Anulare act. Sentința nr. 2098/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2098/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1375/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2098/2013
Ședința publică de la 24.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. I.
GREFIER – S. A.-M.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâta . – membra a Grupului Național Bank Of Greece, prin Sucursala A. I., având ca obiect anulare act – pretenții.
Dezbaterile în fond și luările de cuvânt au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care pentru a da părților posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.05.2013 și ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a fost amânată pronunțarea la data de 24.05.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 18.02.2013, sub nr. dosar_, reclamantul F. I. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . – membra a Grupului Național Bank Of Greece, prin Sucursala A. I., ca prin hotărârea ce o va pronunța:
1. Să constate că art.1 din Contractul de credit bancar încheiat cu pârâta în anul 2006, care prevede perceperea unui comision de monitorizare (urmărire) a creditului calculat asupra soldului lunar al creditului contractat și art. din Actul adițional, prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie clauze abuzive în sensul art.4 alin.1 din Legea 193/2000;
2. Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de monitorizare-urmărire (devenit administrare) și drept consecință să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamantului în integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de monitorizare (Urmărire, în conformitate cu scadențarul) devenit de administrare, de la data încheierii contractului și până la data rambursării creditului, în baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre;
3. Să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate potrivit art.3 alin.2 din OG 9/2000 cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei
sume plătite pârâtei cu titlu de comision de monitorizare-urmărire (devenit administrare) de la data plății de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume;
4. Să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite cu acest proces.
Reclamantul arată că, având în vedere că până la acest moment, deși a solicitat pârâtei să-i pună la dispoziție o copie a contractului încheiat și a scadențarului, acesta a refuzat, sens în care reclamantul arată că își rezervă dreptul de a preciza acțiunea în momentul în care va intra în posesia acestor înscrisuri.
Sub aspectul timbrării acțiunii civile, reclamantul solicită instanței să constate că sunt incidente prevederile art.15 alin.1 lit.j din Legea nr.146/1997, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile legale privind protecția consumatorilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în cursul anului 2006 a încheiat un contract de credit bancar în RON, pe o perioadă de 60 luni cu pârâta . – membra a Grupului Național Bank Of Greece, prin Sucursala A. I.. Reclamantul subliniază că, atât contractul de credit, cât și scadențarul aferent acesteia au fost rătăcite, menționând că a achitat creditul în cursul lunii ianuarie 2011.
Reclamantul menționează că, în prevederile contractuale cuprinse în cadrul convenției de credit au fost stipulate în sarcina sa o . îndatoriri contractuale ce au fost inserate cu nerespectarea prevederilor Legii nr.197/2000, a dispozițiile legale de drept comun prevăzute de vechiul cod civil, precum și a reglementărilor prevăzute de OUG nr.50/2010. Reclamantul precizează în acest sens că se referă la clauza contractuală prevăzută în convenția de credit referitoare la perceperea comisionului de monitorizare credit (de urmărire) aplicat asupra soldului lunar al creditului, astfel reclamantul arată că plătea suma de 900 RON, iar 120 RON cu titlu de comision monitorizare (urmărire), devenit administrare.
Reclamantul învederează, în primul rând că, nu i-a fost comunicat vreun exemplar al actului adițional, iar dacă acesta ar exista și ar fi semnat de către el, ar însemna că la momentul semnării a fost indus în eroare, deoarece niciodată nu i s-a explicat în mod concret pentru ce sunt percepute aceste comisioane, iar când a spus că nu este de acord, s-a refuzat orice negociere de către bancă. Mai arată că, în încercarea de a găsi vreun sens legal perceperii comisioanelor, banca face un adevărat amalgam între acestea, definind unul și același comision, de monitorizare (în contract), de urmărire (în scadențar), pentru ca apoi să-l redenumească de administrare. Aceste comisioane nici măcar nu au fost definite în contractul de credit, iar acum este evident că banca încearcă să găsească o explicație pertinentă pentru perceperea acestora, dar se încurcă în propriile argumente. De fapt, acest comision de monitorizare (urmărire) devenit de administrare reprezintă un comision de risc lunar mascat, calculat la soldul creditor de restituit.
