ICCJ. Decizia nr. 1324/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1324/2015
Dosar nr. 2461/110/2011
Şedinţa publică de la 13 mai 2015
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, Dosar nr. 2461/110 din 13 mai 2011, reclamanta SC C. SA a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de proprietari A.P. pentru a fi obligată aceasta din urmă la plata sumei de 743.606,54 RON, reprezentând 383.229,49 RON preţ energie termică şi 360.377 RON penalităţi de întârziere.
Prin precizările la acţiune, reclamanta a arătat că s-a întrerupt cursul prescripţiei prin extrasele de cont din 13 iulie 2009, din 13 ianuarie 2010 şi din 15 iulie 2010, iar prin precizările din data de 13 ianuarie 2011 reclamanta a arătat că pârâta a mai făcut plăţi care au fost trecute în contul debitului şi al penalităţilor, acestea scăzând la 333.316,34 RON şi respectiv 348.833,10 RON, reclamanta scăzând petitul acţiunii la aceste sume.
Pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. a formulat întâmpinare prin care a susţinut că nu s-au respectat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., deoarece reclamanta nu a expus toate pretenţiile, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în Dosarul nr. 6709/110/2009 şi aceea a prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioară datei de 12 mai 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 649 din 19 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru penalităţile de întârziere anterioare datei de 12 mai 2008, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat şi a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC C. SA Bacău în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 333.316,34 RON preţ energie termică şi 178.484,20 RON penalităţi de întârziere, precum şi 11.229 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că între părţi s-a încheiat contractul din 1 decembrie 2004, în baza căruia reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în perioada 14 decembrie 2007-15 decembrie 2010, că pârâta a suportat din investiţii proprii costul preţului şi al montării unor aparate de măsură, motiv pentru care a solicitat reclamantei compensarea acestor costuri cu preţul energiei termice furnizate şi a refuzat la plată penalităţile de întârziere.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 760 din 29 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 13409/180/2008 şi rămasă definitivă prin respingerea apelului de către Tribunalul Bacău, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei din prezenta cauză suma de 95.575 RON preţul aparatelor de măsură a gigacaloriei.
S-a apreciat ca fiind fondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada anterioară datei de 12 mai 2008, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută în folosul celui căruia curge, că pârâta a semnat cele trei extrase de cont însă cu obiecţiuni, şi în mod constant a refuzat la plată facturile privind penalităţile de întârziere.
Din raportul de expertiză contabilă a rezultat că valoarea penalităţilor de întârziere prescrise este de 296.990,99 RON.
Cu privire la respectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. s-a constatat că într-adevăr valoarea penalităţilor ce urmau a fi conciliate este mai mare decât preţul acţiunii, însă aceasta nu a vătămat pârâta, care de altfel nici nu s-a mai prezentat la invitaţia reclamantei.
Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă, apreciindu-se că între cele două cauze nu există identitate de obiect, având în vedere că obiectul Dosarului nr. 6709/110/2009 au fost pretenţiile aferente perioadei 1 mai 2005-30 septembrie 2006, anterioară penalităţilor pretinse în prezenta acţiune.
Pe fondul litigiului, s-a constatat că pentru perioada 12 mai 2008-13 mai 2011 pârâta mai datorează reclamantei suma de 333.316,34 RON pretinsă de reclamantă prin reducerea petitului ca urmare a achitării de către pârâtă a unei părţi din debit în timpul procesului, că expertul a stabilit o sumă cu puţin mai mare, însă instanţa a acordat doar ceea ce s-a cerut.
S-a constatat că penalităţile de întârziere sunt în sumă de 178.484,20 RON pentru perioada 13 mai 2008-13 mai 2011 rămase deduse judecăţii, aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi calculate conform art. 21 din contract, sumă la care pârâta a fost obligată, iar cu privire la cheltuielile de judecată instanţa în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta la plata sumei de 9.229 RON cu titlul de taxă de timbru la valoarea penalităţilor admise, 1/4 din onorariul expert în sumă de 2.000 RON.
Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta SC C. SA Bacău, cât şi pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău au declarat apel.
Prin încheierea pronunţată la data de 4 noiembrie 2015 de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 11 noiembrie 2014, pentru a da posibilitatea apelantei pârâte să depună concluzii scrise.
