ICCJ. Decizia nr. 44/2016. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 44/2016
Dosar nr. 5493/117/2007*
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 20 decembrie 2007 reclamanta SC C.M.D. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA şi com. Mihai Viteazu - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, anularea Hotărârii nr. 29 din 29 august 2007 de stabilire a despăgubirii în favoarea reclamantei, precum şi a procesului-verbal din 29 august 2007, întocmite de CN A.D.N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul com. Mihai Viteazu; obligarea pârâtului Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, în calitate de expropriator, să plătească despăgubiri pentru întreg prejudiciul cauzat prin expropriere, în sensul cuprinderii în suprafaţa ce trebuie expropriată şi a terenului din zona de siguranţă şi a celui pe care vor fi amplasate reţelele pentru utilităţi ori cuantificării prejudiciului cauzat reclamantei prin amplasarea reţelelor şi stabilirea zonei de siguranţă; cuprinderii în suprafaţa ce trebuie expropriată a suprafeţelor pe care reclamanta nu le va mai putea utiliza pentru construcţie datorită reducerii dimensiunilor acestora şi amplasării traseului autostrăzii; stabilirii despăgubirilor la valoarea de circulaţie reală a terenului expropriat şi a celui care nu mai poate fi utilizat ori a cărui valoare de întrebuinţare este diminuată, despăgubiri determinate pe bază de expertiză ce urmează a fi efectuată în condiţiile prevăzute de art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994; a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În şedinţa publică din 22 februarie 2008 tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei com. Mihai Viteazu.
Prin sentinţa nr. 379 din 03 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 5493/117/2007 s-a respins excepţia inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu Statul Român prin CN A.D.N.R. SA; s-a dispus anularea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei şi a fost obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă; s-a respins capătul de cerere privind exproprierea restului de teren; s-a respins acţiunea împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantei suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 a CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea despăgubirii în cuantum de 63.194,33 lei pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai Viteazu, categoria de folosinţă arabil, în suprafaţă de 2.860 mp, identificat prin număr cadastral, în favoarea reclamantei SC C.M.D. SRL, persoană îndreptăţită să primească despăgubiri.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către experţii F.V., E.B. şi G.P. Experţii F.V. şi E.B. au menţionat că valoarea de circulaţie a terenului expropriat este în sumă de 324.000 lei. Valoarea a fost stabilită prin raportare la oferte de cumpărare trimise de trei firme doritoare să cumpere terenul în cauză.
Expertul numit la solicitarea pârâtului, G.P., a arătat că în opinia sa valoarea terenului este de 109.209 lei, ţinând cont de trei comparabile preluate din ziarul Piaţa, datând din septembrie şi noiembrie 2009, care au caracteristici asemănătoare cu terenul în litigiu.
Instanţa de fond a apreciat că expertul G.P. a stabilit în mod corect despăgubirile la care este îndreptăţită reclamanta ca urmare a exproprierii, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului, ţinând cont de toate caracteristicile terenului, precum şi de preţurile cu care se vând imobilele de acelaşi fel în localitatea Mihai Viteazu. Instanţa a înlăturat opinia experţilor F.V. şi E.B., considerând că are la bază înscrisuri sub semnătură privată care constituie mijloace de proba pro causa, având caracter echivoc. Este vorba despre trei oferte depuse la dosar de reclamantă, pe care aceasta le-ar fi primit în mai şi iunie 2009 de la trei societăţi comerciale pentru a le vinde terenul în litigiu, oferte care nu au fost finalizate în nici un mod şi care privesc terenul în suprafaţă de 10.000 mp, cu toate că, la acea dată, din acest teren, suprafaţa de 2860 mp era expropriată.
