ICCJ. Decizia nr. 965/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 965/2015
Dosar nr. 25622/3/2010
Şedinţa publică din 01 aprilie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 11689/300 din 1 noiembrie 2007, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta P.E.C. a chemat-o în judecată pe pârâta C.V., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 2, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1997, încheiat cu SC A. SA, pe numele mamei sale, G.F. şi a certificatului de moştenitor din 24 octombrie 2002, locuinţă compusă din trei camere, bucătărie şi balcon, în exclusivitate şi cămară, vestibul, culoar, boxă şi WC comun şi cota indiviză de 11,48 % din părţile comune ale întregului imobil, precum şi 30,19 mp teren situat sub construcţie.
Prin cererea reconvenţională formulată la data de 6 decembrie 2007, pârâta - reclamantă C.V. a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul acţiunii în revendicare şi valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin care acest imobil a fost dobândit de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 6250 din 26 iunie 2008, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea principală şi a obligat pârâta-reclamantă să lase reclamantei-pârâte în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din trei camere, bucătărie şi balcon, în exclusivitate şi cămară, vestibul, culoar, boxă şi WC în comun şi cota indiviză de 11,48 % din părţile comune ale întregului imobil, precum şi 30,19 mp teren situat sub construcţie; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională şi a dispus obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 1409/A din 07 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a anulat sentinţa civilă apelată şi a constatat competent să judece cauza, în primă instanţă, tribunalul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 1297/3/2010, la data de 14 ianuarie 2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1188 din 5 iunie 2012, a fost admisă acţiunea în revendicare, iar cererea reconvenţională a fost disjunsă, formându-se prezentul dosar, soluţionarea cererii reconvenţionale fiind suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în revendicare.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 24 martie 2014.
Prin sentința civilă nr. 621 din 26 mai 2014, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta C.V., a constatat dreptul de proprietate al reclamantei C.V. asupra apartamentului situat în Bucureşti, sector 2 şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Decizia civilă nr. 58/A din 20 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1188 din 5 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii în revendicare ca neîntemeiată.
În considerentele deciziei pronunţate în apel, între aceleaşi părţi, în cadrul acţiunii în revendicare, s-a reţinut că reclamanta P.E.C. nu poate dovedi existenţa bunului ce face obiectul revendicării în patrimoniul său, neavând astfel un drept la restituirea imobilului în litigiu, ci doar un drept de creanţă în condiţiile legii speciale.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, prin titlul exhibat de C.V., se constată că bunul a fost dobândit de aceasta în condiţii de legalitate, contractul fiind încheiat cu proprietarul aparent, al cărui titlu nu era contestat la acel moment şi cu respectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. Acest titlu nu a fost desfiinţat, fiind preferat titlului opus de reclamantă, în cadrul acţiunii în revendicare.
Atât soluţia adoptată asupra acţiunii în revendicare, dar şi considerentele hotărârii prin care aceasta a fost respinsă se opun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Obiectul cererii ce face obiectul prezentului dosar este reprezentat de constatarea calităţii de proprietar a reclamantei C.V. asupra imobilului apartament, situat în Bucureşti, sector 1, fiind astfel în prezenţa unei acţiuni în constatare, admisibilă, bunul aflându-se în posesia reclamantei, iar titlul său fiind contestat la momentul formulării cererii printr-o acţiune în revendicare.
Tribunalul a reţinut că, faţă de puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în acţiunea în revendicare cu privire la acelaşi imobil, dreptul de proprietate se află în patrimoniul reclamantei, în baza unui contract încheiat cu respectarea condiţiilor de validitate, astfel cum acestea au fost reglementate de dispoziţiile Legii nr. 112/1995. În plus, contractul de vânzare-cumpărare, titlul reclamantei, nu a fost desfiinţat, acesta consolidându-se prin neformularea de către pârâtă a acţiunii în declararea nulităţii absolute a contractului, în termenul special de prescripţie prevăzut de lege.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta P.E.C., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, pârâtă a arătat că judecarea cererii reconvenționale s-a realizat fără citarea sa legală, întrucât, astfel cum rezulta din chiar cererea de chemare în judecată, apelanta P.E.C. a indicat domiciliul său ca fiind acela din București, sector 2.