Prin aceeaşi încheiere, având în vedere că s-a invocat deschiderea procedurii insolvenţei a apelantei SC C. SA şi au fost invocate dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, solicitându-se suspendarea judecăţii cauzei în raport de prevederile art. 412 pct. 1 noul C. proc. civ., curtea de apel a arătat că prezenta cauză este supusă dispoziţiilor vechiului C. proc. civ., textul de lege care reglementează suspendarea fiind art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
S-a constatat că apelanta-pârâtă nu a făcut dovada punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA, motiv pentru care, cererea de suspendare întemeiată pe art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a fost apreciată ca fiind nefondată.
Instanţa a mai arătat că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 devin incidente în condiţiile în care împotriva debitoarei în insolvenţă se formulează cereri judiciare sau extrajudiciare de realizare a creanţelor, iar în cauză acţiunea este formulată de debitoare, sens în care nu este incidenţă suspendarea reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte reprezentarea societăţii în insolvenţă, instanţa a constat că prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2013, rămasă irevocabilă prin nerecurare la data de 12 noiembrie 2013, s-a deschis procedura insolvenţei faţă de reclamantă şi a fost desemnat în procedură lichidator judiciar S.Q. SPRL, astfel că nici suspendarea pe considerentul lipsei reprezentării societăţii nu este fondată.
Prin decizia nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile promovate de apelanta-reclamantă SC C. SA Bacău şi de apelanta-pârâtă Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 311.271,04 RON în loc de 330.316,34 RON reprezentând contravaloare energie termică şi suma de 198.639,48 RON în loc de 178.484,20 RON penalităţi.
Au fost compensate cheltuielile de judecată în apel până la concurenţa sumei de 626,83 RON şi a fost obligată intimata-pârâtă să plătească reclamantei suma de 33,34 RON cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea hotărârii, în ceea ce priveşte apelul reclamantei SC C. SA, instanţa de control judiciar a avut în vedere completarea expertizei efectuate în cauză din care a rezultat că facturile emise de reclamantă în perioada 14 decembrie 2007-13 mai 2008 în valoare de 89.817,72 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice, au fost achitate în perioada 8 septembrie 2010-19 septembrie 2011, prima factura din 14 decembrie 2007 fiind achitată parţial la data de 8 septembrie 2010.
Cum pentru facturile emise în perioada amintită, pârâta a efectuat plăţi parţiale, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat că termenul de prescripţie s-a întrerupt, pentru fiecare dintre facturile menţionate începând să curgă câte un nou termen de 3 ani de la fiecare act al plăţii datoriilor.
Deşi prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia extinctivă, s-a constatat că aceasta nu a avut în vedere plăţile efectuate de pârâtă şi, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, instanţa de apel a reţinut că prescripţia nu s-a împlinit cu privire la obligaţiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007.
Din completarea la expertiză, a rezultat că pentru perioada ulterioară datei de 17 decembrie 2007 cuantumul penalităţilor datorate de pârâtă este de 189.392,83 RON, respectiv 92.908,37 RON pentru perioada 14 decembrie 2007-15 mai 2008 şi 96.484,46 RON pentru restul perioadei în litigiu.
Deşi pârâta nu a recunoscut niciuna dintre obligaţiile reprezentând penalităţi, s-a arătat că plata efectuată pentru debitul principal întrerupe curgerea prescripţiei şi astfel determinarea accesoriilor contractuale s-au realizat în interiorul termenului de prescripţie, motiv pentru care apelul reclamantei formulat sub acest aspect a fost reţinut ca fiind fondat.
La soluţionarea apelului pârâtei instanţa de apel a avut în vedere motivele de apel formulate de aceasta cu respectarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
S-a constatat că prin sentinţa civilă nr. 760/2010 reclamanta a fost obligată să achite pârâtei suma de 95.575 RON cu titlu de pretenţii şi suma de 6.022,50 RON cheltuieli de judecată.
Reclamanta a intrat, în cursul soluţionării cauzei, în procedura insolvenţei, pârâta solicitând înscrierea pe tabelul de creanţă cu suma de 182.057,60 RON, iar administratorul judiciar dispunând trecerea pe tabelul de creanţă a pârâtei cu suma de 108.556 RON.
La 25 noiembrie 2013, în cadrul procedurii insolvenţei, s-a realizat compensarea creanţelor reciproce dintre cele două părţi până la concurenţa sumei de 108.556 RON.
La compensarea creanţelor lichidatorul judiciar a avut în vedere atât sentinţa nr. 760/2010 menţionată, cât şi sentinţa nr. 1266 din 23 decembrie 2009 prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 89.520,70 RON, dar şi facturile care stabilesc c/v energiei termice din 8 august 2008; din 8 septembrie 2008; din 13 octombrie 2008; din 14 noiembrie 2008; din 23 decembrie 2009 (parţial), în valoare totală de 19.045,30 RON.