Totodată, prin completarea la raportul de expertiză, ţinând cont şi de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul topograf B.A., cei trei experţi au stabilit că prejudiciul cauzat prin expropriere terenului rămas în proprietatea reclamantei este în cuantum de 45.529 lei, din care 3.636 lei reprezintă venitul pierdut prin necultivarea terenului timp de 5 ani (2007-2012), iar 41.983 lei reprezintă cheltuielile aferente pentru readucerea terenului la categoria de folosinţă avută iniţial.
Instanţa a constatat că cererea este admisibilă întrucât, potrivit art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004, în cazul în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, se poate adresa instanţelor judecătoreşti, pentru ca acestea să stabilească dacă această despăgubire a fost corect calculată. În cazul în care instanţa consideră că despăgubirea nu a fost stabilită corect, implicit urmează să dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirii, în ceea ce priveşte cuantumul acesteia.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, din raportul de expertiză menţionat mai sus a rezultat că valoarea despăgubirilor la care este îndreptăţită reclamanta pentru terenul expropriat este în sumă de 154.738 lei, din care 109.209 lei reprezintă valoarea terenului şi 45.529 lei reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere terenul rămas în proprietatea reclamantei.
Referitor la cererea reclamantei privind exproprierea restului de teren, instanţa a reţinut că doar expropriatorul este în măsură să decidă asupra amplasamentului imobilelor pe care urmează să fie realizate lucrările care impun exproprierea, iar persoana fizică proprietară a terenului care urmează să fie expropriat poate contesta doar cuantumul despăgubirilor, nu şi transferul efectiv al dreptului de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta SC C.M.D. SRL, cât şi pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA.
Pârâta CN A.D.N.R. SA a arătat că instanţa de fond, pornind de la o greşită interpretare a probelor, a pronunţat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalităţii.
Prealabil, apelanta a reiterat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Mihai Viteazu, întrucât legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, dar nici un motiv invocat de către reclamantă prin cererea introductivă de instanţă nu se încadrează în aceste cauze expres reglementate.
Faptul că, ulterior administrării probatoriului, instanţa a concluzionat în sensul că reclamantei i se cuvine un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel acordat prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007, nu implică anularea hotărârii întrucât despăgubirea consemnată în baza acesteia şi suplimentul stabilit pe cale judiciară vor fi eliberate de către pârâtă pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia în temeiul art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010.
În plus, prin anularea parţială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii instanţa de judecată se pronunţă implicit şi asupra temeiului în baza căruia a fost consemnat acest cuantum. Întrucât transferul dreptului de proprietate a operat la momentul consemnării despăgubirii, în temeiul Hotărârii mai sus-menţionate, în lipsa acestui act, părţile sunt practic puse în situaţia anterioară, consecinţa directă fiind aceea că exproprierea nu a operat, întrucât a fost anulat temeiul legal al consemnării acestui cuantum.
Susţine şi faptul că soluţia instanţei de fond a fost întemeiată pe concluziile unui raport de expertiză judiciară întocmit cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a normelor profesionale şi deontologice.
Opinia separată a expertului G.P. a fost întocmită cu încălcarea legii - art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât evaluarea nu a ţinut cont de preţul pieţei, ci s-a făcut prin raportare la oferte de vânzare fictive care, datorită caracterului lor speculativ şi unilateral, nu pot constitui un etalon pentru piaţa imobiliară din zonă.
Total nedovedite sunt şi valoarea propusă pentru stabilirea lipsei de folosinţă şi valoarea estimată a cheltuielilor necesare pentru readucerea terenului la starea iniţială.
Referitor la cheltuielile aferente pentru readucerea terenului de 2.020 mp la categoria de folosinţă avută iniţial, experţii au făcut aprecieri "aproximative" în funcţie de care au determinat o sumă cu titlu de prejudiciu de circa 10.000 euro.
Instanţa de fond a omologat, în mod greşit, concluziile unui raport de expertiză întemeiat exclusiv pe valori rezultate din oferte de vânzare, în condiţiile în care apelanta a depus la dosar contracte autentice ce demonstrează atât caracterul just al despăgubirii acordate, cât şi nepertinenţa lucrării de specialitate.
