ICCJ. Decizia nr. 168/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 168/2016
Dosar nr. 608/120/2014/al.2.1.1
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 454 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anularea formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 608/120/2014/al.2.1. aflat pe rolul aceleiaşi curţi, formulată de contestatoarea T.V.
Împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs contestatoarea T.V.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 26 octombrie 2015 şi repartizat Completului filtru nr. 10 (C.F. 10), primind dată recomandată 27 octombrie 2015.
Prin rezoluţia completului din 28 octombrie 2015, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului.
La data de 18 decembrie 2015, văzând dispoziţiile art. 493 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, completul de filtru a stabilit termen de judecată la 27 ianuarie 2016.
La termenul de judecată stabilit pentru 27 ianuarie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
În conformitate cu dispoziţiile art. 233 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „Pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care va cuprinde următoarele: k) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat;„
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ." (4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
Din interpretarea per a contrario o dispoziţiilor legale enunţate, reiese că în lipsa unei dispoziţiile legale speciale, încheierea prin care a fost stabilită remunerarea provizorie a curatorului poate fi atacată numai împreună cu fondul.
Prin încheierea din 21 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 608/120/2014/al.2.1, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a desemnat curator special pentru contestatoarea T.V. pe L.C., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, care a avut această calitate în toate fazele procesuale anterioare.
Încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, a fost pronunţată în Dosarul cu nr. 608/120/2014/al.2.1, finalizat prin pronunţarea Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 608/120/2014/al.2 al Curţii de Apel Ploieşti, decizie definitivă.
În aplicarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., reiese că împotriva Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, pot fi exercitate aceleaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă.
Potrivit evidenţelor Ecris, prin Decizia civilă nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 608/120/2014/al.2 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 4 septembrie 2014 şi, ca nefondate, recursurile formulate împotriva încheierilor din 2 octombrie 2014 de suspendare şi împotriva încheierii din 30 octombrie 2014, de îndreptare eroare materială.
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs (...)."
Reiese deci, că Decizia civilă nr. 605 din 30 septembrie 2015, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare declarată împotriva Deciziei civile nr. 133 din 11 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 608/120/2014/al.2, este o decizie definitivă.
Pe cale de consecinţă, încheierea din 21 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul cu nr. 608/120/2014/al.2.1, finalizat prin pronunţarea Deciziei civile nr. 605 din 30 septembrie 2015, în lipsa unei prevederi legale exprese, este definitivă, fiind pronunţată în cadrul unui litigiu ce urma să fie finalizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Rezultă că încheierea din 21 aprilie 2015, fiind una definitivă, şi Decizia civilă nr. 454 prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare împotriva acesteia este o decizie definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
În jurisprudenţa sa cu privire la liberul acces la justiţie, Curtea de la Strasbourg consideră că, în măsura în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească nu este prevăzut în legislaţia unui stat, parte la Convenţie, nu se poate reţine o încălcare a dreptului de acces la instanţă, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6, recunoscând astfel statelor semnatare dreptul absolut în reglementarea condiţiilor de exercitare a căilor de atac, potrivit dreptului naţional.
Pe de altă parte, din interpretarea dispoziţiilor 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu cele ale art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., rezultă că nu se poate formula recurs împotriva unei hotărâri definitive.
Conţinutul acestui text legal a fost preluat din vechea reglementare procesual civilă de la 1865, art. 299.
Cu privire la acest text de lege, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 92/1996, a stabilit că ele sunt constituţionale atât în raport cu prevederile art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 şi art. 129 din Constituţie, cât şi cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, pe considerentul că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalitatea de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Deşi decizia instanţei de contencios constituţional priveşte o dispoziţie C. proc. civ. de la 1865, chestiunea privind admisibilitatea căilor de atac exercitate împotriva deciziilor definitive îşi păstrează actualitatea şi în raport de noua reglementare procesual civilă, dispoziţiile art. 299 din vechea reglementare fiind preluate de cea din noua reglementare procesual civilă prin art. 634 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Având în vedere că Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, ca excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, care face de prisos soluţionarea pe fond a cererii, analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererea scrisă de către recurenta T.V., nu se mai impune.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea T.V. împotriva Deciziei nr. 454 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul împotriva Deciziei civile nr. 454 din 18 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, formulat de contestatoarea T.V., cu domiciliul în Târgovişte, în contradictoriu cu intimată C.J.P. Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, decizia nu este supusă nici unei căi de atac şi se comunică părţilor, conform dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 16/2016. Civil → |
|---|
