ICCJ. Decizia nr. 161/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 161/2016
Dosar nr. 4209/1/2015
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2016
Asupra cererii de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20 noiembrie 2015, revizuentul P.T. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 2185 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. 6749/100/2013.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susţine că hotărârea împotriva căreia a formulat cerere de revizuire este potrivnică Deciziei nr. 2162 din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6980/100/2013, prin care s-a soluţionat un litigiu cu obiect identic cu cel al său, între alte părţi, soluţia din acel dosar fiind contrară celei din dosarul soluţionat cu hotărârea a cărei revizuire o cere.
Întrucât aceste hotărâri sunt potrivnice, revizuentul solicită anularea ultimei decizii
Pentru aceste motive, revizuentul consideră că cererea întruneşte condiţiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi solicită admiterea acesteia şi după rejudecare, anularea celei din urmă hotărâri.
La termenul din 27 ianuarie 2016, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Prin Decizia nr. 2185 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta A.J.F.P. Maramureş - D.G.R.F.P. Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 494 din 14 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins în întregime acţiunea formulată de reclamantul P.T.
Revizuentul a solicitat revizuirea acestei decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare şi nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu Decizia civilă nr. 2162 din 19 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 6980/100/2013, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.J.F.P. Maramureş - D.G.R.F.P. Cluj Napoca, în contradictoriu cu reclamantul B.M., împotriva sentinţei civile nr. 496 din 14 mai 2015 a Tribunalului Maramureş
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceleaşi calităţi.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate, de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
În cauza dedusă judecăţii, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiţia identităţii de părţi.
Revizuentul nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi temei juridic, ci obţinerea unei soluţii favorabile de către o altă persoană care s-ar afla în situaţie similară cu a lui.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.
Contrar susţinerii revizuentului, soluţiile obţinute de alte părţi în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanţe asemănătoare cu cele din procesul de faţă, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei identităţii de părţi, enunţată mai sus.
Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (reglementarea din vechiul cod de procedură civilă) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni”. (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).
De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să “lege” în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, C.E.D.O. pare să fie reticentă în a îndrepta ,,un rău”, respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2185 din 20 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosar nr. 6749/100/2013, formulată de revizuentul P.T.
Potrivit dispoziţiilor art. 427 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia se comunică părţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 162/2016. Civil → |
|---|