În cauză nu există vreo dovadă în sensul că reclamanta ar fi exploatat în vreun fel terenul în litigiu, aceasta arătând în mod constant că a cumpărat terenul cu scopul de a construi o staţie de comercializare produse petroliere pe acesta, fiind evident că nu a cultivat şi nici nu a urmărit cultivarea terenului în cauză. Pe de altă parte, deşi terenul a fost achiziţionat în anul 1994 în scopul utilizării acestuia pentru construcţii, totuşi reclamanta nu a făcut niciun demers pentru edificarea unei staţii pentru comercializarea produselor petroliere, timp de mai mult de 10 ani, în condiţiile în care lucrările de construcţie a autostrăzii au fost demarate în anul 2004 (în zona terenului în litigiu s-a construit începând cu 2007-2008).
Faptul că în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu s-a menţionat în mod expres că despăgubirea stabilită cuprinde şi valoarea prejudiciului suferit ca urmare a exproprierii, nu înseamnă că acest prejudiciu nu a fost reparat.
De asemenea, prin "daune" în sensul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat şi nu o faptă delictuală, astfel încât nu există temei juridic pentru acordarea lipsei de folosinţă - specific evaluării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită (or, exproprierea nu este o faptă ilicită).
Totodată, în temeiul lipsei de folosinţă, experţii au stabilit şi instanţa a acordat venitul pierdut prin necultivarea terenului pe perioada judecării procesului.
Însă, acordarea unei sume cu acest titlu echivalează cu o recunoaştere a faptului că terenul în litigiu ar fi putut fi valorificat în toată această perioadă de către reclamantă, deşi, începând cu data consemnării sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 29/2007, terenul face parte din domeniul public al statului.
Reclamanta SC C.M.D. SRL a arătat că opţiunea instanţei de fond de a ţine seama de punctul de vedere al unuia dintre experţi şi de a ignora raportul de expertiză întocmit de ceilalţi doi experţi este surprinzătoare, în contextul în care a prevalat opinia minoritară şi nu opinia majoritară. La exprimarea punctului de vedere, expertul G.P. nu a ţinut seama de prejudiciul adus reclamantei prin exproprierea unei părţi din parcela de 10.000 mp, context în care s-a diminuat posibilitatea de utilizare a terenului rămas în proprietatea reclamantei; expertul nu a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, de obiectul cererii de chemare în judecată, cu referire la totalitatea prejudiciului solicitat şi nici de celelalte probe existente la dosar, deşi înscrisurile care au fost depuse la dosarul cauzei nu au fost întocmite de către reclamantă pro causa, ci au reprezentat contraoferte pe care le-a primit pentru înstrăinarea terenului în litigiu.
Acordarea şi stabilirea unor despăgubiri la suma de 154.738 lei, nu este una rezonabilă, nu acoperă valoarea prejudiciului suferit de către reclamantă şi nu reprezenta o dreaptă despăgubire de care ar trebui să beneficieze, în calitate de proprietar al terenului expropriat.
Mai mult, reclamanta nu a beneficiat nici măcar de o despăgubire prealabilă, având în vedere că expropriatorul a beneficiat de folosinţa terenului de la data exproprierii iar reclamanta nu a încasat suma de bani aferentă exproprierii, chiar dacă au trecut cca. 5 ani de la expropriere.
Fără să fi motivat, instanţa de fond nu a acordat cheltuielile avansate pentru efectuarea expertizei de către experţii F.V. şi B.E., în sumă totală de 2.700 lei, din care câte 400 lei avans şi diferenţa de 800 lei pentru expertul B.E. şi 1.100 lei pentru expertul F.V. Chiar dacă instanţa de fond nu a luat în considerare lucrările efectuate de către aceşti experţi, costurile au fost avansate de către reclamantă, iar acţiunea nu a fost respinsă din punctul de vedere al acordării de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Prin Decizia nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj-Secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile.
