ICCJ. Decizia nr. 987/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 987/2015
Dosar nr. 809/32/2014
Şedinţa publică din 2 aprilie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub numărul 6373/103/2012 din 18 decembrie 2012, reclamanţii P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R., F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.M.T.P.R. SA, pentru ca în contradictoriu cu pârâta şi pe baza probelor ce se vor administra să se dispună:
1. Anularea grilelor de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada susmenţionată, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi a valorii salariului minim brut pe economie;
2. Obligarea pârâtei, la plata diferenţelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, acordate în sume nete, începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta;
3. Anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe şi salariile compensatorii pentru reclamanţii care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009;
4. Obligarea pârâtei la plata diferenţelor pentru salariile compensatorii şi suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare şi drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele şi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele şi actele adiţionale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce solicităm a fi acordate în sume nete.
5. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 13 martie 2013, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate iniţial în prezenta cauză, pentru o mai bună şi uşoară administrare a cauzei dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant M.N.
Prin Sentinţa civilă nr. 562/ C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamţ, a admis excepţia tardivităţii asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar faţă de celelalte capete de cerere a fost respinsă acţiunea ca fiind prescrisă.
Prin Decizia nr. 1603 din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, a fost casată sentinţa în parte, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei cu privire la capătul de cerere privind plăţile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare către Tribunalul Neamţ.
Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, sub numărul 1636/103/2013* din 03 decembrie 2013, reclamant fiind numitul M.N.
Prin Sentinţa civilă nr. 669/C/2014 pronunţată în acest dosar s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul Miron Neculai în contradictoriu cu pârâta SC A.T.P.R. SA şi a fost obligată pârâta la plata sumei nete de 9.528 lei reprezentând diferenţă dintre salariile compensatorii cuvenite şi salariile compensatorii efectiv plătite.
A mai fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul a fost salariat al societăţii pârâte cu contract individual de muncă, modificat prin acte adiţionale (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), încadrat pe post de muncitor calificat, 3B, cu clasa de salarizare 11 care are corespondent coeficientul de ierarhizare 180, până când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în temeiul art. 55 lit. b) C. muncii.
În ceea ce priveşte sistemul de salarizare, s-a constatat că, prin Anexa nr. 1 la C.C.M., acesta a fost stabilit pe de o parte pe 3 reţele de salarizare, aplicabile personalului funcţie de meseria specifică exercitată şi care sunt dezvoltate în Anexa nr. 2 la C.C.M., iar pe de altă parte, pe niveluri, grade de competenţă şi clase de salarizare, astfel cum sunt acestea dezvoltate la art. 3 - 5 din Anexa nr. 1 la C.C.M. pe anii 2004 - 2008.
Din combinarea acestor elemente au rezultat coeficienţii de ierarhizare corespunzători fiecărei clase de salarizare în care angajatorul era obligat să încadreze fiecare salariat în parte, coeficienţi ale căror valori sunt cuprinse între 100% şi 300%, nivelul acestora (al coeficienţilor) fiind prevăzut în tabelul din Anexa 1 la C.C.M. pe anii 2004 - 2008.
Totodată, în alin. (2) al art. 5 din anexa mai sus menţionată, angajatorul a prevăzut expres că: „coeficientul de ierarhizare 100% reprezintă salariul tarifar minim”, iar la art. 6 s-a stabilit nivelul salariului minim de bază ca fiind de 3.500.000 lei vechi, începând cu 01 septembrie 2004, pentru ca în anul 2009 acesta să fie de 600 de lei, conform H.G. nr. 1051 din 10 septembrie 2008.
Coroborând dispoziţiile din CCM la nivel de unitate şi din actele adiţionale ulterioare, cu prevederile legale referitoare la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în conformitate cu art. 164 C. muncii republicat, precum şi cu prevederile C.C.M. la nivel naţional sau de ramură, a rezultat că în perioada 01 iunie 2006 - 31 iulie 2010, au avut loc schimbări ale salariului minim pe unitate de 385 lei începând cu 01 iunie 2006, 424 începând cu 01 septembrie 2.006,440 lei începând cu 01 ianuarie 2.007,500 lei începând cu 01 ianuarie 2008 (a se vedea H.G. nr. 1507/2007), 540 lei începând cu 01 octombrie 2008 (a se vedea H.G. 1507/2007) şi 600 lei începând cu 01 ianuarie 2009 (a se vedea H.G. nr. 1051/2008).
În atare condiţii, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Anexa 1 la C.C.M. unitate pe perioada 2004-2008, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, s-a constatat că pârâtei îi revenea obligaţia de corelare a coeficientului de ierarhizare 100% ce reprezenta salariul tarifar minim pe ţară, ale căror valori s-au modificat în intervalul 01 iunie 2006-21 februarie 2012, în modul mai sus arătat.
