ICCJ. Decizia nr. 998/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şi JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 998/2015
Dosar nr. 150/44/2014
Şedinţa publica din 3 aprilie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, contată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub nr. 2248/9H/2010, reclamantele R.G. şi R.R.G. au solicitat, în contradictoriu eu pârâţii Primăria municipiului Focşani prin primar. C.U.P. RA, Focşani, SC A.C. SRL Focşani şi C.A.N.P. Bucureşti, anularea dispoziţiei din 11 martie 2010, emisă de Primăria municipiului Focşani, prin primar, prin care a fost respinsă notificarea din 27 iunie 2001 referitoare la imobilul situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea.
La termenul de judecată din 23 iunie 2011 s-a dispus conexarea la Dosarul nr. 2248/9S/2010 a Dosarului nr. 2249/91/2010 ai Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, care avea ca obiect anularea dispoziţiei din 11 martie 2010, emise de Primăria municipiului Focşani, prin primar, prin care a fost respinsă notificarea din 27 iunie 2001, formulată de autorul reclamantelor, R.G., ce viza imobilul situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea.
Prin sentinţa nr. 293 din 12 aprilie 20.12, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâta SC A.C. SRL Focşani; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii, formulată de pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A.N.P., Bucureşti şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ea fiind formulată împotriva unei persoane iară calitate procesuală pasivă; a admis, în parte, acţiunile civile formulate şi completate de reclamantele R.G. şi R.R.G., a anulat dispoziţiile din 11 martie 2010 emise de pârâta Primăria municipiului Focşani, prin primar, şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 decembrie 2003 de B.N.P., T.R., încheiat între pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani; a dispus restituirea către reclamante a imobilului casa C.I. situat în municipiul Focşani, şi a suprafeţei de teren de 929 mp, aferentă construcţiei; a dispus restituirea către reclamante a terenului liber în suprafaţă de 1.200 mp, aflat pe vechiul amplasament situat în Focșani, respectiv poligonul 6-5-16-15-14-13-12-11-6- din schiţa anexă la rapoitui de expertiză întocmit de expertul C.V.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate, constând într-un corp de case mari cu 7 camere şi dependinţe.
Prin Decizia nr. 90/R din 20 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantele R.G., R.R.G. şi de pârâtele Primăria municipiului Focşani, prin primar, SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani împotriva sentinţei nr. 293 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă; a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond.
În rejudecare, prin sentinţa nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2248/91/2010* Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, a admis, în pane, acţiunile formulate de reclamantele R.G. şi R.R.G.; a anulat dispoziţiile din 11 martie 2010 şi 12 martie 2010 emise de pârâta Primăria municipiului Focşani, prin primar, şi a dispus restituirea în natură către reclamante a suprafeţei de teren liber de 1.185 mp din fostul amplasament situat în Focşani, respectiv poligonul 2-20-21-22-23-24-25-26-3-2 din schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit, de expertui R.N.D.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 3.201 mp teren intravilan situat în municipiul Focşani, conform schiţei anexate raportului de expertiză efectuat de expertul R.N.D.; a constatat că reclamantele au dreptul la despăgubiri pentru construcţiile demolate, respectiv un corp de case mari cu 7 camere şi dependinţe şi un corp notat cu C.I. în expertiza întocmită de expertul C.V., eu o suprafaţă construită de 327,94 mp; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 decembrie 2003 de B.N.P., T.R.; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâta SC A.C. SRL Focşani; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii, formulată de pârâtele SC A.C. SRL Focşani şi C.U.P. RA Focşani, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.A.N.P. Bucureşti şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane iară calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 156/R din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a constatat ca fiind nul recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva sentinţei nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2248/91/2010*, pentru nemotivare.
Împotriva acestei decizii au formulat din nou recurs reclamantele R.G. şi R.R.G., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 ianuarie 2015, sub nr. 150/44/2014, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând nemulţumiri legate de modul de soluţionare a cauzei
Examinând recursul în raport de excepţia de înadmisibîlitate invocată de instanţă, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constata următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Conform prevederilor ari. 129 din Constituţia României,. împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate căile de atac. în condiţiile legii.
Din coroborarea dispoziţiilor legaie menţionate, rezultă că recursul formulat împotriva unei hotărâri irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac, întrucât dreptul de exercitare a fost epuizat.
În cauză, prin Decizia irevocabilă nr. 156/R din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea Apei Galaţi, secţia I civilă, s-a constatat ce fiind nul recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva sentinţei nr. 717 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2248/91/2010*, pentru nemotivare.
În raport de această împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, iniţierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile prevederilor legale.
Aşa fiind, decizia supusă recursului, în cauza pendinte, este irevocabilă şi, prin urmare, nesusceptibilă de reformare în această cale de atac.
Mai mult, hotărârea vizată nu face parte din categoria hotărârilor judecătoreşti menţionate de dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva acesteia nefiind stipulat de lege.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea atacată a fost dată de o instanţă de recurs, iar hotărârea astfel pronunţată este irevocabilă, recursul îndreptat împotriva acesteia este inadmisibil.
În concluzie, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză de reclamantele R.G. şi R.R.G. va fi respins, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele R.G. şi R.R.G. împotriva Deciziei nr. 156/R din 2 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 994/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1012/2015. Civil → |
---|