Prin Decizia nr. 4592 din 17 octombrie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanta SC C.M.D. SRL şi pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 116/A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin decizia de casare s-a stabilit ca instanţa de apel să refacă expertiza în vederea stabilirii despăgubirilor ţinând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare preţul efectiv plătit şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
De asemenea, instanţa de recurs a stabilit că în ce priveşte criticile formulate de recurentul pârât, se impunea modificarea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor, iar nu anularea parţială a acesteia, pentru că textele legale din Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 198/2004 permit controlul jurisdicţional doar în privinţa stabilirii despăgubirii.
Prin Decizia nr. 1697/A din 4 septembrie 2015 Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în rejudecare, a admis în parte apelurile; a înlăturat din sentinţa atacată menţiunea privind anularea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi menţiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei; a dispus modificarea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC C.M.D. SRL, obligând pârâtul să achite reclamantei această sumă; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei privind: respingerea excepţiei inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3300 lei, cheltuieli de judecată; a obligat pârâta CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apelul iniţial, în recurs şi în rejudecarea apelului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 12/2015 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.
Prin urmare, având în vedere cele stabilite de instanţa de recurs, s-a dispus în rejudecarea apelului refacerea expertizei în vederea stabilirii despăgubirilor ţinând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii, luând în considerare preţul efectiv plătit şi consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.
Iniţial s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză potrivit celor din decizia de casare, ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. Ulterior efectuării ei a intervenit Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, astfel că s-a dispus refacerea expertizei, ţinând seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.
Prin expertiza efectuată în cauză în rejudecare s-a stabilit că valoarea despăgubirilor la data exproprierii pentru imobilul expropriat situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, ce a aparţinut reclamantei SC C.M.D. SRL este în sumă de 344.700 lei (valoare mai mare decât cea acordată de instanţa de fond, care a stabilit suma de 109.209 lei pentru valoarea terenului expropriat).
Experţii au arătat de ce nu au reţinut şi alte contracte încheiate în aceeaşi perioadă dintre cele depuse, deoarece nu au putut fi corect identificate sau nu au putut fi verificate din punct de vedere al preţului; au lămurit şi caracterul construibil al terenului situat în extravilan.
Prin Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în sumă de 63.194,33 lei, inferioară celei stabilite prin expertiza efectuată în apel şi la fond.
Din menţiunile cuprinse în titlul de proprietate şi din documentaţia întocmită cu ocazia exproprierii reiese că terenul expropriat situat în com. Mihai Viteazu se găseşte în extravilan, aspect care reiese şi din adeverinţa emisă de com. Mihai Viteazu.
În C.F. Mihai Viteazu reclamanta este înscrisă cu suprafaţa de 10.000 mp teren, care ar fi identificat cu număr cadastral, potrivit celor menţionate în Hotărârea nr. 29 din 29 august 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
În apelul iniţial s-a solicitat o sumă fixă drept despăgubiri, anume 76.100 euro, reprezentând valoarea terenului expropriat, şi suma de 10.398,78 euro, reprezentând prejudiciul cauzat pentru terenul care nu a fost expropriat.
Această sumă a provenit din expertiza efectuată la fond, însă suma a fost modificată în rejudecarea apelului la cuvântul pe fond, având în vedere expertiza efectuată în apel, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., modificare permisă, având în vedere că apelul este devolutiv şi se aplică regulile de la judecata în primă instanţă, în măsura în care nu contravin celor stabilite pentru apel, potrivit art. 298 C. proc. civ., nefiind vorba de o modificare de acţiune interzisă şi în faţa instanţei de fond după prima zi de înfăţişare.