Ulterior, pe parcursul soluționării acțiunii în revendicare imobiliara, apelanta şi-a ales diferite domicilii procesuale, ultimul dintre acestea fiind ales la sediul Cabinetul de Avocat „S.S.D." din București, sector 1.
Mai mult, aceste informații le avea chiar şi intimata-reclamanta, care cunoștea, după 7 ani de procese, atât faptul că, în prezent, apelanta nu locuieşte în ţară, cât şi faptul ca domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedura este altul decât cel avut în vedere de instanța de fond.
Apelanta a solicitat să se constate că citarea sa la adresa - Cabinetul de Avocat "S.A.", din București, sector 3 este greșită pentru că niciodată nu şi-a ales domiciliul procesual la Cabinetul de Avocat "S.A." și pentru că apelanta avea un ultim domiciliu procesual ales, ce fusese indicat în mod expres în mai multe rânduri, la sediul Cabinetului de Avocat "S.S.D." din București, sector 1.
Alegerea instanței de fond de a fi citată la adresa din București, sector 3 este cu atât mai bizara cu cât comunicarea hotărârii apelate s-a făcut la adresa din București, sector 2, aceasta din urma fiind şi singura adresa menționata în dispozitivul sentinței.
Evident că, prin citarea greșită a apelantei, s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului, respectiv a hotărârii apelate, vătămarea constând în imposibilitatea de a-și formula şi susține apărările, în încălcarea principiului egalităţii armelor şi în obstrucționarea dreptului său la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În măsura în care se va aprecia că apelanta a fost legal citată, a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, aceasta fiind neîntemeiata.
În raport de atitudinea sa procesuală, apelanta a considerat că nu datorează cheltuieli de judecată intimatei-reclamante. Totodată, a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat de 9.000 lei, exagerat de mare, impunându-se a fi cenzurat, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin raportare la munca efectiv depusă, durata procesului şi dificultatea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 537/A din 2 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25622/3/2010, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.V.; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Constatându-se legal învestită să soluţioneze calea de atac şi examinând actele şi lucrările dosarului în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel formulate, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reţinut următoarele:
Din actele dosarului, rezultă că rejudecarea cererii reconvenţionale având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei - reclamante C.V. asupra apartamentului în litigiu a fost disjunsă prin sentinţa civilă nr. 431 din 29 octombrie 2010, dispunându-se formarea unui nou dosar - Dosarul nr. 25622/3/2010 - în cadrul căruia părţile au fost citate în vederea respectării drepturilor procedurale.
Curtea a constatat că, în dosarul nou format, domiciliul apelantei - pârâte, indicat chiar în cuprinsul cererii reconvenţionale disjunse, este Bucureşti, sector 2.
Curtea a constatat că apelanta a fost citată prin mandatar av. S.A., în condiţiile în care, în dosarul nou format, nu a fost depusă o procură, conform art. 67 C. proc. civ. de la 1865.
Pe parcursul soluţionării dosarului nou format, apelanta a fost citată numai la domiciliul mandatarului av. S.A., inclusiv la termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile pe fond, iar hotărârea judecătorească a fost comunicată la domiciliul indicat în cererea reconvenţională - Bucureşti, sector 2.
Referitor la citarea apelantei prin mandatar, Curtea a reţinut că, în dosarul ataşat - Dosar nr. 1297/3/2010*, apelanta şi-a ales domiciliul la sediul cabinetului av. V.L.D. (fila 18, Dosar nr. 1297/3/2010*), prin cererea depusă la 21 mai 2012, la instanţa de fond - Tribunalul București, secția IV-a civilă, iar, în apel, şi-a ales domiciliul la Cabinet av. S.S.D. (fila 27, Dosar nr. 1297/3/2010* - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), domiciliu ales pe care l-a menţinut şi în faza procesuală a recursului (fia 8 - Dosar nr. 1297/3/2010* al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia I civilă).
Prin urmare, şi în situaţia în care instanţa de fond ar fi avut în vedere domiciliul apelantei - reclamante - pârâte din cererea principală, ce a format obiectul Dosarului nr. 1297/3/2010*, citarea acesteia s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 93 C. proc. civ. de la 1865, întrucât ultimul domiciliul ales al apelantei a fost la av. S.S.D., în sector 1.
