ICCJ. Decizia nr. 913/2015. Civil. Acţiune în revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 913/2015
Dosar nr. 4738/2/2014
Şedinţa publică din 26 martie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa 7291 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC E.E.M. SA; a fost respinsă cererea formulată de D.A., în contradictoriu cu pârâta SC E.E.M. SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost respinsă acţiunea formulată de D.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că reclamantul D.A. a solicitat obligarea pârâtei SC E.E.M. SA: 1) să-i lase în deplină proprietate suprafaţa de 2 ha şi 5.800 mp situată în extravilanul com. Izvoarele, sat. Radu Vodă, jud. Giurgiu, tarlaua 162; 2) obligarea pârâtei să ridice construcţiile edificate pe terenul proprietate personală, respectiv 12 stâlpi de reţele electrice; 3) obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 lei, reprezentând lipsa folosinţei terenului, plus cheltuielile de judecată; sub motiv că în august 2009 pârâta a început să ocupe terenul proprietatea reclamantului şi să construiască 12 stâlpi de reţea electrică fără acordul său, iar încercarea sa de a stinge litigiul amiabil nu s-a realizat căci pârâta răspunde că „proiectul a fost realizat cu acceptul tuturor deţinătorilor de teren din zonă, conform listelor” însă nu există nicio dovadă în acest sens deoarece reclamantul nu şi-a dat consimţământul.
Tribunalul a mai constatat că la 29 noiembrie 2010 reclamantul a depus cerere modificatoare şi precizatoare arătând că renunţă la primul capăt de cerere şi că pentru capătul 3 al cererii solicită despăgubiri de 10.000 lei pentru lipsă folosinţă; şi că totodată a fost formulată şi cerere completatoare solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a SC E.D.M. SA; în drept invocând art. 480 şi art. 1077 şi art. 998-999 C. civ., motivând că pârâta a ocupat o suprafaţă de 3.000 mp (600 m lungimea traseului şi 5 m lăţimea terenului ocupat), pe care nu a fost posibilă exploatarea culturii de grâu fiind astfel lipsit de câştigul pe care l-ar fi obţinut prin vânzarea producţiei şi în plus nu poate nici să înstrăineze terenul fiind astfel prejudiciat şi în acest mod; şi că dovada lipsei de folosinţă se poate realiza printr-o expertiză de specialitate potrivit art. 16 alin. (9), la calculul despăgubirii vor fi avute în vedere suprafaţa de teren afectată şi tipurile de culturi.
Tribunalul a mai observat că prin sentinţa nr. 7044 din 12 aprilie 2011 a Judecătoriei sectorului 1 a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi că prin sentinţa nr. 16533 din 06 noiembrie 2011 a acestei din urmă instanţă a fost respinsă cererea ca neîntemeiată, pe considerentul că reclamantul nu a dovedit prejudiciul pretins, sentinţă ce a fost desfiinţată prin Decizia nr. 91 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, reţinându-se încălcarea regulilor de motivare a hotărârii.
Soluţionând cauza în fond după desfiinţarea sentinţei, tribunalul a reţinut:
- că reclamantul este proprietarul terenului în suprafaţă de 2 ha şi 5.800 mp situată în extravilanul com. Izvoarele, sat. Radu Vodă, judeţul Giurgiu, tarlaua 6;
- că în 2009 reclamantul a notificat pârâtei SC E.E.M. SA că nu a fost consultat la instalarea noii reţele de 12 stâlpi ce afectează aproximativ 3.000 mp din proprietatea sa, teren ce este scos din circuitul civil agricol pentru că nu mai poate fi folosit;
- că printr-o sesizare a solicitat pârâtei despăgubiri;
- că răspunsul furnizat a fost în sensul că potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/20078 exercitarea dreptului de servitute este gratuit iar pentru cei 12 stâlpi lucrarea a fost realizată pe baza unui proiect existând acceptul tuturor deţinătorilor de terenuri iar autorităţile locale au autorizat construirea reţelei.
Cu privire la calitatea procesuală a SC E.E.M. SA tribunalul a reţinut că aceasta furnizează energie electrică şi nu are calitate procesuală pasivă căci reţeaua a fost construită de SC E.D.M.S. SA.
Cu privire la fondul cererii tribunalul a reţinut:
- că reţeaua compusă din cei 12 stâlpi de energie electrică face parte din proiectul intitulat „Modernizarea L. KV Onceşti judeţul Giurgiu”, fiind întocmită documentaţia ataşată la dosar, în urma căreia a fost emisă autorizaţia de construire din 19 martie 2009, pentru executarea lucrărilor privind noua reţea electrică în baza certificatului de urbanism;
- că reclamantul invocă lipsa acordului său la amplasarea reţelei însă nu a solicitat constatarea nulităţii autorizaţiei de construire şi că deci absenţa consimţământului său nu poate fi invocat decât în cadrul unei cereri de anulare a autorizaţiei de construire;
- şi că Legea nr. 13/2007 conferă dreptul de servitute pe toată durata existenţei capacităţii energetice titularilor autorizaţiei astfel că amplasarea celor 12 stâlpi de energie electrică nu constituie o faptă ilicită, astfel că pârâta nu poate fi obligată la ridicarea construcţiei şi că deci primul capăt de cerere nu este întemeiat.
