ICCJ. Decizia nr. 51/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 51/2016
Dosar nr. 446/32/2014*/a1
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, la data de 11 noiembrie 2015 sub nr. 446/32/2014* petenta C.E. a solicitat recuzarea doamnelor judecător P.M.A. şi S.R., desemnate aleatoriu în judecarea cererii de revizuire, cu motivul că s-au pronunţat anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce a avut ca obiect grăniţuire şi obligaţia de a face.
Prin încheierea de şedinţă din 18 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare a reţinut că dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul ce a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate participa la judecata aceleiaşi pricini în apel, recurs sau rejudecare după casare, nu instituie un caz de incompatibilitate pentru judecătorul desemnat să judece cererea de revizuire, în contextul în care acelaşi judecător s-a pronunţat în hotărârea vizată de cererea de revizuire.
Aceasta întrucât în procedura revizuirii nu se analizează chestiuni legate de fondul judecăţii, ci aspecte legate de cazul de revizuire invocat, sens în care formele de imparţialitate reglementate de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 C.E.D.O. nu sunt incidente în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta C.E. întemeiat pe dispoziţiile art. 304, 105 alin. (1), (2), art. 108 C. proc. civ. de la 1865, art. 175, 178 N.C.P.C., art. 6 C.E.D.O.
În susţinerea recursului, petenta a arătat că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este nelegală, întrucât consacră soluţionarea cauzei de către un complet incompatibil, care s-a mai pronunţat. în cauză, situaţie faţă de care principiul imparţialităţii judecării pricinii nu poate fi respectat.
Astfel, după ce face ample trimiteri la dispoziţiile în materie cuprinse în C. proc. civ. şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, recurenta-petentă arată că doamnele judecător P.M.A. şi S.R., desemnate aleatoriu în judecarea cererii de revizuire în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare, s-au pronunţat anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce a avut ca obiect grăniţuire şi obligaţia de a face, sens în care nu mai pot proceda Ia o judecată nepărtinitoare în prezenta cauză.
Recurenta-petentă mai arată ca soluţia de respingere a cererii de recuzare este ilegală şi artificială, completul de judecată care a soluţionat cererea de recuzare dând frecvent astfel de soluţii în favoarea colegelor criticate, fără o motivare pertinentă.
Pe lângă excepţia procedurală, recurenta-petentă înţelege să invoce şi excepţia nulităţii.
La data de 16 decembrie 2015 recurenta şi-a completat motivele de recurs arătând că şi soluţionarea cererii sale de recirzare a fost instrumentată tot de o judecătoare incompatibilă, respectiv de V.C.L. care este cea de-a treia membră a completului de judecată în soluționarea cererii de revizuire, aspect care, în opinia recurentei constituie o dovadă clară de favoritism şi lipsa de imparţialitate în soluţionarea cererii de recuzare a celorlalţi doi judecători recuzaţi. Pentru acest motiv înţelege să solicite şi anularea acestei încheieri.
Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil analizării excepţiei de prematuritate a căii de atac invocaut din oficiu de către instanţă, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, şi anume, 3 noiembrie 2009, raportat la data intrării în vigoare a N.C.P.C., respectis. 15 februarie 2013, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865. In plus, obiectul pricinii priveşte soluţionarea unei cereri de revizuire (cale extraordinară de atac) a Deciziei civile nr. 387/2014, hotărâre ce a finalizat un litigiu judecat sub vechiul C. proc. civ., aslfci că şi actuala procedură se desfăşoară în raport de aceeaşi reglementare legală.
În atare situaţie, nu pot fi luate în considerare apărările formulaie de către petentă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către mandatara sa privind incidenţa dispoziţiilor art. 53 alin. (1) N.C.P.C. cu admitere la art. 24, art. 41 alin. (1) şi la recursul incident din acelaşi act normativ.
Înalta Curte mai are în vedere că instanţa Curţii de Apel Bacău a fost reâvestită cu judecarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 387/2014 în urma admiterii recursului exercitat în cauză prin Decizia civilă nr. 876 din 25 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că judecata pe care aceasta o va înfăptui este supusă căii de atac a recursului, în mod simetric primei judecăţi ce a avut loc.
Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ. de la 1965 „încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odată eu fondul".
Textul legal anterior citat stabileşte astfel că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare va putea fi atacată numai după soluţionarea cauzei raportat la care s-a formulat acea recuzare.
Se deduce de aici că cererea de recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de recuzare este admisibilă, însă această cale de atac nu e deschisă petentului din cererea de recuzare pe toată durata cercetării judecătoreşti în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci abia la finalul judecăţii, „odată cu fondul".
În speţă, potrivit evidenţei informatizate a dosarelor, cauza în care s-a formulat cererea de recuzare, respinsă prin încheierea recurată în prezeni. mi este finalizată încă, având termen de judecată la data de 24 februarie 2016. astfel încât ceea ce s-a atacat este, la acest moment, o încheiere intermediară. împotriva căreia părţii i se va deschide calea de atac abia la finalul judecăţii, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. mai sus menţionat.
Pe de altă parte, stabilirea competenţei, a procedurii de judecată şi a căilor de atac se află în aria de reglementare a legiuitorului, iar instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său necesită o asemenea derogare, are drept scop evitarea tergiversării soluţionării cauzelor prin exercitarea abuzivă a unor atare căi de atac în anumite situaţii.
Aceasta întrucât recuzarea nu constituie o acţiune de sine stătătoare, avănd ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii în condiţiile asigurării liberului acces ia justiţie şi a respectării principiului celerităţii în soluţionarea cauzelor.
Tocmai în considerarea acestor principii legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac.
Faţă de considerentele arătate, erilicile recurentei formulate prin intermediul prezentei căi de atac cu privire la modalitatea de respingere a cererii de recuzare nu pot fi analizate, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta C.E. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, ca prematur formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge, ca prematur, recursul formulat de petenta C.E. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2016. Civil. Hotarâre care sa tina loc de... | ICCJ. Decizia nr. 57/2016. Civil → |
|---|
