ICCJ. Decizia nr. 166/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Ş! JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 166/2016
Dosar nr. 2323/84/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 18 februearie 2015, reclamanţii P.C.M., P.E., C.C., A.l.M., M.M., H.E.A., S.C., C.C.G., C.A., I.A.M., C.A.A. (C.), B.V., F.L., V.M., M.I., T.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Sălaj şi Curtea de Apel Cluj prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, de asemenea la plata daunelor interese moratorii începând cu 01 octombrie 2011, potrivit O.G. nr. 9/2000 până în 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.
Reclamanta Ş.C. a solicitat acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 13 noiembrie 2012, până la 31 octombrie 2013, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi dobânda legală începând cu 01 ianuarie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 837/2015 din 30 iunie 2015, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş şi a declinat în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanţi.
În motivare, s-a arătat faptul că din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar respectiv personal conex în cadrul Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Or, Tribunalul Mureş nu este instanţa la care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, prin urmare aceştia nu se regăsesc în ipoteza normei prevăzute de art. 127 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, pentru a putea sesiza o instanţă de acelaşi grad (în cazul de faţă o judecătorie).
Dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanţii îşi au domiciliul sau locui de muncă,, reprezintă o normă de competenţă teritorială exclusivă, pe care părţile nu o pot înlătura, în consecinţă reclamanţii ar fi trebuit să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Sălaj.
La termenul de judecată din data de 14 decembrie 2015, a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sălaj în privinţa soluţionării cererilor de chemare în judecată formulate de reclamanţii P.C.M., P.E., C.C., A.I.M., M.M., H.E.A., S.C., C.C., G.C.A., I.A.M., C.A.A. (C.), B.V., F.L., având calitatea de personal auxiliar de specialitatea în cadrul Judecătoriei Simleul Silvaniei şi a dispus disjungerea acestor cereri şi formarea unui nou dosar în vederea soluţionării excepţiei invocate.
Prin sentinţa nr. 2271 din 14 decembrie 2015, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul ia înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să îi soluţioneze.
în motivare, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reclamanţii având calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Şimleul Silvaniei. Or, din interpretarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reiese faptul că legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a tăcut trimitere ia circumscripţia curţii de apel în care se află instanţa unde se introduce cererea.
Prin urmare, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art, 127 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de aceiaşi grad aflat în circumscripţia oricăreia dintre curtea de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."
Aceste dispoziţii legale au un caracter imperativ şi obligă reclamantul, având una din calităţile enumerate în textul legal, să sesizeze una din instanţele de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
Noţiunea de "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţai trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale aie judecăţii, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este acela de a evita cazurile de bănuială legitimă care duc Ia formularea de cereri de strămutare.
Prin urmare, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze o astfel de situaţie a fosta aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţilor.
În speţă, reclamanţii au calitatea de grefieri la Judecătoria Şiraleul Silvaniei, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la filele 34, 34 şi 46 a Dosarului nr. 2323/84/2015 al Tribunalului Sălaj în circumscripţia căreia se află Tribunalul Sălaj, ca instanţă competentă teritorial şi material în soluţionarea cauzelor având ca obiect drepturi băneşti, cum este cazul în speţă.
Norma cuprinsă în art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. trebuie interpretată în sensul avut în vedere de legiuitor în momentul edictărîi acestuia în sensul în care necompetenţa teritorială absolută priveşte toate instanţele aliate în circumscripţia curţii de apel a instanţei sau parchetului la care reclamanţii, în calitatea lor de magistraţi sau grefieri, îşi desfăşoară activitatea.
Împrejurarea că reclamanţii nu funcţionează efectiv Ia instanţa competentă material şi teritorial în judecarea pricinii în primă instanţă, respectiv Tribunalul Sălaj, nu este în măsură să înlăture aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 116 din aceiaşi act normativ, reclamanţii au ales să se adreseze Tribunalului Mureş, ca instanţă competentă material aflată în circumscripţia Curţii de Apel Mureş, învecinată Curţii de Apel Cluj în raza căreia îşi desfăşurau activitatea în calitate de grefieri.
Faţă de cele ce preced, instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta pricină este Tribunalul Mureş, în favoarea căreia va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cereri de chemare în judecată formulată de reclamanţii P.C.M., P.E., C.C., A.l.M., M.M., H.E.A., I.A.M., S.C., C.C.G., C.A., B.V., F.L., C.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Sălaj, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, în favoarea Tribunalului Mureş.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 164/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 167/2016. Civil → |
---|