Instanţa de apel a constatat că obligaţiile de plată dovedite cu facturile avute în vedere la realizarea compensării, deşi s-au stins prin compensare, au fost reţinute de prima instanţă la stabilirea cuantumului obligaţiei de plată a pârâtei.
Sub acest aspect instanţa de control judiciar a constatat întemeiat apelul pârâtei, astfel că a diminuat obligaţia de plată stabilită prin hotărârea apelată cu suma deja compensată, pârâta datorând suma de 311.271,04 RON, în loc de 330.316,34 RON.
Celelalte motive de apel invocate de pârâtă au fost găsite ca fiind nefondate.
Astfel, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat rezultată din sentinţa civilă nr. 1265/2009 s-s apreciat că prima instanţă în mod corect a reţinut că această hotărâre a obligat pe aceeaşi pârâtă la plata sumei de 89.520,70 RON pentru perioada anterioară aceleia solicitată prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză (1 mai 2005-30 septembrie 2006). Astfel, chiar dacă hotărârea este pronunţată între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, obiectul fiind însă diferit, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la prescripţia dreptului la acţiune, acesteia îi sunt incidentele argumentele instanţei de apel expuse la soluţionarea apelului reclamantei, plăţile efectuate de pârâtă constituind o cauză de întrerupere a prescripţiei.
În ceea ce priveşte plata facturilor, prin completarea la expertiza contabilă efectuată în cauză, au fost stabilite obligaţiile de plată ale pârâtei, expertiza fiind comunicată pârâtei cu adresă, iar la termenul următor pârâta nu a contestat şi nici nu a solicitat o expertiză contrară în conformitate cu dispoziţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, nici prin cererea de apel pârâta nu a solicitat refacerea probelor, instanţa de apel fiind îndreptăţită să verifice hotărârea apelată doar în baza probelor administrate de prima instanţă, aşa cum dispune art. 292 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la subvenţiile acordate acestea au fost avute în vedere de către expert la efectuarea expertizei în cauză, sub acest aspect pârâta nu a criticat raportul de expertiză aşa cum acesta a fost completat.
Prin cererea de apel s-a susţinut că penalităţile ar fi fost „şterse” de către consiliul local, însă s-a constatat că pârâta nu a făcut dovada celor susţinute, critica nefiind fondată nici sub acest aspect.
Cu privire la motivele de apel noi depuse la termenul de 16 septembrie 2014 şi care se referă la plata sumei de 89.817,72 RON, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ., prima zi de înfăţişare fiind termenul din 5 mai 2014, dată la care procedura de citare a fost realizată, iar pârâta a fost reprezentată în instanţă de preşedintele acesteia.
În raport de limitele în care au fost admise apelurile, Curtea de Apel Bacău a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru datorată de fiecare dintre apelante până la concurenţa sumei de 626,83 RON şi a fost obligată intimata-pârâtă să plătească reclamantei suma de 33,34 RON cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, au declarat recurs, atât reclamanta SC C. SA Bacău, cât şi pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău, aceasta din urmă declarând recurs şi împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În argumentarea recursului, reclamanta SC C. SA Bacău susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, vizând întreruperea cursului prescripţiei pentru facturile de debit emise în perioada 30 noiembrie 2005-15 noiembrie 2007 (pe care le redă astfel cum acestea sunt menţionate în suplimentul la raportul de expertiză).
Arată că instanţa de apel, făcând aplicarea textelor legale menţionate, pe baza suplimentului la raportul de expertiză contabilă a modificat soluţia primei instanţe, reţinând că se datorează penalităţi calculate asupra facturilor de debit începând cu factura din 14 decembrie 2007, fără a observa însă că la data respectivă mai erau facturi de debit neachitate care sunt trecute în anexa 2.1.2.1.
Astfel, potrivit calcului expertului, penalităţile însumate fac 119.676,37 RON, sumă ce trebuie adăugată sumei de 198.639,48 RON acordată de instanţa de apel. Rezultă suma de 309.067,20 RON la care trebuie adăugată suma de 9.246,65 RON rest plată din factura de penalităţi din 15 februarie 2008, aşa cum a reţinut expertul în raportul de expertiză depus la termenul din 9 noiembrie 2012: „menţionăm că factura din 15 februarie 2008 (penalităţi) în valoare de 10.481,65 RON a fost achitată parţial în sumă de 1.235,00 RON prin chitanţa din 14 ianuarie 2009 rămânând de achitat suma de 9.246,65 RON (anexa 2.1.1.).”.
