ICCJ. Decizia nr. 155/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 155/2016
Dosar nr. 7104/2/2012
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2016
Deliberând, asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 03 noiembrie 2004, reclamantul F.l. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat legal prin Guvernul României şi Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra fostului imobil, teren şi construcţie, în suprafaţă de 513,09 mp, situat în Bucureşti, sector 3; să se dispună anularea Dispoziţiei primarului general nr. 3271/2004 ca fiind nelegală şi obligarea pârâţilor, în solidar, ia restituirea în natură a imobilului expropriat abuziv, la repararea daunelor produse prin nefolosirea timp de 40 de ani a imobilului, la plata unei sume echivalente cu valoarea de piaţă a imobilului cu titlu de despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi stabilite.
Prin sentinţa civilă nr. 744 din 30 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins astfel capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiei primarului, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea modificată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 442/A din 03 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I.F. împotriva sentinţei civile nr. 744 din 30 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul I.F.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a I-a civilă, la data de 15 ianuarie 2013.
Prin încheierea din 05 iunie 2013, judecata recursului a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 243 aiin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului la data de 01 aprilie 2013 a recurentului I.F.
La data de 02 decembrie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a recursului.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apei. recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un art să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie decurgând din lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 05 iunie 2013, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, timp de doi ani şi 6 luni, perioadă care a trecut de la momentul suspendării judecăţii, pricina a rămas în neîucrare, întrucât niciuna dintre părţile implicate în proces şi nici moştenitorii părţii decedate, nu au înţeles să ceară continuarea judecăţii, deşi recurentul l.F. a fost citat, pentru discutarea perimării, pe numele moştenirii, fiind decedat.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să perime cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul l.F. împotriva Deciziei civile nr. 442/A din 03 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Ill-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 156/2016. Civil. Asigurări sociale. Recurs → |
|---|