Astfel, s-a reţinut că, dacă pârâta SC A.M.T.P.R. SA, şi-ar fi respectat obligaţia legală de a corela salariul de bază la nivel de unitate prevăzut la art. 5 al actului adiţional nr. 2 din 03 noiembrie 2006 la C.C.M., unitate 2004 - 2008 respectiv, la art. 4 al actului adiţional nr. 3 din 11 decembrie 2007 la C.C.M. unitatea 2004-2008, cu valoarea salariului de bază minim brut garantat în plata la nivel naţional prevăzut în C.C.M. naţional 2007-2010, H.G. nr. 1507/2007 şi H.G. nr. 1051/2008 atunci valoarea salariului tarifar al salariaţilor ar fi fost corectă.
Prin urmare, solicitarea de acordare a diferenţei de drepturi băneşti cuvenită cu titlu de salarii compensatorii prin schema de plecări voluntare, şi cele efectiv acordate, s-a considerat întemeiată, raportat şi la art. 94 din C.C.M./ 2004-2008 al SC A.M.R. SA, în forma reglementată prin art. 1 din Actul adiţional nr. 3 din 11 decembrie 2007.
Reclamantul a solicitat retragerea voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C. muncii, urmând să beneficieze de plăţile compensatorii oferite de angajator prin Schema de plecări voluntare.
Potrivit acestui document SC A.M.T.P.R. SA, s-a obligat să acorde plăţi compensatorii în raport cu vechimea în muncă a salariatului şi cu costurile salariale ale companiei, la care se adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual realizat în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuţiile individuale datorate.
Deoarece aceste plăţi compensatorii sunt în directă legătură cu venitul brut individual şi, în consecinţă, cu salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării raporturilor de muncă, pârâta a fost obligată la plata în valoare netă a diferenţelor băneşti în funcţie de valorile corecte ale salariului de bază ce se cuveneau reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză judiciară tehnică contabilă, iar în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 800 lei, cheltuieli ce sunt reprezentate de onorariul apărătorului ales, la care se adaugă cheltuielile cu expertiza tehnică efectuată în cauză, respectiv onorariu expert, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr. 821 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a admis recursul promovat de pârâtă, şi, s-a modificat sentinţa civilă nr. 669 din 21 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în Dosarul nr. 1636/103/2013*, în sensul că s-a respins acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că prin admiterea acţiunii formulate de reclamant, tribunalul a pronunţat o hotărâre ce a fost argumentată exclusiv pe modul de determinare a salariului de bază pentru reclamant, considerând, în consecinţă, că se impune, acordarea diferenţei de salarii compensatorii.
Această analiză, chiar şi în cazul în care ar fi corectă din punct de vedere juridic şi susţinută contractual, s-a apreciat ca fiind străină pretenţiei dedusă judecăţii, întrucât priveşte exclusiv modul de stabilire a salariului de bază, capăt de cerere cu care nu mai era investită instanţa și care fusese respins irevocabil prin sentinţa civilă nr. 562 din 24 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ; prin urmare, extinderea verificării la aceste aspecte nu mai putea fi efectuată decât cu încălcarea autorității de lucru judecat.
La data de 21 noiembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul M.N. prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 821 din 22 octombrie 2014, a Curţii de Apel Bacău în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În raport de aceste dispoziţii legale, s-a arătat că această decizie este contrară Deciziei nr. 1603 din 13 noiembrie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă în primul ciclu procesual, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat.
Prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat şi suspendarea executării silite a deciziei revizuite, fără a motiva în fapt sau în drept acest capăt de cerere.
Prin Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a I a civilă.
La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2015, instanţa a invocat şi din oficiu inadmisibilitatea cererii de revizuire, în raport de faptul că se invocă, ca motiv de retractare, contrarietatea a două hotărâri judecătoreşti pronunţate în acelaşi litigiu, dar în cicluri procesuale diferite.
Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază”.
Această dispoziţie legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Astfel, acest motiv de revizuire sancţionează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părţi se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi, concomitent, anularea ultimei hotărâri.
Rezultă din aceeaşi dispoziţie procesuală menţionată mai sus, că una din condiţiile esenţiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile aşa-zis potrivnice să fie pronunţate în dosare diferite.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că hotărârile judecătoreşti care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunţate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiaşi dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite.
În cadrul aceluiaşi proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluţiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecăţii.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile esenţiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamantul M.N.
Cererea de suspendare a executării silite a deciziei revizuite, va fi respinsă, ca rămasă fără obiect, întrucât, la acest termen de judecată, instanţa a reţinut în pronunţare cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N. împotriva Deciziei nr. 821 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
În aceste condiţii, nemaifiind întrunite condiţiile generale de admisibilitate privind existenţa unei cereri principale de revizuire, pendinte pe rolul instanţei şi caracterul urgent al măsuri, Înalta Curte, constată ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite formulată de revizuent şi în consecinţă o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N. împotriva Deciziei nr. 821 din 22 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării silite a deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 166/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1324/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