Având în vedere că procedura citării este o instituţie fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii principiului dreptului la apărare, precum şi a principiului contradictorialităţii şi constatând că apelanta - pârâtă P.E.C. nu a fost citată conform dispozițiilor art. 85 şi 90 C. proc. civ. de la 1865, la domiciliul său, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată critica formulată cu privire la nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare.
Aceasta întrucât, potrivit art. 85 C. proc. civ. de la 1865, cererea formulată va fi analizată doar dacă părţile au fost legal citate, iar, conform art. 107 C. proc. civ. de la 1865, sancţiunea soluţionării unei cereri în condiţiile în care părţile nu au fost citate este nulitatea.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 90 C. proc. civ. de la 1865, Curtea a reţinut că citarea se face la domiciliul părţii, în speţă, domiciliul apelantei fiind în Bucureşti, sector 2.
Întrucât apelanta a fost citată la o altă adresă decât adresa de domiciliu, Curtea a apreciat că se impune, conform art. 297 C. proc. civ. de la 1865, anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca, în rejudecare, instanţa de fond să aibă în vedere şi celelalte aspecte invocate de apelanta P.E.C. în motivele de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.V., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul menţinerii cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea soluționării apelului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a criticat decizia instanţei de apel ca fiind netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă a criticat aprecierea instanţei de apel, conform căreia citarea pârâtei P.E.C. la mandatara S.A. este greşită.
S-a arătat că, la dosar, se află procura specială din 11 august 2009, prin care intimata-pârâtă a mandatat-o pe S.A. să primească toate actele de procedură, chiar instanţa de apel dispunând citarea acesteia atât la domiciliul mandatarei S.A., cât şi la domiciliul apelantei.
Astfel, în opinia recurentei, trimiterea cauzei spre rejudecare, pe considerentul că pârâta a fost citată la o altă adresă decât cea de domiciliu este greşită, întrucât instanţa nu avea obligaţia de a cita pârâta la nenumăratele cabinete de avocatură indicate, cât timp aceasta a beneficiat de serviciile mai multor cabinete de avocatură, iar procura acordată mandatarei S.A. nu a fost revocată.
Intimata P.E.C. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, și acordarea cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor succede:
Singura critică formulată în cauză se raportează, în esență, la faptul că, în mod nelegal, instanța de apel ar fi aplicat dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât, la dosar, există o procură specială din 11 august 2009, emisă în favoarea lui S.A., prin care aceasta era împuternicită de către intimată să primească orice acte de procedură, procură ce nu a fost revocată până în prezent.
În conținutul aceleiași critici, s-a susținut că citarea apelantei s-a făcut atât la domiciliul mandatarei S.A., cât și la domiciliul apelantei însăși.
În drept, art. 85 C. proc. civ. formulează în termeni imperativi necesitatea citării: Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.
Caracterul imperativ al regulii enunțate este reaccentuat de art. 107 C. proc. civ., în sensul căruia președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Potrivit art. 90 alin. (1) alin. (1) C. proc. civ., „înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări (…)”.
Potrivit art. 93 C. proc. civ., în cazul alegerii de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar, în absenţa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
Textele legale enunţate instituie unul dintre principiile fundamentale în legătură cu realizarea procedurii de citare, potrivit căruia citaţia se înmânează la domiciliul sau reşedinţa celui citat, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare al părților și contradictorialitatea procedurii. Prin urmare, legea procesual civilă impune citarea sau comunicarea actelor de procedură la domiciliul persoanei ce trebuie înștiințată, celelalte modalităţi de comunicare reglementate de aceleaşi norme, inclusiv cele prevăzută de art. 90 teza a II-a și art. 93 C. proc. civ., întrucât se constituie în excepţii de la regula evocată, fiind aplicabile doar în cazul în care nu se poate realiza sau îndeplini procedura la locul instituit drept regulă.
Ordinea de prioritate instituită de text, ca şi raportul dintre cele două teze ale textului, de tipul regula - excepţie, impun respectarea întocmai a acestei norme legale, esenţială pentru desfăşurarea unei proceduri judiciare echitabile.
