ICCJ. Decizia nr. 50/2016. Civil. Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 50/2016
Dosar nr. 1655/1/2014
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2016
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 ianuarie 2014 sub nr. 1655/1/2014 contestatorul D.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a acestei instanţe.
Cererea nu a fost încadrată în drept şi nici motivată.
Analizând cauza, Înalta Curte, constată următoarele:
Contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.A. împotriva Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28 ianuarie 2014, judecata cauzei fiind suspendată la data de 1 octombrie 2014, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de Ia care nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 16 noiembrie 2015, părţile fiind legal citate pentru termenul din 20 ianuarie 2016.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în neluerare din vina părţii mai mult de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absoluta, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şî în interesul unei bune administrări a actului de justiţie,
Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în neluerare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv 1 octombrie 2014 şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume, 16 noiembrie 2015, rsiciima din părţi nu a întrerupt cursul suspendării, lăsând în nelucrare recursul.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în neluerare se datorează culpei părţii, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată perimarea contestaţiei în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată contestaţia în anulare formulată de eontestatorul D.A. împotriva Deciziei nr. 1235 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 49/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 51/2016. Civil → |
---|