ICCJ. Decizia nr. 994/2015. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 994/2015
Dosar nr. 636/44/2014
Şedinţa din camera de consilia de la 2 aprilie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele;
Prin Decizia nr. 646 din 21 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 636/44/2014 de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 400 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi.
Inadmisibilitatea cererii de revizuire s-a constatat în raport de dispoziţiile art. 431 şi 509 pct. 8 C. proc. civ. pentru inexistenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză faţă de sentinţa civilă nr. 2277 din 4 decembrie 2013 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 6719/121/2013,
Decizia pronunţată în revizuire, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ. a fost dată cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Obiectul litigiului de faţă îl constituie cererea reclamanţilor A.N. şi alţii, reprezentaţi de Sindicatul Preuniversitar Galaţi, de acordare a drepturilor salariale pentru perioada 1 ianuarie 2010 -13 mai 2011.
Prin Decizia nr. 400 din 2 iunie 2014, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul reclamanţilor formulat împotriva sentinţei civile nr. 228 din 13 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă.
Decizia este definitivă, potrivit art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Noul C. proc. civ., conform căruia, „hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
împotriva Deciziei nr. 646 din data de 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, revizuientul S.Î.P. Galaţi, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A.N., A.M., B.O.G., B.R., B.M., B.I., B.G., B.M., B.I., B.L., C.A.C., C.L., C.N., C.L., C.A., C.L., C.V., C.G., C.M., D.M., D.G., D.S., D.M., F.I., G.D., G.A., G.C., G.D.V., G.Z., l.M., l.I., M.M., M.B.L., M.A., N.D., N.M.L., N.A., N.E., P.C.L., P.C.V., P.C., P.E.G., R.M., R.A., R.G., S.J.M., S.T., Ş.V., T.R.M., T.M., T.R., T.R., T.G., T.G., V.S., V.G., E.R., S.A. a fomulat recurs, înregistrat la 8 decembrie 2014 la Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, iar pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 ianuarie 2015 şi repartizat completului C.F. 11.
Recursul a fost declarat în termen.
Analizând, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. recursul formulat, Înalta Curte, constată că este inadmisibil şi urmează, să-l respingă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este suspusă numai căilor de atac prevăzute de lege, m condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, realizarea unui control judiciar asupra hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Conform art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Alin. (6) din acelaşi articol prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul; în cazului în care instanţa de revizuire este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători".
Aliniatul 6 trebuie însă interpretat prin corelare cu aliniatul 5, astfel încât, recursul este admisibil numai dacă hotărârea atacată cu revizuire este ea însăşi susceptibilă de a fi atacată.
Împrejurarea că în aliniatul 6 legiuitorul a menţionat calea de atac a recursului are semnificaţia suprimării căii de atac a apelului (pentru ipotezele în care această cale de atac s-ar putea exercita anterior recursului), iar nu pe aceea a instituirii unei noi căi de atac în situaţia în care aceasta nu ar fi prevăzută; aceasta pentru că se contravine principiului legalităţii şi unicităţii căii de atac şi se creează, contrar intenţiei legiuitorului, pe cale de interpretare un nou grad de jurisdicţie.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia nr. 646 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 636/44/2014, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 400 din 2 iunie 2014 a Curţii de Apei Galaţi-Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Aşadar, recursul declarat nu este admisibil, întrucât, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii, Decizia nr. 400 din 2 iunie 2014, pronunţată de către Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de recurs, este definitivă, potrivit art. 18 din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şî pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Noul C. proc. civ., împotriva acesteia neputându-se exercita calea de atac a recursului.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art, 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil. Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac şi va fi comunicată tuturor părţilor în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul S.Î.P. Galaţi, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A.N., A.M., B.O.G., B.R., B.M., B.I., B.G., B.M., B.l., B.L., C.A.C., C.L., C.N., C.L., C.A., C.L., C.V., C.G., C.M., D.M., D.G., D.S., D.M., F.I., G.D., G.A., G.C., G.D.V., G.Z., l.M., l.I., M.M., M.B.L., M.A., N.D., N.M.L., N.A., N.E., P.C.L., P.C.V.l., P.C., P.E.G., R.M., R.A., R.G., S.J.M., S.T., Ş.V., T.R.M., T.I., T.R., T.R., T.G., T.G., V.S., V.G., E.R., S.A. Împotriva Deciziei nr. 646 din data de 21 octombrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 aprilie 2015,
← ICCJ. Decizia nr. 981/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 998/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|