Din perspectiva jurisprudenței instanței de contencios european al drepturilor omului, obligatorie pentru instanțele naționale, se poate reține că aceasta a considerat că dreptul la un tribunal cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în egală măsură în domeniul specific al comunicării actelor juridice către părţi (a se vedea cauza Miholapa împotriva Letoniei, hotărârea din 31 mai 2007, parag. 23).
În acest sens, instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părțile şi să se asigure că acestea din urmă au cunoştinţă de procedurile din care fac parte (cauzele SC R.S. SRL împotriva României, hotărârea din 8 ianuarie 2013, par. 30 Miholapa împotriva Letoniei, parag. 31, şi Övuş împotriva Turciei, hotărârea din 13 octombrie 2009, parag. 48).
Aplicând aceste principii la cauza particulară dedusă judecății, instanța de recurs apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală, întrucât corect a statuat instanța de apel că citarea lui P.E.C. trebuia să se facă la domiciliul său sau la ultimul domiciliu procesual indicat.
În acest sens, instanța de apel a reținut - aspect ignorat de către recurentă - că, în dosarul nou format, ca o consecință a disjungerii cererii reconvenționale, domiciliul intimatei din prezenta cerere era cel indicat în chiar cuprinsul cererii principale de chemare în judecată - București, sector 2 - nefiind atașată nicio procură sau cerere privind citarea în continuare a intimatei, pentru această cauză, la mandatar avocat S.A.
Mai mult, ultimul domiciliu procesual indicat de către intimata P.E.C. era la Cabinet avocat S.S.D., în București, sector 1.
Cum intimata nu indicase în dosarul nou format, ulterior disjungerii, domiciliul procesual la mandatar avocat S.A. este lipsită de relevanță juridică împrejurarea invocată de recurentă că procura specială din 11 august 2009, prin care intimata-pârâtă a mandatat-o pe S.A., în Dosarul nr. 11689/300/2007, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, să primească toate actele de procedură, nu a fost revocată.
În ceea ce privește susținerea conform căreia apelanta ar fi fost citată, pe parcursul derulării procedurii în fața primei instanțe, și la domiciliul său, aceasta este contrazisă de actele aflate la dosar, constatându-se că, la domiciliul apelantei, s-a realizat exclusiv comunicarea sentinței civile nr. 621 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ceea ce are o altă semnificație procesuală și nu poate echivala cu citarea apelantei pentru a participa la însăși desfășurarea litigiului în care avea calitatea de parte.
În consecință, cum nu se poate da eficienţă juridică unei proceduri viciate sau neregulat realizate şi nici efectele sau consecinţele unei asemenea proceduri nu pot fi acelea prevăzute de lege pentru ipoteza îndeplinirii sale cu respectarea principiilor legale, se constată a fi legală soluția pronunțată de instanța de apel.
În același sens, pretinsa înștiințare a intimatei privind desfășurarea procesului civil de către foștii săi avocați nu poate fi asimilată cu comunicarea legală a actelor de procedură, în sens procesual, şi nu poate produce consecinţele stipulate de lege pentru ipoteza îndeplinirii actului în deplină regularitate procedurală.
Astfel, chiar dacă se poate constata împrejurarea schimbării avocaților în cauză de către intimată, cu consecința alegerii mai multor domicilii procesuale succesive, acest comportament procesual al părții nu poate determina ignorarea neregularităţilor procedurale constatate în cauză, care sunt imputabile instanței și care fac, în conformitate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ca actele de procedură întocmite în aceste condiţii să fie afectate de nulitate şi să atragă intervenţia sancţiunii anulării hotărârii aplicate de instanţa de apel, pentru a se respecta pe deplin garanțiile procesului echitabil astfel cum sunt acestea reglementate în articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pct. 8 al aceluiași articol a fost invocat doar formal, întrucât nu putea fi incident în prezenta cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 274 coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., recurenta C.V. va fi obligată la plata către intimata P.E.C. a cheltuielilor de judecată aferente recursului, în cuantum de 800 lei, reduse conform criteriilor instituite de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciindu-se că natura și complexitatea cauzei, precum și împrejurarea că aceasta a fost soluționată la primul termen de judecată nu impun acordarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.480 lei, astfel cum a pretins intimata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva Deciziei nr. 537/A din 02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenta-reclamantă C.V. la plata către intimata-pârâtă P.E.C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 945/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 976/2015. Civil → |
|---|