Pe de altă parte, reclamantul apreciază că acest comision de monitorizare credit (urmărire) nu a devenit nul doar ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, ci este și reprezintă și o clauză abuzivă în sensul Legii nr.193/2000, astfel cum este prevăzut la art.4 alin.1. De altfel, reclamantul apreciază că valoarea
comisionului de monitorizare (urmărire) a fost stabilită în mod aleatoriu și netransparent, fără nicio legătură cu eventualele pierderi ale băncii ca urmare a unui eveniment viitor și nesigur.
Reclamantul arată că este adevărat că a semnat contractul de credit bancar, însă aceste clauze pe care le consideră abuzive nu au fost negociate, fiind prestabilite de bancă, în acest sens invocând dispozițiile art.4 ali.2 și 3 din Legea 193/2000. Respectiva clauză contractuală în mod nelegal și neîntemeiat a fost prevăzută în contract, fără a da posibilitatea reclamantului de a o negocia sau de a solicita înlăturarea ei. Clauza a fost impusă și inclusă în cadrul contractului în virtutea poziției dominante pe care o instituție bancară o are față de cocontractanții ei, precum și prin prisma caracterului de adeziune a contractului de creditare. Reclamantul învederează că nu a fost informat în nici un fel asupra temeiului care justifică în viziunea băncii includerea acestui comision de monitorizare în cadrul contractului și a faptului că nu are cunoștințe de specialitate în materie financiar-bancară. În realitate, cauza juridică a instituirii respectivei prevederi contractuale a fost acela de a încasa importante sume din partea împrumutaților și a căror încasare să fie disimulată sub fora unui comision motivat, dar care, de fapt, nu-și găsește vreo aplicabilitate legală.
Practic, prin contractul de creditare încheiat, banca a stabilit și tranșat definitiv diferența dintre cele două comisioane, cel de administrare și cel de monitorizare. Din cele două definiții rezultă în mod clar că cele două comisioane nu pot fi sinonime, pentru că scopul perceperii acestora este diferit.
Reclamantul arată că a convocat partea la conciliere directă în vederea rezolvării pe cale amiabilă a aspectelor pe care le revendică, conform procedurii instituite de prevederile art.720 și urm C.proc.civ., însă nu s-a rezolvat diferendul pe cale amiabilă.
Asupra fondului problematicii litigioase, reclamantul consideră că instituirea și perceperea acestor comisioane este una nelegală și nu are un temei fondat și o cauză juridică reală, motivat de faptul că, clauza privind comisionul de monitorizare (urmărire) contravine dispozițiilor legale imperative, fapt ce atrage nulitatea absolută a acesteia, și, în consecință prevederea respectivă nu mai poate fi în ființă sau să își mai producă efectele. Astfel, nulitatea absolută a clauzei rezultă în primul rând prin prisma prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive raportate și la dispozițiile OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, clauza abuzivă fiind definită de prevederile art.4 din legea nr.193/2000.
Reclamantul concluzionează că, raportat la prevederile art.4 al Legii nr.193/2000, coroborate cu dispozițiile art.9 și urm.din OG nr.21/1992 rezultă faptul că, clauza prin mijlocirea căreia se instituie comisionul de monitorizare reprezintă o clauză abuzivă, fiind impusă în mod unilateral de către creditoare prin intermediul unui contract preformulat, redactat de către aceasta, instituirea clauzei, precum și valoarea acesteia fiind una nenegociată, clauza nu are o cauză juridică efectivă, fiind încălcat caracterul sinalagmatic al contractului. Toate acestea au condus la efectul unui evident dezechilibru contractual creat exclusiv în defavoarea reclamantului împrumutat și care, în mod corelativ, operează în favoarea băncii,
fapt pentru care se impune anularea respectivei prevederi contractuale în condițiile art.6 din legea nr.193/2000, contractul urmând a rămâne în ființă și executate în continuare.
Reclamantul arată că, caracterul abuziv al clauzei și aplicarea sancțiunii nulității acesteia, cu consecința repunerii părților în situația anterioară se impune din punctul de vedere al legislației speciale prezentate de OUG nr.50/2010 și Legea nr.288/2010.
