ICCJ. Decizia nr. 244/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 244/2016
Dosar nr. 647/39/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 2 februarie 2016
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Cererea de recurs
Prin recursul declarat la data de 5 octombrie 2015 împotriva Deciziei civile nr. 741 din 7 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, prin care a fost respins apelul declarat împotriva încheierii din 15 iunie 2015 privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 1146 din 23 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1400/86/2014, recurenlut-reclamant a reiterat cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1146 din 23 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, solicitând ca dispozitivul sentinţei sus-menţionate să fie completat eu menţiunea acordării salariilor indexate majorate şi reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi salariaie, începând cu data de 10 decembrie 2013, până la reintegrarea efectivă a contestatorului într-o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale sau funcţiei deţinute anterior.
La data de 14 decembrie 2015, s-a procedai la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport eonsiatându-se că. recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 15 decembrie 2015, comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 23-24 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului şi intimatei SC M.R. SA, fără ca părţile să fi depus punct de vedere la raport.
La data de 14 ianuarie 2016, constatându-se că se poate trece Ia examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 2 februarie 2016, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
2. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Litigiul de faţă este, ca natură juridică, un conflict de muncă.
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, la data de 19 mai 2015 şi înregistrată sub nr. 1400/86/2014, reclamantul M.A. a solicitat lămurirea şi completarea dispozitivului sentinţei civile nr, 1146 din 23 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1400/86/2014, în sensul de a preciza data de la care pârâta SC M.R. SA este obligată să-i plătească despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat al acesteia până la reintegrare.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1146/2014 pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a dispus anularea Deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2014, emisă de pârâtă, motiv pentru care despăgubirile de care ar fi beneficiat curg de la data 10 decembrie 2013, până la reintegrare. A mai precizat că pârâta nu a respectat dispoziţiile sentinţei mai sus amintite, astfel ea a fost nevoit să se adreseze unui executor judecătoresc pentru a solicita punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, însă acesta i-a solicitat să facă dovada clară a datei de la care trebuie să execute despăgubirile salariaîe până la reintegrare.
Prin încheierea din data de 15 iunie 2015, Tribunalul Suceava a respins cererea având ca obiect „lămurire dispozitiv" formulată de către petentul M.A., privind dispozitivul sentinţei civile nr. 1146 din 23 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 1400/86/2014, în contradictoriu cu intimata SC M.R. SA, ca nefondată.
Tribunalul a reţinut că prin sentinţa respectivă a fost admisă, în parte, cererea având ca obiect „contestaţie decizie de concediere", formulată de salariatul M.A., în sensul că s-a anulat Decizia de concediere nr. 5 din 20 octombrie 2014 emisă de intimata angajatoare SC M.R. SA, fiind obligată aceasta să-l reintegreze pe contestator în funcţia deţinută anterior sau într-o funcţie corespunzătoare pregătirii sale profesionale; a fost obligată intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în calitate de salariat.
Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia Curţii de Apel Suceava nr. 643 din 22 octombrie 2014, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul intimatei SC M.R. SA.
În sinteză, tribunalul a reţinut că dispozitivul sentinţei a cărei lămurire se solicită este clar şi neechivoc, intimata datorând despăgubiri salariale contestatorului, calculate de la data emiterii deciziei de concediere şi până la data reîncadrării efective a salariatului. Se înţelege că angajatorul va fi obligat să acorde nu numai remuneraţia pierdută datorată concedierii neiegale, dar şi toate sarcinile de plată către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat,
Prin Decizia nr. 741 din 7 octombrie 201 5, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. 647/39/2015, a fost respins, ca nefondat, recursul îndreptat împotriva încheierii din data de 15 iunie 2015, privind dispozitivul sentinţei nr. 1146 din 23 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava.
Instanţa a reţinut, în rezumat, că drepturile de care a fost deposedat reclamantul prin actul constatat nelegal de către instanţa de judecată, sunt practic saiariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat partea, de la data concedierii, respectiv de la data de 20 ianuarie 2014, aceasta fiind data de la care a produs efecte decizia anulată de instanţa de judecată. Or, pretinsele drepturi salariale, aferente unei perioade anterioare datei de la care a intervenit încetarea contractului individual de muncă, nu pot fi analizate şi eventual acordate într-un litigiu care a avut ca obiect controlul şi sancţionarea concedierii nelegale, în ipoteză contrară ajungându-se nu la modificarea hotărârii, iar nu la explicitarea acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul la data de 5 octombrie 2015.
Înalta Curte constată că prin decizia atacată a fost soluţionat apelul declarat de reclamant împotriva încheierii prin care a fost soluţionată cererea, întemeiată de dispoziţiile art. 443 C. proc. civ., privind lămurirea dispozitivului unei hotărârii pronunţate, în fond, de instanţa de litigii de muncă.
Potrivit art. 446 C. proc. civ. încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444, sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."
De asemenea, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, prevede că, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şt până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale (...)."
Cum, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă şi prin urmare, nu poate fi atacată cu recurs.
În concluzie, faţă de cele de mai sus, fiind vorba despre un litigiu având ca obiect cererea de lămurire a dispozitivului unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unui conflict de munca, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, înregistrat pe rolul instanţelor în anul 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 446 C. proc. civ. coroborat cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia nr. 741 din 7 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apei Suceava, secţia I civilă, în litigiul având obiectul indicat, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Principiul legalităţii căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.s presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 741 din 7 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva Deciziei nr. 741 din data de 7 octombrie 2015 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 243/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 245/2016. Civil → |
|---|
