ICCJ. Decizia nr. 881/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 881/2015
Dosar nr. 5608/2/2014
Şedinţa publică de la 19 martie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală aferentă, datorată societăţii reclamante pentru neplata în termen a contravalorii biletelor de călătorie emise în baza Legii nr. 341/2004, legea recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, utilizate de aceştia pentru călătoria cu trenurile aparţinând S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3113 din 17 iunie 2014 a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate, a admis cererea principală formulată de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi chemata în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâta la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală, a respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.117,68 RON cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei sentinţe prima instanţă a reţinut, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faptul că susţinerea pârâtului privind nerespectarea de către reclamanta a prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, în speţa de faţă între decont şi „actul administrativ individual” fiind aplicabile regimuri juridice distincte.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, de asemenea, tribunalul a apreciat ca este neîntemeiată, observând că reclamanta a parcurs procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu respectarea prevederilor art. 1091 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, obligaţia de plată este instituită în sarcina pârâtului de prevederile art. 37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, potrivit cărora contravaloarea facilităţilor acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediu rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului.
Potrivit art. 37 alin. (6) „procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie gratuite pentru transportul pe calea ferată şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, şi cu transport interurban, pentru beneficiarii Legii nr. 341/2004, se stabileşte prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al secretarului de stat al S.S.P.R.”.
Conform art. 12 alin. (1) din Procedura de emitere, utilizare şi decontare a biletelor de călătorie gratuită pentru transportul pe calea ferată a beneficiarilor Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, Anexa la Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 5206/2004 „tipărirea biletelor de călătorie gratuită se face de către SC T.F. SA, pe baza comenzii făcute de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 către S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, Serviciul legitimaţii de călătorie.”
Raportat la prevederile art. 13 alin. (5) „decontarea călătoriilor gratuite efectuate de beneficiarii Legii nr. 341/2004 se va efectua lunar prin Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Direcţia generală economică şi buget, pe baza situaţiilor centralizatoare întocmite”.
Faţă de considerentele expuse şi de prevederile legale menţionate care reglementează expres obligaţiile pârâtului, tribunalul a admis cererea formulata şi a obligat pârâta la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobânda legală, respingând totodată cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 1094/2014 din 24 noiembrie 2014 a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Transporturilor, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.
În argumentarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, raportat la modalitatea de soluţionare a excepţiilor prescripţiei dreptului material la acţiune şi al inadmisibilităţii, că în mod judicios tribunalul a respins excepţiile invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 11 lit. c) şi raportat la art. 7 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, având în vedere obiectul dedus judecăţii, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 6921 din 24 octombrie 2013, prin care a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei civile, iar nu de contencios administrativ, respectiv cerere de despăgubire, suma pretinsă fiind egală cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că, în mod întemeiat, prima instanţă a reţinut obligaţia intimatei apelante de plată a contravalorii biletelor de călătorie gratuită pentru transportul pe cale ferată a beneficiarilor Legii nr. 341/2004, obligaţie de plată instituită în mod expres în sarcina pârâtei potrivit art. 37 alin. (8) Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 341/2004, obligaţie necontestată de altfel.
Instanţa de apel, asupra obligării apelantei pârâte la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobândă legală aferentă achitării cu întârziere a serviciilor de transport prestate de către aceasta beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai 2009. Acestui aspect a apreciat că în mod eronat a fost obligată la plata dobânzii legale, calculate şi solicitate în temeiul O.G. nr. 9/2000 (art. 2 din O.G. nr. 9/2000 prevede faptul că se aplică dobânda legală numai în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale obligaţia este purtătoare de dobânzi, fără a se indica însă şi rata acesteia).
S-a concluzionat în acest sens inaplicabilitatea O.G. nr. 9/2000 în cauza dedusă judecăţii şi s-a constatat că legislaţia specială care reglementează raporturile juridice încheiate între Ministerul Transporturilor şi S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA, şi care reprezintă fundamentul pretenţiilor solicitate, respectiv Legea nr. 341/2004, nu prevede obligaţia de plată a unei dobânzi sau a altor penalităţi cauzate de nerespectarea termenului de plată.
În aceste condiţii, cu aplicarea directă a principiului specialia generalibus derogant, dar şi al legalităţii şi al forţei obligatorii a actului normativ care reglementează raporturile juridice încheiate între părţi, s-a constatat că apelanta nu datorează dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000 pentru plata cu întârziere a contravalorii biletelor de călătorie emise în baza Legii nr. 341/2004 şi raportat la soluţia dată în cererea principală, cu aplicarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de către Ministerul Transporturilor în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei decizii reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 584/1998, a art. 3 pct. 13 C. com. şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 rezultă fără echivoc că are calitatea de comerciant.
Recurenta susţine că a prestat servicii de transport în baza Legii nr. 341/2004, servicii care intră în sfera obiectului de activitate al societăţii şi care sunt fapte de comerţ, conform art. 3 pct. 13 C. com. şi raportându-se la dispoziţiile art. 56 C. com., consideră că legea comercială se aplică oricărei părţi a unui raport juridic comercial, indiferent de calitatea acesteia.
Totodată, susţine recurenta, obligaţia de plată are natură comercială, conform legii şi raportat la art. 43 C. com. „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile”.
Recurenta consideră că instanţa de apel, în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, în sensul neaplicării acestuia, apreciind că această datorie nu este purtătoare de dobânzi fiindcă norma specială nu menţionează expres acest fapt.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului cu consecinţa casării hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimaţii pârâţi Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinarea şi respectiv concluziile scrise depuse la dosar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte, reţine că, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de faptul că litigiul a fost demarat la o dată anterioară intrării în vigoare a noului C. proc. civ., prezenta cauză este supusă dispoziţiilor legale ale C. proc. civ. de la 1864, astfel încât motivele vor fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerea recurentei potrivit căreia instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000 este fondată.
În virtutea principiului disponibilităţii, instanţa trebuia să aibă în vedere calitatea de profesionişti a părţilor litigante şi să constatate că aceştia trebuiau să se supună O.G. nr. 9/2000, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanţei de apel este nelegală, constatând în mod eronat inaplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 356/2002, „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, iar, în art. 3 este reglementat modul de stabilire a dobânzii legale în materie comercială.
În materia relaţiilor comerciale, astfel cum erau reglementate de dispoziţiile art. 43 C. com., neplata preţului dădea naştere obligaţiei de plată a dobânzilor în sarcina debitorului, prin simpla ajungere la scadenţă a obligaţiei, fără a mai fi necesară punerea în întârziere a acestuia.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la plata sumei de 125.334,42 RON reprezentând dobândă legală aferentă achitării cu întârziere a serviciilor de transport prestate de către aceasta beneficiarilor Legii nr. 341/2004, în perioada decembrie 2008-mai 2009.
Potrivit art. 37 alin. (8) din Norma metodologică de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 din 2 septembrie 2004 „Contravaloarea facilităţilor acordate pentru transportul pe calea ferată, pentru transportul în comun cu metroul şi pentru cele 12 călătorii gratuite, dus-întors, până în localitatea reşedinţă de judeţ, cu mijloace de transport în comun, pentru persoanele care locuiesc în mediul rural, se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
În speţă, cum părţile nu au convenit vreun cuantum al dobânzii datorate pentru executarea cu întârziere a obligaţiei de plată, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000.
Pentru aceste considerente Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Transportului împotriva sentinţei civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.C. „C.F.R. C.” SA împotriva deciziei civile nr. 1094/2014 din 24 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul respinge apelul formulat de pârâtul Ministerul Transportului împotriva sentinţei civile nr. 3113 din 17 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 879/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 885/2015. Civil → |
|---|