Reclamantul consideră în primul rând că obligația de achitare a comisionului este lipsită de cauza juridică, deoarece banca a luat o . măsuri concrete și destinate în vederea garantării restituirii, astfel că perceperea unui astfel de comision nu-și mai are nicio justificare atât faptică, cât și de drept. În subsidiar, reclamantul solicită instanței să constate că această clauză este falsă și nelicită. Sub aspectul principiilor încălcate, reclamantul solicită instanței să rețină încălcarea principiilor egalității părților în contracte, a îndeplinirii obligațiilor și exercitării drepturilor cu bună-credință.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr.193/2000, OUG nr.50/2010, Legea nr.21/1992, codul civil de la 1864.
În probațiune, reclamantul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, solicitând citarea pârâtei cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei contractul de credit bancar, scadențarul și actul adițional. În dovedirea cererii reclamantul a anexat invitație la conciliere și răspunsul pârâtei, precum și dovezile de comunicare (f.11-16).
Prin serviciul registratură, la data de 03.04.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.19-28), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nelegală și neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că cele trei petite ale cererii reclamantului, cât și motivele invocate în susținerea acestora sunt nelegale și neîntemeiate pentru că în cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de monitorizare din Contractul de credit bancar nr._/17.07.2006, reclamantul invocă ca temei legal dispozițiile Legii nr.193/2000. Față de motivul de drept invocat în susținerea pretențiilor reclamantului, pârâta solicită instanței să rețină că dispozițiile Legii nr.193/2000 și care reprezintă o transpunere în legislația națională a Directivei 93/13/CEE, se aplică doar contractelor aflate în derulare, nu și contractelor care au încetat. În speță, la data de 18.02.2013, dată la care reclamantul a investit instanța cu cererea în constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de monitorizare credit, devenit comision de administrare credit, Contractul de credit bancar nr._/17.07.2006 și Actul adițional încheiat la acesta conform voinței legiuitorului, încetase, nu mai era în derulare, nu mai producea efecte juridice încă din data de 08.02.2011, dată la care reclamantul a rambursat în totalitate creditul ce îi fusese acordat și pus la dispoziție de către bancă. Astfel, având în vedere dispozițiile Legii nr.193/2000, cererea reclamantului este inadmisibilă, pentru că, convenția de credit în cuprinsul căreia era inserată o astfel de clauză a încetat, nu mai era în ființă la data la care reclamantul a investit instanța cu acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar. În susținerea excepției inadmisibilității, invocă Decizia nr.29/10.03.2009 a Curții de Apel Oradea.
Chiar și în situația în care s-ar ignora faptul că la data la care s-a investit această instanță cu cererea ce formează obiectul prezentului dosar, contractul de credit bancar nr._/17.07.2006 a încetat la data de 08.02.2011, clauza referitoare la comisionul de monitorizare credit devenit comision de administrare credit este exclusă de la aprecierea/evaluarea caracterului abuziv, deoarece conform prevederilor art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Comisionul și dobânda sunt cele două componente ale costului suportat de împrumutat. Acest cost formează prețul contractului de credit și care reprezintă componența esențială a obiectului contractului de credit de consum, care nu sunt supuse, în conformitate cu prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 evaluării/aprecierii naturii abuzive. Raportat la cele mai sus arătate, în speța de față de cererea reclamantului de a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.5 lit.d privind comisionul de monitorizare – și care reprezintă prețul care intră în componența costului creditului suportat de împrumutat este nelegală, întrucât o astfel de clauză este exclusă de la evaluarea naturii abuzive.
