ICCJ. Decizia nr. 42/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 42/2016
Dosar nr. 4371/2/2015
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 14 iulie 2015, sub nr. 4371/2/2015, revizuentul M.F.P. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimaţii SC T.O. SA şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, revizuirea sentinţei nr. 1134/A din 16 iunie 2005, pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 31090/2/2004, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de SC T.O. SA.
În motivare, revizuentul a arătat că a fost sesizat de către A.N.R.P. prin adresa din 29 iunie 2015 cu privire la existenţa unor documente ce i-au fost comunicate de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, documente care ar avea relevanţă în ceea ce priveşte dreptul societăţii de a beneficia de măsuri reparatorii.
În esenţă, înscrisurile transmise A.N.R.P. de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe prin adresa din 23 iunie 2015 şi înregistrată la autoritate la 29 iunie 2015 constau în mai multe hotărâri judecătoreşti prin care Curtea de Apel Braşov a constatat definitiv şi irevocabil, încă din 16 februarie 2005 şi respectiv 09 martie 2005 că „SC T.O. SA se încadrează în excepţiile de la regula retrocedării imobilelor în natură cuprinse în alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind o societate comercială privatizată conform legii şi încadrându-se în prevederile art. 3.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr. 498/2003".
Aşadar, anterior hotărârii supuse revizuirii, o altă instanţă de judecată stabilise cu autoritate de lucru judecat faptul că societatea reclamantă nu poate face parte din categoria persoanelor juridice îndreptăţite la măsuri reparatorii, hotărârile Curţii de Apel Braşov invocate ca înscrisuri noi vizând aceleaşi dispoziţii emise de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe care au făcut şi obiectul cenzurii Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 31090/2/2004.
Existenţa acestor înscrisuri dovedeşte că societatea nu numai că a ascuns Curţii de Apel Bucureşti existenţa acelor litigii aflate pe rolul Curţii de Apel Braşov dar şi că, ştiind soluţiile din acele dosare, a formulat la 14 iunie 2015 o cerere precizatoare prin care solicita instanţei anularea dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi obligarea M.F.P. la plata măsurilor reparatorii, cu scopul vădit de a obţine o nouă judecare a contestaţiilor sale şi de a dobândi soluţii contrare celor care deja intraseră în puterea lucrului judecat.
În schimb, M.F.P. nu a avut posibilitatea să cunoască dacă dispoziţiile prin care au fost soluţionate notificările societăţii fuseseră contestate sau nu atâta timp cât litigiile s-au purtat între societate şi Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.
Procedând la analiza pe fond a solicitării societăţii de anulare a dispoziţiilor emise de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, practic instanţa de judecată a înfrânt autoritatea de lucru judecat dobândită de hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care, la data pronunţării hotărârii atacate, instanţa nu a avut în vedere anumite înscrisuri care existau la acel moment, deoarece nu i-au putut fi înfăţişate de părţi, înscrisuri care, în mod vădit, erau de natură a schimba soluţia dată.
Acesta a mai arătat că, în mod evident, dacă instanţa de apel la momentul soluţionării cauzei ar fi cunoscut că obiectul pretenţiilor din cererea precizatoare a fost deja supus cenzurii unei alte instanţe, care a pronunţat hotărâri definitive în acest sens, soluţia ar fi fost cu totul alta.
În ceea ce priveşte termenul stipulat de dispoziţiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ., de o lună de zile, care se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile noi, revizuentul a arătat că a luat la cunoştinţă de existenţa hotărârilor din adresa din 29 iunie 2015 emisă de către A.N.R.P. şi, prin urmare, consideră că acesta începe să curgă de la data când acestea i-au fost transmise, respectiv 29 iunie 2015.
Intimata SC T.O. SA a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 394/A din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.
În justificarea soluţiei sale, curtea de apel a reţinut că momentul de la care începe să curgă termenul de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este „ziua în care s-a descoperit înscrisul", raţiunea fixării acestuia regăsindu-se în prezumţia că, la data „descoperirii" lui, partea a luat cunoştinţă de conţinutul acelui înscris, fiind logic ca numai de la momentul la care cunoaşte cuprinsul înscrisului nou, părţii să i se deschidă calea formulării cererii de revizuire.
Prin urmare, punctul de pornire al termenului prevăzut de art. 324 C. proc. civ., în situaţia revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este acela de la care partea a luat cunoştinţă de actul care constituie înscrisul nou pe care se întemeiază cererea de revizuire.
Înscrisurile pretins noi sunt reprezentate de Decizia nr. 157 din 06 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4953/AP/2004, Decizia nr. 158 din 06 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4954/AP/2004, Decizia nr. 159 din 06 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4955/AP/2004, Decizia nr. 236 din 09 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4957/AP/2004 şi, respectiv, Decizia nr. 237 din 09 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 4960/AP/2004.
