ICCJ. Decizia nr. 47/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 47/2016
Dosar nr. 184/93/2015
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului llfov., secția civilă, la dala de 31 ianuarie 2013 sub nr. 357/93/2013, reclamanţii C.I., C.M., C.F.E., M.V., M.N., C.R. au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2 pct. lit. b), alin. (7) şi 112 C. proc.civ.; art. 3, 1.357, 1.386, 1.390 şi urm., 2.223 alin. (1), 2.224 alin. (2) C. civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.; Legii nr. 136/1995 republicată privind asigurările şi reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 privind punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA, obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani datorate ca urmare a decesului soţului, respectiv, tatălui lor C.I., actualizate cu 0,1 %/zi de întârziere începând cu data introducerii prezentei acţiuni: 150.000 euro C.I., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului soţului C.I.; 150.000 euro pentru C.M., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.000 euro pentru C.F.E., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.000 euro pentru M.V., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 150.00 euro pentru C.R., reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului tatălui C.I.; 30.000 euro pentru M.N. reprezentând despăgubiri morale ca urmare a decesului socrului C.l. 10.000 lei pentru C.I., C.M., C.F.E., M.V., M.N. şi C.R., (câte 1.666 Iei fiecare), reprezentând prejudiciul material pe care l-au înregistrai ca urmare a decesului soţului, socrului respectiv tatălui C.I.
Prin sentinţa nr. 1419 din 28 mai 2013 pronunţată în Dosar nr. 357/93/2013 Tribunalul llfov, secţia civilă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea, reţinând că reclamanţii nu au respectat procedura anterioară introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, nu au efectuat procedura concilierii potrivit dispoziţiilor art. 7201 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 513 din 12 decembrie 2013 pronunţată în Dosar nr. 357/93/2013 Curtea de Apel Bitcureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei mai sus arătate, pe care a anulat-o trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apei a reţinut că temeiul de drept invocat de către reclamanţi, respectiv, alin. (3), art. 1.357, 1.386, 1.390 şi urm. 2.223 alin. (1), 2.224 alin. (2) C. civ.; art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil; Legii nr. 130/1995 republicată privind asigurările şi reasigurările în România; Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 privind punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pcntm prejudicii produse prin accidente de vehicule valorifică atât raporturi generate de răspunderea civilă delictuală; izvorâtă din fapta ilicită a conducătorului auto, dar şi raporturi contractuale rezultate prin convenţia R.C.A., care nu pot justifica încadrarea acţiunii în dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Rezultă că reclamanţii nu au calitatea de profesionişti în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, situaţie iăţă de care dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. la care instanţa de fond s-a raportat când a analizat admisibilitatea cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile în cauză.
Prin Decizia nr. 2601 din 18 septembrie 2014 pronunţată în Dosar nr. 357/93/2013 Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia a II a civilă, a respins, ca nefondat, recursul pârâtei împotriva deciziei anterior menţionate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 184/93/2015.
Prin sentinţa nr. 1235 din 21 aprilie 2015 pronunţată în Dosar nr. 184/93/2015 în rejudecare, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis acţiunea şi a obligat asigurătorul SC E.R.A.R. SA la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 euro; la plata daunelor mon.le în cuantum de 100.000 euro, către reclamanta C.I.; câte 75.000 euro către reclamanţii C.M., C.F.E., M.V. şi C.R.; 10.000 euro, către reclamantul M.N.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC E.R.A.R. SA, arătând că soluţia pronunţată este netemeinică, întrucât daunele materiale nu au fost dovedite, iar daunele morale au fost acordate unei persoane neândreptăţite - reclamantul M.N., îmr-un cuantum nejustificat de relaţia personală a acestuia cu victima.
Prin Decizia nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că până la termenul de la dala de 25 septembrie 2015 apelanta-pârâtă SC E.R.A.R. SA nu a depus la dosar timbre judiciare în valoare de 5,00 lei şi nici nu a tăcut dovada că ar fi plătit taxa judiciară de timbru în valoare de 11.255,00 lei, deşi necesitatea îndeplinirii acestor obligaţii i-a fost adusă la cunoştinţă cu ocazia citării sale pentru acelaşi termen, aşa după cum se atestă în procesul-verbal de la 26 iunie 2015 aflat la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1)-(3) coroborate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se achită anticipat sau, cel mai târziu până la primul termen de judecată. Nerespectarea acestor cerinţe este sancţionată prin anularea cererii de apel.