De asemenea, pârâta subliniază că nici motivele invocate de reclamant în susținerea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare nu îndeplinesc cerințele textului art.4 alin.1 și alin.2 din Legea nr.193/2000, deoarece dispozițiile art.4 alin.1 din legea mai sus menționate prevăd că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În cazul de față, clauza privind comisionul de monitorizare credit, ce reprezintă un cost al creditului, respectiv un preț suportat de împrumutat pentru creditul acordat, nu face obiectul vreunei negocieri, întrucât fiecare comerciant – bancă, la lansarea/oferirea de produse sau servicii își stabilesc costul, respectiv condițiile de preț pentru acel produs sau serviciu al sau pe care îl oferă în funcție de cererea și oferta de pe piață. În speță, reclamantul a procedat la data de 10.07.2006 la formularea unei cereri de solicitare credit, având în vedere că aceste condiții de preț, respectiv dobândă și comisioane stabilite de bancă au corespuns intereselor acestuia. Astfel, nu se poate susține că banca ar fi acționat contrar cerințelor bunei credințe și că împrumutatul reclamant nu ar fi cunoscut anterior semnării contractului care sunt costurile creditului. În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce trebuie să fie îndeplinită pentru ca o clauză să fie considerată ca fiind abuzivă, doctrina a explicat și definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală”, ceea ce înseamnă că partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost altfel reglementat încă de la data încheierii contractului. Or, pentru motivele
pentru care reclamantul solicită a se constata natura abuzivă a clauzei prevăzută de art.6 lit.d din Contractul de credit bancar nr._/17.07.2006, nu face dovada în nici un fel a faptului că clauza în speță este contrară cerințelor bunei credințe și că ar crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Afirmațiile reclamantului că nu ar cunoaște pentru care motiv este perceput acest comision și a terminologiei folosite, care necesită cunoștințe de specialitate bancară, pârâta consideră că sunt nelegale, neîntemeiate și nu fac dovada faptului că prevederea art. 6 lit.d privind comisionul de monitorizare credit constituie o clauză abuzivă.
Pârâta solicită instanței să rețină și să constate că cererea în constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.6 lit.d referitoare la comisionul de monitorizare din contractul de credit este neîntemeiată și pentru că, conform art.942 C.civ., contractul este acordul de voință între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic.
În ce privește petitul de cerere de a se dispune repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisioanele de monitorizare-urmărire devenit administrare și drept consecință să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în integralitate a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de monitorizare devenit de administrare, de la dat încheierii contractului și până la data rambursării creditului, în baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre, pârâta solicită să fie respinse ca fiind nelegale și neîntemeiate, întrucât comisionul de monitorizare redenumit în conformitate cu OUG nr.50/2010 în comision de administrare credit a reprezentat prețul pe care l-a perceput banca în calitate de creditor pentru operațiunile efectuate în scopul utilizării/rambursării creditului acordat împrumutatului. Precizează că, prin Act adițional nu a fost introdus un nou comision, întrucât pe parcursul contractului de credit ca urmare a apariției OUG nr.50/2010 B. a fost obligată prin efectul legii să încheie act adițional la contractul de credit, astfel că nu a făcut altceva decât să se conformeze limbajului acestei ordonanțe și să modifice denumirea comisionului de monitorizare prevăzut, în comision de administrare.
Pârâta învederează instanței că cererea reclamantului de a solicita constatarea nulității absolute a clauzei contractuale privitoare la comisionul de monitorizare, cunoscut și sub denumirea de comision de administrare, respectiv art.6 lit.d di contract, pe perioada derulării contractului nu a contravenit niciunei prevederi legale din domeniul protecției consumatorilor, astfel comisioanele prevăzute a fi plătite pentru creditul acordat nu fac obiectul negocierii, comisionul reprezentând prețul serviciului prestat de către bancă pentru administrarea/monitorizarea creditului. Dovada faptului că acest comision care a fost perceput nu poate face obiectul negocierii, rezultă din cuprinsul prevederilor exprese ale art.9 ind.3 alin.1 lit.b din OG nr.21/1992 și din interpretarea dispozițiilor OUG nr.50/2010.
În probațiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și a anexat în copie următoarele înscrisuri: Decizia nr.29/10.03.2009 a Curții de Apel Oradea Secția Comercială și de C. Administrativ și Fiscal (f.29-35).
În drept, pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 și urm. din N.C.P.C., pe disp. art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, art. 4 alin.6 din Legea 193/2000, pe disp. art. 36 din OUG nr.50/2010.
