ICCJ. Decizia nr. 157/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 157/2016
Dosar nr. 9991/99/2008/a3
Şedinţa publica din 27 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
La data de 01 august 2011, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost înregistrate recursurile exercitate de pârâtul I.J.J. laşi şi de intervenientul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva Deciziei nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin concluziile depuse la dosarul cauzei, petentul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată în recurs în cuantum de 3.720 lei.
Prin Decizia civilă nr. 2790 din 09 decembrie 2015, Înalta Curte a admis recursurile declarate de pârâtul I.J.J. Iaşi şi de intervenientul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Iaşi împotriva Deciziei nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Iaşi.
Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 28 12 C. proc. civ., petentul I.J.J.. Iaşi a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate.
În motivarea cererii, petentul I.J.J. Iaşi a învederat că deşi prin cererea depusă la dosarul cauzei, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru aferente recursului, instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia. Or, în lipsa unei menţiuni exprese din cuprinsul dispozitivului deciziei, acesta nu îşi poate valorifica, pe calea executării silite, dreptul de creanţă pe care ÎI deţin cu privire la cheltuielile de judecată avansate în exercitarea recursului.
Analizând cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de I.J.J. laşi, constată caracterul fondat al acesteia, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.," Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea acesteia (...) „.
Prin edictarea normei juridice redate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a sigura părţilor posibilitatea înlăturării omisiunii instanţei de a se pronunţa cu privire la cererile cu care a fost învestită, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.
Prin concluziile formulate, petentul I.J.J. laşi a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru achitată în recurs.
Prin urmare, din această perspectivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile este întemeiată.
Cu toate acestea însă, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată"
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile racute, justificat, de partea care a câştigat procesul. Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumţia de culpă procesuală a celui ce cade în pretenţii, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecăţii şi-ar fi respectat obligaţia, creditorul obligaţiei nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul Ia acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legai, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
În cauză, prin casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare, acţiunea nu a fost soluţionată şi cum la baza solicitării cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a celui care a pierdut procesul, iar poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului, se constată că prin trimiterea cauzei spre rejudecare nu s-a stabilit partea câştigătoare, astfel încât acestea urmează a fi avute în vedere de instanţa de trimitere odată cu soluţionarea fondului.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să admită cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. nr. 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de I.J.J. Iaşi şi va dispune completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul I.J.J. Iaşi, în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de I.J.J. Iaşi.
Dispune completarea dispozitivului Deciziei civile nr, 2790 din 09 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul I.J.J. Iaşi, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 156/2016. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 151/2016. Civil → |
|---|
