ICCJ. Decizia nr. 40/2016. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 40/2016

Dosar nr. 16943/3/2013

Şedinţa din camera de consiliu de Ia 19 ianuarie 2016

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 29,04.2013, reclamanta M.I. a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâtele A.A. şi B.G.:

1 .Să constate simulaţia testamentului olograf prin care tatăl său, A.H., decedat la data de 24 mai 1981, a lăsat pârâtei A.A. toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în masa partajabilă la data decesului, testament de care pârâta s-a prevalat pentru obţinerea certificatului de moştenitor din 1981, prin care a dobândit imobilul situat în Bucureşti, sector 1 şi dreptul de concesiune asupra unui loc pentru înhumare la cimitirul B. din fig. 97 Ioc. 81;

2. Să constate că voinţa reală a testatorului A.H. a fost aceea de a lăsa întreaga sa avere, constituită din imobilul situat în București şi locul de concesiune situat în Cimitirul B. fig. 97 loc. 81, fiicei sale, reclamanta M.I.;

3. Să constate că Decretul nr. 223/1974 a fost un act abuziv, care nu putea conferi statului vreun drept de preluare în proprietate a unor bunuri imobile în raport cu Constituţia din 1965 în vigoare Sa data emiterii acestuia şi tratatele internaţionale la care România a aderat;

4. Să constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor din 1981 emis de notariatul de Stat sector 1, prin care pârâta A.A. a fost considerată drept moştenitoarea lui A.H. ca efect al simulaţiei întocmit Ia data de 17 decembrie 1981 şi pentru cauză ilicită şi imorală;

5. Să constate că reclamanta a acceptat tacit succesiunea rămasă după defunctul său tată A.H., decedat;

6. Să constate calitatea reclamantei de moştenitoare legală în calitate de fiică a defunctului Ângelescu Haralambie şi a defunctei, A.A.;

7. Să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 1995 la Notariatul de Stat Sector 6, încheiat între pârâtele A.A. şi B.G. cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, pentru cauză ilicită şi imorală,

8. Să oblige pârâta B.G. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti sector 1, înscris în C.F. constituit dintr-un apartament sistem duplex cu scară interioară având îa parter hol, o cameră şi bucătărie iar la etaj: două camere şi baie împreună cu o suprafaţă de 198 mp, precum şi garajul, imobil a cărui valoare a estirnat-o la suma de 68.000 euro conform preţului consemnat prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 1995.

Prin sentinţa nr. 247 din 25 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta B.G. şi a admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu de instanţă, cu privire îa primul şi al patrulea petit al cererii de chemare în judecată, având ca obiect constatarea intervenirii simulaţiei la încheierea testamentului olograf datat 23 ianuarie 1979 şi constatarea nulităţii absolute a certificatului de moştenitor din 1981 ca efect al simulaţiei testamentului şi pentru cauză ilicită şi imorală.

A admis, în raport de dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., excepţia înadmisibilităţii celui de al doilea petit al cererii de chemare în judecata, privind constatarea voinţei reale a autorului reclamantei, în sensul de a se constata că voinţa acestuia a fost de a lăsa întreaga sa avere reclamantei.

A admis excepţia lipsei de interes a celui de al treilea petit al cererii de chemare în judecată, privind constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 223/1974.

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire lapetitele 5 şi 6 ale cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea acceptării tacite a succesiunii defunctului A.H. de către reclamanta V.I. şi a calităţii acesteia de unic moştenitor ai defunctului său tată.

A admis excepţia lipsei de interes a celui de al şaptelea petit al cererii de chemare în judecată, privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cum parare autentificat din 11 octombrie 2995.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pe capătul de cerere (petitul 8 al cererii de chemare în judecată), privind obligarea pârâtei B.G. să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1.

A respins în consecinţă cererea formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtele A.A. şi B.G., a obligat reclamanta la 3.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta B.G.

Prin Decizia nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta M.I. împotriva sentinţei nr. 247 din 25 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 16943/3/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta M.I., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iulie 2015.

Recurenta a solicitat, raportat la dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., casarea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei tribunalului, cu trimiterea cauzei la instanţa de fond, având în vedere că nu s-a pronunţat asupra fondului capetelor de cerere cu care a fost investită.

Recurenta critică hotărârea instanţei de apel sub următoarele aspecte:

- instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 pct. 5 C. proc. civ.;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii;

- hotărârea a fost dată cuîncălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.;

- jurisprudenţa C.E.D.O. cu privire la declararea ca admisibile a cererilor formulate de petenţi în situaţia în care instanţele au soluţionat litigiul pe excepţii, fără cercetarea fondului.

Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 21 octombrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 26 octombrie 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 114-117 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentei şi intimatelor.

Recurenta M.I. a depus, la data de 09 noiembrie 2015, punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care a arătat că cererea de recurs este admisibilă.

Analizând recursul formulat; în raport de excepţia de inadmîsîhilitate, invocată din oficiu., înalta Curte constată următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Recursul este o caîe extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, în procesele pornite începând cu data mirării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

În cauza de faţă, reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în sirnulaţie, solicitând să se constate simulaţia testamentului olograf prin care tatăl său, A.H., decedat la data de 24 mai 1981, a lăsat pârâtei A.A. toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi In masa partajabilă la data decesului, testament de care pârâta s-a prevalat pentru obţinerea certificatului de moştenitor din 1981, prin care a dobândit imobilul situat în Bucureşti, sector 1 şi dreptul de concesiune asupra unui loc pentru înhumare la cimitirul B. din fig. 97, loc. 81. Ca efect al constatării simuiaţiei, reclamanta a solicitat şi să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 1995 la Notariatul de Stat sector 6, încheiat între pârâteie A.A. şi B.G. cu privire la imobilul în litigiu, pentru cauză ilicită şi imorală, precum şi să fie obligată pârâta B.G. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, imobil a cărui valoare a estimat-o la suma de 68.000 euro, conform preţului consemnat prin contractul de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 1995.

În Dosarul de fond nr. 16943/3/2013 ai Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, fila 271 - se află certificatul de atestare fiscală eliberat de D.G.I.T. a sectorului l în care se arată că valoarea de impunere a imobilului în litigiu este de 600.416,16 lei, valoare reţinută şi de prima instanţă în încheierea d'm data de 17 februarie 2013 (fila 272 - dosar de fond).

Faţă de cele de mai sus, se constată că, în prezenta cauză, fiind vorba despre un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 lei {valoare totală de 600.416,16 lei - valoarea de impunere a imobilului - filete 271-272 dosar fond), început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. 18 alin. (2) din actul normativ amintit, Decizia nr. 165/A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu este supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.I. împotriva Deciziei nr. 165/A din 23 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 ianuarie 2016.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 40/2016. Civil