ICCJ. Decizia nr. 887/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 887/2015
Dosar nr. 1725/94/2014
Şedinţa de la 19 martie 2015
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei laşi sub nr. 13670/245/2013 la data de 25 aprilie 2013 reclamanta SC C.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON cu titlu de daune; 2.269,95 RON, sumă ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere, potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) şi până la data depunerii acţiunii, respectiv 26 aprilie 2013 precum şi acordarea acestora în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 787/2014 din 22 ianuarie 2014 Judecătoria laşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi cum sediul pârâtei este în Voluntari, competentă este Judecătoria Buftea.
Judecătoria Buftea prin sentinţa civilă nr. 380 din 30 ianuarie 2015 a constatat că litigiul nu este de competenţa sa apreciind că Judecătoria laşi a fost aleasă de reclamant pentru introducerea acţiunii sale, în virtutea art. 116 C. proc. civ., instanţa neputând invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială în acest caz.
Astfel fiind, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei laşi şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei laşi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
S-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria laşi reclamanta SC C.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E.R.A.R. SA solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acesteia la plata sumelor de: 8.284,59 RON cu titlu de daune; 2.269,95 RON, suma ce reprezintă penalizările de 0,2% întârziere, potrivit art. 36, art. 37 ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, calculate potrivit Anexei 1, de la data de 11 decembrie 2012 (data expirării termenului de trei luni de la data avizării producerii accidentului) şi până la data depunerii acţiunii, respectiv precum şi acordarea acestora în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă.
În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ.].
În speţă, având în vedere natura juridică şi obiectul acţiunii deduse judecăţii acţiune în pretenţii-regres, competenţa teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.
Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, iar instanţa sesizată nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Este de reţinut că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Judecătoria laşi şi, prin alegerea astfel făcută, această instanţă a devenit exclusiv competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţa, posibil competentă alternativ a pierdut această prerogativă.
Fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, invocarea de către instanţă, din oficiu, a excepţiei este contrară manifestării de voinţă a reclamantei, care a optat pentru introducerea acţiunii la o anumită instanţă.
Aşadar, prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria laşi a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
Mai mult, potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei”. În această situaţie, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente. Instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze pricina.
Faţă de considerentele anterior expuse Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei laşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei laşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 888/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