În ce priveşte petitul de acordare de despăgubiri pentru terenul rămas neexpropriat, instanţa de apel a reţinut că între reclamantă şi SC B.I. I.N.C. SRL Reno Nevada Sucursala Cluj-Napoca s-a încheiat un contract de închiriere la data de 07 iulie 2009 pe o perioadă de 1 an, prelungit ulterior, părţile având calitatea de proprietar al terenului, respectiv chiriaş (constructor al autostrăzii).
Din acest contract, pct. 1.4, rezultă că se acceptă de către proprietar ca parametrii terenului să fie diferiţi referitor la perimetru, formă sau elevaţie la sfârşitul perioadei acestui contract faţă de aceiaşi parametri de la începutul acelui contract. La expirarea termenului acestui contract proprietarul va prelua terenul, se menţionează, cu aceste modificări, fără niciun cost şi fără a solicita de la chiriaş nici o compensaţie sau remediere referitoare la acestea. Chiriaşul se obliga să aducă terenul la utilizarea originală dacă părţile convin.
Prin adresa emisă de SC C.M.D. SRL la data de 07 iulie 2009, aceasta solicită ca la finalizarea contractului de închiriere terenul să rămână cu drumul de acces pentru care s-a întocmit contractul de închiriere.
În expertiza efectuată la fondul cauzei se arată că pe terenul reclamanţilor există construit un drum pentru devierea traficului, pe perioada lucrărilor la autostradă, care a fost asfaltat, dar ulterior, persoane necunoscute (după părerea celor de la Primărie şi Bechtel) au decopertat asfaltul şi au transportat o parte din balastul din fundaţia drumului.
S-a apreciat de către instanţa de apel că nu reiese din nicio probă a cauzei că terenul a fost afectat de lucrările la autostradă şi anterior încheierii contractului de închiriere sus arătat, mai ales că însuşi reprezentantul reclamantei arată la cuvântul pe fondul apelului în rejudecare că exproprierea s-a efectuat în anul 2007 iar drumul în anul 2009.
S-a reţinut şi faptul că, pentru recolta anului 2008, reclamanta a primit despăgubiri referitor la suprafaţa de 0,7141 ha.
Cât timp cu privire la terenul rămas neexpropriat s-a încheiat un contract de închiriere, orice pretenţii ce pot privi acel contract se mută în domeniul răspunderii contractuale, iar nu în cel al exproprierii, instanţa fiind investită doar în ce priveşte exproprierea.
Având în vedere că prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor mai mare decât cel ce rezultă din hotărârea de expropriere, prin prisma celor stabilite de instanţa de recurs, instanţa de apel a considerat că se impune admiterea în parte a acţiunii referitor la hotărârea de expropriere, dar nu în sensul anulării, ci în sensul modificării acesteia strict în ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
În acest sens, instanţa de apel a înlăturat din sentinţa atacată menţiunea privind anularea parţială a Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 şi menţiunea privind stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în localitatea Mihai Viteazu, teren în suprafaţă de 2.860 mp, la suma de 154.738 lei, având în vedere că instanţa de recurs a stabilit doar posibilitatea modificării dar nu şi a anulării hotărârii, iar cu privire la cuantum, cel stabilit prin expertiza din apel est mai mare decât cel din sentinţa atacată. Ca urmare a modificării parţiale a hotărârii, instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 344.700 lei, pentru imobilul expropriat, teren în suprafaţă de 2.860 mp, în favoarea reclamantei SC C.M.D. SRL, aşa cum a fost stabilit prin expertiză în apel, raportat la momentul exproprierii, şi a obligat pârâtul să achite reclamantei această sumă.
Apelul pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA a fost admis doar în ce priveşte modul de soluţionare a petitului referitor la anularea hotărârii comisiei, în sensul că aceasta a fost doar modificată iar nu anulată.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii petitului privind anularea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA să achite reclamantei suma de 3.300 lei, cheltuieli de judecată, au fost menţinute, dat fiind că au rămas irevocabile, prin prisma celor stabilite prin decizia pronunţată în recurs în prezenta cauză, limitele casării referindu-se doar la cuantumul despăgubirilor şi la modificarea Hotărârii nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, dacă se impune.
