ICCJ. Decizia nr. 15/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 15/2016
Dosar nr. 44092/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de Ia 13 ianuarie 2016
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe roh.il Tribunalului Bucureşti la data de 17 decembrie 2014, reclamantele D. (fosta F.) S. şi F.G. au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr. 1930 din 30 septembrie 2014 emisă de C.N.C.I., ca fiind netemeinică si nelegală; obligarea pârâtei la acordarea către reclamante a măsurilor reparatorii, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentinţa nr. 617 din 5 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompelenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 s-a stabilit că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, dispoziţiile legii se aplică cererilor formulate şi depuse în termen legal la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii.
În susţinerea acestei interpretări este de menţionat şi faptul că art. 35 nu face referire la „entitatea emitentă" a deciziei de validare, ci la „entitate", precum şi că de fiecare dată când intenţia legiuitorului a fost de a stabili competenţa unei singure instanţe, a identificat-o prin denumire.
În speţă competenţa teritorială de soluţionare a cererii aparţine entităţii învestite iniţial cu soluţionarea notificării, pentru că o interpretare contrară ar conduce Ia concluzia că soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva C.N.C.I., referitoare la imobilele de pe întreg teritoriul ţării, ar reveni unei singure instanţe, respectiv Tribunalului Bucureşti, iar probatoriul ar fi administrat în numeroase cazuri prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului, cu consecinţa temporizării actului de justiţie, finalitate care ar fi dificil de prezumat că ar fi putut fi urmărită de legiuitor.
Prin sentinţa nr. 2397 din 1 octombrie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamante şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În considerentele sentinţei, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34, pot fi atacate de persoana care se considera îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Legiuitorul a urmărit stabilirea competenţei teritoriale în favoarea instanţei unde îşi are sediul entitatea învestită cu soluţionarea cererii privind acordarea de măsuri reparatorii în situaţia bunurilor preluate abuziv în proprietatea statului, în perioada de referinţă a prevederilor Legii nr. 10/2001, iar după modificarea acestui act normativ, competenţa materială de soluţionare a deciziilor de invalidare emise de C.N.C.I., fosta C.N.S.D., aparţine instanţelor civile şi nu celor de contencios administrativ.
În cauză, fiind vorba de o cerere al cărei obiect vizează anularea unei decizii emise de C.N.C.I., cu sediul în municipiul Bucureşti, şi nu a dispoziţiei primarului unităţii administrativ teritoriale locale, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii aparţine Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţei cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Dispoziţiile legale sus-menţionaîe instituie o normă de competenţă teritorială absolută ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate" folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Noţiunea de entitate învestită de lege este expliciîată la art. 3 alin. (1) pct. 4 lit. g), în sensul că are această semnificaţie şi C.N.C.I.
Întrucât. în cauza, Decizia de invalidare nr. 1930 din 30 septembrie 2014, contestată de reclamante, a fost emisa de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidenţă în cauză, împrejurarea că legiuitorul nu a indicat în mod expres Tribunalul Bucureşti ca unică instanţă învestită cu soluţionarea contestaţiilor promovate în temeiul art. 35 din actul normativ menţionat şi nici argumentul potrivit căruia o interpretare contrară ar face ca soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I., referitor la imobilele de pe teritoriul întregii ţări, ar reveni în competenţa unei singure instanţe - Tribunalul Bucureşti, probatoriul urmând a fi administrat în numeroase cazuri prin comisie rogatorie de către tribunalele de la locul imobilului.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei având ca obiect anulare act, formulată de reclamantele D. (fostă F.) S. şi T.G., ambele cu domiciliul procesual ales în Bucureşti, sector 3, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I., cu sediul în Bucureşti, sector 1, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 150/2016. Civil → |
|---|