Aşa fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 318.253,85 RON cu titlu de penalităţi.
Recurenta-pârâtă Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău apreciază decizia atacată ca fiind nelegală, susţinând, în esenţă, că există motive contradictorii în cuprinsul hotărârii, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi, în consecinţă, hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivarea deciziei, arată recurenta-pârâtă, instanţa a reţinut că prezenta cauză este supusă vechiului C. proc. civ., dispoziţii care vor fi aplicate şi în baza cărora se va desfăşura întreg procesul civil, însă la soluţionarea apelului declarat de pârâtă recurge la aplicarea unor dispoziţii procesuale defavorabile pârâtei, şi anume prevederile art. 477 noul C. proc. civ., aceasta fiind singura dispoziţie din noul cod la care recurge instanţa pe timpul desfăşurării recursului.
Apreciază că în temeiul acestor dispoziţii procesuale, instanţa de judecată a procedat la excluderea unor înscrisuri oficiale aflate la dosarul cauzei, care confirmau faptul că debitul real datorat reclamantei este în valoare de 67.468,61 RON.
În opinia recurentei-pârâte, suma achitată de pârâtă, în valoare de 83.789,73 RON se impune a fi scăzută din debitul de 151.258,34 RON, rămânând ca rest de achitat un debit în valoare de 67.468,61 RON, debit pe care asociaţia şi-l însuşeşte.
Precizează că SC C. SA Bacău nu şi-a onorat aceste obligaţii şi pe cale de consecinţă, recurenta solicită diminuarea sumei pretinse de reclamantă cu suma neachitată pârâtei în valoare de 182.058 RON plus suma de 83.789, 73 RON care a fost deja achitată de asociaţie, rezultând în final un debit în valoare de 67.468,61 RON, debit pe care Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău îl apreciază ca fiind legal şi corect calculat.
Referitor la penalităţile solicitate de către SC C. SA Bacău, ca fiind în valoare de 360.317 RON, consideră că acestea au fost calculate în mod nelegal.
Reiterează excepţia prescripţiei la acţiune susţinând, în esenţă, că nu s-a dovedit cu probe temeinice existenţa cauzelor de întrerupere ori de suspendare a prescripţiei.
În acest context, consideră că instanţa de apel a reţinut în mod eronat, ca fiind îndeplinite cerinţele referitoare la întreruperea prescripţiei pe considerentul că factura emisă de creditor şi achitată parţial de către debitor ar întrerupe termenul de prescripţie, reţinându-se în acest sens prevederile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, însă dispoziţiile procesuale în vigoare nu atestă calitatea de act începător de executare unei facturi fiscale (art. 632 noul C. civ.).
În asemenea condiţii, consideră pârâta, se pot aplica prevederile art. 3 şi art. 4 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, consideră că sunt îndeplinite condiţiile art. 431 C. proc. civ. (art. 163, art. 166 şi art. 294 C. proc. civ. de la 1865), motivat de existenţa Dosarului nr. 6709/110/2009, Dosarul nr. 2429/110/2008 şi Dosarul nr. 13409/180/2008 care, au avut acelaşi obiect dedus judecăţii.
Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă critică decizia atacată, motivat de împrejurarea că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 481 C. proc. civ. (art. 296 C. proc. civ. de la 1865) constând în faptul că s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atacată decât aceea din hotărârea atacată, fără consimţământul reclamantei, prin majorarea sumei reprezentând penalităţi de la 178.484,20 RON la 198.639,48 RON.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 4 noiembrie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta critică încheierea atacată susţinând, în esenţă, că instanţa a reţinut şi a aplicat greşit dispoziţiile legale în baza cărora a respins cererile de suspendare a judecăţii cauzei.
Aceasta întrucât, instanţa de judecată a respins cererea de suspendare a cauzei, formulată şi întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. pe motiv că prezenta cauză este supusă dispoziţiilor vechiului C. proc. civ., iar textul de lege care reglementează suspendarea fiind art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ.
De asemenea, apreciază recurenta, motivarea curţii privind suspendarea pe considerentul lipsei reprezentării societăţii ca fiind nefondată, nu este incidenţă cauzei deoarece pârâta nu a invocat lipsa reprezentării societăţii, ci a învederat instanţei de judecată deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra SC C. SA Bacău în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 5 vechiul C. proc. civ.