Deşi revizuentul a precizat prin cererea de revizuire că a luat cunoştinţă de existenţa acestor hotărâri din adresa din 29 iunie 2015, emisă de A.N.R.P., s-a reţinut de către curtea de apel că respectivele înscrisuri se regăsesc anexate în Dosarul nr. 4193/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind depuse odată cu cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 (cea supusă revizuirii) a aceleiaşi instanţe, formulată chiar de către actualul revizuent la data de 07 august 2007 (în temeiul dispoziţiilor art. 26 din H.G. nr. 34/2009, M.F.P. substituindu-se în toate drepturile şi obligaţiile M.E.F.).
Pornind de la aceste date, s-a concluzionat că revizuentul a luat cunoştinţă de înscrisurile care fundamentează actuala sa cerere de revizuire încă de la data formulării cererii de lămurire anterior menţionate, aşadar la data de 07 august 2007.
Nu prezintă relevanţă, în ceea ce priveşte chestiunea respectării termenului de o lună pentru formularea cererii de revizuire, data sesizării revizuentului prin adresa nr. 561GB/29 iunie 2015 emisă ANRP, ci momentul la care revizuentul a cunoscut efectiv existenţa şi dispoziţiile cuprinse în hotărârile judecătoreşti invocate drept înscrisuri noi în revizuire - 07 august 2007- omisiunea revizuentului de a formula în termenul legal cererea de revizuire fiindu-i imputabilă acestuia.
Cum cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 iulie 2015, aşa cum rezultă din dovada de expediere prin poştă a acestui act procedural, s-a constatat că termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 07 septembrie 2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., revizuentul M.F.P.
În susţinerea recursului, revizuentul a reiterat în totalitate susţinerile formulate pe calea cererii de revizuire şi a arătat că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a reţinut greşit că momentul de la care începe să curgă termenul de o lună este reprezentat de data la care s-a formulat cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv, 07 august 2007.
Potrivit susţinerilor sale, momentul la care recurentului-revizuent i-au fost comunicate în mod oficial înscrisurile noi invocate în actuala procedură, prin adresa din 29 iunie 2015 a A.N.R.P., este acela la care se poate considera că a luat cunoştinţă de conţinutul lor şi de la care începând, curge termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ.
Pentru aceste motive a arătat că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, recurentul solicitând şi judecarea cauzei în lipsă.
La data de 11 decembrie 2015, intimata SC T.O. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare/neîncadrare, susţinându-se că, în pofida faptului că este expus pe mai multe pagini şi că se indică drept temeiuri prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în realitate recursul nu conţine critici de nelegalitate îndreptate împotriva sentinţei atacate, ci redă argumentele cererii de revizuire formulate, iar ultimele două paragrafe care se referă la soluţia adoptată de curtea de apel invocă unicul argument în sensul că termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire se va socoti de la data comunicării în mod oficial a înscrisurilor invocate ca fiind noi.
Or, potrivit intimatei, acest unic argument nu poate fi încadrat nici în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (deoarece nu arată cum anume hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), dar nici în acela prevăzut de art. 304 pct. 9 din cod (deoarece nu se indică expres textele de lege încălcate sau greşit aplicate).
În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că este falsă susţinerea recurentului în sensul descoperirii deciziilor civile invocate în susţinerea cererii de revizuire la data de 29 iunie 2015. Aceste decizii civile au fost depuse la dosarul cauzei de către Primăria Sfântul Gheorghe la data de 23 noiembrie 2005, data formulării unei prime cereri de revizuire de către această parte chiar pentru motivul descoperirii acestor hotărâri invocate şi în acea cauză drept înscrisuri noi, dar au fost depuse la dosar chiar de către recurent la data de 7 august 2007, în susţinerea unei cereri de lămurire a dispozitivului deciziei a cărei revizuire s-a solicitat în prezent. S-a reţinut corect de către prima instanţă că deciziile depuse în susţinerea cererii de revizuire se regăseau deja la dosarul de fond, fiind depuse anterior în Dosarul nr. 4193/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, la filele nr. 448-471, aşa încât, în calitate de parte, în mod evident recurentul a avut cunoştinţă de acestea. Prin urmare, există dovada scrisă că M.F.P. a avut cunoştinţă de înscrisurile pretins a fi noi, cu cel puţin 7 ani înaintea formulării actualei cereri de revizuire.
Argumentul recurentului în sensul că termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la dat comunicării „în mod oficial” a înscrisurilor este absurd şi nelegal deoarece conduce la concluzia că începutul termenului de revizuire este la aprecierea părţilor, care ar putea solicita oricând o comunicare oficială a înscrisurilor, ulterior descoperirii acestora.
În acest context, adresa A.N.R.P. de care se prevalează recurentul este, în mod evident, întocmită pro cauza, scopul fiind acela al determinării unui termen aleatoriu de la care MFP să calculeze curgerea termenului de 30 de zile pentru formularea cererii de revizuire.
Textul legii foloseşte sintagma „data descoperirii”, care semnifică găsirea uni lucru căutat, necunoscut sau ascuns şi care presupune o acţiune instantanee, care se întâmplă la momentul la care lucrul se află în posesia persoanei respective. Această sintagmă nu se poate identifica decât cu data la care înscrisurile se aflau pentru prima dată în posesia revizuentului, orice altă „descoperire ulterioară”, chiar oficială fiind, neconstituind începutul termenului de revizuire.