În raport cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 sancţiunea anularii cererii devine incidenţă şi în cazul neîndeplinîrii obligaţiei de aplicare a timbrului judiciar în valoarea stabilită prin acelaşi act normativ.
Împotriva acestei decizii a declarai recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., pârâta SC E.R.A.R. SA, formulând următoarele critici:
Un mod greşit instanţa de apel a anulat, ca netimbrată, calea de atac, în condiţiile în care dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 statuează că sun scutite de la plata taxelor judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele referitoare la exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, sens în care recurenta-pârâtă nu datorează taxă judiciară de timbru.
Pe de altă parte, prin încheierea de şedinţă din 04 aprilie 2013 instanţa de fond a constatat că acţiunea introductivă este scutită de plata taxei de timbru conform textului legal mai sus menţionat, situaţie faţă de care nici recurenta-pârâul nu poate datora o asemenea taxă.
II. În mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea recurentei-pârâle la plata daunelor morale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care stabilesc obligativitatea dovedirii prejudiciului material cu înscrisuri, iar nu cu martori.
Instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, apreciind greşit probele, când a reţinut, Iară temei, că fii defunctului ar fi minori şi ar fi locuit împreună cu acesta, iar defunctul ar fi avut o obligaţie legala de întreţinere faţă de reclamanţi.
De asemenea, ginerele defunctului, reclamantul M.N. nu se înscrie în categoria persoanelor care, conform legii, ar li îndreptăţite la despăgubire în astfel de situaţii.
Prin ample trimiteri Ia practica judiciară în materie atât naţională, cât şi comunitară, recurenta-pârâtă arată că sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei (inculpatul) şi nici venituri nejustificate pentru persoana lezată.
La stabilirea cuantumului daunelor este necesar a se avea în vedere şi împrejurările concrete în care s-a produs faptul prejudiciatul care, spre deosebire de faptele săvârşite cu intenţie, are un regim juridic distinct, ce atrage după sine acordarea unui cuantum al despăgubirilor mai redus.
Recurenîa-pârâtă mai arată că la cuantificarea despăgubirii trebuie avut în vedere ea aceasta să nu aibă caracter punitiv, ci doar să compenseze de o manieră rezonabilă şi justificată suferinţele îndurate, să nu existe discrepanţe majore între sancţiunea aplicată pe latură penală şi despăgubirea acordată pe latură civilă.
De asemenea, în cuantificarea despăgubirilor trebuie avuî în vedere Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, ce reprezintă un studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi integrităţii corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule.
III. Referitor la daunele materiale, recurenta-pârâtă arată că simpla enumerare a cheltuielilor efectuate nu este suficientă, fiind obligatorie dovedirea acestora cu documente fiscale, sens în care se impune înlăturarea acelor cheltuieli care nu au fost astfel probate.
În măsura în care au fost depuse înscrisuri în probarea daunelor materiale, recurenta-pârâtă solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 49 pct. 1 şi 2 din Normele speciale aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 aplicabil la data accidentului care reglementează categoriile de cheltuieli ce trebuie acordate de către asigurător.
Examinând recursul în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiza este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente;
Prealabil analizării oricărei chestiuni, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, şi anume, 31 ianuarie 2013, raportat la data intrării în vigoare a noului C. civ., respectiv, 15 februarie 2013, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 24 N.C.P.C. conform cărora „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare şi a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) conform cărora „.în caz de trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legale privitoare la competenţă, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile", în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.
Referitor la excepţia de tardivitate invocată de către reprezentantul intimaţilor-reclamanţi, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine pubiică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, Decizia nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 8 octombrie 2015, iar calea de atac a fost declarată prin poştă la data de 2 noiembrie 2015, potrivit plicului conţinând motivele de recurs.
Potrivit legii, termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 24 octombrie 2015, zi de sâmbătă, însă acesta a fost prorogat, în virtutea dispoziţiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ. până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, respectiv 26 octombrie 2015, zi de luni.
Recursul a fost însă declarat la data de 2 noiembrie 2015, conform ştampilei aplicată pe plicul conţinând memoriul de recurs, situaţie faţă de care se constată că recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumase prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC H.R.A.R. SA împotriva Deciziei nr. 1366/A din 25 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 48/2016. Civil → |
|---|