Curtea a respins în mod eronat prin aplicarea greşită a prevederilor legale şi cererea de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. pe motiv că nu s-a făcut dovada punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău reţinându-se prevederile art. 244 pct. 1 vechiul C. proc. civ., articol care se referă la altceva, nefiind aplicabil prezentei cauze.
Totodată, condiţia invocată în motivarea respingerii cererii de suspendare, şi anume nedovedirea punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău, este o condiţie neconformă cu dispoziţiile legale, indiferent de tipul procedurii la care se face referire, deoarece ambele coduri de procedură civilă prevăd la art. 244 alin. (1) pct. 2 (C. proc. civ. de la 1865) că: „Instanţa poate suspenda judecata, când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea”, respectiv aceiaşi prevedere şi în noul C. proc. civ. la art. 413 alin. (1) pct. 2 cu adăugirea că „dacă legea nu prevede altfel”, însă nicăieri legiuitorul nu impune ca şi condiţie imperativă dovedirea punerii în mişcare a acţiunii penale care nu este identică cu începerea urmăririi penale, cum s-a reţinut în mod eronat de către instanţă, în motivarea încheierii.
Reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., solicitând constatarea nulităţii recursului.
Pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. de la 1865, solicitând, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
Preliminar, Înalta Curte reţine că legea aplicabilă litigiului din punct de vedere procesual este vechiul C. proc. civ. (de la 1865), având în vedere, dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a noului C. proc. civ.
Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Contrar susţinerilor reclamantei, instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt conformă probelor administrate şi a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor privitoare la interpretarea cursului prescripţiei, nefiind incident motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă.
Apelul, prin efectul său devolutiv, a permis instanţei de control judiciar să concluzioneze că, în speţă, prima instanţă nu a avut în vedere plăţile efectuate de pârâtă şi, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, prescripţia nu s-a împlinit cu privire la obligaţiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007.
Din completarea la expertiză, anexa 2.1.2.1 a rezultat că pentru perioada ulterioară datei de 14 decembrie 2007 cuantumul penalităţilor datorate de pârâtă sunt de 189.392,83 RON, respectiv 92.908,37 RON pentru perioada 14 decembrie 2007-15 mai 2008 şi 96.484,46 RON pentru restul perioadei în litigiu.
Se constată că recurenta-reclamantă pretinde că expertiza a menţionat şi alte facturi restante pentru care s-au calculat penalităţi (2005-2007), însă este de reţinut că aceste facturi, inclusiv penalităţile aferente nu au făcut obiectul pretenţiei dedusă judecăţii.
Cât priveşte criticile vizând cuantumul penalităţilor, respectiv redarea facturilor astfel cum acestea apar în suplimentul la raportul de expertiză, susţinerile recurentei potrivit cărora pentru penalităţile restante 2005-2007 s-a emis factura din 15 februarie 2008, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.
Din expunerea argumentelor evocate de recurenta-reclamantă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ., reaprecierea probelor nemaifiind posibilă în această etapă procesuală odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi ale art. 304 pct. 10 C. proc. civ. prin dispoziţiile Legii nr. 219/2005.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea atacată, ca fiind legală.
Examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău nu este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.
De asemenea, criticile recurentei nu susţin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată.
De altfel, prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt invocate formal, fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres şi limitativ reglementat de normele procedurale.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenta este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unui act juridic, or, în speţă, recurenta încearcă o schimbare a situaţiei de fapt, antamând probleme ce ţin de modalitatea de administrare şi interpretare a probelor, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.
Interpretarea dată probelor reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de control judiciar a verificat, legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, raportat la scopul urmărit prin promovarea acţiunii, în limitele în care apelantele au înţeles să învestească instanţa de control judiciar şi să-şi argumenteze susţinerile, ţinând cont şi de întregul probatoriu administrat, iar faptul că soluţia nu a corespuns voinţei pârâtei nu poate fi asimilat unei nemotivări sau motivări contradictorii şi nici nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greşită a unor dispoziţii contractuale ori aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 477 noul C. civ., astfel cum în mod eronat pretinde recurenta ca fiind „singura dispoziţie legală la care a recurs instanţa pe timpul desfăşurării procesului”.
De asemenea, în cauză au fost corect interpretate dispoziţiile legale în materia prescripţiei şi nu există niciun motiv de nelegalitate care să impună modificarea deciziei recurate.
