ICCJ. Decizia nr. 156/2016. Civil. Asigurări sociale. Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 156/2016

Dosar nr. 1533/2/2014

Şedinţa publică din 27 ianuarie 2016

Deliberând, asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La data de 06 martie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de C.T. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din 25 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5609/3/2013.

"Prin Decizia civilă nr. 3817 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulata de revizuentul C.T. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din data de 25 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIl-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5609/3/2013 (nr. 5276/2013), în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul Chiriacescu Tiberiu, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 23,06.2014,

Prin încheierea din 05 noiembrie 2014, judecata recursului a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

La data de 02 decembrie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a recursului.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiata, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie decurgând din lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 05 noiembrie 2014, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, timp de un an şi 1 lună, perioadă care a trecut de Ia momentul suspendării judecăţii, pricina a rămas în nelucrare, întrucât niciuna dintre părţile implicate în proces, nu a înţeles să ceară continuarea judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (3) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să perime cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de revizutentul C.T. împotriva Deciziei nr. 3817 din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşii, secţia a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 156/2016. Civil. Asigurări sociale. Recurs