La data de 11 ianuarie 2016 a formulat întâmpinare şi intimata Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale în raport de dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 şi a expus istoricul cauzei, precizând că lasă la aprecierea instanţei soluţionarea cererii de revizuire. De asemenea, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând recursul declarat în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta are caracter nefondat, potrivit celor ce urmează.
Este reală susţinerea intimatei-reclamante SC T.O. SA în sensul că recursul declarat de revizuent împotriva hotărârii de primă instanţă invocă un unic argument - cel al începerii curgerii termenului de o lună, pentru introducerea cererii de revizuire, de la momentul comunicării oficiale a înscrisurilor pretins noi - care nu sprijină în niciun fel temeiul de drept dat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., indicat ca fundament legal al căii de atac a recursului.
Totuşi, acest unic argument combate dezlegarea primei instanţe, care a apreciat că cererea de revizuire este tardivă întrucât a rezultat din actele dosarului că revizuentul s-a aflat în posesia înscrisurilor pretins noi la o dată anterioară celei afirmate în actuala procedură ca fiind cea a „descoperirii” lor, respectiv comunicarea înscrisurilor de către A.N.R.P. la 29 iunie 2015.
Chiar dacă nu critică în mod expres şi în termeni expliciţi interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de către prima instanţă, afirmarea de către recurent a unui înţeles contrar al normei în cauză are valoarea unei critici de nelegalitate ce se întemeiază pe motivul legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi care obligă instanţa de recurs la verificarea temeiniciei acesteia.
Prin urmare, Înalta Curte nu va reţine ca fiind incidentă în cauză sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivare/neîncadrare, prevăzută de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi a cărei aplicare a fost solicitată de intimata reclamantă.
Cât priveşte argumentul invocat de către recurent, respectiv cel al „comunicării oficiale” a înscrisurilor pretins noi, ca moment de începere a curgerii termenului legal de o lună de zile pentru introducerea cererii de revizuire, acesta este vădit nefondat.
Caracterul său vădit nefondat decurge din aceea că o atare susţinere adaugă la lege, dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stabilind că termenul de revizuire este de o lună şi că acesta curge, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
Aşa după cum susţine şi intimata-reclamantă, semnificaţia termenului de „descoperire” utilizat în cuprinsul normei anterioare redate, este cel al găsirii, aflării unui lucru căutat, necunoscut sau ascuns şi care presupune o acţiune instantanee. În ansamblul şi filosofia normelor legale ce interesează cazul de revizuire al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., noţiunea de „descoperire” este mai degrabă ataşată faptelor juridice (care presupun ajungerea pe orice căi de fapt a unei persoanei în posesia înscrisurilor noi) decât actelor juridice cum ar fi cel al unei comunicări oficiale.
În sfârşit, teza „comunicării oficiale” a înscrisurilor noi nu poate fi primită întrucât nu îşi găseşte niciun suport în dispoziţiile relevante care interesează cauza şi care nu au limitat în nici un fel căile pe care partea poate ajunge, ulterior judecării definitive a procesului, în posesia unor înscrisuri noi relevante asupra sorţii litigiului.
Lipsa oricărei condiţionări legale asupra împrejurărilor ce au condus partea la intrarea în posesia unor înscrisuri noi justifică întrutotul concluzia că sintagma „descoperirea înscrisurilor” nu se poate identifica decât cu momentul la care înscrisurile au ajuns, pe orice cale, pentru prima dată în posesia acesteia, orice altă „descoperire ulterioară”, chiar oficială fiind, neputând prezenta vreo relevanţă sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi, implicit, nici a acelora ce reglementează termenul în care poate fi formulată, în acest caz, cererea de revizuire.
Prin urmare, atâta timp cât a rezultat din actele dosarului că la o dată cu mult anterioară momentului „comunicării oficiale” către revizuent a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Braşov, respectiv prin adresa din 29 iunie 2015 a A.N.R.P., acesta s-a aflat în posesia înscrisurilor, pe care le-a ataşat cererii sale din 07 august 2007, de lămurire a dispozitivului aceleiaşi decizii a cărei revizuire a solicitat-o în actuala procedură, în mod corect s-a apreciat de către prima instanţă că data de 29 iunie 2015 este nerelevantă în aplicarea dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. pentru determinarea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună pentru introducerea prezentei cereri de revizuire.
De vreme ce, cel mai târziu la 07 august 2007 - data înregistrării la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 - revizuentul se afla în posesia aceloraşi înscrisuri, pretins a fi noi în actuala procedură, pe care le-a depus la dosarul curţii de apel (filele nr. 448-471), se înţelege că acela este momentul (obiectiv ce se poate determina) la care partea a cunoscut despre existenţa şi conţinutul înscrisurilor, fără să intereseze mijloacele ori căile pe care acesta a ajuns în posesia lor.
Pe cale de consecinţă, acela este şi momentul de la care începând curge termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât corect şi legal s-a concluzionat că cererea de revizuire formulată de recurent la data de 14 iulie 2015 este tardivă, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.F.P. împotriva Deciziei nr. 394/A din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 41/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 43/2016. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