S-a reţinut cu justeţe incidenţa art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul 167/1958, potrivit căruia prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare, plăţile parţiale efectuate de pârâtă constituind o cauză de întrerupere a prescripţiei, începând să curgă câte un nou termen de 3 ani de la fiecare act al plăţii datoriilor.
Astfel, deşi pârâta nu a recunoscut niciuna din obligaţiile reprezentând penalităţi, plata efectuată pentru debitul principal întrerupe curgerea prescripţiei şi astfel determinarea accesoriilor contractuale s-au realizat în interiorul termenului de prescripţie.
În mod legal a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât între cele două cauze nu există identitate de obiect, având în vedere că obiectul Dosarului nr. 6709/110/2009 a fost pretenţii aferente perioadei 1 mai 2005-30 septembrie 2006, perioadă anterioară penalităţilor pretinse în prezentul litigiu, fiind nefondate şi criticile recurentei formulate sub acest aspect.
Recurenta-pârâtă în mod greşit se prevalează de o încălcare a dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., respectiv a principiului non reformatio in pejus, susţinând că i s-a creat o situaţie mai grea în propria cale de atac decât cea din hotărârea atacată, prin majorarea sumei datorate reclamantei.
Aceasta întrucât, principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 296 teza a ll-a C. proc. civ. îşi găseşte aplicabilitatea numai în situaţia în care există doar apelul unei părţi.
În condiţiile în care apelul este declarat de două sau mai multe părţi cu interese contrare, cum este şi situaţia de faţă, apelantei-intimate i se poate agrava situaţia în calea de atac.
În speţă, instanţa de control judiciar a constatat legal că deşi prima instanţă a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia extinctivă, aceasta nu a avut în vedere plăţile efectuate de pârâtă şi, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 mai 2011, prescripţia nu s-a împlinit cu privire la obligaţiile de plată dovedite prin facturile de plată a debitului principal emise începând cu data de 14 decembrie 2007, astfel că, admiţând apelul reclamantei SC C. SA şi schimbând, în parte, sentinţa apelată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 198.639,48 RON în loc de 178.484,20 RON penalităţi, în condiţiile în care aceasta din urmă solicitase prin cererea de chemare în judecată 360.377 RON penalităţi de întârziere.
Pentru toate considerentele reţinute, Înalta Curte constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, dând o corectă eficienţă textelor de lege incidente în speţă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.
Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
Analizând încheierea recurată, în raport de criticile formulate de pârâta, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed:
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situaţiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare şi precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta critică în realitate aplicarea greşită a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Prevalându-se de împrejurarea că s-a respins în mod eronat prin aplicarea greşită a prevederilor legale cererea de suspendare întemeiată pe art. 413 alin. (1) pct. 2 noul C. proc. civ. (respectiv art. 244 pct. 2 vechiul C. proc. civ.), întrucât instanţa a reţinut prevederile art. 244 pct. 1 vechiul C. proc. civ., recurenta invocă în realitate o greşeală materială circumscrisă procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., care nu poate forma obiectul examinării instanţei de recurs.
Aceasta întrucât, din considerentele încheierii recurate rezultă cu evidenţă că instanţa de apel a analizat cazul de suspendare invocat de pârâtă, arătând că aceasta nu a făcut dovada punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău.
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
În cauză, s-a constatat că pârâtă nu a făcut dovada punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva reclamantei SC C. SA Bacău, prin urmare, că nu au existat indiciile unei infracţiuni pentru o faptă care are o înrâurire directă asupra soluţionării civile pendinte, motiv pentru care s-a apreciat în mod legal ca fiind nefondată şi sub acest aspect cererea de suspendare a cauzei.
În altă ordine de idei, este de reţinut că suspendarea legală facultativă este acea formă a suspendării care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii, iar suspendarea judecătorească instituită de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contrar susţinerilor recurentei, are un caracter facultativ.
Este adevărat că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, însă, este de reţinut că această normă este de strictă interpretare, iar suspendarea operează numai cu privire la acţiunile pornite împotriva debitoarei, în scopul protejării persoanei juridice aflate în această situaţie, neputând fi extinsă prin analogie.
Or, în cauză, astfel cum în mod legal a constatat şi instanţa de control judiciar, acţiunea este formulată de debitoare, sens în care nu era incidenţă suspendarea reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.
Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, încheierea atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând încheierea atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău prin lichidator judiciar S.Q. SPRL împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursurile declarate de pârâta Asociaţia de Proprietari A.P. Bacău împotriva deciziei nr. 137/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 987/2015. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 1325/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