În conformitate cu prevederile art.223 alin.3 din N.C.P.C., pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 24.04.2013, prin serviciul Registratură al instanței, reclamantul a depus la dosar precizare a acțiunii civile și răspuns la întâmpinare (f.52-55), arătând că necesitatea acestei precizări a rezultat după lecturarea întâmpinării și având în vedere faptul că pârâta a depus la dosar actele solicitate, precizând petitele cererii introductive, astfel, solicitând instanței:
1. Să constate că art.6.1. lit.d din Contractul de credit bancar nr._/17.07.2006, care prevede perceperea unui comision de monitorizare credit (urmărire) de 0,30% flat, calculat asupra sumei aprobate a creditului, care s-a achitat lunar împreună cu rata de credit și art. din Actul adițional prin care s-a introdus comisionul de administrare, constituie clauze abuzive, în sensul art.4 din Legea 193/2000;
2. Să dispună repunerea părților în situația anterioară inserării clauzelor privind comisionul de monitorizare-urmărire (devenit administrare) și drept consecință să dispună obligarea pârâtei de a restitui reclamantului în integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de monitorizare (urmărire în conformitate cu scadențarul) devenit administrare, de la data încheierii contractului și până la data rambursării creditului, în cuantum total de 6444 RON, în baza clauzelor contractuale anulate prin hotărâre;
3. Să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin.1 din OG 9/2000, cu modificările și completările ulterioare, asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de monitorizare-urmărire (devenit administrare), de la data plății de către reclamant a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume;
4. Să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de proces.
La dosarul cauzei s-au mai depus: copie de pe contractul de credit bancar nr._/17.07.2006 și graficul de rambursare, Act adițional la Contractul de Credit Bancar nr._/17.07.2006 (f.38-47), Sentința civilă nr.966/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosar nr._ (f.57-64), practica instanțelor de judecată (f.65-123).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de avocata pârâtei cu ocazia dezbaterilor pe fond, referitoare la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada anterioară ultimilor 3 ani, instanța consideră că acest termen începe să curgă din momentul constatării de către instanța a nulității clauzelor contractuale în baza cărora au fost plătite aceste sume. Reclamantul nu are cum să solicite restituirea acestor sume dacă nu s-a constatat în prealabil de către instanță că este nulă clauza contractuală care instituie obligativitatea plății acestor comisioane. Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani nici nu a început să curgă.
Reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzei din contractul de credit referitoare la comisionul de monitorizare (urmărire), devenit ulterior comision de administrare și să oblige banca să restituie sumele percepute cu acest titlu.
Instanța va respinge acțiunea, nefiind incidente condițiile art.4 din Legea 193/2000. Astfel, deși contractul este unul de adeziune, nu creează un dezechilibru semnificativ între bancă și client și nici nu contravine cerințelor bunei credințe.
Reclamantul a semnat contractul de credit fără a fi constrâns în vreun fel, dându-și astfel acordul pentru plata acestui comision.
Art. 36 din OUG 50/2010 prevede expres care sunt tipurile de comisioane permise în contractul de credit, iar printre acestea se numără și comisionul de administrare, care este definit la alin.3: „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor, în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului”.
Această prevedere legală reprezintă o transpunere a unui directive europene ce are ca scop acordarea unei protecții sporite consumatorilor din statele U.E.
Contractul încheiat între părți datează din anul 2006, însă respectă prevederile comunitare ce au fost introduse după câțiva ani. Cu atât mai mult, acest comision era valabil în anul 2006, când consumatorii nu erau protejați prin directive europene.
Se poate observa, astfel că, acest comision „de monitorizare” reprezintă exact comisionul de „administrare” la care face referire art.36 din OUG 50/2010 care se percepe „pentru monitorizarea creditului”.
În plus, acest comision de monitorizare, reprezintă o parte din prețul contractului, astfel că nu intră sub incidența art.4 din legea 193/2010.
Este lipsit de relevanță că, după . OUG 50/2010 banca a emis un act adițional (fila 43), neacceptat de către reclamant, în care comisionul de monitorizare este înlocuit de un comision de administrare (cu același cuantum), întrucât cele două comisioane sunt unul și același lucru, după cum s-a arătat mai sus.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.
În baza art. 274 C.proc.civ. va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor plătite de reclamant cu titlu de comision de monitorizare (urmărire) și de administrare.
Respinge ca nefondată acțiunea formulată și precizată de reclamantul F. I., domiciliat în A. I., ., nr.25, ., județ A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F. S., cu sediul în Tg. M., ./12, județ M. în contradictoriu cu pârâta ..A. – MMBRĂ A GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF GREECE, cu sediul în București, ., . – prin Sucursala A. I., cu sediul în A. I., Piața I. M., nr.11, județ A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. I. S. A.-M.
Red. MMI / Tehnored. SAM
4 ex./27.05.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 180/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2070/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