Dispoziţia din sentinţă ce priveşte cheltuielile de judecată a fost menţinută pentru că pârâta este în culpă procesuală şi faţă de cuantumul despăgubirilor stabilite la instanţa de fond, care este mai mare decât cel stabilit prin Hotărârea nr. 29/2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
În temeiul art. 274 şi art. 276 C. proc. civ. instanţa de apel a ob ligat pârâta CN A.D.N.R. SA, aflată în culpă procesuală faţă de admiterea în parte a apelului reclamantei şi admiterea în parte a acţiunii în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, să achite reclamantei suma de 2.825 lei, cheltuieli de judecată parţiale în apelul iniţial, în recurs şi în rejudecarea apelului, cheltuieli compuse din onorariu expert şi onorariu avocat.
Cum apelul reclamantei a fost admis în parte, doar cu privire la unul dintre cele două petite din acţiune, şi cheltuielile de judecată au fost acordate în aceeaşi măsură, adică din onorariul de avocat în suma de 3.100 lei i se acordă doar jumătate, anume suma de 1.550 lei, iar din onorariul de experţi se acordă jumătate, teoretic 3.325 lei din totalul de 6.650 lei, cum însă pârâta a plătit deja 2.050 lei mai rămâne ca aceasta să mai suporte doar diferenţa de la 2.050 lei la suma de 3.325 lei, adică 1.275 lei.
În concluzie cheltuielile de judecată parţiale au fost stabilite la 1.550 lei onorariu avocat şi 1.275 lei onorariu expert.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, arătând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, art. 132 alin. (2) pct. 2, art. 212, art. 294 alin. (2) C. proc. civ., Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.
În susţinerea recursului, pârâta a formulat următoarele critici:
1. Reclamanta a pretins suma de 76.100 euro (324.500 lei) iar art. 27 din Legea nr. 33/1994 impune precizarea cuantumului pretins la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a permis reclamantei să majoreze câtimea pretenţiei la ultimul termen de judecată, în etapa rejudecării cererii de apel după casare, încălcând astfel atât norma specială, cât şi normele generale de procedură reprezentate de dispoziţiile art. 132 şi 294 C. proc. civ., potrivit cărora cererile la care se referă art. 132 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecăţii, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.
2. În mod greşit instanţa de apel a respins solicitarea de efectuare a contraexpertizei, reţinând, în mod eronat că această solicitare nu ar viza un raport de expertiză propriu zis, ci suplimentul la raportul de evaluare dispus ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.
Ulterior intrării în vigoare a Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, în cauză s-a procedat la refacerea lucrării judiciare în noile condiţii (raportul de expertiză iniţial a fost anulat şi s-a dispus o nouă evaluare, la momentul exproprierii). În atare situaţie, nu este vorba de un supliment la raportul judiciar, ci de un veritabil raport judiciar, având în vedere că prin decizia de neconstituţionalitate s-a reconfigurat obiectivul expertizei, iar primul raport judiciar a fost considerat nul.
Prin respingerea contraexpertizei, instanţa de apel a încălcat nu numai dispoziţiile art. 212 C. proc. civ., ci şi dreptul la apărare al pârâtului, care a fost astfel pus în imposibilitatea de a formula apărări corespunzătoare.
3. În mod greşit instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întocmit cu încălcarea evidentă a legii.
Astfel, instanţa de apel a validat un raport de expertiză fundamentat pe contracte de vânzare-cumpărare care, pe de o parte, au fost încheiate la un an după momentul exproprierii (2008, faţă de 2007), iar pe de altă parte, vizează terenuri care sunt net superioare valoric celui expropriat (experţii au prezentat pentru terenul arabil extravilan la nivelul celei proprii terenurilor intravilane construibile).