Cu privire la acordarea despăgubirilor tribunalul a constatat că potrivit art. 16 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 1/2007 dreptul de servitute nu este gratuit fiind garantat dreptul la o justă şi echitabilă despăgubire pentru servitutea ce afectează suprafaţa de 3.000 mp aflată în proprietatea sa. Tribunalul a reţinut însă că reclamantul a solicitat 10.000 lei reprezentând câştigul nerealizat din cultura agricolă imposibil de a mai fi înfiinţată sau generat de împrejurarea că nu mai poate vinde acest imobil; că pentru prejudiciul rezultat din lipsa folosinţei terenului reclamantul nu a dovedit beneficiul nerealizat, renunţând la proba cu expertiză şi că în aceste condiţii cererea nu poate fi admisă; iar cu privire la prejudiciul rezultat din imposibilitatea vinderii terenului tribunalul a reţinut că pretenţia reclamantul în sumă de 10.000 lei este nejustificată.
În concluzie, tribunalul a constatat că reclamantul nu a dovedit prejudiciul pretins.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Prin Decizia nr. 1076 din 21 noiembrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins apelul reclamantului.
În motivarea soluţiei sale, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Reclamantul nu a probat faptul că pârâta E.D. a ocupat terenul acestuia. El a refuzat să efectueze expertiza topo pentru identificarea terenului şi a stâlpilor, probă absolut necesară pentru că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ridice 12 stâlpi din reţeaua electrică.
Curtea a ţinut o şedinţă expres punând în discuţie necesitatea administrării probei arătate ca şi a probei privind prejudiciul produs prin exercitarea servituţii şi a uzului de către pârâtă însă după ce a fost de acord cu efectuarea expertizelor la şedinţa de numire a experţilor şi de fixare a obiectivelor reclamantul-apelant a declarat că renunţă la probele discutate şi admise, aşa cum rezultă din încheierea şedinţei din 21 noiembrie 2014.
În lipsa acestor probe nu există dovezi nici cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor şi nici cu privire la cel de al doilea capăt, prejudiciul produs, iar art. 16 din Legea nr. 13/2007 prevede expres felul şi natura prejudiciului.
Legea ocroteşte proprietatea persoanei, aşa cum rezultă din art. 480 C. civ.1864 şi art. 41 alin. (6) din Legea nr. 13/2007, însă pretenţiile trebuie să fie dovedite în conformitate cu legea şi nu după aprecierile făcute de reclamant, acesta renunţând la proba cu expertiză atât în la prima instanţă, deşi au existat două cicluri procesuale la tribunal, cât şi în apel.
Reclamantul solicită să i se admită prejudiciul de 6.000 lei care ar rezulta din faptul că promitentul cumpărător, o terţă persoană, nu mai este de acord să încheie contractul şi că în aceste condiţii a fost nevoit să restituie avansul primit de reclamant de la terţul arătat. Curtea observă că nimeni nu poate să fie ţinut de prejudiciul arătat. Faptul că un promitent a refuzat cumpărarea nu este un fapt ilicit al E.D. Există alte mii de persoane care ar putea să cumpere terenul. În plus, nu poate fi opus pârâtei înscrisul sub semnătură privată, fără dată certă.
Pe de altă parte, Curtea a observat, relativ la primul capăt de cerere, că reclamantul nu ar putea să obţină la instanţa de drept comun obligarea la ridicarea stâlpilor decât dacă există autorizaţie de demolare a stâlpilor căci reţeaua a fost edificată pe temeiul unei autorizaţii de construcţie iar potrivit art. 1 alin. (1), art. 3 lit. c) şi art. 8 alin. (1)-2 din Legea nr. 50/1990, demolarea unei construcţii nu se poate face decât după obţinerea autorizaţiei administrative. În plus, potrivit art. 24 şi art. 26 din aceeaşi lege încălcarea regulilor arătate constituie după caz infracţiune sau contravenţie.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a susţinut următoarele:
Recurentul a refuzat efectuarea expertizei din motive financiare, având în vedere că nu putea achita onorariul în cuantum de 2000 lei stabilit de instanţă.
Susţine că, întrucât intimata a recunoscut înfiinţarea respectivei reţele electrice şi montarea a 12 stâlpi pe terenul proprietatea reclamantului, nu se mai impune efectuarea unei expertize.
Arată recurentul că nu contestă autorizaţia de construcţie în ansamblul său, ci numai faptul că nu i-a cerut acordul pentru plantarea celor 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa.
Înalta Curte, la termenul din 26 martie 2015, a invocat excepţia nulităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Criticile formulate prin cererea de recurs se referă la motivul pentru care recurentul a refuzat efectuarea expertizei topo pentru identificarea terenului şi a stâlpilor, susţinând că, întrucât intimata a recunoscut înfiinţarea respectivei reţele electrice şi montarea a 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa, nu se mai impunea efectuarea unei expertize.
Aceste susţineri privesc probele şi vizează reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele anterioare, care nu mai poate fi analizată, de Înalta Curte, faţă de actuala structură a recursului, întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Potrivit art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., dar nu a formulat critici care să vizeze soluţia pronunţată.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar reclamantul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva Deciziei nr. 1076 din 21 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 898/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 914/2015. Civil → |
|---|
