aspect necontestat de partea adversă.
Referitor la capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcţiilor edificate pe teren, curtea a reţinut incidenţa art. 492 C. civ, şi în privinţa celor două corpuri de clădire, cu toate că din probele administrate nu rezultă cu certitudine din ce fonduri au fost edificate, de vreme ce s~a constatat anterior că apelanta-reclamantă a dobândit proprietatea prin prescripţie achlzitivă asupra întregului teren pe care sunt edificate şi construcţiile respective, iar intimatul-pârât nu a dovedit existenţa altor raporturi juridice legate de construcţia şi administrarea acestor construcţii pe terenul parohiei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statui Român prin M.F.P., aducându-i critici întemeiate în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, pârâtul a reiterat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, întrucât nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român. Faţă de acest aspect, a apreciat că cererea de chemare în judecată ar fi trebuit îndreptată împotriva unităţii administrativ teritoriale pe raza căreia se află construcţia, aşa cum prevede art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991.
Pe fondul litigiului, a arătat că a fost greşit aplicat art. 1890 C. civ., deoarece anterior consacrării legale a proprietăţii private a statului, prin art. 6 din Legea nr. 18/1991, art. 81 din Legea nr. 69/1991 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparţinând statului şi unităţilor administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune. Prin urmare, cel puţin până în anul 1989 nu se putea opune statului o posesie utilă.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate de pârâtul Statul Român prin M.F.P., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P., Înalta Curte reţine că această critică a fost invocată omisso medio.
Aceasta deoarece prin sentinţa nr, 1628 din 30 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului român, prin M.F.P. şi, de asemenea, a respins ca neîntemeiată acţiunea. împotriva acestei sentinţe a formulat apel doar reclamanta Parohia Ortodoxă „Precupeţii Noi", fără ca pârâtul Statul Român prin M.F.P. să critice soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive.
Având în vedere că aceste critici asupra soluţiei de respingere a excepţiei au fost invocate direct în faza procesuală a recursului, omisso medio, nu mai pot fi supuse analizei instanţei de control judiciar.
Cu privire la fondul recursului, instanţa reţine următoarele:
Conform art 645 C. civ., dreptul de proprietate se poate dobândi prin uzucapiune şi prin accesiune, iar potrivit art. 1837 C, civ., uzueapiunea este un mijloc de a dobândi proprietatea, în condiţiile legii. Uzucapiunea este fondată pe faptul posesiei, conform art. 1846 C. civ. „posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru" şi trebuie să fie, potrivit art, 1847 C. civ., continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Conform art. 1890 C. civ., pentru a se putea uzucapa un imobil, este necesar ca posesia să fie utilă şi să fie exercitată de către o persoană timp de 30 de ani.
Prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2006, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/3974 şi nr. 59/1974, prescripţia achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-Lege nr. 1/1989 şi Decretul-Lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanţelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripţiei începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi, deoarece terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinaţia legală, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora şi nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct 2 C. civ. care să poată fi invocată ca piedică ia dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive.
Aşadar, terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 şi-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumţia de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C. civ., cât şi de dispoziţiile art. 1858 C. civ. referitoare la prezumţia de neintervertire de titlu, concîuzionându-se că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripţiei începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripţiei achizitive asupra acelor terenuri.
În prezenta cauză, s-a reţinut ca situaţie de fapt că reclamanta a posedat imobilul din Bucureşti, sector 1, anterior anului 1951, în calitate de proprietar.
Ulterior, prin Decizia nr. 189 din 6 februarie 1951 emisă de fostul Sfat Popular al capitalei - comitetul executiv, o parte din imobil ar fi trecut în folosirea fostului Sfat popular al fostului Raion Stalin, prevăzându-se expres doar corpurile de clădire construite, probabil, din fondurile primăriei pe terenul bisericii şi, evident, cu acordul acesteia, respectiv, Şcoala Elementară de Fete şi dependinţa, neexistând nicio menţiune în cuprinsul anexelor acestui act administrativ referitoare la preluarea terenului ori a altor construcţii decât cele sus-menţionate.
Prin criticile formulate în cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul a susţinut că decizia curţii de apel este neiegală, fiindcă în perioada 1951 - 1989 nu i se putea opune statului o posesie utiiă, întrucât proprietatea socialistă era insesizabilă, imprescriptibilă şi inalienabilă.
Înalta Curte are în vedere că, din probele administrate în rejudecarea apelului, aşa cum a dispus instanţa de casare, s-a reţinut că reclamanta a exercitat asupra imobilului o posesie paşnică, netulburată de nimeni, stăpânirea terenului în cauză nefiind contestată.
Contrar celor susţinute de pârât, nu a operat întreruperea posesiei, această chestiune fiind tranşată prin Decizia nr. 4/2006 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că respectivele terenuri nu au fost scoase din circuitul juridic civil, ci doar au fost restrânse modalităţile de transmitere şi dobândire a acestora.
În raport de această decizie, Înalta Curte reţine în prezenta cauză că prin instalarea proprietăţii socialiste nu a avut loc o întrerupere naturală a cursului prescripţiei, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 C. civ., care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripţiei achizitive,
Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 1846 şi următoarele C. civ,, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei civile nr. 363/A din 18 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 892/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 894/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