În contraprobă, pârâtul a depus la dosar numeroase contracte de vânzare-cumpărare ce au fost încheiate în anul exproprierii-2007, dar care nu au fost luate în considerare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului care vizează aspecte de temeinicie, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât prin motivele dezvoltate se invocă încălcarea unor dispoziţii legale C. proc. civ. şi Legea nr. 33/1994.
1. Critica referitoare la nelegala majorare a câtimii pretenţiilor cu încălcarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi a art. 132 şi 294 C. proc. civ., nu este fondată.
Astfel, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor, argumentând de ce suma oferită de expropriator apare ca fiind neîndestulătoare, însă aceasta nu presupune că precizarea ulterioară a câtimii acestor pretenţii ar reprezenta o încălcare a art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care se referă la împrejurarea că „despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat”.
Acordarea unei despăgubiri majorate a fost solicitată prin acţiune, dar cuantumul acesteia nu s-a putut confirma decât în urma efectuării expertizei, motiv pentru care posibilitatea reclamantei de a concluziona asupra valorii reale a prejudiciului nu poate fi limitată procesual, până la un moment anterior epuizării probatoriului, în condiţiile în care acest aspect a constituit însuşi obiectul cererii de apel a reclamantei şi nu o solicitate nouă formulată în calea de atac.
Recurenta pârâtă a interpretat restrictiv dispoziţiile art. 132 prin raportare la cele ale art. 294 C. proc. civ., fiind contestată însăşi câtimea creanţei principale dedusă judecăţii, ce poate constitui obiect de control judiciar într-o cale devolutivă de atac.
Prin urmare, faptul că precizarea valorii prejudiciului cauzat prin expropriere s-a făcut după administrarea ultimei expertize, nu încalcă dispoziţii procedurale ale judecării cauzei în apel, motiv pentru care această critică nu poate fi reţinută.
2. Cea de-a doua critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 212 C. proc. civ., privind respingerea cererii de efectuare a unei expertize contrarii, cu consecinţa lezării dreptului de apărare al pârâtului, în condiţiile în care s-a apreciat de către instanţa de apel că expertiza dispusă este o refacere a celei anterioare de la fond şi nu o nouă expertiză.
Critica prezintă interes din perspectiva argumentelor pentru care instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză.
Astfel, Înalta Curte reţine că, la rejudecarea apelului, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză pe linia deciziei de casare. După întocmirea acestui raport şi admiterea unor obiecţiuni referitoare la necesitatea stabilirii categoriei terenului, la data de 6 februarie 2015 s-a încuviinţat suplimentarea raportului de expertiză, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curţii Constituţionale dispunându-se calculul despăgubirilor la momentul exproprierii. La termenul din 5 iunie 2015 pârâta a solicitat întocmirea unui nou raport de expertiză însă instanţa a respins cererea cu motivarea că solicitarea vizează suplimentul de expertiză şi nu expertiza iniţială. Instanţa a omologat suplimentul la raport, constatând că experţii au stabilit corect categoria de folosinţă a terenului, împrejurare faţă de care corect au fost înlăturate comparabilele din anul 2007.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 212 C. proc. civ. au fost greşit interpretate în ceea ce priveşte calificarea ca fiind un simplu supliment a ultimei expertize, întocmită cu respectarea Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale, întrucât, odată ce a dispus efectuarea acestei expertize, având ca element de noutate interpretarea obligatorie a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, în considerarea jurisprudenţei obligatorii a instanţei de contencios constituţional, celelalte expertize nu mai puteau a fi luate în considerare sub aspectul valorii despăgubirilor.
Prin urmare, această expertiză nu reprezintă o refacere a celor anterioare, ca răspuns la anumite obiecţiuni ale părţilor, ci este o probă autonomă ce urmăreşte conformarea practicii judiciare cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În lumina noii situaţii juridice şi a unei probe iniţiate în aplicarea acesteia, cererea de efectuare a unei contraexpertize trebuia analizată pe fondul argumentelor aduse de solicitant şi nu pe motivul tardivităţii formulării ei, cu raportare la momentul temporal al primei expertize.
Însă această critică, deşi întemeiată, nu duce prin ea însăşi, la desfiinţarea hotărârii recurate, ci impune a verifica dacă pârâtului, care a invocat-o ca o nesocotire a dreptului său la apărare, i s-a produs o vătămare pe planul drepturilor pretinse.
3. Aceasta presupune analiza următoarei critici care invocă nesocotirea dispoziţiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, se constată că raportul de expertiză, omologat în apel, a înlăturat, dintre comparabile, contractele încheiate în anul 2007, pe motiv că vizează terenuri ce nu au putut fi corect identificate din punctul de vedere al amplasării şi nu au putut fi verificate din punctul de vedere al preţului. În schimb, au fost utilizate alte trei contracte, ataşate raportului de expertiză, încheiate în aprilie 2008, terenurile constituind amplasament pentru Parcul logistic K.
Înalta Curte apreciază că o astfel procedură încalcă criteriile prevăzute de lege pentru efectuarea expertizei, respectiv dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială. Astfel cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi, noţiunea de preţ de vânzare practicat în mod obişnuit se referă la preţul pe piaţa liberă concurenţială (stabilit prin raportul cerere-ofertă) a unui teren similar, astfel cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea.
Odată ce la dosar au fost depuse contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare în zonă, din perioada adoptării hotărârii de expropriere, astfel cum a fost indicată chiar de instanţa de apel care a stabilit obiectivele expertizei ( mai - noiembrie 2007 ), greşit experţii s-au raportat la alte comparabile şi au înlăturat, nemotivat, aceste tranzacţii.
Astfel, experţii nu motivează de ce au apreciat că terenul este construibil şi pretabil pentru activităţi comerciale , în condiţiile în care nu au demonstrat existenţa vreunui element de natură a-l include, la momentul exproprierii - august 2007, în această categorie şi nu i-au păstrat, în vederea evaluării, destinaţia de teren agricol arabil. Chiar dacă au apreciat că au ţinut cont de amplasare, posibilitatea de acces, caracteristici fizice, utilităţi, precum şi de cea mai bună utilizare a terenului, aceştia au pornit în procesul de evaluare de la faptul că terenul este construibil.
Categoria de folosinţă a terenului nu reprezintă un element de apreciere subiectivă a evaluatorului, ci este dată de regimul juridic al respectivului teren la momentul exproprierii, indiferent de evoluţia ulterioară a situaţiei de fapt sau modificarea regimului juridic al zonei.
Prin urmare, în mod nelegal au fost ignorate criteriile legale de stabilire a valorii imobilului, pornindu-se de la o altă destinaţie a terenului şi nu de la cea a unui teren extravilan cu destinaţie agricolă. Raportat la această împrejurare, în mod nelegal au fost înlăturate contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referinţă, având ca obiect terenuri cu aceeaşi destinaţie, din extravilanul com. Mihai Viteazu, pe motiv că amplasarea lor nu a putut fi stabilită.
Pentru aceste considerente, constatând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea refacerii raportului de expertiză în vederea stabilirii despăgubirilor pentru terenul expropriat, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Instanţa de apel va relua judecata, în limitele dispuse prin prezenta decizie de casare, cu menţinerea soluţiilor ce nu au făcut obiectul controlului judiciar în prezenta cale extraordinară de atac referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii; respingerea capătului de cerere privind exproprierea restului de teren; respingerea acţiunii reclamantei împotriva pârâtei com. Mihai Viteazu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; precum şi îndrumarea de a se dispune modificarea şi nu anularea hotărârii comisiei în cazul în care se schimbă cuantumul despăgubirilor .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 1697/A din 4 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2016. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 45/2016. Civil → |
|---|
